“ ERESIARHUL SI ERGUL “

“ Si Dumnezeu i-a spus: - Omule, stiu ca poti face pulbere si tarana o lume intreaga dar poti tu, pentru a fi propriul tau egal, plasmui o viata si o lume dintr-o mana de praf ?
Si omul a raspuns trufas: - Inca nu. Dar cand spiritul se va dezveli de orice umbra a constiintei, cand voi fi crutat de tumultul nesfarsitelor idei voi reusi. Cand desertul fiintei imi va fi infiorat doar de simmunul intuitiei suprarationale, cand ideile – stol de Simorghi, se vor revarsa in Ideea Primordiala – Demiurg, voi putea fara sfortare preschimba popoare si stele in simple fire de nisip, risipand lumi intregi pe o harta a Apocalipsei si tot asa usor voi plamadi lumi-Phoenix, voi transforma un intreg erg intr-o minunata gradina a vietii, intr-o desavarsita desfatare a simturilor si a mintii.
Dumnezeu tacu. Atat de inghetata era rasuflarea acestei taceri incat si timpul amuti, dar gandul omului se auzi in continuare: - Dar nu acum. Acum sunt doar o urma pe drumul unei cai. Cand urma va deveni drum iar drumul va deveni cale, toate disparand in tot in timp ce apar in nimic, atunci voi uita totul si voi stii totul.
Superba sfidare! ar zice un om nechibzuit si poate si un diavol, de l-ar fi auzit.
- Cand gandul, dupa ce va cerceta toate colturile, se va indeparta mai mult ca niciodata de adevar atunci se va apropia mai mult ca oricand, pentru ca intr-un cerc perfect incrustat in jurul unei sfere sta Cunoasterea iar adevarul este un diamant pe acest inel vazut si negasit sau gasit si nevazut. Cand eu voi stapani ideea si nu ideea ma va stapani pe mine voi fi Acolo.
Se opri. Incepuse sa auda tacerea divina. Si atunci cand omul tremura deodata cuprins de cumplita racoare, Cuvantul Domnului il invalui ca o revelatie intr-un vestmant din muzica si foc:
- Niciodata sa nu uiti ce nu poti intelege. Tu esti ideea mea, creatia mea desavarsita damnata sa creeze. Esti tot ceea ce nu sunt Eu cu toate ca te-am adaugat din mine nenascut, bucata ce numai smulsa din nimic poate completa infinitul. Tu rupt din ce nu ai facut niciodata parte, minunat si tulburator in straiul tau schimbator si efemer, inversunat si involburator in fiinta ta facuta toata din indoiala si cautare. Ceea ce iti da viata te indeamna spre cel mai trist sfarsit, il cauti cu rugaciuni laice, sfortari teribile ale mintii si incercari zadarnice de a ma face sa-ti dau un raspuns clar - acesta te va inghiti ca si cand nu ai fi fost.
- Nu inteleg pe deplin. Doamne, nu pot fi altfel si nici Tu nu vrei sa fiu altfel.
- Omule, intrebarile te definesc; tu esti intrebarea si Eu sunt Raspunsul. Tu tinzi sa te intorci in Mine reintregind ceea ce este intreg si golind ceea ce este infinit? Vrei sa pieri in neantul adevarului? Sau poate vrei sa agonizezi o eternitate stiind ca adevarul e moartea ta? Stai linistit, nu vei pati nimic, nu iti va fi ars sufletul cu nici o certitudine divina, desi tu crezi ca ai ales. Nu Eu te voi impiedica ci chiar tu prin esenta fiintei tale atat de splendid chinuita in extazul indoielii, imediat dupa ce vei disparea de aici. A fost un vis?Un cosmar?Un delir?Inceputul nebuniei?A fost real?A fost o iluzie a ceva real? In cel mai bun caz certitudinea ta va fi incertitudinea celorlalti.
Sufletul omului se chirci cuprins parca de o boala. Acum stia ce e iadul. Infernul etern se schimonosise la el intr-o grimasa infioratoare, mai infricosatoare decat orice masca imaginabila.
- Dar de ce? DE CE ASA?
Vestmantul se desprinse de om si zbura parca purtat de aripile unui suspin:
- Chiar nu intelegi ca ai inteles? Eu m-am trezit Eu.

Leonardo Smith Eresiarhul I-Deistilor
Fragment din “Incizii poetice in Trupul Domnului”-
Capitol din “Scurt tratat de teorurgie”