poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-01-11 | |
Micul meu androgin
Tic-tac, tic-tac, tic-tac... Timpul bate fiecare secunda, fiecare minut, fiecare ora, zi, an, fiecare viata. Iar magnetul care sta pierdut in perna mea doarme. Privesc acest androgin in miniatura, in care Nordul si Sudul convietuiesc in aceeasi inima. Si chiar daca Nordul atrage alte suduri, si chiar daca Sudul cheama alte norduri, cei doi raman impreuna in acelasi miez de univers. Si acum imi doresc si eu sa am Nordul meu si impreuna sa fim un magnet, un androgin in toata splendoarea sa atat de puternica. Pana si muschii de pamant contempleaza vesnic Nordul si numai imaginea lui le da putere de viata. Pana si marinarii privesc Nordul - Steaua Nordului - si isi afla calea de la el. Chiar si eu privesc spre Nord, la acea stea minunata care deocamdata nu mi-a trimis nici o raza pentru a ma completa. De fapt ce este viata? Milioane de linii de camp magnetic care trec prin nordurile si sudurile universului si pe care orbiteaza razele tuturor stelelor. Si printre raze se afla si cele ale Stelei Nordului, care reintregesc in magneti de viata jumatati pierdute. Iar cei care nu se bucura de atingerea ei se ratacesc cu inimile inlacrimate in paloarea lunii; dar asta doar cand sunt coplesiti de singuratate si neimplinire. Androginul ar putea fi insusi sentimentul de iubire, dragostea care acolo unde rasare dirijeaza viata prin petale de flori, asemeni unui magnet. Uf!... Si ceasul isi continua cantecul, acelasi, etern, deoarece chiar daca se opreste ii raman ecoul si amintirea. Eu ... eu incerc sa adorm dar ... dar nu reusesc. Si iar privesc la micul androgin scaldat in vise ... Mi se pare mie sau ii aud pulsul, bataile inimii?... Cred ca e doar umbra noptii care ma minte din nou. Si totusi nu e nici ea ... Sunt lacrimile lunii care insamanteaza pamantul cu singuratatea ei. Pentru ca in ultima vreme Pamantul e singur, din ce in ce mai singur ... Ar trebui sa planga si Nordul dar nu o face, ar trebui sa ne gasim cu totii jumatatea dar nu o gasim, ar trebui sa zambim cu totii dar ... nu stiu; cred ca ar trebui sa dorm langa micul meu androgin.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate