Cu toate că noi, elevii supradotați care n-am ajuns copii de export, ci am rămas analiști, apreciem cu muy bien miracolul că-n urma rezultatelor înregistrate-n penultima etapă, se relansează lupta pentru titlu în ultima, a unui campionat înghesuit din cauza Mondialelor la Futbol, Franța 1998, și deși republica răsprofilor e un stat tipic capitalist, rămâne totuși să vedem cum stăm cu ferpleiul, că dacă universitarii olteni îi bate sâmbătă pe stadionul Ion Oblemenco chiar de Unu Mai pe feroviari sau termină indecis, atunci titlul îl ia cam pe de-a moaca formația militară a roș-albaștrilor din Ghencea și, în acest caz, a mai aduce la Craiova dolari și cluburi de prestigiu din uie nu e posibil decât dacă oltenii biruie motanus mutantus și-n finala Cupei, ce e programată miercuri pe Lia Manoliu, pe aceiași rapidiști, însă cam paradoxal, prin jocul rezultatelor, dacă universitarii pierd acasă, ei de fapt câștigă, având în vedere că merg cu certitudine în toamna cupelor europene, deoarece prin forța regulamentelor, intrând în posesia titlului suprem, formația giuleștină va accesa la lupta pentru Cupa Campionilor, indiferent dacă-i bate sau nu universitarii în finala Cupei României, care și dacă aduc și dacă nu, în Bănie trofeul postmodern înmânat chiar de președintele republicii, tot se aleg c-o competiție continentală, izvor de satisfacții, de parale și de imagine, totul fiind posibil prin realismul magic futbolistic că, așa cum zice și Ninel Calițoiu, folosindu-l ca material didactic la lecția despre sferă, balonul e rotund, și iacă dar, că ne chinuiește acum neliniștea : cum va proceda antrenantul coach iberic al universitarilor din Bănie ? O să joace el sâmbătă pe Ion Oblemenco cu rezervele-n formula de echipă în ultima etapă a campionatului, menajându-și jucătorii de bază pentru finala Cupei de pe Lia Manoliu, miercuri împotriva aceluiași Rapid, lăsat expres să biruie sâmbătă ca să fie ACUM slăbit, demobilizat, incapabil de concentrare asupra a ce joacă-n suprafața de teren după multașteptata accesare a tricourilor de campioni și corolarul ei autoreferențial, fiesta giuleștină, sau exoticul entrenador, din contra, frustrând investitorii clubului oltean, își va alerga jucătorii după doi iepuri, să înscrie-n palmares o iluzorie dublă victorie împotriva echipei alb-vișinii ? Problema restructurării în fotbal fiind că totul se judecă-n ziua de azi pragmatic, pe rezultate, pe bani și avem aici un test, cu un singur item cu alegere duală : dacă bate Rapidul la Craiova, atunci ne aflăm în capitalism, iar dacă nu, atunci înseamnă că nu ne-am tras de tot din tanchism ! Ori-ori ! cum zice și Haritina, care la un item tot cu alegere duală a încercuit că nu păcătuiește ea, fiică sacerdotală, cu bărbați căsătoriți, când am apucat-o de obiectivele de referință hieratice ca niște grefuri galbene și amare în luminoasa cameră de chimicale a laboratorului, adică practic condiționa că s-o abandonez efectiv în contextul mă-sii, cu doi copii nearanjați, pe Inocencia mea, și să fugim cu guanacii la Machu Picchu, ceea ce simțul meu de dreptate îmi spune c-ar fi fost o nacazanie prea mare pentru o ființă umană condamnată doar pentru că din necunoașterea teoriei probabilităților (și i-am împrumutat și propus doar, de la Calițoiu, atât pe Kolmogorov cât și pe divinul Borel !), a optat la izbuliță, amețită de mierea sălbatică și neagră a stupuleților Staruhei, pentru o strategie a tranșelor de câștig anticipate bazată pe prea multă virtute-n republica răsprofilor, mergând cu virtualitatea, din inconștiență și spirit de sacrificiu, până la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, acționând în sectorul de rupere a frontului rezistenței diavolești prin tactica cea mai eroică teoretic, aceea a înghețării opționalului, care poate e și un mesaj al disperării ei că să-mi mai schimb din mentalitate, să mi-o zdruncin și să m-apuc și eu de… o meserie cinstită, cinstită cu adevărat de societate, cum ar fi și ce-mi propuse nea Fane Ciuvîrin mai de dimineață, că să mă bage pompist-analist sub umbroșii tamarini la Anfisa Barabanova…
Sunase și precum jucătorii la pauză se retrag nu la tribuna cu vipoi și presulică ca realități comunicaționale hiperclevetitoare, ci la vestiar, așa și supradotatul Bonobo se feri să-și strice cheful de după mici și bere în contradictoriu, unde doamnele proferau ades obcenități, fiindu-i mai silă să se bage cu ele și decât de clasele de elevi nespălați, și repede substitui el la scundul dulăpior maro un catalog cu altul, băgându-l pe primul la despărțitura lui, apoi scoțându-l pe-al doilea, cu răsuflarea tăiată de cât de comod s-ar fi putut sprijini-n echer cu mânuțele pe așa noptieră-ntr-o noapte de vis, uitați numai ei doi în școală, sfioasa și amăruia Haritina-Erotiida a popii, apărată doar de o enormă coamă de păr negru și strălucitor, și nici nu-și salută colegele decât vag din căpățână și mustăți, bănuind că ăla care a avut ore de la prânz îl urăște pe cel venit abia după ce și-o fi terminat toate treburile pe-acasă, deși poate că-n alte zile e tocmai invers, dar așa e omul nostru !
Inegalitatea pornind de la Ionel Calițoiu, deoarece i-a potrivit lui Dudu Străchinaru orarul de o așa manieră-ncât când are acțiune metodică de perfecționare NU AFLÂND DIN CÃRÞI care-i baza teoretică a înnoirii educației așa și nu altfel, ci asistând pasiv (!) la artificiala lecție deșchisă regizată cu copii de export nu cu tâmpiți sau cu șmecheri care nu vor să învețe, însoțită de răsuflatul, neascultatul de nimeni referat, adesea extras din cartea de inspecție școlară ceaușistă, în lipsă de materiale noi, plus istericele și paralizantele comunicări de noi și noi și noi sarcini cretine, cronofage și neplătite… totul undeva la Skaraoțki prin aria curriculară a guberniei, și discuțiile se-ntind -– și se cam încing tocmai ca să fie… stinse – caz în care dacă nu se mai întoarce la ore la Drujba sau ajunge prea matol și ar da o ploaie de note mari la toți gibonii, regretate ulterior, atunci unește amicul clasele de-a opta și face cu ei teste de mate de examen de-i ia dracii, iar la a cincea, care are dirigenție, le dă drumul să se ducă fiecare-n mă-sa să se integreze organic la tembelizor, la a doua școală din cetatea oligoeducativă, a treia fiind presulica, a patra cartierul, a șasea pârnaia și a șaptea spectacolul câinilor stradali, protejați din umbră de intușabili pentru că străbat în trei-patru labe tranziția, descurcându-se cu foarte puțin, pilduind gloatei că se poate trăi și așa, deprimând-o și tranchilizând-o complet, de nici nu mai urlă a pustiu la noi în stepuliță !
Ar fi fost desigur mai bine, Vizdelo, ah și ce te prinde ca pe o extraterestră tunsoarea băiețească mov cu aromă de hamster ! dacă ne lăsau ăștia ziua metodică doar pentru citit CÃRÞI, inviolabilă prin statut, cu participare profund facultativă la acțiuni metodice doar a nevoiașilor de formare, cum a și rămas ea zi liberă unde-i management iluminist sau unde, din facerea orarului fără ferestre, s-a nimerit așa la câte o persoană, deși cam des se-ntâmplă aceleiași, sau cum e Filatov, de și-a pus câte ore are ca director pe toate lunea și marțea și, adesea, cu frate-su după marfă tot alergând, nici pe-alea nu și le mai ține ! Dar atunci, măcar vacanța aia de două luni, dragă Didino, ah ! ce mărgele mari ai ! ar trebui utilizată în întregime, de la 1 iulie până la 31 august inclusiv, doar pentru a citi la CÃRÞI, cu o interdicție legală expresă ! de să nu ne bage nici un fel de examene, reciclări, higienizări, corigențe sau alte tâmpenii. De fapt, Sorelo, ah ! și ce ciorapi cu romburi zâmbitoare ca o infantă cârnă ți-ai pus azi pentru mine ! cine nu face economie la mâncare și nu-și cumpără CÃRÞI și nici nu frecventează – ca mine, ex-copil de export – o bibliotecă de rang republican, ăla nu mai e cadru, e… cadavru didactic așa cum zicea și torționara de Kabaniha, fiara apocaliptică de te face albie de tapiri și facoceri dacă te prinde fără obiectivele lecției adăugate hebdomadar în planificarea structurată după capul ei de tabel și ar trebui, Corelo, ah ! și ce atractiv miroși a șampon verde cu măr pe părul ăsta lung până-n aria curriculară ! după părerea mea dac-aș fi vechil, ar trebui ca cel puțin șase săptămâni din concediul pe caniculă, cât e și pauză de campionat pentru degustătorii de futbol, începătorul să fie prezent zi de zi la Casa Corpului Didactic recent inaugurată la Căgiurzia, documentându-se cu pixu-n mână, pe un caiet numai de Studiu Individual, pe bază de plan de lectură anual, avizat de director, Murielo, ah ! și ce atractiv 96-69-96 aproape că mă fotografiezi din fotoliul ăla șchiop ! conform principiului separării puterilor, caietul ăsta ducându-se obligatoriu la semnat periodic metodistei teritoriale, Fiokla Malafeevna, fiind cerut cu insistență ca document de bază la inspecții curente sau speciale. Și chiar dacă nu găsești în noua bibliotecă decât ordinele și materialele model cu ce mai ai imens de liniat și disecat în totală discordanță cu clasele de infractorași care-și bagă extinderea-n ea de învățătură că se descurcă mai bine fără ea în cetatea oligoeducativă din republica răsprofilor ! – materiale emanând prin frangleză tocmai îngâmfarea jigodiei sau canaliei, a mediocrității ajunse algoritmic sus, disprețul ei de invertit al valorilor îndeosebi față de învățătoare ca Cențica mea și față de vârstnicii SISTEMULUI cum devin eu, cu formarea inițială așa-zis expirată, deși se compensează și chiar se indexează prin experiență și lecturi la Academie – și chiar dacă nu găsești traducțiile recente, obligatorii !!! privind baza teoretică a priorității dresurii de magoți față de formarea imaginii despre lume la puii de om, atunci RECITIREA, cum zicea și Nichita lui Petre Þuțea, simpla frunzărire a vechiturilor poate îmbina futilul cu plăcutul, tot așa cum reia motanus mutantus Vanessa noastră cărțile staliniste din biblioteca școlii, din stocul ARLUS de la forturi, donat nouă de tanchiștii în retragere. Important fiind să reziști prin cultură remarxizării, să citești, să opui ceva acestui viol care este schimbarea mentalităților ! Cum a zis și dulcica de Daria Nikolaevna că schimbarea mentalităților înseamnă a munci de șapte ori mai mult pe un salariu de șapte ori mai mic, sau că, mă Dudiță, găsești mai totul în cartea de inspecții școlare de prin ’83, doar că ăștia, au decis să și implementeze integral, sub teroarea cutremurului disponibilizărilor și inspecțiilor reiterate permanent, mai importând și aberații noi cu puternic conținut de clasă, favorizând pe îmbogățiți, ca fraudarea admiterilor nu pe la liceele sau facultățile țintă, ci pe plan local la examenele terminale ! Căci esența Noii Revoluții Școlare nu e flexibilizarea curriculară, ci privilegierea dresajului față de formarea unei imagini despre lume, cum zici și tu în faxurile tale când mai dai la iepuri ! Datorită descongestionării și concentrării pe dresaj, spre deosebire de liceanul interbelic, ăsta de ACUM trebuind să fie capabil după bac să pălăvrăgească la un tâlcșou, din patru cărți frunzărite-n patru ani, ca și cum ar fi străbătut cu creionul în mână patru mii de volume ! Fiind evident că-n uie finalizării unui ciclu de instruire i se acordă o mai mare importanță decât admiterii și că așa o să facem și noi !
Deși, sincer să fiu, NU AȘA SE CITEȘTE ! Căci a zăbovi la Casa Corpului Didactic din Căgiurzia în căutarea senzației de degustător de literatură de specialitate e ca și cum ai anticipa adevăratul gust de alcoolizare muindu-ți mustața-ntr-o spumă de chicha ! Ci numai la Biblioteca Academiei de la București se merită să lecturezi, Cicelo, prostuțo, miniaturalo, ah ! după ce extinderea mea oi fi rătăcind dumneata tu fă prin școală la ora asta ca o oaie clonată capie ? nu ți-a frică de mine deloc ? n-ai auzit că Cențica mea și-a înghețat opționalul ? Daaaa, e ACUM aproape complet nefuncțional ! Numai așa, academic, te poți lămuri dacă la tine-n grădiniță deții aur cenușiu sub formă de supradotați și, pentru suflețelul tău, ai șanse mari să te zdruncine la căpșor în creierași adevărata senzățică de citit, c-un sentiment de deșertăciunică dinaintea imensității cunoașterii occidentale, fără de care experiență de vârf, chit că fondul de CARTE neamul românesc nu-l înnoiește intelighenției sale ca pe mașini sau curve stăpânilor lui din cleptocrația politică, nici nu poți spera a trezi retoric în pavianul de elev marile emoții maslowiene, Didino, ah ! și ce coc excitant ai azi ! iacă dar, emoții generatoare de trebuințe care sar din staulul drujbean ca niște artificii chinezești, Veturie ! he-he ! pe care dintre kilochiloții lacunari ți i-oi fi pus ? pe fundalul galactic brusc dar efemer iluminat și albit ca proaspăt vopsit cu vinarom lavabil Faust, importat din chiar Germania goetheană, încât sunase pentru a n-a oară și Bonobo își recapitula viața insistând că se preocupase în principal de să pună de acord învățătura sa, darwinist-evoluționistă și dialectică cu ce știau macacii de la RELIGIA injectată-n ei încă de la grădiniță, anume abordarea metafizică fixistă, fideist-creaționistă, avantajoasă pentru exploatatori, pentru intușabili, și avusese inconștiența ca cu dovezi din genetica și etologia etniilor de cimpanzei-cimpanzei și de cimpanzei din minoritatea Bonobo, a-l ispiti ba chiar a-l converti la… antropologia exactă pe însuși popa Panda, cel atacat din flanc tot atunci de antilopa gnu Erotiida-Haritina, propria-i fiică cea cu obiective de referință ca niște cosmice grefuri globulare, pe probleme de vârsta Universului, cert mai mare de 10 000 de ani, și de dovezi privind explozia atomului primordial !
„Ascultă, mă Bonobo – zisese protopopul de la o vreme, potopit de dovezi de pe Discovery Channel. Poți tu, ispititorule, și să mă convingi în duhul meu c-așa-i și nu altfel, cu omul și maimuța creativ-inovativă, numai că și să mă condamne muncitorii și țăranii la cele mai cumplite cazne de mucenic țintă, să pună tancheta cu șenilele și alte urgii pe burta mea ca a Zurkăi, dar eu credința strămoșească, află domnia ta că nu mi-o mai lepăd ! N-ai să mă faci să mă pronunț că păgânul Darwin grăiește adevărul antropogenezei în vecii vecilor, necuratule, chiar dacă-ntr-un moment de slăbiciune psihosomatică a cărnii cugetul mi s-ar închina la astă diavolească și orgolioasă cursă ce-i întind cercetătorii din uie ca niște neprieteni ai bisericii noastre strămoșești, care a pătruns nu numai în școli ci și-n spitale !”
Mai rău încă, din start părintele Panda, cu marea-i cunoaștere la concetățeni și la cât de puțin se spovedesc ei în realitate, ce-au făcut și ce-au de gând, deduse repede că numai un păcătos efectiv poate simpatiza aplecarea ce au cimpanzeii minorității Bonobo întru a folosi desfătările trupești pentru a asigura coeziunea grupului preuman-postmaimuțan, și spuse Moleculei, adică Haritinei sale nemăritate, să se cam ferească de-acest Don Juan exasperat de baiul și stenbaiul EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, care-ar râvni motanus mutantus la așa coeziune premaimuțană-postumană până și-n contradictoriu la noi în școală, unde el vede din cauza inocenței Inocenciei, ca orișice supradotat, haremul imaginar al lui Malraux, de la Musée de l’Homme, care a zis că secolul douășunu nu va mai fi deloc, și ce e mai rău e că el se strofoacă, împins de Skaraoțki, să obțină comportamentul dezirabil cu TOATE doamnele și domnișoarele colege lucrând în echipe, să se caute de păduchi, să se pipăie și-n cele din urmă să se evalueze pentru două-trei banane, Haritino tată, fata mea !!! ba demară sfinția-sa și cercetări discrete printr-un serviciu de la Căgiurzia, aflând că-ntr-adevăr, cum doamna Străchinaru făcea cândva de-acolo naveta la noi la Drujba și-ades înnopta la mă-sa Pușa, îngrijind-o cu pietate filială confucianistă de o dinamică fără egal la noi în stepuliță, el nu era chiar așa de credincios, având o colegă drăguță, Daria Nikolaevna Saltîkova de la Liceul Miciurin, cu o inimă de aur sub obiective de referință de același mare preț, ACUM vechilă de bio, tare de treabă și cooperantă, împărtășind din competențele ei oricui nevoiește de formare, pe care el o frecventa cu pasiune intelectuală ca pe Sala Unu, pentru prospătură despre cimpanzei Bonobo, pe suport de hârtie, de bandă magnetică, de latex sau de cristale lichide, încât a fost o bună intervenție educativă, la cererea Pușii, vânzarea radicală a apartamentului spurcat-întinat din capitala guberniei și reunificarea familiei cu golan cu tot la Blocurile Rușilor.
Drept pentru care părintescul Care mai e viața ta, mă Bonobo ? avea și o notă apăsată de dojană preventivă, întărită printr-o legănare de cap, ca nu cumva cimpanzeul din tine, mă Bonobo, să te îmbie să te dai ca un erudit desfrânat la primatele astea mai necoaptele de la noi din instituție, la maimuțele astea urlătoare și visătoare de foame, la bibilita, finuța și prostuța Cicela Ghevara de la grădiniță, la Corela, la Muriela, la Vizdela, la alcolista de Sorela mai curând, de-o veni bacantă din infantă de pe la vreo nuntă, la Haritina-Erotiida mea chiar și la care-or mai fi receptive-n cancelaria asta, începând cu Ciomolunga, că-ți sare prima-n ochi sau cu cele două profe de comunicare-n limba comună, Răzvana-Năzdrăvana și Didina-Gospodina, care tocmai au dat cu palux pe parchet, de aluneci ca pe Lacul Ladoga cu patinele și nu mai poți intra fără cipici ca ai elevilor, popă să fii ! Păcatul sporindu-se fiindcă tu nu deții ca domnul dresor Drujbescu scuza că i s-a luat nevasta, Pilar Noriega, ca după urși, după niște conducători auto de pe magistrala Nord-Sud și actualmente vinde păsărele la Valparaiso, pe malul Pacificului, sticleți și pitpalaci capturați cu capcane cu superglu sau cu un liant negru cleios din bucăți de balon topite-n cutie de conservă thailandeză pe aragaz ! Și nici nu te poți compara cu amicul Calițoiu, îndrituit să bea, de când doamna Fifi îl lasă neîngrijit cu lunile ca să-ngrijească de nepoței la Balcic, lângă geamie, la Pontul Stâng, măcar mai aproape de locul păcatului, de cetatea Drujbei cea amenințată a fi pedepsită reeducativ și retroactiv pentru răutatea locuitorilor săi începând cu cărturarii !
Cu mustățile sale lunge și răsucite căzăcește, cu temperamentul lui coleric de comandant de tanc, făr-un firicel alb în coama ca pana corbului de pe craniul relativ micuț și gingaș, păros pe buci, pe degete și pe umeri, domnul profesor Dudu Străchinaru avea pe stoc, într-adevăr, mult export la dispoziția colegelor sale ca un mascul mereu mai supradotat prin virtualitatea în care se dematerializa prin virtutea ei Cențica și, savant fiind, se armoniza-n morții mă-sii, ca așteptare a vizei de zumbai-zumbai, mai ales cu fata popii Panda tocmai pentru că ea, fostă elevă, fermecată de cum oficia dumnealui la ora sa de știință, zăpăcind-o cum și pe el Akimușkin, alesese în ciuda voinței paterne tocmai FIZICA, ca calificare, adică a doua Facultate de Filozofie a țării, constatând la Măgurele, patru-cinci verste la sud de Ferentari și Rahova, că atât textul clasic, al lui Newton și al lui Pascal, cât și cel nou, al lui Einstein, sunt profund mistice-n paradigme și ce simțea ea ACUM ca punct în imensitate că simțeau ei în contradictoriu, de se temeau de luminoasa cămăruță cu chimicale și chiuvetă nefuncțională, era numai o trebuință de niște atingeri pur confirmative, ca o căutare de libărci în păr pe caniculă, sub niște tamarini umbroși, în hamac legănat, o sete de repaus infinit într-o eprubetă prăfuită din stativ, conținând o întoarcere la adevărata inocență, exotică, tropicală, cu gust ca de cahuin, ca de minunata proto-chicha virgin amazoniană produsă tribal din porumb ciugulit de pe cotolani și pisat în piuă de piatră, întru diseminare-n oale de mare capacitate, unde scuipă, ca să fermenteze, numai și numai acele muchachas care-și pot justifica și proba neprihănirea, pe când părinții și frații lor vânează maimuțe kok-sagîz suficient de departe de casă, pentru ca pe caniculă apropierea lor cu trofeele gata fezandate să se simtă după duhoare de la două-trei verste !
Avu în contradictoriu această viziune exotică frapant a uriașului ciorchine de banane de plantație, purtat de topmodela Haritina aproape goală de la obiectivele ei de referință ca niște grefuri de ceară-n jos, și din verdele cerat și odorant al megaciorchinelui, cum îl monitorizează cu ochii lui fioroși, de păianjen mușcăcios letal, negru arahnidos ca un arbitru de centru, cu aspect de tarantulă veninoasă, popa Panda, care semna condica și în loc să zică și el Care mai e viața ta, mă Bonobo ?, parcă nici nu-și percepea ca pe un om cu suflet pe adversarul ideologic darwinist, ci încremenit în memorie, ca pe acel muscoi verzui de gunoi menajer și de cadavre, care la o beție îi zisese la Katiușa că dar ce antropogeneza mă-tii, părinte, ajuns-am cu teroarea Sfinției Tale de să-mi fie frică și să mai fiu ATEU în țara aiasta ? (Ceruse Bonobo iertăciune la trezire, dar pesemne o obținuse nu din toată inima colegului, ci doar din obligație, de formă, pentru că așa ne învață Domnul nostru Iisus Christos, că să iertăm greșiților noștri, ceea ce prin extindere devine că să nu judecăm noi aici-șa pe pământ intușabilii, întorcându-le averile de unde le-au luat, ci să acoperim de la buget !)
Tresări și observă că prietenul său popă tocmai asculta la schiloada de Nașpa, dintr-un listok foșnitor perle din creativitatea cinocefalilor, cum ar fi că scriitorul deputat Gala Galaction s-a născut între anii 1879 și 1961 sau că-n exuberantul arlezian poem Vara, citez, Natura ne apare ca o virgină, adică o ființă în stare naturală pură, fără vicii sau combinații, care n-a cunoscut nici dragostea autorului, nici a altor bărbați îndrăgostiți de ea…
„Nici a lui Bonobo !” nu se putu corecta să nu se teamă Străchinaru, tremurând tot c-ar fi putut completa fraza, cu umorul lui drăcesc dascălul de religie, popa Panda, de față cu fie-sa Ina, care corecta roșind niște teste grilă de evaluare formativă prognosticî-diagnostică, întocmite pe principii docimologice scrupulos docile față de concepția oligopedagogică a profului mai în vârstă, șef de catedră și ex-dirig al ei la vârsta întrebărilor, pentru care bărbat de seamă hirsut a supradotare nutrea sentimente de admirație, gratitudine, flux perpetuu, și care-i ameliorase mult garnitura de itemi cu alegere când duală, când multiplă, dar și împerecheați, apărând factori de risc că dacă Cențica stăruie întru a-și congela opționalul, atunci într-o bună zi ea, soție denaturată cu doi copii nearanjați, s-ar putea să afle din Autonomia locală că Bonobo al ei a fugit cu fata popii Panda, urcând ei cu o caravană de lame și guanaci la Machu Picchu…
Ceea ce, prezentând la lume Malașa sau Vanessa cum a fost cu EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, majoritatea drujbencelor ar fi condamnat-o pe nesăbuita învățătoare mai puțin rentabilă ca o vacă, fiindcă bărbatul e bărbat și extinderea nu știe carte, iar ca să scape ei de sărăcie, ori intrau în nomenclatura SISTEMULUI, să călătorească, să inspecteze (servind superdelicatese de lux !) și să tipărească, ori plecau robi la Ciuvîrini, ea șefă de atelier la covoare, el pompist-analist la benzinărie !
Cu fiori tot mai reci pe șiră, el lăsă condica de semnat pe la plecare după toți, amintindu-și altă rațiune a nevestei desăvârșite decât moșia de a vota costumul de mort în locul gecii modeste de analist, anume c-avea o negociere a cărei importanță crește proporțional cu sumele de cerșit și cu sărăcia categoriei țintă – ședința cu părinții – și se retrase de-andaratelea din contradictoriu, cu catalogul sub braț, simulând că e foarte presat de o urgență, cum ar fi directorul nervos sau vreo mamă sau telefonul sau arieta curriculară, strecurându-se apoi printre gibonei, alergând în vârful ciocaților către boxa-nvecinată laboratorului funcțional de fizico-chimie, unde ar fi putut să bage regulat și el la bio copiii, ca Ina la fizico-chimice, măcar la experimentul frontal integrat în lecție cu secusa mușchiulețului de picioruș încă viu, decupat didactic cu foarfecele de la broscuțele kok-sagîz din Spălătura, când galvanizezi doar nervul cel alb și se strânge spasmodic-orgasmic toată lăbuța, însă dormind la umbra gradului unu, cum se exprima creața de Kabaniha, el nu se mai preocupa atâta, oarecum pe principiul Pușii că nu da povață celui ce nu ți-o cere, căci nu te-ascultă, deprimat că pe elevi nu-i interesa oaia clonată Dolly, ba, neavând el nici laborantă, risca să-i confiște infractorașii de Mișa, Grișa și Epișa pensetele din trusele de disecție, ca să-ntrebe pe-acasă dacă le trebuie la părinți, pe care-i adorau, creându-se astfel închiderea buclei resurselor, dinspre mediu spre școală și invers.
„Ia-o pe Haritina să te ajute ! – rânjise Filatov când el exprimase pe așa sărăcie-n SISTEM nevoia de asistentă. Sau dă-le pensetele la fiecare masă de lucru, cu inventar, semnat de șefii de grupe !… Și de ce dracu nu colaborezi tu cu Vizdy de la iepuri ? Cuplați-vă-n echipă și uniți clasele, faceți schimb de experiență, că tot vrea ea să se mai califice !”
Cențica însă nu agrea pe Vizdela Socrates-Cucuteni nici cât pe Corela Drob și nu-i da voie să predea-n duet cu asta, criticând-o că-i deturnează lui Filatov energiile de la managementul școlar și susținând că directorul e uneori conștient de ea că e curvă și-ar vrea s-o plaseze cuiva, ca să revină creștinește la familie, în perspectiva alegerilor anticipate !
De aceea, ca soție cu ore dimineața, ea privea cu suspiciune vizuina de bio în care se repauza Bonobo după-masa, pronunțându-se indirect că să se califice aia cu… Calițoiu dacă-i arde de calificare, că tot a luat-o ăsta razna prin sat pe la ex-colhoznice ca Jevakina de când l-a lăsat biata Fifi, așa că până la urmă se cuplase Dudiță numai cu sfioasa Ina, să se ajute reciproc și, în funcție de orar, unele module sau teme cu experiment de tip frontal integrat, care s-ar fi potrivit unei abordări pluri- și interdisciplinare pe echipe de profi, să le planifice și să le implementeze împreună, până la eventuală împreunare desăvârșită, visa el, dar nu-n groteasca vizuină ci chiar pe mesele faianțate ca la morgă din luminosul laborator, deși locul cel mai indicat ca pax oligodidactica era cămăruța cu chimicale a acestuia, prevăzută cu chiuvetă, la care apă necurgând, puteai totuși să-ți torni să te speli dintr-o megaampulă de plastic de răcoritoare cu arome de la ambele tropice ale oligoplanetei.
Ceea ce semnifică, Cențișorule scump, că EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, de-mi mai rămăsese rațiune de a nu muri și mi-ai răpit-o cu misticii tăi și pe-asta, motivând că cine s-a lăsat de fumat ca să dea mai multe delicatese la puradei, ăla are tăria morală-n republica răsprofilor să renunțe și la alte savori, iacă dar că atitudinea ta, pe lângă că-mi întărește acest drept de a mă desfăta nu-n hamac virtual la Bucaramanga, ci la noi în școală cu Haritina, făcând laboratorul hiperfuncțional, nu repune în actualitate, pe furajele iepurești din magazie sau pe șubreda, scârțâitoarea măsuță din boxă, a întreține relații normale pentru un profesor de biologie și cu Vizdela, când e tunsă băiețește mov, mai ales că tu însăți mi-ai zis că e curvă… Cum și cu gospodina de Didina Arnăutu, care mi-a compus la un guleai o epigramă hermeneutică, tratându-mi excesul de păr ca Semn al supradotării !
Dar, Ina scumpă, mă-nțelegi tu, sperioaso ca o antilopă gnu, măcar cât agresiva de Vanessa ? Și cum știe să m-asculte doar somnoroasa Malașa ? Eu visez la o școală-n care să fim fericiți toți, ca-ntr-un colectiv de cimpanzei Bonobo, și-n care, neexistând în republica răsprofilor vreun asalt al ignoranței asupra vieții publice, să nu se predea, la dreptul vorbind, nimica, ci să se descopere totul ! pentru ca infractorașul sau prostuța să nu rămână cu impresia incorectă politic că Știința se află, are domiciliul stabil în capul, în creierul, în spiritul intelectualului, care o expune în momentul de recitativ beethovenin al lecției, ci toți cinocefalii sau peste 85 % din ei să-și formeze convingerea că Ideea e diseminată-n obiecte și mișună democratic pe la toți aligatorii prin căpățâni și burți, unde e o adevărată pululație de adevăruri și trebuie doar avortată activ-purgativ fie și prin arieta curriculară !
Pentru că-n absolut, Murielo, fir-ai a dracului cu mușchii lungi și cu sfincterele tale, ah ! și ce exercițiu de nota maximă te-aș antrena eu să faci la sol ! chiar unuia care-ți deranjează lecția ca Frecardo al lui Ciuvîrin, de plânsu-mi-s-a Ina că se autoevalua în timpul testului ei de progres, nu ai voie, la drept vorbind, dacă nu cântând, Sorelo, să-i dai… lecții între muie și uie ca și când ai ști mai mult ca el ! De unde să știi, fa ? Niciodată nu știi, ci veșnic sfârșești întrebându-te metodic, cum mă întreb și eu în ultima vreme, nedumerit : Pe cine ? Când ? Cu ce ? În ce scop ? În funcție de ce evaluez ?
Așa că e o absurditate sfidând biodiversitatea să înveți pe altul sau să-l educi cât de cât !
Pentru că atâta semeție însemnează a te situa în procesul instructiv-educativ pe o poziție opresivă, represivă, exploatatoare, sadică, incorectă politic, de anti, de în contra la Culture Kitsch ! Ci tu, CÃRTURARULE, ar trebui să recunoști în morții mă-tii că ești egal, ca supraviețuitor dintr-o specie perimată, de să te ducă Cențica nu la Toska la groapă, ci la Musée de l’Homme în raclă, da, ești egal, nu congruent, că încă nu coincizi prin suprapunere cu vițica, deja juninca Esmeralda de la a șasea, în descoperirea activă a ceea ce se predă-învață-n clasă nu acasă. Așa de necalificat ar trebui să fii, mânca-ți-aș părinții ! regăsind puritatea originară, orgiacă, primitivă, care-ți face ochii limpezi și bovini, de topmodel, ca ai Himenei și ai Palașcăi…
Și de ce extinderea mea, plastifiat și expus doar la Musée de l’Homme, Katrino, ca hal de profesor din muie ? numai EU, ca Supradotatus supersupradotatus al școlii, când am merita întreg contradictoriul nostru să fim reproduși în ceară de calitate superioară pentru Colecția doamnei Tussaud (originară din Strasbourg !), să ne afirmăm și la Londra, printre megastarurile ei fixe ! Că tot în uie e ! Ci tu, Corela, să-mi desenezi un facies viril percutant, gata a-mi încleșta spasmodic ghearele mele de Bonobo în lungile tale plete, coborâte lună de lună cu gâdilatul până la aria-ți curriculară ! Să mă modeleze apoi în 3D specialiștii softiști de export, cum o îndrum pe inegalabila 96-69-96 Muriela la bârnă, sau să mă surprindă ciupind-o de coarda sensibilă pe infanta Sorela Blaster, să scoată sunete muzicale, iară nu zgomote ca măgarul ! Și tot așa și iar așa, Vizdela, până la inducția completă-n resursele umane a celei mai ieftine zăbave ce ne-a rămas, Vanessa ! Nimeni să nu scape, Ina ! Sau să fie ignorată ! Nici măcar Didina-Gospodina cu obiectivele ei de referință atârnând ca niște dovlecei tamale sau… Praskovia Apollinarievna Bukamașkina cu enormul-obezul ei elan vital ! Și toate colegele, inclusiv filigranata Cicela Ghevara de la grădiniță, să apară neapărat costumate-n chiloți de-ai Veturiei, uriași dar cu cât mai multe lacune, eventual clonați pentru toată lumea. Tolerând cu noi și pe Marinică, și pe Filatov cu tot cu iepuri, și pe Calițoiu, ba poate, forțând încă puțin ideala proporție de aur, șapte doamne la trei cavaleri, decameronică, de la 1348, privind lucrul în echipă, l-aș ispiti din curiozitate malefică și pe părintele Ankifie dac-o achieza a cabulipsi la această autentică și durabilă pax oligodidactica, să treacă sau nu fiecare, după mine, testele prognostice, diagnostice, de inventariere, de nivel, de aptitudini, taxonomice, compostoare, standardizate, psihodinamice, atitudinale, de progres, de ratrapaj, formative, cognitiviste, de racolaj, criteriale, normative, sinclinale sau de platou, pe care ți le impune-n complexitatea ei orice activitate vizând a ne scoate contradictoriul din dihotomie, ca să ne formăm un colectiv mai închegat, indiferent care cam merită și care nu prea merită salariu de merit ! S-avem la dulăpiorul maro pe rând senzația că ni s-a predestinat și nouă o întâmplare adevărată… Căci așa cum zicea și cel mai mare oligopedagog al tuturor timpurilor, Giovanni Boccaccio, pe vremuri de ciumă, contradictoriul trebuie să stea sub semnul ațâțător al evaluării continue !
Și să nu uităm, stimați colegi, a ne achita de obligația elementară de salariat de să trecem în condică, sub semnătură, să facă infarct cele trei soprane vechilese când or lectura sau contabilele alea ca Cachita cu, cu ce s-a preocupat fiecare, concret ce activitate în școală a avut !
Și să facem serial din asta, joia zic eu, după ce dăm drumul la copii, dacă nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa !
Că la ce mai trăim ?!
Dar poți, Răzvano, să te-nțelegi cu toți ? Când nu votează ei solidar, Ninele, pentru o simplă grevă de avertisment ! Nu, că rămân în urmă cu materia și că când mai recuperez eu !!! parcă le-aud pe Didina și pe Haritina justificându-se. Și atunci, mă mai pot eu baza, Cențico, pe colegii mei că vor rezista la schimbare, că vor refuza să-și prostitueze mentalitățile, datina, experiența multimilenară ? opunându-se să nu-i oblige ăștia să muncească măsurabil de șapte ori mai mult pe salarii de șapte ori mai mici ?
Nu pot să contez pe ei !
Nu există o soluție de solidaritate.
Nu-ți rămâne decât supraviețuirea individuală !
Și EU n-am nici un chef să cad pe brânci în arhipelag, Cențico, trudind până la epuizare completă sub teroarea vechilului, acest șacal vital interesat să mă exploateze la sânge ca să aibă el rezultate într-un sistem concurențial cu alți paraziți holiști ! Să ajung de să-mi pregătesc conștiincios de dimineața până seara hârtiile și să particip chiar și la acțiunile unde previzibil ți se vor da doar bobârnace și pumni în bot, nu delicatese ! Inclusiv să mă pretez EU la exploatarea muncii gibonului, terorizând pe cei silitori și onești, dresându-i de mici să robotească toată viața în folosul învârtiților lansați de INVERSIUNEA VALORILOR ca pe niște sateliți staționari peste stepulița noastră spirituală. Ca să-și ia Kabaniha gradații și delegații în uie, să-și aducă decorațiuni interioare pentru casa de lux cu care se laudă-n revistele de specialitate și pe la emisiuni ! Am și eu puradei de crescut ! Mai bine mă car de bunăvoie din arhipelag ! Demisionez și-mi dau foc la diplomă ! Ca un ales care a constatat că nu poate înfăptui, din cauza vechilor mentalități și a rezistenței la schimbare, BINELE ce l-a făgăduit aligatorilor !
Diță, Diță, puiule, de ce ești masochist, cocoșelule ? Și nu mai bea rompopo-ul popii ! De ce vrai sa ni părăsești ? Și cui ne lași ? Îââî ? îl cercetează cu o milă mămoasă, mamară, mamiferă, meliferă și meloferă nu plăpânda Cicela Ghevara, venită-n școală jelind că-i picură-n grădiniță ploaia și condensul peste șoimuleți, ci Didina-Gospodina, zâmbindu-i orbitor cu întreg aurul dentar din poza cu clasa-n excursie la Doma Norodului ! Cum, Dumnezeule, de poți susține că n-ai realizat nimic în viață ? Doar ai dat generații de elevi ! Și te felicităm tovărășește, to-va-ră-șe Străchinaru ! (O, tovarăș, ce minunat sună acest cuvânt ! Și ce păcat că n-a-nviat viabil în limba comună, la 13 iunie 1990, când a murit nea Mielu, cum propunea gloatei unul din organele cetății oligoeducative, tembelizorul !) Iar pe plan familial, fata și băiatul tău, sunt O VALOARE incontestabilă, cum se exprimă și melodia socială dupe caseta Veturiei cu Cântăreața cheală… Cuminți și silitori, respectuoși, cu bun-simț, care-ți dau bună ziua și certitudinea că nu se vor pierde-n devianță pe parcurs și că oricât de săraci ar porni ei din vidanjclas, tot vor ajunge odată și odată-n mezelclas și chiar mai sus decât atât, în upercutclas, să le vedem doar bărbiile rumegânde !
Bum-bum-bum-bum ! bubui ca o salvă de tanc la poligonul de la forturi pumnul Ciomolungăi în ușa boxei, gata s-o crape obscen, ca pe o dihotomie, dezvăluind fosforescența scheletului didactic vechi, atribuit de Filatov, confundând taxonomiile, ba lui Iosif Vissarionovici Stalin, ba lui Nikolai Andreevici Gutalinșcik, ba lui Anton Semeonovici Makarenko, și care o singură dată, când a intrat Didina peste Bonobo, apucându-l nonverbal de subcomponente, clămpănise din dantura de plastic galben verzui, zicând precum Vladimir Ilici Lenin ca meloman, dar c-un glas ca al asaltatului, că numai fără reflexii rutiere, tolko bez komentarii !
Era ofițer de serviciu lățoasa Veturia, dimineața spălase o culme de rufe, culminând cu supărarea cu kilochiloțăria de la drum și ACUM venea tocmai din curte, gâfâind la ocalele ei, nu știa că mutându-se începutul anului școlar în sensul eficientizării captării încălzirii globale, va crăpa ca o oaie umflată, de 23 august 2000, căzând în șanț, eroină la datorie, făcând recensământul lemurienilor la o caniculă de 40 grade la umbră de chiparos și 70 grade vara pe uliță, chiar în pragul pensionării, cum era și calculat de guvernanți !
Băgase copiii ACUM și se tot apropiase ferecând ușile claselor, cu răgete sfâșietoare de urechi nu numai pentru paviani, ci și pentru personalul de pitecantroape al unității. „Diță, scumpule – mugi ea tandru rămânând de strajă între laborator, cancelarie și casa scărilor – trece-ți cu creionașu-n catalog ca să nu omiți să scazi trei punctulețe la purtare Palașcăi lui Fafulea, c-a venit iar la școală cu belciug de aur pe limbuță și n-a vrut să iasă-n pauză să se aerisească ! A trebuit s-o-nhaț Eu de-o aripă și s-o zbor în curte ! Unde s-a cățărat în bătrânul măslin ca să se scălâmbăie de sus la mine și să intoneze imnuri obscene de-ale galeriilor de futbol ! S-a făcut o obrăznicătură de nu te mai înțelegi cu ea de nici un fel ! Și ea, și Himena Bukamașkina !”
„Bine-bine, îmi notez ! – mormăi Străchinaru ca din closet. O fi bătând-o careva pe-afară ! Auzi ? E cumva la voi, la Aria curriculară Om și societate, retroproiectorul ăla ? Am o lecție mâine cu principalele circuite biogeochimice globale, le-am rumegat-o cercopitecilor, am modelat-o accesibil și vreaaaau să le-o pun pe ecran, că tot se uită ei mai mult pe pereți decât pe tablă, nemulțumiți că lecțiile mele n-au suspans, nici acțiune, iar conținuitistic nu-s tari în sex, violență și tehnică sau bani, ca pe canale, unde nu întâmplător serialele au tot cam 50 de minute !”
„Ah ! – oftă masiv Ciomolunga, uitând că retroproiectorul e un aparat voluminos, lesne de găsit în cabinetul cu hărți vechi, jupuite și depășite mai ales în muie. Nu mai vine odată și capacitatea aia, mă Dudiță, să mai învețe copilașii ăștia de-a opta și la naționalism, la mine la istorie-geografie, decât mereu-mereu comentarii la Didina-Gospodina și la Răzvana-Năzdrăvana sau teoreme la Calițoiu-Calicioiu ! S-or fi plictisit și ei !”
Râse cu lăcomie și-și reluă patrularea, sporind frământările sufletești ale lui Bonobo disperând de viitorul specialității sale necuprinse în viitoarele evaluări finale, externe, de inventariere, de bilanț la ieșirea din SISTEM prin capa și, iacă dar, biologia ta e defavorizată ca perspectivă de să dai și tu niște meditații, Dudiță, fir-ai al dracului cu mă-ta, ba chiar negociabilă ca număr de ore, comasată cu fizica și chimia ca Științe (ca și cum nu s-ar putea preda integrat și Limbi !!!), încât nu-i exclus să rămâi și pe drumuri, ca să te milogești TU de ex-corigentul de Ciuvîrin să te ia, la șosea, paznic de noapte cu… înaltă calificare !!!
Și ce dacă paznic, Cențișorule ? (Că oricum, pot fi și astronom de-ACUM, fiindcă cu cine te culci pe tine nu te mai interesează nicidecum până-ți eliberează teleloteria tranșa !) Și ce dac-am învățat prea mult ca s-ajung la o benzinărie ! Parcă aici-șa-n școală, constrânși la a face Dresaj ca niște condamnați la banală muncă silnică, nu suntem cu toții niște SUPRACALIFICAÞI ? impunându-ți-se a preda doar cât pot descoperi elevii, chestii de secol XVI, când rolul Maestrului e să știe el enorm și să inițieze doar, adică existând niște boturi de deal spirituale și niște căi de acces prin junglă, să-și pună retorica la contribuție formându-le macacilor o imagine zdruncinătoare despre cât se întinde lumea dincolo de Drujba ! Imagine pe care nici nu trebuie s-o mai ceară înapoi când le pune niște note-n catalog ! Ce, popa Panda cere babei să reproducă predica ? Importantă e participarea la o liturghie ! de ce să analizezi ? Adică ce extinderea mea, Cențișorule, dac-ar veni însuși Darwin la mine la oră să predăm în echipă și, violând programa-n vigoare atât ca competențe, cât și ca conținuturi, ar cuvânta despre berbecul clonat Vasea și despre vacile nebune Saltîciha, Korobocika și Kabaniha, care vor să ne schimbe nouă mentalitățile în timp ce inflația ne roade lefșoara, de ce atunci să mai tot liniezi până-n zori, formulând în nemiluita mă-sii la obiective propuse și la teste să vezi dacă le-ai accesat ? Esențială pentru cercopiteci fiind întâlnirea lor providențială cu Darwin și cu Străchinaru, ca pe o masă de disecție, nu reproducerea mecanică a ce li s-a zis, pentru că ce este experiență de vârf penetrează direct în Separeu și atunci Esmeralda noastră de la a șasea n-ar mai trebui ascultată vertical la tablă, ci psihanalizată întinsă leneșă pe canapea ! Păi dacă arhipelagul școlar este un SISTEM, atunci lecția de ce nu s-ar preta ea însăși la o viziune holistă, nevastă ? Văzută nu din colțul vechilului din aria curriculară a laboratorului, de-ndemn eu urangutanul să zică mai tare s-auză și australopitecul de la Sydney, ci de cât mai departe, din hol ? Pentru că, minieseistic nestructurat vorbind, niciodată n-ai să-ți atingi exact obiectivele propuse, femeie ! Nu-ți ține pârțagul ăsta-n viață și o să-ți reușească la o lecție poate și deșchisă, cu Katrina Djorkaeff-Tornado ? Când în teren obiectivele efective, pe care nici nu ți le-ai putut imagina, se înfiripă abia în desfășurarea lecției proiectate și susținute de un ex-elev supradotat ca mine, fost elev de export ! De unde și concluzia irefutabilă că toți cinocefalii care fac biologie cu Dudu Străchinaru ar trebui să aibă prin însuși acest privilegiu notă de trecere, fără nici o specie de evaluare ! Deoarece chiar dacă nu pot să se exprime, ei știu o grămadă de lucruri, ca și un pechinez de dormitor.
Și apropou de evaluare : pe de o parte subestimăm elevul, care poate e nedormit c-a mers cu tac-su la furat ceapă de pe câmp și manioc și kok-sagîz, iar pe de alta, îi șocăm pe copilași adresându-li-ne ca unor maturi, ca la clasa a șaptea, de pildă, cu debutul ăla ostentativul al Anatomiei tocmai cu organele plăcerii, hm !… Despre care eșalonare de senzație spunea Vanessa că reflectă ca morfologie a culturii prozaicul vremii, tendința asta funestă spre eficientizare a sex-mașinii mature fiziologic, spre competența de a săgeta performant direct la țintă, la orgasm instant, ignorându-se tocmai acele particularități morfofuncționale în care s-ar putea ancora, într-un exasperant preludiu ca o EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, cantități fie și catalitice de lirism și de literatură, vitale pentru uzul limbii comune !
Eu admit, Cențișorule, că inteligența se măsoară-n dolari și cine a rămas în SISTEM și nu s-a apucat de afaceri în 1990 sau în 1996 este un ratat și un frustrat, dar contraargumentul meu maslowian împotriva fetișizării dogmatice a superiorității elevului față de prof, Daria Nikolaevna, e contraîntrebarea că de ce extinderea mea nu s-ar face și la a șaptea lecția de predare-învățare total activ, prin descoperire, că doar are material didactic în dotare fiecare elev sau elevă ! Sau aici nu mai suntem consecvenți ? Păi, Daria Nikolaevna, nu te supăra, dacă le dăm de la grădiniță copilașilor adevărul despre sex că e ca la câinii stradali ai cetății oligoeducative, atunci să mergem cu rigoarea până la capătul de căpătâi cel funerar și să le dezvăluim cercopitecilor și că ei vor ajunge niște hoituri, exact ca ale maidanezilor ce-și diseminează din tufiș duhoarea-n spațiul nostru educațional, rezultând de aici că viața-i scurtă și că dacă nu citesc ei în copilărie o CARTE, ca maturi nici atâtica ! Iar lângă logo-ul ca un iepuraș-elev cu două degete-n sus că se cere să răspundă, al școlii noastre, să scriem Memento mori ! Nu ca ACUM, din litere de hârtie albă pe pânză roșie, că ȘCOALA E A TA ! ÎNVEÞI BINE ! ELEVII NOȘTRI SUNT MAI INTELIGENÞI ! Dar tu, Daria Nikolaevna, ai ajuns vechileasă acolo sus de tot, temută de incompetenți și chiulangii și ciubucari, dar adorată de oamenii cinstiți și performanți și eu nu te mai interesez deloc, rămas prof, decât ca să mă sancționezi cu sadism dac-am făcut aia și n-am mai prididit să termin și-ailaltă ! Și nu mai îndrăznesc nici să-ți palmez obiectivele de referință ca la cules de mere cu pionierii în Eden, nici să te sensibilizez că se implementează o e-roa-re cu IMAGINEA DESPRE LUME în predarea Științei doar câtă se poate descoperi, cum e și la Muzică, unde pretenția aberantă să cânte toți copiii madrigale ca notiști, când majoritatea cantautorilor sunt sau par urechiști, duce la că nu se ia contact cu muzica simfonică, și Sorela aduce casul doar de vreo două ori pe an, cum e și rutul sonorizant la unele specii, iar ei se așteptau la manele ca la Katiușa, de-a și leșinat Esmeralda pe Bach sau pe cine li l-a pus ! Cum tot de frustrare a leșinat și Haritina în ghinionistul 13 aprilie 1998, de-a venit ambulanța de la Căgiurzia, citind, sărmana, într-un organ de presulică că FIZICA ei, mai puțin interesantă decât fizicul ei, nici nu mai apare în noul curriculeț gimnazial !
Iar eu, care am fost copil de export, n-am chef să leșin și să-mi las oasele-n arhipelagul școlar !
Harașo, Dudule, dar a deveni pompist înseamnă, rânji diabolic Stalin dintr-o placă dentară de plastic ca a Pușii, să-ți pierzi permisul de a citi la Academie când te mai duci cu delicatese la copii !
Parcă dac-am s-am BANI, n-am să am permis pe viață, ca donator de carte rară sau ca academician deplin, fiindc-am să-mi reiau cercetările pe gândaci și câini, retrăgându-mă din afacerile mărunte și cumpărându-mi un loc de intușabil pe o listă eligibilă de îndată ce-mi fac suma, ca să mă dedic numai și numai operei prin resurecția calității de Supradotatus supersupradotatus !
Harașo, BANI și permis, dar cu dorul de elevișori, care te mistuie vara, în lunga vacanță, de te-mbolnăvești complet și zaci și nici să citești nu mai poți de dor de ei, ce te faci, tovarășe Străchinaru ? glumi jovialul Gutalinșcik. Cum vei suporta să vezi copilași cu ghiozdane cu înscrisuri promorționale, gureși pe drum ca niște vrăbiuțe, ronțăind girasol și intonând imnuri de-ale galeriilor, iar tu să stai cu furtunu-n mâna nemuncită și să te uiți înlăcrimat după ei ? Și s-o-ntrebi pe Cențișor că azi ce-a mai fost, garofițo de munte, pe la noi pe la școală ? puse degetul pe rană educatorul prin muncă Makarenko. Cum o să-ți fie, golane ? Ai să poți îndura ? Sau îți vei lua frunza-n buzele prehensile și lumea-n cap, părăsind și pe Cențica, și pe Anfisa ?
Prin post și rugăciune, în pustietățile alea, poate o să rezist, nu știu… Chiar, ce va zice purcica mea de o asemenea degradare, copii ? Elev supradotat ajuns pompist-analist !!! De-aia te-am strâns eu de pe drumuri, golane ? Asta, dom’ le, nu e provenită, ai ei au fost paleonegustori în Drujba încă din secolele XIII-XVI, respectați, apreciați, iubiți ! Asta e-n stare, copii, să renunțe chiar la bani, ca la opțional, numai să nu râdă lumea pe la sfânta biserică sau pe la cârciumi prin sat ! Or, firesc e totuși dac-am fi-n uie să nu se râdă lumea când progresezi ! Las’ că mai vorbim noi când ne-o crește miradorul de pe vilă mai sus ca al Iordankăi ! Adică tu te bazezi pe o strategie de virtute și nu pe resurecția mea ca Supradotatus supersupradotatus ! Vacă nebună, ca mă-ta, care ți-ai pierdut toată încrederea-n calitățile mele ! Oaia clonată Dolly ce ești, complet lipsită de personalitate ! Care crezi c-o să câștigi în 1998 la loteria animalelor din Rio de Janeiro, anticipând cu APROAPE UN MILENIU tranșa, când ți-e poate scris să-ți dea banii înapoi abia-n 2907 și asta numai dacă jocul nu s-ar sparge între timp ca o escrocherie de caritate sau de investiții ! Că doar orice loterie e ca o roată la care, jucându-se la nesfârșit, le vine cândva rândul la toți să-și ia în tranșe banii înapoi, nu toți, cea mai mare parte din ei ! Căci se scad taxe, sponsorizări de opere și ce câștigă la sigur organizatorii și proprietarii. Iar dacă e să ne luăm după Kolmogorov și Borel, ce să mai vorbesc ! Că e mai probabil să te ia dracu la cutremur, sau la revoluție direct în propria casă, decât să-ți extragă cineva sumele alea enorme din piscina-scăldătoarea cu chitanțe… Fiindcă înțeleg și eu să fii agățat, cu câteva bilete acolo, la plesneală, e una, dar să crezi nebunește ca Cențica că câștigi la sigur e ceva de domeniul patologiei fantastice, e ca și cum mi-aș proiecta eu la o activitate autodidactică să fiu capabil la sfârșit să ies din cavou ca să le evaluez succesiv pe Malașa și pe Vanessa într-un interval temporal sub o recreație, cam cât aș coborî la un guleai cu găleata de resturi alimentare, ca să dau la Skinner, cum alimenta grăsuna Perlita azi-dimineață porcii Popasului !
De-aia, fă, zic eu că ce importă ACUM e ca Genaro și Maricusa mândri să fie de tăticul lor ca și cum el ar fi escrocat sute de mii de cetățeni, să-l iubească și să-l respecte c-a scăpat de învățământ, deci de vidanjclas, și accesează un salariu mai decent, într-o meserie recunoscută de o societate aleasă, de netransportații în comun, de deținătorii de mijloace auto ! Și chiar mai mult de-atât ! El lucrează la – și cu ! – nea Fane Ciuvîrin însuși, ceea ce poate însemna, Cențișorule, că mai devreme sau mai târziu, el, adică EU, eu ăsta, cinovnic scuipat de toți privatizații și înjurat de țăranii muncitori la stănoagă la Spălătura, aș putea avea viză de la intușabilii guberniei noastre să deschid ceva cumva cândva ca PATRON eu însumi, ceea ce ar fi a doua șansă la familia noastră, după ratările din 1990 și din 1996, pentru o decolare spre o mai onorabilă inserție socială în mezelclas și, cine știe, poate-n chiar upercutclas, pe o cale mai omenească decât EXCEPÞIA DE LA REGULÃ !
Drumul nostru spre mezelclas și poate upercutclas, Bonobele, nu trece pe la benzinărie, ci pe la primărie și cred că nu mai e cazul ca să ți-l indic ! Să ne luăm pământul strămoșesc înapoi !
Îl bag în opționalul mă-sii atunci, Cențișorule, pe nea Fane Ciuvîrin dacă zici tu că nu e bine cum zic eu, cu toate cisternele, analizele și tirbușoanele sale cu tot ! se întinse extenuat Dudu Străchinaru, gemând, pe măsuța prăfuită și dură, care-i furniza o durere odihnitoare pe toată aria curriculară, amorțindu-i-o ca-ntr-un coșciug, șifonându-se astfel sacoul euroatlantic pe care-l purtase – pentru prima oară – la Biblioteca Academiei, ale cărei mese și scaune erau tot tari ca fierul. Precum la Cachita Dolores plecând își privise-n oglindă noul costum de zgonhen, azi-dimineață, și-l crezuse performant a călca a vipoi, motanus mutantus atunci crezuse și cu permisul c-o să rezolve cu prelungirea, poate chiar pe viață nu numai pe 1998, trecându-se cu tancul peste cele trei aspecte dezonorante ale identității sale : 1) cadru… didactic în republica răsprofilor ; 2) profesor inferior, de școală primar-gimanzială, nici măcar de liceu ; 3) apostol foarte provincial venit tocmai de la Drujba, din gubernia Pobreajen.
Miza fiind aceea că ca prof de bio, ca să se mai formeze, Străchinaru beneficia de acces nelimitat ca la Fefeleaga la Sala de Studii Doi, la aria curriculară științe, dar i se refuza ca Muriela Tulup (și ACUM însăși Inocencia !) viza să citească și literatură sau filozofie la Sala Unu, adică presulică, înnebunitor fiind că prin 1995 i se dăduse o semnătură și pentru această hală dragă și vreme de trei anișori, se delectase răsfoind toate ziarele, ca un analist, printre fomiștii de carte, de ajunsese și să tremure-n rată și pe tren mai mult la plăcerea perversă de a penetra-n catedrala aceea decât la duioșia normală de a-și vedea ca pe niște delicatese proprii copilași, pe Genaro și pe Maricusa ! Așa de periculoasă e presulica ! Deși nici ea, cu tembelizor cu tot, nu-ți explică, să răspundă poporul la un test de evaluare sumativă, pe ce căi au reușit bolșevicii și securiștii și atitudinarii unguri, cehi și polonezi, iar ai noștri au dat-o-n bară, zicând na-ți-o frântă că ți-am dres-o, de nu ne mai mărește și nouă leafa ! Așa că poate era de preferat, Daria Nikolaevna, să rămânem cu un singur ziar scos cu mai multe titluri (ca la manualele paralele, egale dar necongruente) și cu numai două ore de tembelizor (cât o lecție cu conținut pluridisciplinar în echipă cu Haritina și Vizdy) numai să se câștige timp de citit, ca înainte, pentru neamul românesc, că el n-are treaba terminată ca grecii, italienii, spaniolii, francezii, germanii și englezii și ca cei ce fac de prisos o literatură română sau poloneză, rușii, cum spune și Răzvana-Năzdrăvana, fată de viol tanchist ! Fiindcă eu n-am văzut în cetatea oligoeducativă s-ajungă vreun politician om cult doar uitându-se la tembelizor sau lecturând pagini de presulică.
Revelația asociată prelungirii permisului fiind aceea că de cum a-mbrăcat silit de Inocencia costumașul ăsta de zgonhen, renunțând la geaca modestă de analist, și s-a prezentat cu el pentru viză, cum a zbârcit-o ! demascându-i-se din primul test a nu fi bun decât să se-nmormânteze cu el ! că și-a băgat Skaraoțki codoiul și i s-a retras carnețelul cel albastru cu poză, de-l arăta la Katiușa și la elevi de parc-ar fi fost brevet de pază și protocol, eliberându-i-se ACUM doar un cartonaș ridicol cu acces în 1998 numai la Sala Doi, de la etaj, cea cu științe dar fără presulică, care unde el dormea la umbra gradului unu și de mult descoperise glanda antiperspirantă prin introspecție, iar prospătura la zi o lua lângă Cențica lui, de pe Discovery, Arte, M6 și alte canale, să le-o rumege la gibonei, despre de ce înnebunesc vacile, ce mai behăiește oița Dolly cea clonată cu celulă din obiectivele de referință de la altă ovină, și pe când la futbol xeroxarea vârfurilor…
Nu voi mai călca pe la Academie până ce nu voi călca a… popă măcar, Daria Nikolaevna ! Degeaba te-mbraci ca un cumulard dacă-ți lucește postul în obiectivele cadru ! Deci mă angajez la nea Fane Ciuvărin, Cențico, hotărât lucru ! Decis !
„Nu vezi, băi dobitocule, că ești mai prost și decât era taică-tu ?” certa pe hol Calițoiu pe careva.
Iar Moluscă tresări amețit de mirosul bun de yerba maté și de romaniță uscată al cabinetului său boxă fără ferestre, cu aerisire gaură cu plasă, practicată-n zid din inițiativa directorului când împăiaseră dup-o rețetă cu rom Havana Club, un șoșoi capibara de pe Spălătura, un leneș de pe Hodivoaia, un coati și un furnicar de pe Ampoița, care treptat s-au descompus, neputând fi protejați de microbi într-o dioramă dulap-vitrină pe inventar. Căscă lung ca un jaguar și se trezi bucuros că numai ipotetic a… păcătuit, cu uriașa Ciomolunga, căreia-i examinase matinal lacunele desuurilor de pe sârmă, emițând ipoteza că toate colegele le au la fel de ciuruite și merită verificat cumva, întrebat și Calu ce știe, și Marinică, poate și Muriela cu Sorela, că ele mai probează cu alelalte câte-un item de lenjerie intimistă și nu refuză nici bârfa ! Totuși, se temu până la urmă că până și aceste ușoare urme de… păcat ar fi putut speria norocul, mărindu-se astfel tocmai durata EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, așa că-și propuse-n compensație a-și planifica ca obiective operaționale la domiciliu diseară după tâlcșou, nu însușirea unor competențe noi prin transfer pe baza ghidurilor de evaluare băgate pe Adult Channel și TV 1000, ci consolidarea pe termen lung a retenției celor de bază, instinctive, sau învățate prin descoperire pură, astfel ca la sfârșitul activității, fără a se consuma nici o picătură de alcool, aproape toată Inocencia sau cea mai mare parte din ea, CA DE ULTIMA DATÃ, să exclame la atingerea performanței Dudulache, nu mai pot ! iar el să zică ca fidbec că brava, fată, ai fost de milioane !
Strănută și zâmbi de o dulceagă durere iradiind din zona occipitală a craniului său, care dacă ar fi apărut în conformația actuală ACUM cincizeci de mii de ani, oare tot așa, Cențișorule, și-ar fi bătut joc contemporanii mei neanderthalieni de mine ?… Deși peste decenii, aici, la Blocurile Rușilor, dacă după Sosirea Investitorilor Străini pe muzică de Vangelis, noua revoluție școlară se va înstructura oligopedagogic, recunoscându-se săracilor mei dreptul la imagine despre lume, atunci cneazul Frecardo va inscripționa pe marmură la scara noastră cea trăsnind a căcat alb de câine de rasă, o pisanie că :
ÎN ACEST BLOC DE TANCHIȘTI A LOCUIT ȘI CTITORIT ÎNTRE ANII 1973 ȘI 1998 MARELE ETOLOG, ENTOMOLOG ȘI OLIGOPEDAGOG DUDU STRÃCHINARU, CARE MERITA SÃ FI FOST ARENDAȘ PESTE MINISTERUL FORMATÃRII, VECHIL GENERAL LA INSPECTORATUL ȘCOLAR CÃGIURZIA ȘI DIRECTOR-MANAGER LA ȘCOALA NR. 1 CU CLASELE I-VIII DIN CIUDAD DE MCDONDO (DRUJBA), LA IEPURI, OSÂRDIND ȘI LA ȘCOLIÞA CARTOFARILOR DIN GALAPAGOS ȘI LA UNITÃÞI MANIOCARE DIN CUÞARIDA, PENTRU COMPLETAREA NORMEI DIDACTICE, SINGURUL DRUJBEAN DE LA NOI DIN STEPULIÞÃ CU PERMIS DE A CITI LA ACADEMIE PRESULICÃ, CARE MEZELINDU-SE S-A DISTINS CA UN DOMN GENEROS PRIN DIFERITE SPONSORIZÃRI DEZINTERESATE LA NIVEL LOCAL, GUBERNIAL ȘI REPUBLICAN.
Ay, Inocencia ! Nu exagerez cu nimic ! Fiindcă eu ca academician in potentia sunt ca subiect al excepției de la regulă CA VIRTUALITATE un supradotat, ba poate chiar un supersupradotat, din cauză că m-am tras din mama copil de export și numai ancorarea-eșuarea pe cant într-un mariaj din rațiuni pure cu tine ca fată a lui nea Mielu și a Pușii, dar fără capitalul în aur (2 kg) nădăjduit de la niște negustori-gestionari de până să vie Iliescu în locul lui Ceaușescu, ca să nu mai zic nimic de cele trei Dacii expirate, m-a oprit de la o carieră internațională de titan renascentist, centrată atlantic cam unde-i ACUM epava Titanicului ! Dar tot nu e timpul pierdut să-mi public în uie lucrarea de grad cu titlu etologic de opțional la modă „Analogii și contraste de comportament între gândacii de bucătărie roșcați Blatta germanica și cei negri Periplaneta orientalis, în contextul urbanizării rapide a Republicii Socialiste România”, o lucrare de importanță capitală chiar și-n provincie prin caracterul pluri-, inter- și transdisciplinar al trimiterilor și al reverberațiilor semnificative contextual într-o multitudine de arii curriculare.
Ci dreptatea istorică va obliga pe biograful meu, și al tău, Cențico, să și-l închipuie pe insomniac, adică pe mine, canonindu-se a-și canoniza opera-n nopți geroase la Căgiurzia, la doi pași de serafica Daria Nikolaevna Saltîkova, cu crivățul siberian de Verhoiansk via Vorkuta urlând prin blocuri ca între perdeaua de araucaria de pe Ampoița și perdeaua de nothofagus de pe Hodivoaia, învârtind în somn ca la frigare pe copilașii Genaro și Maricusa, încălziți de tine singură sub plăpumoi, ca niște orfani de o ursoaică albă, în patul conjugal devastat încă de pe atunci de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, de teama morbidă de plictiselile unui avort, că și-așa doi erau prea mult de să ne permitem ca să le dăm o creștere nenegativă ; prin urmare, familia în camera mai mică și mai fără condens, funcțiile ei fiind funcția biologică, funcția psihoafectivă, funcția economică de nutriție, funcția ecologică și funcția educativă, asigurând însușirea limbii, a datinilor și a obiceiurilor, iar eu ca un mort cu ochii deschiși în spațiul cultural provincial ca de spital anxios alb al mobilei de bucătărie, adică asemeni unui explorator danez, pentru un țar rus, al ghețăriei dintre Kamceatka și Alaska, urmărind cu diabolică stăruință și cu drăcească pasiune, spectacolul gândacilor stradali, fascinantul și la drept vorbind universalul furnicărit după de-ale guriței, după de-ale armăturii bucale chitinoase, fascinant dacă medităm la cât se strofoacă, se cheltuiește, se câcâie și se consumă acest neam al nostru pentru demâncare, într-o țară eminamente agrară și arboricolă, fără nici un plai înalt și neplouat și pustiu, ca Puna de Atacama ; cum ies ei pe tăcute și prin surprindere, micii teroriști ai femeilor de casă, de sub dulap, de după masca de la chiuvetă, de după dosul cald, obscen și negru al frigiderului, cum se ivesc din aragaz chiar, ia să vedem ce le place, ce nu, cum se arată numai roșcați, mari, lungi, tari, cum se arată doar negri, mici, flasci, scârboși, cum conviețuiesc, cum coabitează, după ce algoritm și neverificându-se unii pe alții, două specii concurente, operând în același spațiu vital la ore diferite. Când locatarul de rând crede că e o singură varietate de șvab, libarcă sau cafard, cu masculul mai mare sau invers. Și să visezi tu, Străchinare, bănățene, revoltatule, că pui în Republica Socialistă România, după titlul lucrării și mulțumirile către îndrumătorul Foma Akimușkin – și așa intelectual cu bube și cu domiciliu obligator la Drujba de se iubise cu Pușa – un motto dintr-o voce dintr-un text occidental de timișoreancă de-a ta, fugită-n Germania, da, poate, Herta Müller, dacă ai tradus corect, Vanessa, exasperarea vreunei gospodine cum că acești gândaci vor supraviețui poporului român !
Ceea ce dracu știe, nefiind clar încă-n istorie dacă timpulețul speciilor e mai încăpător decât al popoarelor, lupta pentru existență, părinte Ankifie, iacă dar, concurența nu trebuie ignorată și aici aproape că ne deosebim în vederi, devenim adversari, dar dacă se adeverește că Cențica mea umblă la vrăjitoarea Staruha Izerghil, ca la o reîncarnare a mă-sii Pușa de la metalo-chimice, după izmă, coada-calului, opționalul-țigăncii, țintaură, yerba maté și mai știu eu ce transgenice bălării taumaturgice cresc pe la cea izbuliță și sfinția ta, concomitent, hm, o iei într-acolo să exorcizezi demonii din armăsarul negru bașkir Udaloi, sau din iepulița cea albă kirkiză Zurka, trebușoara aiasta îmi dă fiori, îmi displace, mă face meditativ ! Miroase a uneltire ! Pute a complot ! Exală a suprapunere de scenarii ! Născându-se pentru orice pompist-analist, ex-pupincurist sau nu, întrebarea : dar cum așa ? Ce decizie managerială e asta, fa ? A rezista prin cultură („Ah și ce-aș mai citi și eu o carte !”) nu numai tentației remarxizării-recodrenizării, ci și EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ ???… Și CINE ? Cențica mea, dom’ le ? Cențiiiica ? De-i băgase Pușa-n cap, neștiind că sunt supradotat, că-n viață faci trei căsnicii, fată dragă, anume că ești, în contextul unei poligamii difuze, de trei ori monogamă oficial, respectiv pentru sex, pentru a avea tată la copii și, în fine, pentru a avea pe cine cicăli la bătrânețe ?
Cențica mea ?
A mea ?
Cioc-cioc-cioc-cioc ! răpăiră ca o salvă de mitralieră de pe tanc la poligonul de la forturi niște degețele-n ușa carcerei și domnul profesor Dudu Străchinaru fu abordat de supradotatul și supersupradotatul școlii, SD-ul și SS-ul, cum li se spunea prescurtat la doi băieți slăbănogi, palizi, bătrâncioși, onaniști și cu ochii stricați. Ei veniseră să reclame că nu pot pleca acasă la muncă silnică pentru rezultate la profesori și vechili, deoarece Mișa, Grișa și Epișa ai lui se joacă de-a minerii și golanii și-i așteaptă, înarmați cu măturile femeilor de serviciu, cu invizibile și cu gălețile de apă, în hol, jos, la ieșirea din școală !
„Luați-o și voi în extinderea mea prin față, pe ușa formatorilor !” – îi consilie la mișto Dudiță, convins că nu vor îndrăzni, educați conformist, să riște să dea nas în bot cu directorul Filatov sau cu tânăra bestie mov, Vizdela Socrates-Cucuteni !
De ce nu mergeți, mă olimpicilor, la Fefeleaga sau la Calu ? ar mai fi vrut el s-adauge. Ce veniți, băi labelor, la mine ?… Proteeeecție ? Duceți-vă unde-ați mers și la olimpiade ! Să vă apere de minerii școlii cine are-n curriculeț, exploatând munca voastră, rezultate și progresii, și s-a autopropus ca un corolar în Consiliul de Administrație nu pentru salariu de merit pe-un an, doi, ci pentru… gradație de merit pe viață !
Cât despre infractorașii de Mișa, Grișa și Epișa, cu certitudine ei vor face pușcărie ca Harneală, Șișu și Săbiuță, după cum miniprotocurvulițele de Himena și Palașca vor aplica creativ-inovativ în prostituție internă sau externă multe din cunoștințele, priceperile și deprinderile dobândite de la doamnele învățătoare și profesoare, trecând și ele prin pârnaie, grav recurs la detestatul organ al cetății oligoeducative ce s-ar evita cu ușurință dacă m-aș putea ocupa EU de ei ca educator !!! Fără alte griji să le dau gaură la puțul gândirii exact unde-i orizontul conștiinței morale ! Ceea ce ar însemna ca pedagog și ca om să discut cu ei zilnic și individual ca cu niște aligatori, neliniind la planul de lecție desăvârșită sau la itemi de evaluare, prestând cu ei numeroase ore neplătite, suplimentare, pe care nu mi le-ar aprecia nici un vechil, fiindcă astea nu sunt rezultate, să aibă adică el cu ce să-i concureze pe ceilalți vechili când se decide cine e vechilul dominant care să ia în posesie primul diferite facilități ! Și nu sunt nici măcar niște progresii, să se laude Kabaniha cu ele-n uie. Așadar, Himena, Palașca, Mișa, Grișa și Epișa nici nu există ! Decât pentru reporterii occidentali ! Și de-aia-i urăsc ei cumplit pe elevii performanți, cum îi urăsc și eu, chiar dac-am fost copil de export ! Ca să nu mai zic nimic că ca să nu fure, ar mai trebui să le dau bani de cheltuială de la mine din buzunar, sau din CAR-ul Cențicăi mele, să-și mai ia și ei ce râvnește ! ca să-și mențină un anumit standard de viață cu care sunt obișnuiți și sub care nu poate coborî decât un handicapat sprijinit în cârja spirituală ! Cum nu-s rezultate în cadrul pedagogiei clasice – dar ar fi-n spațiul celei adecvate-n muie, oligopedagogia – nici eforturile mele de a recupera materia cu vreun gibonel sărac, după absențe repetate că n-a avut ce-ncălța, sau că l-a trimis mă-sa la cerșit în bazar la Căgiurzia, ea așteptându-l lângă moschee să-i dea el bani de pâine, sau demersul meu depanator cu vreun pavian care-ți vine cu competențe lipsă ori vicioase de pe la vreo incalificabilă ! Să ne mai mărească și nouă leafa fiind chiar mai indicat la formatorii recuperatori, deoarece atari intervenții corective pretind mai mult tact, mai multă artă de restaurator decât abstract-universitara pregătire pentru rezultate la concursuri, aici, la reconstrucții umane ca la dentist, școala având a se bate cu tot restul cetății oligoeducative, și în special cu tembelizorul care face zi de zi, din neprofesionalism, adică din dispreț pentru profi, la ore de maximă audiență, apologia infracțiunii nepedepsite, procedând ca și cum eu la dirigenție le-aș prezenta elevilor, cu detalii sângeroase de pe video, de exemplu un caz c-un copilaș neastâmpărat care le-a tăiat cu foarfeca de vie degetele la părinții lui priponiți de calorifer și le-a desfigurat mutrele cu acid sulfuric, electrocutându-i apoi în chinuri senzaționale, fără a mai preciza eu, ca un ageamiu în ale educației, și CE PEDEAPSÃ a primit micul călău român pentru acest pachet de senzații ! Așa procedează de două cincinale tembelizorul, dar și presulica, descriind cu lux de amănunte crime și jafuri în stil mare, neasociindu-le cu vreo sancțiune, încât cine vede și are dușmani se gândește instinctiv la ce mai cazne i-ar supune, nu la ce pedepse ar primi-n justiție pentru c-a fost torționar !
Aia e, Corelo, că deoarece nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa, vârstnicii ca Cențica, care stăpânesc școlile ca un fel de acționari majoritari, cum holist controlează o nomenclatură însuși arhipelagul, și care sunt totuși educatori cu experiență, aruncă în general incalificabilelor tocmai clasele cu probleme, ca ei să se ocupe de rezultate și… rezultatele sunt că, uite ! trebuie Agheev al tău să reeduce rebuturile școlii ! Sau o fi scenariu și aici, de creștere a infracționalității, ca să eșantionezi pib de la formatori și să-l dai la polițiști !
Cert fiind că din momentul în care, în geaca mea jegoasă ca de analist politic sau chiar în costumul ăsta de defunct didactic, ajung să cerșesc la Mișa, Grișa și Epișa, ca și la Palașca și Himenușa, bani de fondurile școlii, fonciire, când sunt atâtea averi de întors în proprietatea poporului la noi în republică, atunci s-a terminat complet cu orice autoritate educativă să convingi cinocefalii și babuinele să nu fure și să nu se evalueze de timpuriu, când mai văd și la tembelizor hoție și prostituție cât cuprinde !…
Sunase de mult de intrare la ultima oră, a șasea, absurdă, a unui program absurd, miercuri fiind zi de etapă la futbol în cetatea oligoeducativă, încât devine școala un chin nesănătos, și pentru bieții profi, și pentru elevi, nelegați de o leafă, mulți aruncându-și ghiozdanul pe geam și fugind ca hipnotizații la tembelizor, mai și bătându-se pe drum, prin proceduri de arte marțiale sofisticate, la impact de galerii de tricouri diferite.
Din care pricină, miercurea, domnul dresor Străchinaru postește, ferindu-se de a păcătui cu fapta, scărmănând cercopiteci sau dându-le note mici, ori cu gândul, evaluându-le muma-n limbajul intern, ba mai mult încă, el ajunge la un fel de grevă de zel, exploatând cam prea de tot doctrina învățării prin descoperire a lui Marinică Drujbescu (de se lăuda ăsta-n consiliu, Korobocikăi, inspectoarei celei primare, inflamabile ca o cutie de chibrituri, că la el în clasă predau cimpanzeii), în sensul că-i e și jenă să intre peste EI, să-i deranjeze cu prezența sa spectrală, când e limpede că nu îl vor, și ca reacție firească nici el nu-i mai poate suferi, îi e o scârbă incomensurabilă de ei, de ai lui de la a cincea, ca să le cerșească pe două abjecte coloane BANII, de Fondul Clasei (cretă, becuri, clanță, geamuri) întâi, și apoi BANII de Fondul Școlii fixat de comitetul de părinți mai influenți cam cât două alocații, deși ar trebui să-i mai suporte până-ntr-a opta, ba poate chiar până-ntr-a noua, dacă se desființează un sfert din liceu, iar la despărțire îi vor lăsa ca pioasă amintire nu niște bretele de efect ș-o cravată, pentru noul costum bleumarin de zgonhen, ci vreun armăsar ca Udaloi, din faianță albă ca Zurka, și cabrat, văzându-i-se extinderea și subcomponentele, cum i-au lăsat Vanessei ai ei, demult, de i-au sărit ochelarii ăia groșii ca sifoanele când a făcut cunoștință cu el, plus un serviciu de pahare albastre cu trandafiri dotați cu spini aurii, proveniți din goetheene metamorfoze ale frunzei.
Pacea sufletului cât să meditezi la cum e mai bine pentru copiii tăi, Genaro și Maricusa, nu pentru ai altora este, însă perisabilă, doamnilor și dooomnilor ! fiți creștini cu-n cerșetor !, cum psalmodiază barlachian-bachian-bachic cerșetoarea ratei de Căgiurzia, Staruha Izerghil, cu ochii dați peste cap, când vine șoferul, întârziat mult peste intervalul de succedare, cu vehiculul burdușit de cutii, de banane, pline de zarzavat mai scump decât ele.
Preabunul amic Calițoiu ciocănește discret în ușa bordeiului, ca-n una de camping la Anfisa Barabanova. El poartă o pălărie de șmenar și, cum în minifutoar zace scheletul cel vesel, ai zice că-l vizitează Caragiale pe Stalin : „Dudiță, pst !… Ești singur, bă ?… He-he, eu credeam că ești cu Vizdy Socrates-Cucuteni, c-o văzui pe geam c-a venit despletită să dea la iepuri ! Cum, nu e la tine ?! Atunci o fi-n cabinet la Filatov, îl ajută la liniat capete de tabel pentru situații !… Băi, vezi cum faci ! Vorba e că ți-a venit la ședința cu părinții, la Palașca, să-i ia mediile și absențele, slobozindu-și asinul Șaliapin pe gazonul de sub migdalii școlii, tac-su Fafulea, perfectamente borracho și cu biciu-ntr-o mână și cu nu știu ce reclamație scrisă în ailaltă și după el cu cățeaua, cu Glinka, de tocmai și-a rupt lanțul de sub teleguță și-a intrat cu alcolistul în școală, târându-l tocmai pe unde abia au spălat alea cimentul cu teul și moltonul cel nou !… Să se-ncaiere a dracu cățea, sau să se pupe, cu Buxtehude al nostru. că nu vrea să-și recunoască paternitatea pentru nu știu ce cățeluși, acum dulăi mari, Murugoi și Kabîzdoh, care-n viețile anterioare au băgat în uie doar pe intușabilii upercutclasului, unii fiind dealtfel din start acolo și stăpânind aici doar sucursale ! Eu am extemporal la ai mei, dar cum termină vin să te ajut să ne scăpăm de el, că e foarte recalcitrant și m-a mai articulat o dată la o curda ! La o beție. Nu poci singur ! Vezi c-a ancorat în cămăruță la femeile de serviciu, la soru-sa, și le șituiește pe-acolo, du-te de-l calmează-n opționalul mă-sii, până nu află Veturia, care-i de serviciu, să se ia-n gură cu aligatorul, c-aia-l și plesnește, apoi dă cât dă și bețivul, și dacă se vede dovedit, atunci scoate macheta din cutia teleguței să ne decapiteze pe toți și iar avem probleme cu carabinierii, vine Agheev să constate că e slabă munca educativă prestată prin lectoratele cu părinții, adică educația adulților, care e de fapt apanajul tembelizorului în cetatea oligoeducativă, și iar întârziem pe-acilea-n loc să ne ducem pe la cășile noastre, fiecare la haziaika lui, să bem liniștiți în zi de etapă un vin de palmier și un ceai de yerba maté, dup-o miercure funebră, cernită de muncă grea !”
Să bem un vin de palmier liniștiți după muncă, ai ? cvasi-njură Moluscă pe Calu, înveselit totuși că-l ținuse puțin pe jar c-ar fi cu Vizdy-n bârlog, coexistență fie și pașnică evitată metodic, de lunea trecută, de când, asistând cu ea o iepuroaică aproape lăuză, la cuști, la magazie, și extinzându-i puțin decolteul și pipăindu-i, ca pentru a se convinge că nu-s vopsite mov și ele, protuberanțele obiectivelor ei de referință de o morfologie originală, ca a pionilor de șah, poate de negăsit chiar în determinatoare profesionale din uie, fata l-a atenționat că vezi, dom’ le, că ne vede Praskovia și ne toarnă și la Cențica, și la Teofan Davidovivi !
Și ACUM să negociem cu domnul părinte Fafulea și cu biciul lui ! grăbi el pe trepte-n jos, ca spre un subsol al învățământului rural, prăbușindu-se psihic până când inima-i micșorându-se cât un păduche lat, bubuia ca un motor de tanc.
El știa că dac-ar fi fost flagelat și ar fi chelălăit adunând chefliii de la Raketta și de la angroul Statornicia, atunci ar fi bucurat pre mulți, îndeosebi pe mâncătorii mai mult de știri, cărora pe la vreo hihiliză li s-ar fi rumegat că dirigul biciuit de părintele ex-elev în republica răsprofilor, a cules doar ponoasele propriei sale munci educative deficiente, ignorându-se cu rea-voință că de la EXPLOZIA tembelizorului, a presulicii, a pușcăriei, a cartierului (că scumpirea prețurilor te face de n-ai ce căta-n centru) și a câinilor săraci care sunt mesajul upercutclasului către vidanjclas, c-așa s-ajungă, dacă rămân aici, și copiii voștri ! iacă dar că oligopedagogul a devenit complet IRESPONSABIL de ce face oligoelevul corupt în cetatea oligoeducativă, care-i propune oră de oră, zi de zi și noapte de noapte, contraexemple la ce-a-nvățat, impunând modelul reușitei depline fără CARTE, încât cele zidite la dirigenție se fac muci în leprozerie…
Deși, hm ! dac-acest pahonț, căruțaș relativ tânăr, Fafulea, accesase penitenciarul ca varietate de educație permanentă instituționalizată și compatibilă uie, poate c-avea dreptate generalul Agheev : era și vina sa ca dirig, rezultatul educației pentru viață date-n modalități care lăsau de dorit, un eșec ca pedagog, la fel că formatatul se îmbăta constant, consumând de preferință tequila și lăudându-se că-și va sodomiza fetițele imediat ce ajunge acasă, dar numai cotonogindu-și familia cu latul machetei, familie numeroasă, aflată-n parteneriat pe termen lung cu școala. Dar și Moluscă avea o scuză, aceea a inexperienței din anii de stagiatură, când singura lumină fusese actuala doamnă Cențica, pe atunci suplă, ca mă-sa Pușa și tandră, neurâțită de obsesia că ce mai gătesc mâine ! Când el făcuse totul ca acest Fafulea să știe la perfecție oscioarele umane, botanică, zoologie fiziologie, ecologie chiar, și nimic nu-l învățase despre cum să devină intușabil, nici nu-i vorbise de imunitate pe viață sau până la prescrierea pedepsei ca nomenclaturist la vreun partid sau măcar de posibilitatea de a plăti într-o viziune contractualistă avocați foarte aroganți cu en la sută din sumele puse-n joc, dacă te scapă nu atât prin pledoaria pe care n-o ascultă nimeni, nici măcar quetzalul, cât prin relațiile ce au !
Insuficiență educativă la care părea a medita Fafulea însuși, poate și la despăgubiri c-a ajuns la pârnaie, așteptând pe fostul dirig cu biciu-n mână, chiar puțin vibrat a cravașă, de tremurici însă, nu de acea mânie la incurie ce apuca pe Mareșalul când vizitând vreo școală în războiu, nu numai că n-a găsit în banca întâia pre urmașii celor căzuți pe câmpul de onoare, dar a constatat elevi desculți, ceea ce dovedea că învățătoarea nu s-a preocupat îndestul ca să ceară de la care are și, dacă-i dă, să dea la care n-are.
Gorila de părinte beneficiar oscila ca o antenă și emana-trăsnea astfel pe furnizorul de educație cu o miasmă nu de tequila, nu de vodcă genocid, ci de pașnică pinga, un alcool brut din trestie de zahăr, cum consumase el și când șituia-n rata de Căgiurzia, în vacanța de Paști pe Dumnezeu, și doamna de comunicare-n limba comună Vanessa Mihalache, care mergea pe la Generalul Vasea c-un coș de ouă, a intrat în dialog cu el și apoi în competiție, biruindu-l în aplauzele călătorilor, deoarece dânsa cunoștea sudălmile, înjurăturile și blestemele noastre sistematizat pe zone folclorice și pe argourile diferitelor îndeletniciri, stârnind astfel în Fafulea dorința să mai învețe, încât de câte ori o întâlnea pe la Katiușa la pâine, el devenea rugător ca un șoimuleț de grădiniță, că haide să ne mai șituim, doamna profesoară !
Da, copii, iacă dar că alcoolismul este uneori ereditar, cum mă tem și pentru mine, și pentru puradeii mei, că am și eu doi urmași pe această planetă : pe Genaro, adică Gua, cum i-ar fi zis soții Kelogg, și pe Maricusa, adică Cica, cum ar fi mângâiat-o motanus mutantus psihologul Wolfgang Köhler…
A fost odată ca niciodată, demult, tare demult, pe când nea Fane Filatov nu era manager decât adjunct cu pionierii, iar Vizdela noastră abia mergea la grădiniță ca șoimuliță, și noi colectam STICLE GOALE pe întrecute, deoarece instinctul încă nu asimilase un larg evantai de răcoritoare și nici megaampulele de plastic ca ambalaje pentru îmbuteliat, umplându-se școala de lăzi neridicate, asta fiind o subcomponentă a modernizării educației bolșevice… Și de un Unu Mai a pus colegul Filatov în spirt, la borcane, cu câteva pliculețe de conservant și cu bobițe de muștar, în scopuri pur didactice, s-avem rezultate vizibile că se muncește, nu se citește, niște șerpișori negri, de 12-14 centimetri, capturați de elevișori de pe la forturi sau de prin cimitirul tânărului popă Panda, încă neextins și neaprofundat în bălării, în inflorescențe violacee de opționalul-țigăncii și-n beladonă. Din ăia cum am reperat nu azi, ci altădată, de un 23 August, unul drăgălaș ieșind din cavou de la soacră-mea Pușa, neputrezită complet, și cum parcă se lingea lubric pe fălcile pehașoase privind la mine premonitoriu, cu niște ochișori ca două bobițe de icre negre, nu cu gânduri lacome, ci în realitate gustând aerul cu limbuța, cum fac toate reptilele, informându-se ele așa de cine mai trece pe aleea principală printre figuri, cine a mai venit cu lumânări pe la cine, cu sugestia nonverbală către mine totuși că ți se va întâmpla și ție-n morții mă-tii și că chibzuită fuse Cențica mea luând costumul ăsta de zgonhen dupe mine, că dacă muream, copii, doar n-avea să mă-ngroape-n geaca jegoasă de analist, să se râză femeile de breasla slugilor școlii !
Șerpi care m-au impresionat puternic de la primul contact cu zona mlăștinoasă și fertilă alimentată pe atunci, dincolo de forturi, de cele trei gârle surori, Spălătura, Hodivoaia și Ampoița, cât încă mai creșteau acolo nuferi uriași Victoria regia și pescuiam cu cormoran hamzii, salmonele și peștișori roșii piranha, ascunși pe sub plaurul gros de camalote…
Iar Fafulea cel Venerabil, tac-su lu’ José-Maria de Piedád de agită ACUM biciul, așteptându-mă-n morții mă-sii de părinte și de client la stat, venise tot așa, dar cu atelajul jigărit de la colhoz, convocat de diriginte, adică eu, pe atunci tovarășul Străchinaru, să se intereseze de situația școlară a nepotului său Salvador, de e azi la butelii, care n-a colectat și adus patruzeci de borcane goale, douăzeci de sticle golite, zece kilograme de maculatură citită și făcută ferfeniță, cantități nedeterminate de fier vechi, de fructe de pădure, de trențe, de draci-laci, pionieria mă-sii la microfon !
Și, neexistând monitorizarea riguroasă a comportamentului părintelui intrat în școală de către profesorul, elevul sau femeile de serviciu, a descoperit a doua zi Teofan Davidovici Filatov, colegul meu, care încă nu era director plin, fiindcă era tovarășa Didina Arnăutu, în laboratorul lui, și al meu, printre cactuși, asparaguși, kok-sagîz tetraploid, agave și ficuși, șerpișorii noștri ajunși într-un stadiu avansat de descompunere pe fundul recipientelor cilindrice din sticlă verzuie, fără pic din alcoolul condimentat cu conservant și cu boabe de muștar, în care zăcuseră cadavrele lor obscene atâția ani fără să le tulbure nimeni veșnicia faraonică. Reieșind la anchetă de la elevi care au văzut câte ceva c-a venit Fafulea cel Venerabil și a-ntrebat de tovarășul diriginte de biologie al lui Salvador, adică de mine, și ei mi l-au îndrumat la laborator, unde nu eram, dar musafirul a zăbovit, apoi a coborât, a ieșit și, cum a declarat la reconstituire soru-sa, Praskovia Apollinarievna, de e și azi îngrijitoare la noi, el n-a mai ajuns la pădure la ei, tăindu-i calea un șanț mâlos și colorat în verde mătăsos de mușchi și alge, unde nocturn arsuri și grețuri ce-avea pe esofag, le-a ostoit cu limonada verde-kiwi, amăruie și cleioasă, tămăduindu-și astfel, fie datorită băloasei ape vii din acest șanț porcesc, fie din pricina apei moarte a maceratului de șerpi de cimitir, niște maladii indigeste crezute și declarate incurabile de specialiștii noștri, care nu-i mai dădeau multe campionate de urmărit.
Dar a trăit Fafulea cel Venerabil ! I-a dat Domnul zile pe săturate, să prindă când a luat Steaua, după executarea loviturilor de la punctul cu var, Cupa Campionilor Europeni, și să beneficieze să îngroape mai multe regimuri și schimbări ale mentalităților înainte de-a fi îngropat el însuși de ele, apucând totuși să acorde un interviu în noua presulică liberă, apoi pe la canalele bazate pe senzația de senzațional, ca să lase cu limbă de moarte urmașilor porunca de a da o înaltă apreciere Școlii, ca incomparabil mai puțin coruptă decât Justiția și Chirurgia în republica răsprofilor, unde el a servit licoarea tămăduitoare într-un laborator funcțional, desemnând public ca oligoelement curativ decisiv nu mâlul verde de patriotism local de șanț, ci tinctura de șerpișori Dracula drujbensis de cimitir, ce se vinde și azi pe sub mână cunoscătorilor și inițiaților, în cartierul Galapagos al comunei Drujba, la magistrală, la Popas (cu un vârf al curbei desfacerilor prilejuit de iarmarocul ținut de Pobreajen), la Cuțarida, la Cuzco și chiar la Căgiurzia, dacă te rogi de călugării oranj, cerșetori în bazar pentru reabilitarea schitului de la Machu Picchu, licența panaceului deținând-o însă părintele Ankifie, ca manager ce gestionează și cimitirul producător de minireptile carismatice.
Culmea fiind că Genaro susține c-a văzut la Balcic și la Odessa și la Cluj-Napoca, pe la niște medici naturiști vietnamezi, exact delicatesa asta, șarpe la borcan în spirt, desigur alte specii, cu alte ingrediente, rămânând a se stabili de către Comisia Parlamentară pentru Istorie cum stăm din punct de vedere protocronist cu această prioritate esculapică, existând indicii c-ar putea penetra în enciclopedii un nume bun și de a personaliza ca etos propriu Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba : Fafulea cel Venerabil.
Adevărul fiind, cum au amintit taumaturgii din spațiul nostru spiritual naturist la un tâlcșou de 22 persoane puse față-n față, al cărui guest star a fost Staruha Izerghil – tâlcuindu-se crucile trasate cu șampon într-o casă parohială de o fantomă îngălată -– că și din atât de sănătoșii, prosperii, nemuritorii, cele două specii de gândăcei de bloc, studiați la Căgiurzia de profesorul Străchinaru, adică de mine, se prea poate infuza un leac similar, după uscare și măcinare în mojarul cu pistil, adăugându-se eventual pudră verde-aurie de cantaride, dată fiind vaga înrudire dintre ortoptere și coleoptere, consecința fiind creșterea pilozității !
Ceea ce mi-ar strica la imaginea și așa hiperhirsută când voi întreține relații cu publicul noaptea la benzinărie !
Poate c-ar trebui puși la macerat în pinga, dar nu cu bobițe de muștar, că-și schimbă culoarea, ci cu căței de usturoi comunitari și cu pulbere verde de yerba maté sau mai degrabă cu frunze de frasin abia căzute și cu fructe țepoase de huisquil – avu o scintilație pe creieri Moluscă, în timp ce recepționa mașinal o jalobă de-a lui Fafulea, care se cam grăbea, trăgându-l cățeaua cea ciocolatie, Glinka, de turul pantalonilor, ca Cențica pe el din bomba Katiușei, s-aducă întâi leafa acasă.
Domule Director,
Subsemnalatul José-Maria de Piedád, zis Fafulea, zis Celmare ca șef de cameră, cu domiciliul obligator în uezdul 30 Decembrie 1947, cătuna Șooșaldakin, strada Winston Churchill nr. 22 C, vă aduc să trăiți și să vă fie spre știință următoarele :
Întrucât sunt tată, nefericitul coautor a șase copii minori și nu li se alocă de către Sfinția Sa Părintele Ankifie dividendele cuvenite din activitățile comerciale implicând utilizarea de șerpișori Dracula drujbensis, ale căror virtuți terapeutice au fost descoperite și testate de tatăl meu, Fafulea cel Venerabil, pupa-i-aș tălpile mort ! și nu primesc de la fiul meu major de la primărie, Salvador, zis Zigotul, nici un fel de sprijin moral și material consistent sau sub alte forme legale, ca cupoane alimentare cum se dă la cercetători sau ca timbre de-ale scriitorilor unioniști, și trebuie să mă descurc singur-singurel cu ei, ce să le pun în permanență pe masă, să bage la ghiozdan, vă rog Domnule Director Teofan Davidovici Filatov, acești copii amărâți cu a patra nevastă, care se află în școala Dvs. – Zoia, Liubașa, Dara, Palașca și cu multîncercata Gaviota, iar Surya e la grădiniță la sifilitica de Cicela Ghevara de nu vrea să-i cumpere șorțuleț – să fie scutiți de toate impozitele și beneficiul școlii, deoarece sunt om amărât rău cu mulți copii la pădure și nu poci face dorințele școlii și atâtea prime și salarii de merit pentru cadre din cota de încasări din mediul înconjurător ca venituri extrabugetare de vreți să vă abiliteze ca ordonator terțiar de credit !
Dle director vă rog dacă doriți și acest nenorocit de copil de amărăștean să-l mi-l primiți la alocație în școală la Dvs. noi ne adresăm forurilor tutelare că e democrație și nu ne mușcă Buxtehude de extindere sau de aria curriculară dacă ne adresăm instanțelor care sunt onorate în Drept de a face Dreptate în țara asta ca Þepeș-Antonescu-Ceaușescu eu mă duc și până la emisiuni mamut și doamna învățătoare Cențica și dl Diriginte Gălușcă să nu se mai răstească la Zoia și la Palașca instituindu-se într-o autoritate de ultima instanță tutelară rostindu-se ca o interogație că de ce n-aduce banii de molton de trei culori diferite pentru vasul de closet, respectiv pentru ciment și pentru pereți, să-și facă îngrijitoarele capoate de adus apă de la puț și de tăiatul lemnelor, să le fie cald la opțional, că de bani trebuie să se ocupe școala și directorul, nu guvernanții și copiii, a căror sarcină e să învețe, să învețe și iar să învețe, că doar părinții lor muncește pe banii ăia, nu șade degeaba…
Domnul Dudu Străchinaru citi ce citi cu interes crescând și nu că era nominalizat Gălușcă văzu tancuri cu țeava ridicându-li-se, ci pentru că pluripărintele se plictisise repede a se jelui scriind, tăiase finalizarea lucrării, semnase amplu apăsat Fafulea și se adresase jos că domnului director Filatov, enervant fiind tocmai ce tăiase, finalul disprețuitor : că doar părinții lor muncește pe banii ăia, nu șade degeaba cu aria curriculară pe catedră !
Dudu se uita urât, ceea ce nu-l împiedica să priceapă că acel… nenorocit copil de luat alocație pe el era atractiva, bună de pescuit cu alunița de pe obrazul stâng politicieni pentru a-i compromite, nebunatica de Gaviota, de la a VIII-a B, de la Vanessa, care dirigintă tot recitind tom cu tom biblioteca de Cartea Rusă a școlii, nu se mai preocupase îndeajuns de activitatea plăcut extrașcolară a minorei. De aceea, din cauza acestei neglijențe în serviciu a dresoarei, care mai preda (nu acorda !) și consiliere, se întâmplase și necazul c-o răpise pe Gaviota de la albergue, unde mersese după-nghețăți la Anfisa Barabanova, un ficior țapăn de maniocar din Cuțarida, domnișorul Vampiru, depărtându-se amândoi c-o Volvoloancă d-alea de-și bagă aerodinamic farurile-n caroserie. Băiatul șofer și-a atins conform proiectului obiectivele operaționale propuse pentru activitatea cu eleva, era mulțumit de serviciile prestate, acordându-le calificativul muy bien pe baza unor descriptori de performanță imemoriali și, ca fidbec, i-a și reabilitat pe cheltuială proprie lucul, instalându-i doi canini de aur și ea zâmbea cu ei profund satisfăcută, dar pe neașteptate se trezi, de Sfintele Paști recent, expediată de acest Vampiru, spărgător de morminte notoriu, înapoi la casa de la pădure, cea natală, și chiar prenatală-n noul context, cu misiunea să aducă niște mobilier ergonomic italian, ceea ce alcolistul de Fafulea nu voia să-i dea nici de-al dracu, declarând la Katiușa că mai bine o evalua-sodomiza el preventiv și nu întrerupea nici cursurile, preferând a și-o exporta ca sanpapieră în Franța, la Mondialele de Futbol, decât să mai investească-n ea într-o stepuliță unde nu fusese apreciată la adevărata ei valoare nici măcar de… Vampiru !
Domnul Străchinaru, la acest rău mirositor a pinga, a vodcă din trestie, impact cu părintele Gaviotei, transportatorul Fafulea, resimți-n gândirea lui tot mai divergentă și mai creatoare, cum scârbei de localul părăginit al școlii mohorâte și silei față de veșnic veselii, neserioșii elevișori drujbeni -– pe seama incompetenței și neperformanței cărora câștiga totuși o pâine amară, neamară, de-o dădea la timp la ai lui și creștea și porc – li s-a asociat recent o teribilă atitudine aversivă tocmai față de familiile brave, fără prolificitatea eroică a cărora jumătate dintr-o jumate de milion de bugetari didactici și-ar pierde locul de muncă, ar intra-n șomaj tehnic din lipsă de materie primă, de creierașe fragede, nencepute. Nu era la el la a V-a-n catalog Gaviota, deoarece era la Vanessa la a VIII-a B, el o avea doar pe soru-sa, Palașca, și pe verișoară-sa, Himena Bukamașkina (probabil Jimena, dar nu înțelesese acritura de Cachita Dolores grafia la ce i se dictează când i-a eliberat groparului chior și perfectamente borracho certificatul de naștere !), el pe Gaviota o avusese s-o educe, dar o pierduse pe parcurs, iar când această dirigă cu ochelari groși ca sifoanele de odinioară o căutase la noul domiciliu, în Cuțarida, la o casă pe piloți, găsind-o sub migdalii înfloriți, mică gospodină cu piciorușele-ncleiate-n coca de năut frământată-n copaia scobită-ntr-un nothofagus, și implorând-o ca o mamă că să vină măcar să-și dea tezele, Vampirul o invitase politicos la un ceai verde, preparat uleios cum e cafeaua, fără economie la pulberea de yerba maté, iar când profa se ghiftui ca un urs cu ochelari, servindu-se ca nehalita cu biscuiți de manioc, floricele de porumb și aromatele a praf de cocos larve koro, ofensatul tânăr soț îi replicase de la obraz, cu o pudoare exemplară chiar și pentru solicitantă, că ce extinderea mea, mai e bună asta de școală, doamna Mihalache ?
Moluscă intui că i se face rău, ca întotdeauna când trebuia să rezolve probleme ale altora, se ținu de murii școlii, în răcoarea dinspre aripa dezafectată deoarece tanchiștii au supradimensionat prea optimist proiectul localului sau poate s-au gândit la un spațiu comercial non-stop pentru lemurii rătăcitori prin stepuliță. Apoi îngenunche, ca-n pronaos pe persan la popa Panda când orga prinde a psalmodia în tonalitatea coralului preferat, și n-avu reticențe pudice să dezmierde cu profesionalism, palmându-i dubla ghirlandă de obiective de referință roz, pe Glinka, de fătase pe Murugoi al Malașei și pe Kabîzdoh al Praskoviei, intrată-n local odată cu Fafulea, după ce-și rupsese lanțul ca să se intereseze dacă mai lucrează sau nu la Teofan Davidovici la Școala Fafulea cel Venerabil cu clasele I-VIII, acest elegant dulău comunitar, Buxtehude, pe care-l considera coautor al celor doi valoroși copii ai ei.
José-Maria de Piedád Fafulea, zis Celmare ca șef de cameră, interpretă acest gest ca pe un joc al bunăvoinței și al hazardului, ca pe o recunoaștere a justeții poziției sale de forță în negocierea alocației Gaviotei, bazate pe estimarea că din ce câștigă alde Gălușcă și cu fata Pușii, Cențica, tolomacii ăștia, două cadre… didactice cu două lefi de cadre… didactice în republica răsprofilor foști cadre… didactice, n-ar fi-n stare să doteze la standarde uie, ca el pe ginere-su Vampiru, pe vreunul din progeniturile lor de profi, adică nici pe Genaro, nici pe Maricusa, cu un armăsăruț bașkir, robust și bun trăpaș, bun trăgător, în stare să facă față în condiții optime sarcinilor încredințate la depozitul de lemne și de cărbune de la gară la Cuțarida, ACUM când zvăpăiata de iepuliță albă, kirkiză, Zurka, sta să fete, ba chiar să ducă produsele protofermierilor la tarabele de deservire a populației hămesite din bazar de la Căgiurzia și să aducă și să disemineze oarece marfă pe la privatizați, la întoarcere, știut fiind de la căpitanii de nave că nu e bine și nu e nici voie să te întorci cu ea acasă goală, după ce ți-ai golit-o, la sfârșitul istoriei, cum zicea și Fukuyama, el având însă un scor superior vipoilor în anumite privințe manipulative, deoarece intoxicase o stepă întreagă că acest atelaj ar fi al cumnatului său, groparul Toska Bukamașkin, unde el ar lucra ca argat, ceea ce a împins niște comisii mixte, guvernamental-parlamentare, să caute spălătoriile de bani ale guberniei noastre sondând pe unde se varsă Ampoița și Hodivoaia în Lacul Titicaca, cel proiectat pentru Mitrașa Buțai, nacealnicul Kombedului (sovietului / comitetului sărăcimii) din Drujba, de arpentorul Dmitri (Titi) Karpovici Karamazov, nu cu mult înainte de retragerea tanchiștilor, exact acum treizeci de ani.
Domnul Străchinaru admise toate acestea ca fiind absolut corecte, ba chiar sublinie cu roșu că el și Inocencia nu intenționează a achiziționa cal și căruță, deocamgaură, dar că-l bate gândul, cu noua revoluție școlară, dacă rămâne prin predarea integrată a Științei fără catedră și nu mai are pe ce… să stea cu aria curriculară, persecutându-se la noi de către universitarii de Sală Unu, uman, deoarece frunzăresc presulică, disciplinele de Sală Doi, real, să moară familia mea dacă nu merg pe Splai, la facultate, unde am băgat atâția curenți în copanele de broască provocându-le secusa, pun poster mare, color, alertez reporterii să dea-n direct, chem studenții să vadă ce-i așteaptă dacă îmbrățișează dezonoranta profesie de formator și, și… îmi dau foc !… la diploma de licență în biologie !!!
„După care te mistui și dumneata și mă cheamă atunci, rămasă vacantată, coana Cențica la praznic, la limosna, să-ți beau toată cornata din damigeană și, după ce m-oi trezi din curda, poate-mi dă neconsolata dumitale viuda costumul ăsta din două bleumarine, că doar nu te-i incinera cu el când ai geaca aia purtăreață de analist !” – anticipă cu oarecare nepăsare Fafulea Celmare apropiatul deces de prof. „Da’ de ce să-mi dau foc ?! – se miră oligopedagogul. Nu, tăticule ! Aș face-o dac-ar mai fi salvare colectivă, dar regula-i fiecare pentru opționalul mă-sii. Și prefer focului oligochetele necrofore ! Uiuiu ! De ce să mor ? Doar îmi tai punțile : abia aștept să mă dea vechilii afară din SISTEM, să am pretext ! Cumpăr două văcuțe, pe Docika și pe Zorika de la Malașa, le pasc, le mulg la două dește și duc laptele, în megasticle în papornițe, cu rata, la Căgiurzia la Combinat la poartă, dimineața când iese schimbul de noapte din mediu toxic, c-am auzit că nu le mai dă antidot. Și nici nu mai compostez bilet, că nemaifiind intelectual n-o să-mi mai fie nici rușine !”
Automat treaz, suspendându-și vremelnic beția de fond, de îndată ce mirosi a o idee de afaceri, José-Maria de Piedád, zis Celmare ca șef de cameră, inițializă calculul de fezabilitate, apreciind că domnul Gălușcă ar câștiga ca protofermier prin această investiție 50% peste (!) actualul salariu-alocație, adică exact cât oferea nea Fane la benzinărie, iar în caz c-ar mai paște-mulge-îngriji, implicându-se și doamna Inocencia, atunci s-ar lucra lejer cu minimum trei vaci și s-ar adăuga la profit mult peste ce i se oferise de dimineață sub tufan pentru migăloasele analize-sinteze !!!
„Domnu’ diriginte, de m-ai apucat și pe mine de m-ai făcut OM, și la copilașii mei, de le-ai fost ca un al doilea tată-n locul meu cât am stat la durere – deveni sentimental José-Maria de Piedád Fafulea – să sucombe familia mea în totalitate și să ne panorameze aliniate coșciugele din araucaria la știri dacă să-mi fi dat Nikolai Andreevici Gutalinșcik, pupa-i-aș tălpile mort ! mie capul dumitale în locul la al meu, de ne-ai explicat prin problematizare de caz cum a descoperit euristic Charles Darwin în insulele mă-sii materiale pentru probatoriul la rolul mediului în formarea de specii diferite și ne-ai dirijat ca să-l descoperim pe Marx și Engels de cum a muncit ca Stahanov maimuța naturii de s-a ajuns în finală de-a emanat o antropogeneză record, dacă, pe șleau vorbind, aș fi fost eu ginerele Pușii pe două kilograme de aur, nu te supăra, apăi atunci, domnu diriginte, să-mi șchioapete mie pe șosea reabilitată cu bani îngropați în covorul asfaltic armăsarul bașkir și să-mi fete mutanți cu pene de quetzal iepulița kirkiză dac-aș fi stat eu pe alocația asta penală de leafă ca dumneata, rob la Teofane ăsta Filatov de-i fată o iepuroaică-n cușc-afară și se linge pe bot Buxtehude la ea ! Plecam, dom’ le-n uie, și mă duceam, și nu se putea să nu-mi iasă-n cale și NOROCUL, cum îi iese înainte Cosânzeana lui Făt-Frumos cu tranșa, tocmai când el se vaită elementelor că nu mai poci ! c-a atins limita de suportabilitate, dincolo de care vine cu ofilirea subcomponentelor până la atrofiere și nu prea mai ai la ce să trăiești !”
„Norocul ? – se miră la dânșii cu ochii ei albaștri foarte decolorați, aproape albi, ciocolatia Glinka. Norocul nu vine de la sine ca, bunăoară, virtutea romană la cățelele comunitare ! Sau ca virtualitatea de excepție a popii Panda deasupra coșciugului tău scobit într-un nothofagus, să-ți mai puțulească aranjamentul floral, Bonobo, futu-ți morții mă-tii de prof ! Care mi i-ai lăsat corigenți pe toamnă de trei ori, și repetenți câte o dată, și pe Murugoi, și pe Kabîzdoh, și aici e oful meu de părinte, trăsni-te-ar cheromusofobia de descreierat, că m-ai manipulat în vizită la domiciliu, denaturându-mă, de-a căzut asupră-le de la mine ca mumă și de la jigodia de Buxtehude ca tătic, blestemul de părinți pe ei, prefăcându-i pentru că nu s-au pregătit temeinic pentru corigență, în câini de pază prin curți sau însoțitori de valori pe drumuri europene, pe sub căruțe și teleguțe !”
Altfel spus, decodă neomofon intervenția Dudiță, norocul e un scandal ontologic ca un martiriu, cum zicea serafica Saltîciha apropo de subcultura nemulțumirii, interpretată ca o emanație spirituală a vidanjclasului în curs de remarxizare-recodrenizare antiautoreferențială. Da-da ! cum ne șituia și mahalagioaica de Kabaniha, că, boilor și vacilor, de ce n-ați mai realizat progresii, cât am lipsit eu, cu disprețul ăla al cumulardei ajunse, prin câștig de coautorat cu Skaraoțki și Dracula la zece manuale alternative, să se creadă-n elicopter, auzi ! să vină scroafa creață și să ne beștelească la consfătuiri că ne complăcem într-o subcultură a nemulțumirii, tocmai când cetatea oligoeducativă s-a săturat de texte literare insalubre care urlă la unison că tranziția asta este insuportabilă, în loc să-ndrume constructiv să pună mâna văicăreții să muncească, că se vor vedea din upercutclas și rezultatele ! Cum a hotărât chiar coana Cențica mai de dimineață la stăpâna mea, Staruha Izerghil, să ție post complet negru, fir-ai al dracu de prof nătâng, și tu cunoști prin extensie ce e ăla un negru ca Udaloi, până nimerește animalul magic câștigător la teleloterie, rămânând de văzut dacă în noul ei statut social – minimum de mezelclas ! – la care se adaugă celebritatea în mica noastră gubernie, i-o mai conveni fetii Pușii dezonoranta, ca o bluziță decolorată de detergenții spălărilor prea reiterate, condiție de nevastă de jeg didactic și nu cumva va exploata mobilitatea socială a societății deșchise, lăsându-te inert, Străchinare-Străchinare !
„Mmmmă duc – presimți Moluscă uitându-se mârrrâit la ghirlandele roz de obiective de referință ale cățelii – și mă angajez la benzinărie la Ciuvîrin sub tamarini ! Că-n arhipelagul școlar, se petrec lucruri ciudate, ca să nu zic stranii, iar eu am ca imagine despre lume o formațiune atee, doamna Glinka, și nu stric eu paradigma mea pe opționalul dumitale, să mă mușc cu Buxtehude ! Nu mă bag eu în cârd cu ăsta !”
„Dar unde extinderea mea – nu mai așteptă opinia cățelei domnul José-Maria de Piedád – o să țineți toate cirezile astea de-o să le mulgă doamna văduvă, domnu diriginte ? Că, dracu, doar n-o să le suiți la Blocurile Rușilor în apartament, să vă mai pască și din cărți, ca pe concentratele cu celuloză !”
„Mi-a promis și mie un om bun, Ninel Calițoiu, că mă lasă cu ele la un grajd gol, pe care-l ține nefolosit degeaba puturosul de socră-su !”
„Doooomnu diriginte – se luă de tâmplele zburlite transportatorul trezit complet – nu te-ncurca, dom’ le, cu alcolistu ăsta, de ne lăsa pe toamnă că nu știam să calculăm prescurtat, ca să venim cu kentane, cu sarsanale, cu bagaje ! Ãsta nu e om de să te bazezi pe cuvântul lui. Și nici matematică nu știe-n morții mă-sii decât pentru meditații ! Ãsta, dom’ le ? Calicioiu ? Ar fi mai bine să se retragă-n mă-sa festiv de la catedră, ca un vipoi din echipa națională, înainte de a se face de râs neluându-i elevii un punctaj satisfăcător când se vor implementa-n SISTEM standardele curriculare de performanță având caracter național, ca să se poată în sfârșit ierarhiza obiectiv apostolii, acesta fiind și un element de noutate al Noii Revoluții Școlare, domnu diriginte, că nu se mai ierarhizează elevii, zicea soru-mea Praskovia, ci cadrele… didactice se dispun pe o scară a adevăratelor valori, încât absorbindu-se resurse financiare de la cei din coada clasamentului și pompându-se la cei din top, să se poată obține, în cadrul aceluiași buget cufurit, recorduri salariale care să intimideze pe eventualii ațâțători la o nouă grevă, deoarece n-au muncit ! Ca Calițoiu ! Când s-o pomeni la anu’ cu salariul pe sfert din cât are ACUM ! Pentru că de două’ j’ de ani doarme la umbra gradului întâi, e deja ros până-n PI, până-n Pregătirea Inițială, de cei trei R : Rutină, Rugină și Ruină, așteptând dintr-o mentalitate etatistă, să i se rezolve de la centru sau de pe banca de rezerve valutare până și problemele cele mai elementare, alea cu regula de trei simplă aplicată la aliaje și la robinete !” „Și ce dacă !” „Cum și ce dacă, domnu diriginte ? Concluzia e limpede ! Ducem bivolițele la soră-mea Praskovia, la pădure, și le mai paște pe Spălătura sau pe la zăvoi, pe la forturi, niște fete de-ale mele, Surya, Zoia, Liubașa, Dara, Palașca și chiar Gaviota, că tot le mai trimit eu să umble cu caprele, cu lamele, cu guanacii, cu alpacalele, cu huem-ul și cu quetzalul, desigur cu condiția expresă de să-și facă toate temele-n prealabil ! Deși nu mai e voie să le dea de scris că ACUM se pune accent pe învățarea desăvârșită în clasă și pe deplasarea efortului învățării de la formatat la formator !”
„Stai întâi să mai chibzuim, senior Fafulea – se eschivă Moluscă clipind des din ochii ca două fasole negre – să luăm notă de cum umblă trendurile oborului ! Deoarece pentru investiția efectivă în vite, trebuie s-avem capacitatea umană de plată ca-n uie, nu ca-n muie, nu-i așa ? Că doar nu suntem intușabili ! Iacă dar, că se impune s-așteptăm să ne vină cel puțin banii ăia mulții pe concediu, șase lefi de cadre… didactice într-un singur apartament, care la anul, în 1999, în vara eclipsei totale de soare, nu vor mai face, Fafuleo, nici măcar jumate din cât fac anul ăsta ! Ca și cum virtualmente ori eu ori Cențica mea, unul din doi ar lua drumul spre microvilanul cu iarbă yuyo, cu microfloricele mov de opționalul-țigăncii și cu panseluțe galben-violete de lângă Pușa ! Cât despre Gaviota, trimite-o, Fafuleo tată, liniștit la școală, că n-a zis nimeni că n-o mai primește deflorată sau chiar în perspectivă de prenatal, cât nu se obsearvă ! E dreptul ei constituțional la învățătură complementară celei furnizate de cetatea oligoeducativă, din moment ce nu e căsătorită cu acte de să-i schimbe numele în catalog ! Dealtfel, legiuitorul s-a și gândit să evite și n-a permis de la vârstă ! Iar verigheta… verigheta poate s-o poarte cu un lănțișor de gât, camuflată între obiectivele de referință ca pe o cruciuliță, dacă nu obișnuiește decolteu prea generos cu domnii ! Iar cu banii de molton și de tăiat lemne, degeaba înjură unii pe unele cadre… didactice care cerșește, fiindcă nu ele au hotărât să recurgă la mila publică, ci prin decizia comitetului de părinți la adunarea generală pe școală – la care n-ai participat, dom-nu-le Fafulea, să-ți expui acolo punctul de vedere că zici că ești amărăștean, dar însă nu ești mai amărât ca mine ! – acolo s-a votat ce sumă, cât să contribuie fiecare, nu doamna dirigintă Răzvana Mihalache a stricat, de-o șituiești inocentă p-acilea ca un nesimțit !”
Convingător, dârz, valorificând avantajul terenului propriu și magia hipnotică a verbului său pervers, de cadru… didactic cu vechime, care a apucat să facă săptămânal, când o oră de pregătire militară, când o oră de informare politică, plus dirigenție, contribuind la dezastrul țării cu mult mai mult decât cepexiștii, analiștii și pupincuriștii, deoarece aceștia s-au reabilitat băgând pluralismul, transparența și noul mecanism economico-financiar al societății de consumație, pe când el n-a băgat nimic, Bonobo reuși să scoată din local, cu avocată cu tot, pe părintele venit s-o reeduce cu biciul că de ce nu i-a semnat de alocație Gaviotei, pe diriginta ei de la a VIII-a B, pe scheletica Nașpa, ce dacă eleva e măritată și n-aduce fondul școlii !
Iar la despărțire, parcă apucat de angoasa regăsirii de sine-n singurătățile pampasului, rămas doar cu muțenia cățelei oarbe Glinka și cu tovărășia de drum a unui atât de nostim, de pulido, măgăruș ca Șaliapin, de la teleguță, fost vechil coordonator, blestemat cândva să se transforme-ntr-un asinid de colectivul Liceului Lîsenko din Cuțarida, deoarece-i evaluase sumativ cu Harașo activitatea de Muy bien, din senin pluripărintele Fafulea avu un puseu afectiv de nestăpânit. Lacrimi strălucitoare în soarele căzut al stepei îi țâșniră nerușinat din ochi, prelingându-i-se pe obrajii nerași de multe uichinduri. „Nea Dudule – zise, c-o sinceritate dezarmantă, cum au doar protofermierii dac-ai băut multă chicha sau pinga cu ei – uite, să n-ajung cu barja asta la familie până la știrile serii dac-am vreun interes, dar nu-mi place neam ce luc ai, cum arăți la față și ce profil psihologic prezinți !… Ce e, bre, cu dumneata ? Care coana Pușa, citând pe Foma Akimușkin de-o evalua pe când erau tamarinii mici, te aprecia că erai tare-n encefal, bun de export ! Ce-ai pățit ? Te-a ros obsesia că educația, deosebit de dresaj, stă abia în tainele dezvăluite elevilor fără a putea fi reproduse decât sub hipnoză sau la psihanalist ? Stocate direct în inconștient, prin emoții. Și că restul curricular nu te mai privește, e treaba lui Vizdy ? Ce ți s-a-ntâmplat ? Ai intrat în anul decisiv al decesului ? N-ai de gând să mai apuci eclipsa aia inexplicabilă fără analiștii renascentiști ? Ce e cu hainele astea postmoderne pe dumneata, care cât trăia nea Mielu Romero de la textile-încălțăminte erai un arbitru al eleganței în toată gubernia, om de lume cu gusturi rafinate și deschidere spre prețiozități ? Și unde e veselia dumitale proverbială de instruiai călușarii la căminul cultural și făceai activități de satiră și umor cu noi și ne cântai din taragot și ne ajutai să luăm atitudine la gazeta de perete a clasei ? Ce sunt cearcănele astea ? Ce e cu strălucirea asta de fomist din ochii dumitale, ajunși ca două carboave de argint îndelung lustruite pe prundul Spălăturii de sfârcurile zmeurii ale obiectivelor de referință moi și prelungi ale unei rusalce adulte ca Didina-Gospodina ? Domnu diriginte, nu te juca, dom’ le, cu viața asta, că una e, alta mă-ta nu-ți mai dă ! Du-te, bre, când nu e prea târziu, cu Inocencia și cu popa Panda pe la Staruha Izerghil la izbuliță, că e vrăjitoare cu vechime-n stepuliță, să te caute și să scoată ce e necurat din dumneata, ca să-ți meargă sula bine, cum a scos ea și din Drujba noastră demonii, prin soru-mea Praskovia nu prin Dej, când era fetișcană neîmblânzită, de s-au retras tancurile lui Hrușciov, scăldându-se noaptea, goală, sub lună, de trei ori ca la brigadă, o dată-n Ampoița, o dată-n Hodivoaia și o dată-n Spălătura, de-a născut apoi mult ulterior, ca o mină cu explozie întârziată, pe nihiliștii de Mișa, Grișa și Epișa ! Vino, bre, cu tot elanul pe la noi pe la pădure după fragi, coacăze, mure, și te asigur EU cu secretara mea Glinka, de-o sodomizez la nervi, protejându-mi fetele, că n-o să regreți ! Că și Cențișor trecu mai de dimineață spre forturi, să se familiarizeze cu farmacia verde a femeii și a vorbit cu vidma asta de la știubeie despre leacuri de slăbit și despre incantații de anticipat tranșele la teleloteria aia lansată de un discipol al lui Foma Akimușkin, cică pentru a reabilita Zooparcul din Căgiurzia, că nu vor suprarealiștii din uie să le dea partener la girafa-n flăcări, motivând c-aia nu e grădină compatibilă, e penitenciar al animalelor !
Vino, bădie, că uite și cățeaua asta Glinka, ce-ți închipui dumneata ? c-a venit la școală de bunăvoie ? Păi nu venea ea nici când era fetiță umană !… Sau că asinul Șaliapin, ex-premier care-a ratat reforma lăbăgind-o haotic, crezi tu că din proprie inițiativă trage la teleguță ?… Nu, mânca-ți-aș cadavrul, astea-s supraputerile forturilor, și n-ai scăpare ! Faci cum ți se ordonă și nu discuți ! În genunchi ai să iei drumul codrului nostru după porunci de la izbuliță, Străchinare ! În genunchi, futu-ți mohorții mă-tii de prof, sărătonc-sărătonc, în costum de zgonhen, dar cu creierii pe sus ! În genunchi pe nuci de cocos ai să stai să reflectezi până la sfârșitul veacurilor cum era mai bine să faci în 1990 sau 1996 !
Dacă nu-ți schimbi tu mentalitățile și mai opui și rezistență să ți le schimbe alții, cum a-ncercat însuși domnul Stepan Ilici Ciuvîrin, azi-dimineață la Popas ! Diiii !”
Lesne admise ACUM domnul Străchinaru ceea ce doar bănuia din curiozitatea expertă cu care l-a examinat, în mână cu o carte de genetica și ameliorarea iepurilor, tunsă băiețește mov, Vizdela Socrates, la intrare, azi, asudat, pe trepte, anume că tot a transportat în comun arăta-n costumașul de zgonhen, din cauza muianului hămesit.
Porni gânditor către clasă, la ora de dirigenție cea întârziată, esențializându-și perspectivele ca orientare profesională astfel : 1) să pască-mulgă două-trei bovine / bubaline performante, comercializând laptele ca atare sau sub formă de brânzeturi apoase dintr-o găleată albă cu capac negru, fostă cutie de măsline de pe la Raketta ; 2) să vândă nocturn produse petroliere și de chioșcărit la popasul lui nea Fane Ciuvîrin, sub tamarinii unde se va fi iubit Foma cu Pușa, în intervalul de succedare dintre clienți mai frunzărind presulică ca să marcheze cu roz ideile de afaceri serioase ; 3) să rămână-n arhipelagul școlar, dar numai accesând o poziție în nomenclatura acestuia ca vechil sau arendaș, de unde să se poată lansa și în politică, și în coautorat la manuale, la caiete ale profului sau ale formatatului, la ghiduri de proiectare-evaluare pentru formatoare începătoare, exclusă fiind numai implicarea în mafia meditațiilor, deoarece inversează valorile ireversibil.
1) A se face zooprotofermier prezenta dezavantajul că sătenii, deși vremelnic ar fi exultat că i-a venit în morții mă-sii mintea la cap unui cărturar, ulterior ei ar fi manifestat ură de elită pe el, constatând forța lui concurențială ca văcar, și s-ar fi coalizat total împotriva lui, otrăvindu-i vitele de îndată ce n-ar mai fi perceput nici fața gălbejită de lungul post ținut cu toată familia, nici costumul cobind a fi scos din șifonier, a treia oară, după bibliotecă și camping, mai degrabă la… niște funeralii neigienice, incomplete, decât la nunta Maricusei cu Astolfo și a lui Genaro cu Brenda Buțai.
2) A deveni pompist-analist era un pic, pic, pic mai tentant, nu numai pen’ că salariul era superior, ci și pentru că de pe această poziție se întrevedea o afacere pe cont propriu pornită sub umbrela lui nea Fane Ciuvîrin și a intușabililor din sudul guberniei, fiind evident că odată văzut la Popas cu șepcuță galbenă ca un microbist și cu furtun în mână ca un marțian, nu va mai exista mujic imberb prost care să se mai uite niznai spre apa cea plată a Lacului Titicaca, pronunțându-se că mohorții mă-tii !
3) A rămâne-n arhipelagul școlar depinde mult de Filatov, dacă la alegerile din 2000 se cară din SISTEM de la noi în sistemul imunitar, până s-or prescrie niște baxuri de la forturi, pentru care eu am trimis din vreme faxul unde trebuia, caz în care, instalat eu manager de către generalul Vasea, asupra căruia poate exercita influență pozitivă Răzvana, ajutați de cumnată-mea Koala, care ne poate expedia oricâte cartoane cu ouă de struț de la Sydney, lansăm CRESCÃTORIA în magazie la iepurii Vizdelei, cu chirie derizorie, că e material didactic, încheiem contracte ferme cu Franța, unde există piață și pentru carne, și pentru ouă, și pentru penele pufoase plasate strategic, dar și pentru oase la artizani, deși poate deschidem și noi cabaret cu struțițe la Raketta sau la Popas ! proiectând realist viitorul din perspectiva încălzirii globale, care dezbracă tot mai mult doamnele, ca la Rio de Janeiro, și imprimă un voluptos impuls perpetuu ca vegetațiile și vietățile și moravurile exotice și manelele să migreze treptat-treptat-treptat dinspre ecuator spre poli, copilași !
Îl cuprinse din senin, pe coridorul cu lambriuri pictate cometar prin șuturi negre de adidași contrafăcuți, o tristețe originală, de moarte de pomană, de funeralii globale…
Pe perete, sub logo-ul instituției, imaginat de graficiana noastră de arie curriculară joasă, obiective de referință fără sutien și obiective cadru albastre cu gene lungi și-ntoarse, pletoasa Corela Drob, ca un iepuraș-elev cu două degete-n sus că se cere să răspundă, sta convingătoare inscripția din litere de hârtie albă pe pânză roșie, ȘCOALA E A TA ! ÎNVEÞI BINE ! ELEVII NOȘTRI SUNT MAI INTELIGENÞI ! și, necitită de nimeni, gazeta ariei lui curriculare, operă proprie, atribuită copiilor, cu decupaje din presa științifică îngălbenită, păstrată de pe când o mai găsea la Căgiurzia. Iacă dar, copilași, se opri el să extragă un șvab mustăcios și moale de sub sticla colbuită, chiar de pe cravata laureatului Nobel, George Emil Palade, ăsta, ăsta… tot supradotat, tot copil de export ca mine, a descoperit ribozomi în… America ! pe când eu, la Căgiurzia, având restanțe la-ntreținere-ntr-un bloc igrasios-condensos, nu m-am remarcat în biologia moleculară, ci-ntr-o ramură transdisciplinară a etologiei, pe care -– cum speram Ordinul Muncii pentru contribuția mea la cunoașterea ordinului ortopterelor – am și botezat-o ortoentomologie, în lucrarea mea de grad „Analogii de comportament între gândacii de bucătărie roșcați Blatta germanica și cei negri Periplaneta orientalis, în contextul expres al urbanizării Republicii Socialiste România”, cu un motto din amintirile bănățene ale Hertei Müller, tradus de Vanessa cam ultrapesimistizant, cum că aceste specii tăcute, laborioase și tenace vor supraviețui poporului nostru, apăsat pe-atunci de ceaușism, nu de postceaușism. Dar pe măsură ce anii trec, mă tot conving că baza axiomatică a ortoentomologiei mele descrie riguros și biologia darwinistă în ce are ea mai progresist, părinte Ankifie, deci pe drept cuvânt știința mea s-ar putea denumi ortobiologie !
Indubitabil, și eu am fost un copil supradotat, Malașa ! scânci eșuatul în arhipelag. Deci trebuie să-mi apăr, să-mi conserv zestrea genetică prin diseminare, trebuie să fac o escală diseară la insomniaca Vanessa când cobor să dau la porc, și să-i zic de biciul lui José-Maria de Piedád Fafulea și cum am scăpat-o eu de acest flagel, ce-am făcut eu pentru ea riscându-mi șoriciul, și, bazându-mă pe elementul surpriză, să trag consecințele ca un vier nerușinat, de importanță comunală, evaluând-o scurt, ca un cocoș, fără să mai parcurg ca un câine lunga bibliografie din Cartea Rusă propusă mie de smintita asta când am apucat-o-n bibliotecă de obiectivele ei de referință ca niște perișoare, motanus mutantus cică să trec lecturând un test omolog structural la proba eliminatorie de la evaluare a protagonistului din morfologia basmului rus, iar Cențica mea manipulată pe la izbuliță n-are decât să-și extragă cu penseta Penelopei ace de gheață din opțional, dacă merge pe calea aceasta de câștig, de să ne evaluăm prin telepatie, nici măcar prin telefonul școlii, drum spre înalta societate de consumație, pentru mine unul, previzibil letal, deci care nu se merită datorită răcirii globulare a subcomponentelor, ca Kamceatka și Alaska.
Numai că până atunci, se ivi Buxtehude cel ciocolatiu cu ochi galbeni dinspre zona magică, dezafectată, a școlii, datoria și iar datoria ! Trebuie să mergi la a cincea, la ai tăi, să dezbați tema preanunțată, „Mituri și false prejudecăți privind meseriile de profesor, prof și formator”, din ciclul de autocunoaștere de sine obiectivă și de orientare vocațională realistă a carierei, „Meseria, brățară de aur !”, că nu poate fi profesionalizarea și o cătușă de oțel, din moment ce ezit eu însumi dinaintea reconversiei profesionale a forței mele de muncă ! Și să nu uit să le dau să-și pregătească pentru data viitoare referatul pentru dezbatere „Ce este șpaga, unde, cui și când trebuie dată mai oportun ?”…
Și oare dac-aș da oarece șpagă de protecție, n-ar crește sentimentul meu de securitate aici la Drujba ?
Bum-bum-bum-bum ! Ca un motor de tanc inimioara-i porni să mărșăluiască lui Moluscă sub minusculele obiective de referință de pe pieptu-i costeliv și păros : scăpase de bici, dar știa că zilele îi sunt numărate, știa că nu e scăpat nu de-ai lui Fafulea, ci de-ai lui Bukamașkin, care i-au promis-o de Crăciunul trecut, și nu flagelare, ci EXECUÞIE, textual cum că ei îl spintecă, ei îl îngroapă, ca o firmă serioasă, de familie, prestatoare de servicii complete.
