poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-23 | |
Ce s-o fi întâmplat cu drăcoaica asta de fată din vecini în iarna asta , nu pot să pricep!...pot să jur că acu` vreo două trei luni am vazut-o și era alta.Zici c-au lucrat dracii în trei schimburi la ea domne`! Fâț,fâț, trece și te-adoarme cu parfumu` ăla al ei de...ce-o fi. Eu n-am avut treabă ,frate ,la viața mea cu puștoaice, nu m-am încurcat decât cu femei adevărate și departe de cuibul conjugal , să nu miroase urât.
Dar cu asta m-ar bate gându` să dau în gropi. Nu știu deloc cum să acționez că javra de copil nu intră-n vorbă , nu stă pe-afară - doar vine și pleacă.Cel mai rău lucru e că stă deasupra mea și abia de la un timp am început s-o aud cum cântă sub duș sau se sucește-n pat, momente în care simt așa , niște junghiuri ciudate. Să nu credeți c-o pândesc...nu! se-ntâmplă... Geta , nevastă-mea , mai zice câteodată când o zărește pe geam (n-a scăpat niciodată de obiceiul de-ai pândi pe vecini după perdea, altminteri- femeie bună) : "s-a făcut frumușică fata ăstora de sus și aud că-nvață bine"."Da , pe dracu! zic eu, cine știe ce-nvață ea, și frumoasă ,Geto tată, e de la vopsele. Mai frumoasă e femeia naturală , așa ca Eva pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Adam neboită." Asta e tactica mea , la o adică, să creadă că mă uit la aia mică cu dispreț. Astă vară , scorpia, vorbea la telefon pe balcon, noaptea la 12 , a tocat din gură o oră în engleză. N-am priceput decât ; "yes baby" , "ok baby"și-l întreba p`ăla cum e vremea la Chicago. Păi când vă spun eu că e poamă! N-avem destui români să vorbească până i s-o suci gura la spate? Nu! Ea vorbea cu ăla din Chicago noaptea. Dacă era lucru curat de ce n-o suna ziua ? Vă spun eu , ăla era-n pat , cine știe ce-o-ntreba de tot îi dădea ea zor cu "yes baby" , las` c-am vazut și noi la televizor ce fac ăștia! Eh! Uite-așa am ajuns eu din om în totă firea să nu-mi mai găsesc locu`, pentr-o mucoasă d`asta. Am auzit c-o trimit ai ei la facultate afară , la neamuri. Ducă-se! Cu paie pe spinare! Da pân-atunci eu ce fac? Să mă mut? Ar trebui să se mute ea , dac-ar putea în fundu` Moldovei , să dea la sapă până i-or crăpa ochii! Am riscat zilele trecute să intru în vorbă cu ea ; ce-i drept, m-au cam tăiat apele. - Ce faci frumoaso ? Mamă , mamă , câte suflete ai să zdrobești în viața ta? - Toate! mi-a răspuns nenorocita , cu un zâmbet de îngeraș. Asta ca s-aveți idee cam ce fel de scorpie e . Și-atunci , cine e vinovat, eu? Nici vorbă, eu sunt om serios , la casa mea! Mă-sa care-a făcut-o e vinovată!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate