CINE ALEARGA DUPA DOI IEPURI

Moto: Tout ce qu’a Léo Léa l’a
Tout ce qu’a Léa Léo l’a…
(Jean Gabin “Léo, Léa, Elie”)

În după amiaza zilei de 1 octombrie 199… un bărbat de aproximativ cincizeci de ani, aplecat asupra mesei sale de lucru, răsfoia un dosar. Omul era îmbrăcat într-un costum alb, subțire, purta espadrile și o bonetă de aceeași culoare. Camera în care se afla era destul de mică. Pe una din laturi se vedea o canapea acoperită cu un cearceaf alb, iar lângă aceasta se găsea un dulăpior din sticlă.
După ce termină de citit atent fiecare filă a dosarului, bărbatul îl închise cu grijă și îl împinse pe colțul biroului de metal.
- Domnișoară, vă felicit, aveți un dosar nemaipomenit., se adresă el femeii din fața sa.
Aceasta, o tânără de cel mult douăzeci și cinci de ani, rămăsese în picioare, așteptând emoționată, iar acum zâmbi, mulțumită.
- Domnu’ doctor, asta înseamnă că mă angajați?
Cel numit astfel se ridică și îi întinse mâna.
- Da, domnișoară…ăăă…Preda. Începi de mâine.

Doctorul Moise era o mare personalitate. Conducea secția de chirurgie de mulți ani, iar sub aripa lui protectoare veneau să lucreze mulți absolvenți ai facultăților de medicină, cu speranța că, îndrumați de el, vor deveni buni practicieni. Cei mai mulți plecau apoi la spitale din capitală, dar destui preferau să rămână pe loc, fie din inerție, fie pur și simplu pentru că erau localnici. Doctorul îi iubea pe toți ca pe proprii lui copii, (pe care nu-i avea, fiind burlac) și îi ajuta cu drag.
Dar cel mai mult se simțea atașat de tinerii Datcu.
Leonard și Ileana Datcu. Tineri, talentați, de mare perspectivă.El, Leo, fiul unui coleg de liceu al lui Moise. Ea, Lea, fiica lui Boroș, alt coleg de liceu. Doctorul își amintea cu drag de anii tinereții, atunci când, după război, locuia în cartierul cel mai sărac al orașului, cu case mici și straduțe întortocheate, și, împreună cu Datcu și Boroș visau la viitor. El izbutise, cu bursă, să urmeze medicina. Ceilalți nu au avut aceeași șansă. Datcu devenise șofer de autobuz, iar Boroș intrase în armată. Se însuraseră în același an, iar copiii lor s-au născut la puțin timp unul după altul. Ambițiile taților, stimulate și de reușita vechiului lor prieten, se răsfrânseră asupra copiilor.
Cei doi au crescut, practic, împreună. Se jucau împreună, iar drumul la școală îl făceau tot împreună, locuind pe aceeași stradă. Au stat în aceeași bancă, de la clasa întâi până în anul șase de facultate, când s-au căsătorit. Doctorul Moise ar fi vrut să le fie naș, dar nu a fost posibil, el neavând nevastă. Ca să se revanșeze, vechiul prieten al taților lor îi luă lângă el, la spital. Îi ajută să pregătească rezidențiatul, iar ei nu l-au dezamăgit. Deja începeau să cunoască tainele celei mai grele meserii din lume, chirurgia. Mai aveau mult până șă ajungă la priceperea, faima și averea lui Moise. Deocamdată locuiau în casa lui Boroș, în camera de copil a Ilenei.

- Cine-i tipa? întrebă Leo intrând în biroul lui Moise.
- Fata care a ieșit? O absolventă… vine la noi în stagiu.
- Mișto! aprecie tânărul.
- Ce-o fi mișto? Că lucrează la noi?
- Păi…
- Are note mari la facultate, o recomandă și Oprescu… cred că e deșteaptă, tranșă Moise.
Leo nu-l asculta. Deschisese fereastra și o privea pe noua lui colegă care urca într-un frumos Opel Vectra bleumarin și demara în trombă.
- Mișto! repetă tânărul.

Mai multe săptămâni trecuseră de când își făcuse apariția Kitty. Nou venita începea să se acomodeze cu spitalul și colegii, dar în același timp și cu orașul. Mulți dintre colegii ei o întrebau de ce nu încercase să-și găsească un post în orașul ei din vestul țării, sau chiar în Timișoara, că doar e un centru universitar de tradiție.
- E frumos acolo, răspundea Kitty, dar aici e mai aproape de București. Plus de asta, munții. Voi știți cât îmi plac munții?
- Bine, dar aici nu ai pe nimeni, unde o să stai?
- Mi-am cumpărat un apartament cu două camere. În câteva zile o să-l termine de zugrăvit și mă mut în el.

Doctorul Moise era mulțumit de ea. Îl asistase la câteva operații, dovedindu-și competența. Bătrânul o lăsase să încheie două apendictomii, iar ea se descurcase, fără să fie intimidată de privirea critică a maestrului.
- Să știi că-mi place de ea, îi spuse șeful lui Leo. Nu-i încă la valoarea ta sau a lui Lea, dar cred că va fi o doctoriță bună.
- Bună!… îl susținu Leo.
- Mă, tu te cam uiți după ea! îi reproșă Moise.
- Cine nu se uită după o fată ca asta? Dar stați liniștit, n-o am eu pe Lea? N-am nevoie de alta!

Când își inaugură apartamentul, Kitty îi invită pe totți colegii la un chef. Veniră mai ales cei din “aripa tânără”. Leo se duse și el, dar fără Lea, care picase de gardă la urgențe. Se distră bine. Kitty servi un vin bănățean, trimis special de tatăl ei. Cu această ocazie, ea le povesti că era fiica patronului unei mari ferme de lângă Lugoj. Avea o suprafață mare de pământ, pe care o lucra după metode occidentale. Beneficiile, destul de mari, erau în parte reinvestite, astfel încât omul era posesorul unei mari averi. Printre cele mai mari din Banat.
- Așa se explică cum ai putut tu să-ți cumperi casă și mobilă, spuse Leo.
- Dac-aș avea eu banii tăi, aș da-o naibii de medicină, spuse, cu limba înnodată de vin, un alt oaspete.
- Eu am visat să mă fac doctoriță încă de când eram bebe, răspunse Kitty. Îmi place meseria și am s-o practic, și dacă vreți să știți, nu pentru salariu.
Lui Leo nu-i veneaa să creadă. Obișnuit cu un trai sobru, aproape ca nu putea înțelege cum poate cineva să spună că nu pentru bani practică medicina, ci din pasiune. El, deși era îndrăgostit de meseria sa, spera ca într-o zi să fie la fel de bogat cum era șeful lui, sau mi mult, poate ca doctorul Stroescu, șeful serviciului de ginecoloie. Iar Kitty vorbea cu dispreț de bani!
Când plecară, noaptea târziu, toți invitații o sărutară pe Kitty, ca semn de prietenie și de urări e bine. Leo, rămas ultimul, avu impresi că buzele tinerei stagiare l-au atins cu mai multă forță și au poposit mai mult timp pe obrazul său decât pe ale celorlalți.

A doua zi, doctorul Datcu operă o hernie. În mod normal, nu ar fi întreprins o astfel de operație fără să o aibă alături pe soția sa, cel mai bun sprijin moral. Dar, Lea, obosită după o noapte de gardă deosebit de încărcată, plecase acasă, iar pe Leo îl asistă Kitty, singura care, ca și el, nu băuse mai nimic la chef.
Operația fu reușită, iar tânărul chirurg trebui să admită că Moise avea dreptate. Îi spuse acest lucru și lui Kitty, în timp ce își scoteau halatele.
- Ai fost excelentă, nici cu nevastă-mea nu lucram mai bine.
- Da? Ce-ai zice să mergem să sărbătorim evenimentul?
Leo refuză. Era prea obosit pentru o ieșire la restaurant, și nici n-ar fi vrut să-și supere soția făcând o astfel de escapadă.

Calcul sau nu, bănățeanca organiză un nou chef într-o seară când Lea era de gardă. Leo nu știu cum să decline invitația, iar la plecare avu din nou impresia că frumoasa Kitty îl pupă cu prea multă convingere.
“Și până la urmă, de ce nu?” își spuse el în drum spre casă.

- Nenea Gică, l-ați văzut cumva pe Leo? întrebă Lea intrând în biroul doctorului Moise. Trebuia să vină acum o oră să intre de gardă în locul meu.
- Cum, n-a venit? se miră șeful. N-a mai întârziat niciodată, nu-i așa? mai spuse el, amintindu-și că îl văzuse pe fiul prietenului său urcând într-o mașină bleumarin exact cu o oră mai devreme. Ei, apare el, o avea vreo problemă…

Hotărât să taie răul de la rădăcină, a doua zi Moise îl chemă în birou pe Datcu.
- Mă, dacă te mai văd cu aia, cu mine ai terminat-o! Păi se poate să-i faci Ilenei una ca asta?
Leo folosi toate minciunile pe care le spun soții în astfel de cazuri, dar, dacă pe Moise reuși să-l păcălească, cu el însusși nu reuși.
“Are dreptate moșu’”, cugetă el. Ce are aia mai mult decât Lea?”
“Bani!”, îi răspunse drăcușorul ascuns după urechea stângă.

Lea rămăsese singura din tot serviciul chirurgie care nu știa nimic despre preocupările extraconjugale ale lui Leo. Până la urmă, însă, se găsi un binevoitor.

Vestea că Lea și Leo divorțează îl lovi ca o bombă pe doctorul Moise. Bătrânul nu putea să creadă că relația începută încă de la creșă se putea destrăma astfel. I-o spuse și Ilenei.
- Nici eu nu credeam, nenea Gică. Dar uite că de câteva săptămâni nu mai vine acasă.
- Probabil că stă cu ea în apartamentul din Drapelul Albastru, presupuse doctorul.
- Unde!?
- Lângă Complexul mare, într-un fel de bloc cu două etaje…
- Păi nu mai stă în Salina?
- Nu știai? A vândut acolo și s-a mutat la șase camere.
- Șase camere?!

Au trecut mulți ani de-atunci, iar în spital totul s-a schimbat. Doctorul Moise, cedând la rugămințile ministrului sănătății, s-a transferat la Fundeni; șef al chirurgiei este acum Leonard Datcu, doctor în medicină, iar adjunt al șefului de serviciu este doctorița Lea Datcu. Competența lor este cunoscută și recunoscută atât de colegi cât și, mai ales, de pacienți. Cine nu ar avea încredere în niște medici care salvează vieți, dar niciodată nu acceptă nici cea mai mică “atenție” de la bolnavi? Și la ce le-ar trebui bani? Au destui. Vila “Belvedere”, în care locuiesc ei este cea mai mare și cea mai frumoasă din noul cartier Sud. Mașinile Mercedes, al lui alb, iar al ei roșu, sunt cunoscute în tot orașul.
Singura care are o mașină mai scumpă decât soții Datcu este doctorița Kitty Predescu. Ea este posesoarea unui B.M.W. full option, făcut pe comandă, care, când nu este în curtea spitalului, poate fi văzut între două Mercedesuri, unul alb și celălalt roșu, în garajul vilei “Belvedere”.