Numai de-ar imprima Domnul gând bun clasei politice, nu c-am da cu pietre s-o reformăm, nici am arunca cu noroi în munca-i herculeană, dar să aibă măcar luciditatea minimă necesară să nu mai împărțească la aligatori veșminte, alimente și rechizite – prin școli ! – ca de Crăciun 1997 !
Să se ocupe de diseminarea pachetelor alde Buțai și Cachita Dolores și Salvador Zigotul, că au destui funcționari și paraziți la primărie ! Și autoritate !!! Sau să le dea STATUL, la calicii pe care-i generează intușabilii, cupoane, ca la plugari, să-și achiziționeze ei singuri ce haine le trebuie, ce mărimi, ce modele și-n ce game cromatice, că doar suntem în capitalism, nu să vie ai lui Bukamașkin, toată haita, și să-mi revendice mie, arătând pumni, pumnale, bricege, șișuri, cuțite, machete, coase, dinți și săbii, ca la 1907, că bine, dooomnu dirig de bio, asta am cerut noi la sondaj ? (C-au dat și sfoară-n țară, că ce-ați dori voi, săracii mei, să vă dea taica guvernul redistribuitor social ?) Noi solicităm una pe cereri la școală, și dumneata ne dai alta ? Mohorții mă-tii de prof ! Asta e democrație ? Și unde ați găsit, bre, așa prețuri umflate la canadiene și la blugi și la cizmulițe ? Că eu vi le-aduceam la o treime din preț sau la sfert ! Ho-ții ! Ho-ții ! Să vină minerii, să facă anchetă !!! Să vină Agheev să constate !
Deci madam Cenți procesa porcul, pe Skinner 1997, de fusese-ntr-o viață anterioară secretar de stat răsprof și nu înțelesese pe la Ministerul Muncii că olimpicul de export nu e creația școlii frecventate, de voia să premieze directorii pentru exploatarea muncii copilului, ci a disperării tinere, iar Străchinaru, în loc să stea pe-acasă la căldurică și s-ajute, ca un bun creștin, la porționat și tocat carnea pentru cârnați și chișcă sau pentru afumat-topit, să se bucure copilașii lui biologici, Genaro și Maricusa, el era pe baricade la infectul său loc de muncă și disemina ajutoarele puterii la disperados, fără să-i iasă și lui absolut nimic !
Ci groparul Bukamașkin, pe la ușa școlii, cu Mișa, Grișa și Epișa, cu expresiva de Himena ce ducea-n brațe pe-aia mică, pe Malagueña căcată la arieta curriculară și ținută-n gerul ăla, se tot agita și agita și pe alții, că se strânsese tot Galapagosul, de zece ori mai mulți peoni față de cât erau pe liste, prezenți pentru orice eventualitate, manipulați și de Praskovia Apollinarievna care-și închipuia că e ceva pe-apucate-emanate ca-n decembrie-ianuarie la Revoluție, când tot așa s-a băgat, dar atunci au spart magazia primăriei mai mulți de la pădure și-a luat ca-n codru doar care-a fost mai șmecher și mai pe fază și și-asumat răspunderea !
ACUM însă, se mai întărise statul de drept, existau niște liste de defavorizați, întocmite de sociologii unității școlare și astfel ura mulțimii tălăzuite și frustrate căzu pe capul titularului de biologie, cu promisiuni solemne de secționarea cu macheta a porții berii, a beregatei !!! Promisiuni care trebuie tratate cu respect, când sunt făcute cu profesionalism bazat pe lecția de cetate oligoeducativă bine învățată, că omorul ritualic trebuie săvârșit cu săbii micuțe, de ninjaci minori de etate, ca Mișa, Grișa și Epișa, rezultând în plus o pățanie de mediatizat, ținătoare de cârnați de om pentru mâncătorii mai mult de știri, cărora pe la vreo hihiliză li s-ar fi rumegat interpretarea că cadrele didactice de la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba au cules ce-au diseminat printr-o organizare defectuoasă și prin racilele perene ale muncii educative prestate !
„Daa ? – a percutat Agheev, sâcâit de Bonobo că ce se fac puradeii lui dacă-l înjunghie Mișa, Grișa și Epișa, miercurea când are ore până se-ntunecă. Bine, mă Dudiță, dar nu sunt proprii tăi elevișori ? Adică, mă șmecherești tu pe mine chiar în halul ăsta ? Îmi plasezi mie rebuturile poemului pedagogiei tale ?… Statu-ți plătește dirigenție zece la sută din încadrare, când există-n curricula consiliere și dirigenția ar putea să v-o bage ca banală obligație de serviciu, și mai ai și tupeul de să-mi vii să te protejez de elementele pe care tot tu le-ai servit ca pe o pleavă societății !!! M-ai omorât ! Adică tu vrei fără înconjor ca să comitem niște paralelisme pe banii contribuabilului ! Uitând complet cât se sacrifică adevărații creatori de bunuri materiale și de valori ca să se lăfăiască dascălii în treisprezece salarii ! Plus restanțe de pe la diverse legi ! Bagă-ți mințile-n cap, Străchinare, că nu-ți ține cu mine faxuri de-astea ! Ia măsuri de prevenire, stinge conflictul cu ei, reabilitează-ți stilul de muncă și dacă tot duci Katiușei sticlele, mai ia un rând de chicha și de la mine !”
„Cum e, tovarășe Străchinaru, cu oaia aia clonată Dolly ? – a ocolit înnegurat întrebarea despre înjunghierea ritualică a tapirului primarul Mitrașa Buțai. Că aici nu e vorba doar de împărțitul ajutoarelor !… E mai grav ! De ce mă-ta te bagi tu unde nu-ți fierbe oaia ! Pardon, oala ! Tu aveai de predat copiilor noștri drujbeni diferite deprinderi și atitudini, adică o baterie de competențe din curricula de interes strict local, nu clonarea la ovine, care e un conținut. Să rețină și ei ceva practic, util comunității ! Cum, de exemplu, procedează domnișoara Vizdela Socrates-Cucuteni, nepoată-mea, care este un element de viitor și ea nu-i învață niciodată pe elevi ce e iepurele pasiv, lăsându-i grei de memorie prin supraîncărcare, ci îi încurajează să descopere activ cum se dă la iepuri, descongestionându-le-o de tot ! Și-n definitiv, cum de-ți permiți tu să le descrii la mine-ntr-o comună creștină ca etos zoofilii și lesbianisme de-astea la copiii și domnișoarele noastre, cu oaia Dolly ? Care nici nu e domeniul tău, e al lui Genaro, că nu ești veterinar, n-ai autorizație ! Ce, ai clonat-o tu pe Dolly ?… A clonat-o berbecul ! Adică mă-sa transsexuală ! Că și pe vremea mea se clona caraculul cu astrahanul obținându-se merinosul de elită, pentru căciuli prezidențiale ! Ia să te cam lași de faxuri de-astea la mine-n comună că până-n prezent noi drujbenii am fost o comunitate liniștită și nu vrem decât să fim lăsați să muncim !”
Dar uite c-a trecut și Paștile și-am scăpat nebiciuit de Fafulea și nențepat de-ai lui Bukamașkin !
Da, clonarea, băiețași, ea va deveni mâine o banalitate ca Internetul băgat deja de frații Filatov la Raketta, ca promotori ai progresului, ai globalizării… Și stau eu și mă-ntreb și vă-ntreb și pe voi, fetițelor, ca un corolar la cele prezentate până ACUM în al meu recitativ : va mai fi oare cu putință atunci în republica răsprofilor să ne mai izbim de elemente negative, ca Mișa, Grișa și Epișa Bukamașkin de la a V-a, cu trăsnăile lor ? Sau, în același colectiv mai puțin format, fete grăbite ca Himena Bukamașkina și Palașca Fafulea, de vin cu belciuge-n cărniță și se joacă la bară de-a stripteuzele, de-or s-o pățească urât ca Gaviota, cea sedusă-gonită și izgonită de Vampiru ? Eu cred că nu !
E liniște. Au venit sau nu beneficiarii la ședință ? O să plece la Cențica chiar când sună sau întârzie la dictat note și ce sume a primit de la fiecare ?
Azi, miercuri 29 aprilie 1998, fiind ziua decisivă a vieții mele, ziua angajării familiei în experimentul EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, cu alegere încă duală, cu sau fără un episod introductiv în austeritate, ca de ultima dată ! Rămâne de văzut curând în ce ape se scaldă Cențica mea !
Moluscă știe că gorilele cu pui doar în clasele primare mai țin legătura cu școala și că revenirea la sistemul tanchist cu note doar de la unu pân’ la cinci, machiate drept calificative horror, bad, suficient, harașo, muy bien, fără deocamdată descriptor de performanță pentru EMINENT, cum eram EU, Cențico, ca copil de export, supradotat unde știi tu, revenire combinată cu dispariția tradiționalei ierarhizări și premieri cu fast și CORONIÞE la serbarea de sfârșit de an școlar (UN EGALITARISM CUM NICI BOLȘEVICII CEI MAI ÎMPUÞIÞI N-AU CUTEZAT !), va fi de natură a face păsări și mai rare, poate chiar pe cale de dispariție, specia mămicilor, elegante sau jerpelite, interesându-se cu patimă de situația școlară a premianților pe coridoarele localului nostru.
„Da’ dumneata, Cențico – se ambalase-ntr-o zi la beștelit butelia de Korobocika, de față fiind și ordinara Kabaniha, cu care prezenta-n tandem niște dotări de relansare a învățământului rural, în alte localități, pe un ton de parcă le-ar fi finanțat ele două din trusou, nu străinii – dacă vezi și vezi, fată, că ei nu se obosesc să vină, de ce, fa, nu te obosești tu să te duci la ei la domiciliu-n vizită, să-i informezi operativ de cum li se achită progeniturile de obligațiile școlare și extrașcolare și să iei notă de condițiile reale de muncă și de viață ale elevului ? Câte cărți are în biblioteca personală ? Câte compact-discuri cu muzică simfonică ? Câte videocasete didactice ? Câte truse-jucărie de fizică, chimie, biologie, geologie, astronomie, logică distractivă ? Câte sidiroame instructiv-educative ? Are el ordinatorul conectat la Internet ? Dar fax ? Dar copiator ? Care este climatul familial ? Dorm toți în aceeași cameră încălzită ? Se preocupă ai lui părinți, simt ei nevoi presante de formare, manifestă ei trenduri la a-și perfecționa necontenit competența educativă prin lectoratele ținute la școală de doamnele și domnii diriginți cu experiență, conform graficului afișat ?… Are ei ce mânca ? Le dă ei vitamine, hormoni monoton crescători și oligoelemente la copii, să facă minuni ? Dar ciungă de pehaș ? Că doară intră asta-n sarcinile tale de serviciu din fișa postului, Cențico ! Cu acest prilej mai lămurești și sătenii că școala e a lor, nu a arendașului, nu a primăriei, nu a solgăbirăului, nu a vechililor, nu a cadrelor, ea e o instituție care se instituie ca un furnizor, de formare și de alte servicii, e a comunității locale, e-n slujba ei și, odată bine intrându-le-n cap această apoftegmă drujbenilor voștri, să deie atunci dovadă c-au realizat și să scoață BANII, confirmând atingerea performanței schimbării mentalității că școala e gratuită ! Fiindcă trebuie să curmăm și noi cu mentalitatea centralistă și să nu mai așteptăm totul de la centru, de la stat !… Ia să pună directorul o lozincă-n cabinet că MANAGEMENTUL LOCAL SFINÞEȘTE LOCUL !... Ia s-aveți cu toatele de-ACUM nainte când mai vin condicuță de vizite la domiciliul părinților, cu următoarea rubricație, vă dau doar capul de tabel : data, numele elevului / elevei, scopul vizitei, persoana cu care s-a discutat și gradul ei de rudenie cu elevul / eleva, conținutul discuției, unde se afla și cu ce se îndeletnicea elevul / eleva, concluzii, ce măsuri s-au luat, cât a dat la fondul clasei, cât a dat la fondul școlii, cât a dat pentru asociația sportivă, cât a dat pentru colțul viu Vizdelei, sugestii pentru vizita următoare, observații privind urmările vizitei, dacă va da BANII pe loc sau i se suspendă semnatul cecului de alocații până se achită de obligații ! Și să vă iasă din cap și vouă la toți mentalitatea că învățământul nostru mai este gratuit și performant !”
„Eu am caiet de vizite la domiciliul cercopitecilor adus la zi !” – replicase Marinică Drujbescu privind cu inteligență și supușenie, ca un câine lup, direct în obiectivele cadru cam mioape ale inspectoarei pe ciclul primar. „Ca deobicei !” – a constatat roșind puțin rotofeia Korobocika și a trecut la alte comunicări, în vreme ce atractivul învățător se umfla-n pene ca un quetzal.
E liniște. Au venit sau nu gorilele la ședință ? Oricum, scap repede pentru că absentează tocmai părinții-problemă ai cinocefalilor-problemă și nu mă frecventează regulat decât mamele a trei fete premiante ! Și de-aia, Teofan Davidovici, mi-a și pus Ninel Calițoiu dirigenția ultima oră, să participe și părinții, și, după caz, copiii în locul lor ! Nu că nu mi-ar plăcea mie să mai întârzii prin școală !
Toate aceste trei cliente, neînțelegând deloc că ce competențe s-au învățat în prostie dincolo de nota zece nu se pun, ca să-i dai ăleia de cinșpe zecele și lu’ aia de doișpe abia șaptele, protestau permanent, socotindu-se persecutate fiecare că de ce a luat și ailaltă notă maximă la fel la cutare sau cutare disciplină, că doar toată clasa e martoră, domnu diriginte Gălușcă, c-a ei a știut mai puțin decât a mea, care se jelește ACUM de se omoară, și eu n-am dolarii de s-o țin în sistemul sanitar, ca fată tânără pe patul morții !
Și aproape-ntr-adevăr, nu-i veniseră decât două născătoare de premiante, deși anunțase din vreme ședința și părinții își semnaseră-n caietele de biologie priza de conștiință. Îi dădeau târcoale incitante boxei lui de bio, o creolă și o indiancă, parcă tinzând să-l scoată pe dresor din melancolia tipică dezorientaților vocațional, care-și urăsc meseria cum alții viciul caracterizant, cea de-a treia, o metisă, comunicându-i chiar prin astelalte două, care erau foarte-mparfumate, ca Wagner, mesajul că nu poate accesa la el să-i dea lectorat, deoarece ea are oameni tocmiți la prașilă, trebuie să-i monitorizeze pe Spălătura, de la forturi în jos, tocmai spre apa plată a Lacului Titicaca, altfel constați că nu se muncește, domnu diriginte, că mujicii n-au rezultate să-și justifice simbria și cupoanele de masă !
În două surprize se constituiră cele două doamne, neplângându-se ca deobicei de nedreapta notare a performanțelor babuinelor lor, ci arătându-se mai degrabă interesate de Noua Revoluție Școlară dintr-o perspectivă pur sistemică, în primul rând dacă nu cumva văzut de pe hol, conceptul fundamental de OBIECTIVE OPERAÞIONALE ale dresajului nu e tot ăla importat din uie încă de pe când erau și ele cu ariile curriculare, nelăbărțate, pe băncile școlii, și cu obiectivele cadru ațintite pe portretul lui Nikolai Andreevici Gutalinșcik, ca fiind noul canon uman prefigurat de Codul etic prin anii ‘70, când se traducea masiv pedagogie, psihologie, artă didactică occidentală și se vorbea, în epoca meditațiilor pentru treapta unu și treapta doi, despre obiective generale îndepărtate (capacități de format prin trecerea cantității în calitate acumulându-se comportamente cadru în întreg ciclul școlar) și obiective particulare mai apropiate, de care să faci vorbire-referință elaborând proiectul didactic al lecției, iar manualele, unice dar gratuite, aveau caracter de operă deschisă, prezentând numeroase extinderi abordabile facultativ…
Da, doamnele mele, admise Bonobo, am trăit în anii ‘60, desovietizarea, trecându-se de la o imagine despre lume ca lagăr cu stele de rubin, la o imagine cam abstractă, vag materialist-dialectică și ateist-științifică, de tranziție, după care esențialul din punct de vedere al bazei teoretice psihopedagogice a învățării ca DRESAJ (sau autodresaj !) s-a importat încă din anii ’70, deoarece nu numai că ne mai mărise și nouă leafa, dar, pe hârtie măcar, nu s-au mai predat competențele pasiv, de la un proful centru vital spre clasă, cum se dădea rația dinspre Katiușa către coadă, ci cunoștințele, priceperile și deprinderile s-au cucerit activ de către batalioanele de elevi, într-un mediu prometeic conținând toate resursele învățării, programele listând detaliat mijloacele de învățământ : cărți, filme, diapozitive, planșe… și mai ales trusele de lucru, tot alea și ACUM (exista experimentul integrat în lecție, frontal sau demonstrativ, ba mai erau și lucrări finale, vecine cu investigarea liberă !), managementul școlar privilegiind laboratorul funcțional atunci când se-ntocmeau planul de producție, planul de autodotare și planul la materiale recuperabile și refolosibile. Vă pot împrumuta, doamnele mele, să frunzăriți cartea asta de inspecție școlară ceaușistă de după apariția Solidarității la Gdansk, rugându-vă să nu mi-o deteriorați, pentru că ȘI ÎN PREZENT o folosim aici la noi în sudul guberniei ca bază documentară pentru referate ! Veți găsi în ea aproape totul despre esența Noii Revoluții Școlare, anume prioritatea acordată dresajului, obligarea cimpanzeului să asimileze, ca într-un învățământ profesional obligatoriu, pachete și baterii de priceperi, iară nu munți de cunoștințe vizând formarea unui cât mai fidel model interior al lumii acesteia în care venim, suferim și murim ! cum ar pretinde un autentic învățământ de cultură generală… Aia e ! Ãia au început, iar ăștia au cutezat să desăvârșească și să permanentizeze, pe principiile oligopedagogiei – cât mai puțină CARTE, cât mai puțină EDUCAÞIE – imbecilizarea asta a tinerei generații, adăugând însă și o binevenită flexibilizare a SISTEMULUI, căutând să-l doteze cu avantajele biodiversității la nivel de unitate școlară, ceea ce însă n-are nici o relevanță dacă nu ne mai mărește și nouă leafa ! Luați cartea asta, doamnele mele, citiți-o și veți constata că reiese clar în evidență propensiunea spre SCHIMBAREA MENTALITÃÞII DEJA, curajul de a miza încă de pe atunci pe laborator și cabinet funcțional, pe învățarea în clasă, deci, nu acasă, deplasând efortul de la elev la profesor, care trebuie să muncească ACUM de-l ia toți dracii cât nu se merită, la proiectul didactic al lecției și la pregătirea experimentelor și a testelor de evaluare, cam de zece ori mai mult ca înainte, pe un salariu de zece ori mai mic !
Nu ne interesează pe noi salariile voastre de paraziți neproductivi și nici tânguirea că tot din anii ‘80 n-ați mai primit material didactic, precizară doamnele, noi vrem să știm ca mame de premiante, domnul Gălușcă, dacă se desființează cununițele de serbare chiar și la fetele de la ciclul gimnazial, ca la alea micile, dacă așa-i că nu veți mai avea voie să dați note, ci doar calificative, și dacă într-adevăr noi părinții vom decide cum e cu partea de orar moale, extensibilă și aprofundabilă, care asigură un divertis curricular de o treime între școli și se atașează la partea tare și rigidă a trunchiului comun obligatoriu : va fi această zonă elastică și cenușie exploatată de împuțitele de profe, să-și completeze normele ca să n-ajungă pe drumuri și chiar la bănoasa magistrală, sau vom putea folosi astă treime în interesul vital al elevului, cariera, băgându-i-se-n orar, sub titulaturi diverse, niște extinderi opționale aprofundate, convertibile-ntr-un fel de MEDITAÞII pe banii statului, de către profesorii dominanți, cei de română, mate și naționalism ? Bunele rezultate la examenele naționale de bac și capa, cu valoare de evaluare externă, contribuind în fond la buna ierarhizare gubernială a unității școlare, avantajând-o până la o salarizare de invidiat, aspirându-se fonduri de la unitățile codașe și pompându-se la cele fruntașe, încât speranța de megasalariu consistent și atractiv să existe efectiv în arhipelag ! Vizându-se astfel consolidarea unor unități școlare pilot de la care Noua Revoluție Școlară să primească noi și noi impulsuri creativ-inovative, orice experiență pozitivă urmând a se generaliza prin iradiere din aproape-n aproape în toată gubernia, conform principiului lui Huygens de propagare a epidemiilor și incendiilor, domnul Gălușcă !
Politicos, dar și jenat, ca un ministru care a primit, la cererea lor, două partenere pline de surprize ale unui coleg de guvern și nu are decât o singură canapea, Moluscă le zâmbi a râde șuierând prin caninul lipsă, tare tulburat că de mult nu se mai evaluase cu două doamne odată și, apreciind că-n clasă l-ar deranja hărmălaia macacilor lui de-a cincea, le invită la el la vizuină, dar amintindu-și c-a lăsat acolo deranj, le atrase-n contradictoriu, unde pe un ziar de sub geamul gros al mesei masive de eșantionat sarcinile la consilii, le prezentă NOUA STRUCTURÃ, bisemestrială și fragmentată de numeroase vacanțe, a anilor școlari ce vor mai urma de-acum încolo în republica răsprofilor.
Aproape că – holbară ele de surpriză obiectivele cadru după ce prizară schimbarea – aproape că n-ar mai fi necesare alte argumente, domnu diriginte, cum ar fi alternativitatea manualelor, care unde tipărești același număr, n-ar trebui să coste sensibil mai mult statul, apoi lichidarea-n etape, de la clasele mari la cele mici, a gratuității lor pentru a putea fi scumpite nelimitat de cei interesați, respectarea neabătută a principiului inaccesibilității manualului pentru elevul fără profesor, fie ăsta și o incalificabilă, notarea cu suficienți a celor mici sau geometria parțial variabilă la dispoziția școlii a schemei orare și atunci Noua Revoluție Școlară este deja evidentă ACUM, pentru orice cârcotaș rezistent la schimbare-n mentalitățile sale ! Așa cum nu poți contesta serios occidentalizarea feroviară, din moment ce din zece trenuri am mai rămas cu unul pe zi din gară de la Cuțarida, iar populația nevoiașă a fost dezvățată să mai circule fără motive serioase, cum ar fi decesele părinților, copiilor, fraților sau surorilor, da-da ! așa nu poți ignora motanus mutantus progresul de la trei trimestre la două semestre (cum are studenții), cu economisire de hârtie de catalog, încăpând patru elevi în loc de trei pe pagină, ca și de hârtie de situații, apariția unei puzderii de minivacanțe, implementarea a două secvențe de câte trei săptămâni, omoloage sesiunilor studențești, cât nu se mai predă nimic, ci se… evaluează, și mai ales perspectiva începerii anului școlar la 1 septembrie, surprinzând și adunând cu două săptămâni mai devreme golanii de pe litoral (vidând hotelurile să intre străinii sau șvabii), și de pe drumuri, și surprinzând : managerii cu higienizarea neterminată, manualele netipărite sau nediseminate și suplinitoarele-n indecizie ca și orarul, folosirea calificativelor în locul notelor, dispariția coroniței de premiantă ca de fată moartă, defetișizarea tezei ca jumate din medie, ampla diversificare a fișelor de evaluare pe banii pe hârtii și pe timpul de citit al dascălului, toate astea sunt ameliorări structurale comutative cu adevărat frapante, și au supremul avantaj de înaltă apreciere că produc vacarm mediatic fără a necesita… nici o grivnă investiție !
Barem de s-ar face-n țara noastră, și-n muie-n general, toate sincronizările cu uie doar prin sacrificii atâtica, domnu diriginte !
„Ceea ce nu înseamnă, că nu mai e loc și pentru mai bine ! – se diferenție creola cu o voce răgușită și vulgară ca a Kabanihei. Astfel, domnu Gălușcă, prima minivacanță, de la 31 octombrie până la Sfinții Legionari Mihail și Gavril, cade pe o săptămână ternă, fără să relanseze spectaculos învățământul rural productiv, cum ai recolta roadele muncii dupe tarlale ! Mai ideal fiind ca acestui modul temporal relativ retardat să i se aplice o translație cât să cază-n toiul culesului, cam de pe la 10 pân’ la 23 octombrie, dacă nu chiar începând cam de pe 7 sau mai devreme, pe-ntâi, refluxul copiilor pe băncile școlii, cu sentimentul pionieresc al datoriei împlinite, urmând a se realiza cu mare pohfală, cu slujbă ecumenică și binecuvântare de la părintele Ankifie, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Protectorul supradotaților și supersupradotaților, măsura neputând introduce tensiuni perturbatoare în SISTEM, pentru că există precedentul că se mergea la munci agricole și înainte, în anii Noii Revoluții Agrare, și eu țiu minte ca pionieră fruntașă, comandantă de detașament, că se recupera perfect materia, chiar după campanii derulate din septembrie până pe la Sfântul Ierarh Nicolae, protectorul dascălilor eficienți, în funcție de recolte și de nea Fane Buțai, nea Fane Ciuvîrin și nea Fane Filatov !” „Apropou de acești trei tenori, este tautologic adevărat, fa, că trei erau cei trei mușchetari și admit că tot trei, dar ani, ar trebui să aibă și liceul, deoarece s-ar putea preda-învăța texte-n loc de autori, explorându-se câte un an, respectiv genul liric, epic și dramatic, iar altele nu mai sunt, ceea ce nu-nseamnă însă că epuizăm stocul ajustărilor pozitive ! – bombăni c-o voce subțire de copilă supraponderală și răsfățată ca Korobocika indianca, profilându-și incitant spre dirig imensa arie curriculară ciocolatie, cum se aplecase dânsa pe masa din contradictoriu, spre a se familiariza mai organic cu noua structură. Amplasarea unui sofisticat demers docimologico-evaluativ imediat după Crăciun și îndeosebi conex cu cea mai mare sărbătoare globală a omenirii – Revelionul ! – mă deranjează la stomac pentru că se încalcă la copii dreptul de a mânca, subînțeles și-n Constituție ! Fata mea, domnul Gălușcă, prevăd c-o trebui să stea cu cartea sub nări într-un interval temporal sacru, pregătindu-se să fie evaluată după Bobotează trei săptămâni la rând fără să mai răsufle, în loc să roadă și ea șorici uitându-se la tembelizor cu toată familia reunită !” „Ba e mai bine așa ! – apăsă creola, aplecându-se tot cu interes spre noua structură și expunând sub decolteu dirigintelui lunule albe brusc mai ample din obiectivele ei de referință consistente ca niște rodii. Că doar n-o să roadă șorici toată ziua, fata ta, însă ar mai trebui, motanus mutantus, zic eu, să dispară din 7-25 iunie cea de-a doua campanie de evaluări, care trebuie decupată și translatată-n aprilie, ca să beneficieze și ea de a fi trena unei sfinte mari sărbători, respectiv după săptămâna suspansului pascal, când fetele se preocupă de dereticat, ajutându-și mamele și testându-și vocațiile de femei de casă, iar seara merg la denie, notate de popa Panda-n carnețelul de prezență de care va depinde media la religie, și poate admiterea și pe baza ei la specializarea chimie-biologie la vreun liceu, în chipul acesta ambele evaluări-recapitulări de trei săptămâni contaminându-se de maximele anuale ale curbei sacralității, ideal de structură pe care-l văd nu numai tangibil, ci și dezirabil, domnu diriginte Gălușcă !”
Cu tact, galant, Moluscă promise, ca orice bărbat, că va acționa, că va interveni prin fidbec sau prin faxul școlii la doamna inspectoare personală, de bio, Saltîciha, competentă și serviabilă, cu care s-a și evaluat, ca și la coordonatoare, la țopârlanca Kabaniha, mai distantă prin uie, recomandând aceste rezonabile noi ameliorări structurale comutative care se încadrau perfect în fezabilitate, nesolicitând nici o grivnă de la buget, și scrâșni din măsele a foame, secretând bale galbene la colțurile gurii și lăcrimând de propria milă, regretând că-n perspectiva EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ decretate de Cențica, el nici n-a încercat măcar să le familiarizeze pe mămici, pe indiancă mai ales, căreia abia-și putea reprima instinctul de bază de a nu-i palma obiectivele de referință cât / ca niște nuci de cocos, dar și pe temperamentala creolă – cu intimitatea boxei lui de materiale, unde le-ar fi putut recomanda pentru a-și perfecționa competența educativă de femei de casă „Cartea fetelor. Primul meu manual de educație sexuală”, glosând într-un minieseu judicios structurat asupra obiecției că de ce primul manual și nu și ultimul, când e prin excelență pistă de action learning aici, de învățare prin descoperire a unor proceduri de să-mpingă spre futilitate eventualele alte manuale din serie, iar odată enunțată această temă, jucând cu doamnele la o loterie a desfrânării, cine știe, cum se întâmplă și-n junglă cu masculul întreprinzător, mai degrabă cartofor decât cărturar, insistând mereu și mereu, inițializând forme nouă de cooperare permanentă cu familia, o dezbatere pe tema Premianții școlii – repetenții vieții poate, cine știe dacă nu tot într-o miercure ca asta liniștită, cu școala aproape pustie, ayyy ! ar mai fi putut conlucra și el în echipă, poate pentru o ultimă oară pe lumea asta, cu două doamne odată, năzuind ca orice muritor sexy spre lo real maravilloso !!!
Astfel conduse el ca pe ultimul drum, sincer întristat de moarte, născătoarele de premiante, reiterând că accentul trebuie pus ACUM mai mult pe dezvoltarea spiritului de echipă, de lucru în grup, și mai puțin pe cel de competiție, de ierarhizare a elevilor, și că decât fruntașe-n scripte, mai bine nore de patroni înfipte, urmând doamnele traiectoria recentă a lui Fafulea și a cățelei sale Glinka, dar nu spre cărucioara asinului Șaliapin, ci deviant spre megabigul Statornicia, să-și facă și coșul zilnic, dacă tot se împarfumaseră.
Trase adânc aer în piept și-și puse ordine-n gânduri să poată dezbate cu elevii clasei lui de-a cincea de ce nu-i benefic după absolvire să revină ei în arhipelag, internalizându-l, ca niște mici inconștienți, tocmai pe el, Dudulache Străchinaru, ca… ideal de viață, care a fost PROFESOR, a decăzut ca prof și acum e degradat formator din ăsta, dresor, gestionar de ocazii de-nvățare ! numai așa valorificându-se pe bune toate valențele educative ale temei „Mituri și false prejudecăți privind meseriile de profesor, prof și formator” !
Pentru că eu nu sunt din ăia ca hienuțele Sorela, Muriela, Corela, Vizdela și chiar Cicela, care pot împinge sufletele nevinovate ale copiilor la pierzanie, prin iresponsabilitatea de a-și crea în sat false imagini de staruri bine îmbrăcate din salariu mic, chibzuindu-se ele la nesfârșit cu banii sau procurându-și resurse extrabugetare prin jefuirea propriilor… părinți, dacă nu și prin diferite alte păcate dobândindu-i, ca intelectuale unele având destule competențe de anticipare-extrapolare, încât din conduita vipoilor noștri să ia-n calcul iminența legalizării prostituției !
Pe când eu nici costumul ăsta de zgonhen și ciocații lui Genaro nu-i port cu plăcere, măi copilași, fiindcă am o senzație pehașoasă-n gură că trag a funeralii cu ei !
Numai cine vrea dintre voi, iacă dar, să-și piardă anii vieții fără rost, și decizia e a lui, atunci să ieie sub braț, după ce s-a dat cu spray antiperspirant, catalogul școlar, care de fapt va fi înlocuit – cred – cu niște mape informative bazate pe descriptori de performanță și pe identificarea profilului psihologic al micului cetățean, așa cum vor fi văzut arendașii noștri că există pe unde-au voiajat pă banii norodului truditor, cari unii contribuabili nici pricep algoritmul clasamentului Diviziei Naționale Ursus, urmând a-i scrie noi dirigii corespondență săptămânal câte zece-douăsprezece ore de fiecare elev, în loc să ne perfecționăm citind CÃRÞI…
Așa vrea nomenclatura SISTEMULUI, compusă din vechili și arendași interesați de-a voiaja-inspecta înzecit, îndopându-se zi de zi ca niște urși cu ochelari numai cu delicatese și servind whisky la discreție de la o școală la alta ! Ah ! și ce-aș mai arunca cu noroi în munca lor ! Ah ! cât îi urăsc ca și pe ăia de dinainte de aia ! Și trebuie spus clar, de la obraz premianților, Cențico, supradotaților, copiilor de export cum am fost eu, că noi servii școlii nu le recomandăm să îmbrățișeze meseria asta unde greva e ca un tatu sau ca un leneș strivit pe autostradă cu gheruțe și mațe cu tot ! Așa că făceți-vă, copii, ce vedeți și voi mai tentant prin cetatea oligoeducativă p-acilea ! Luați-vă nu după ce zice școala, ci după tembelizor, presulică, ex-pușcăriași din cartier și observați cu atenție cum se bat fără milă câinii la gunoaie, cât de exclusivistă e o mafie de-a lor în teritoriu și, mai presus de orice, respectați-i pe australopitecii de părinți, să n-ajungeți să ziceți că dă, mamă, cu biciu-n mine, că n-am ascultat de tine !
Fiindcă am și eu doi copii, copilași, iacă dar, de valoare, pe Genaro, băiatul meu ! și pe Maricusa, fata mea ! și deși mă canonesc cât pot cu consoarta Cențica cu ei, că soacra Pușa nu mai e de doi ani, și nici socru-meu nea Mielu Romero, care ne-a lăsat din ’90, și i-am rasolit parastasul de 7 ani vara trecută, oricât ne-am restrânge noi doi și ne-am chibzui, abia dac-ajung de să-i țin pe la facultăți la un standard minimal cât să evit să se vadă pe zgonhenurile lor că e amărâți de să li se strige, dacă zăbovesc și ei fascinați pe la vreo vitrină la stănoagă să-și spele privirea, că mohorții mă-tii, roiul !
Și mereu le dau povață să caute pe Internet sau pe la ambasade burse sau gioburi și SÃ SE CARE, fiindcă orișicât e mai ușor ca începător, în orice, acolo, să-ți înjghebelești o situație, fie și la australopitecul de cumnată-meu de la Sydney, decât acilea, unde eu n-am nici capital inițial să le dau, nici relații ca să-i aranjez !
Iar Inocencia mea a căzut în misticism, copii, crezând că prin virtute, înțeleasă simplist ca… punere-n conservare cu acid citric a dulceței vieții, că atât ne mai rămăsese, va desemna ea mai repede animalul câștigător la teleloteria inițiată de un discipol al lui Akimușkin în vederea reabilitării închisorii animalelor din Căgiurzia, că nu mai suportă nici girafa să aștepte la nesfârșit ! Probabil struțocămila…
Întrebarea noastră cu răspuns deschis fiind : dacă trecându-se ca cu tancul peste că n-aduc nimic concret de la Cachita cu pământul Pușii, deși am îmbrăcat pentru a doua oară costumul de zgonhen al morții, diseară într-un târziu, la sfârșitul activității, fără a se consuma nici o picătură de alcool, că n-o să-ncepem damigeana de cornată, aproape toată Inocencia sau cea mai mare parte din ea, CA DE ULTIMA DATÃ, va exclama sau nu la atingerea performanței Dudulache, nu mai pot ! iar eu o să zic au ba ca fidbec că brava, fată, ai fost de milioane ! sau poate de miliarde !, că ce mai e ACUM milionul ?
Nu e, mă cimpanzei, nu vă faceți vreunul formator-dresor ca mine, în nici un caz, dac-ați citit de la biblioteca școlii de la Vanessa, zic și eu că nu e nevoie de încă un Fram în aceste pustietăți albe, pure, spirituale, dar sărace ! Vă spui EU, ursuleților, că niciodată-n republica răsprofilor un prof inferior și dexterizant, de dexterități, ca mine, de n-am la ce medita, să pot contribui la inversiunea valorilor, că nu se dă bac sau capa și la biologie obligatoriu, nu va putea să-și cumpere DIN LEAFÃ, nu din șpagă, o mașinică sau să-și ridice o căsuță. Și de-aia, zic, elevii supradotați, foști copii de export, cum am fost eu, de-am fundat ortobiologia și oligopedagogia, vor deveni rarități în SISTEM ca formatori-dresori, iar care mai sunt, se vor căra și ăștia, cum voi evada și eu din arhipelag, printr-o stratagemă macabră, menită a o convinge pe Cențica mea, fată de negustor, că nu e deloc dezonorant a-ți dubla venitul ca pompist-analist sub umbroșii tamarini dacă pentru a paște-mulge două-trei vaci n-avem încă un grajd propriu !
Ayyyy ! Homo pauper sunt și nimic nu am, sunt ca un străin, pentru că noi stăm aci-n vidanjclas, copii, iar mai sus e mezelclasul și, și mai sus, de abia se vede, e upercutclasul pistonând spre REVELAÞIA ABSURDITÃÞII DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL, care deși e, hă-hă ! acoperit cu hârtii, nu-și poate justifica averile, necrescând ele prin relansarea productivității muncii, ci prin spolierea unor categorii tot mai largi de cetățeni peste esplotarea omului de către om ! Dar nu va duraaaa ! hă-hă ! Malașa, tot așa cum nu poate întreține stepa drujbeană, cu popândăii, sconcșii, pitulicile curruca și greierii ei, carnivore uriașe ca leul și tigrul, fără a-și epuiza resursele și a nu intra-n criză de sistem, lucru sesizat de toată presulica frunzărită de mine la Biblioteca Academiei, și mai zice și pe canale… și eu trebuie să rezist prin cultură tentației remarxizării-recodrenizării, Vanessa, și chiar de către mesianiștii amatori se întrezărește… pojarul de la capătul tunelului, crâncenul martie 2007, Centenarul Marii Răscoale de la 1907, când vor fi prădate și incendiate mii de angrouri și zeci de mii, sute de mii de buticuri, de va curge sângele ciocoimii în valuri, sub un cer ca când erupe Popocatepetl, de-l vor spăla arnăuții cu sacaua fanariotă, sângele ăla veninosul, de pe rigolele din Piața Universității și a Futbolului, indiferent ce spun vipoii pe la tâlcșouri, iar cumularzii dominanți recrutați mai ales dintre universitari, ah ! și ce-aș mai arunca cu noroi și bălegar în munca lor ! ah ! cât îi urăsc ca și pe ăia de dinainte de aia ! care cumularzii dracu nu se bagă atitudinar cu profii inferiori în grevă, pentru că se jenează de râia dupe noi, uite ia, ei, ÃȘTIA le ține hangul exploatatorilor în Sămănătorul, cel ce nu supără pe nimeni, într-un jargon denotând o reală lipsă de interes pentru însuși actul de comunicare cu gloata, neformându-i o imagine coerentă despre lume ci lăsând-o s-o descopere singură-n cetatea oligoeducativă, cum mi-ar găsi-n gelozia ei Cențica anticoncepționale-n buzunare sau valută, păcat strigător la cer al intușabililor, copii, inexplicabil decât prin ipoteza că mafiile scenaritene din spatele tuturor evenimentelor i-au abordat într-o manieră contractualistă pe cărturarii farisei, delimitându-și sferele până unde pot merge cu Jaful și Ideea fără să iasă scântei și de unde, hă-hă ! pot fi expatriați obraznicii, fiindcă pluralismul se mișcă și fără etalarea atitudinilor ! e drept că mai întârziind nițel, câteva sute de ani, șansa pentru vidanjclas să treacă toți amărâții de la standarde muie la standarde uie pentru oameni sărmani, dar ce contează ! esplotatorii omului de către om fiind de mult ajunși la o calitate a vieții de-de-de-de… nu am eu documentația acum să v-o prezint, copii ! Dar concluzia e clară : orientați-vă-n cetatea oligoeducativă cum vă taie capul și alegeți-vă alte brățări de aur, băga-mi-aș extinderea-n ele, decât alea de educatoare, învățătoare, profesoare, profe sau formatoare, ideală fiind aia de să ai salariu pe viață stând în aria curriculară cu obiectivele cadru belite la tembelizor și așteptând cu inima cât un cucaracha sub obiectivele tale de referință aproape cupuliforme și propulsive de emoție, Inocencia, să câștigi !
Să câștigi ! Să tot câștigi ! Să te saturi, fir-ai a dracu cu obiectivele alea cadru verzi ca coaja de avocado și cu opționalul ăla al tău de fuse al meu și vrei să-l faci nefuncțional !
Astfel meditând cu spumulițe gălbui la colțurile gurii, după ce condusese pe creolă și pe indiancă fără să le fi făcut nimica, nici în marele contradictoriu și nici în intima lui chilie, ay de mi ! când să intre și Străchinaru al nostru peste proprii lui elevi, la a cincea, la dirigenție, cu discursul bine structurat în minte, hop că vine îngrozită ca de suspans eleva de serviciu, că unde e Ciomolunga, că-mi dă amendă mare dacă n-o anunț imediat c-au intrat în școală oameni străini : Săbiuță și cu Șișuuuuu !!!
Să se ia de Gaviota lui Fafulea și a Vanessei, s-o evalueze ! – anticipă Dudiță.
Acești doi juni drujbeni erau buni prieteni cu Moluscă, le fusese diriginte nu la Drujba, ci la Căgiurzia, când erau de mici siliți la navetă de părinții lor, niște șoferi pe TIR, luminați, cu imagine coerentă despre lume, în scopul ca să frecventeze unde se făcea limba engleză, că la Filatov se-nvăța prin tradiție doar rusă la avansați și franceză la începători, dar ei merseseră… mult mai departe, se calificaseră ceva la locul de muncă silnică și se întorseseră recent cu taxiul Mercedes galben, ostentativ, fiind perfect informați despre eleva Gaviota că e despărțită de maniocarul Vampirul, hackerul de morminte, de la Cuțarida și că e-n școală să-și dea tezele pe trimestrele unu și doi, anul școlar 1997-1998, ultimul fără semestre, ca să-i semneze Nașpa carnetul de cecuri, iar Filatov să-i pună ștampila să poată ridica alocația cu dobânzile în drept Fafulea Celmare de aștepta peste drum, la Raketta, îmbătându-se pe datorie și amenințând s-o sodomizeze dacă-nchide la poștă !
Ei mărturisiră franc lui Moluscă, aproape ca unui vechi tovarăș de infracțiuni cutezătoare că s-au arvunit cu Anfisa Barabanova și cu generoasa de Perlita s-o ia cu ei pe copilă imediat după ultima teză și s-o ducă la separeu la căsuțele cu mireasmă de verbină și de kok-sagîz tetraploid de la Popas. Asta însă doar în cel mai rău caz, fiindcă de fapt le-ar fi mult mai convenabil la toți, decât să transporte persoana fizică până acolo și să afle lumea și s-o compromită, că poate bărbată-su Vampiru totuși se răzgândește, deci, ar fi și o exemplară gospodărire a resurselor localului școlii în baza principiului că managementul local sfințește locul, dacă mult mai discret-operativ și-ar face ei exercițiile la sol și la bârnă cu ea, evaluând-o fie și sumativ, pe-aici prin vreun ungher, pentru o sumă modică amenajabil lesne pentru fast sex, la bibliotecă sau în vreo clasă, după ce pleacă toți și unul stă de șase la ușă, cel mai bine fiind însă chiar acilea, domnu diriginte, în boxa de materiale pe tematică, hă ! hă ! tocmai biologică, ei doi neavând a se opune, dacă pe de gratis… și dirigul / dresorul… are plăcere / curiozitate epistemică s-o evalueze pe babuină chiar și primul, nu numai pentru a emite o judecată de valoare din perspectivă holistă, ci și ca să facă safteaua la acest incitant – prin mirosul de blănuri – futoar, ale cărui dotări evident mai lasă de dorit, dar se rezolvă pe parcurs, având în vedere și că doamna Cențica este-n EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, cum tocmai a aflat José-Maria de Piedád Fafulea de la soru-sa Praskovia și se minunează public ACUM la Raketta la o halbă de chicha în care a picurat vodcă genocid, că încă nu vine vânătă de echimoze la serviciu… Ce leadership or mai fi având și ăștia ? analizează el ca căpitan de atelaj acolo. Că pare mai degrabă o navă-n derivă familia lor de educatori, dacă direcția o dă femeia !… Și n-are de ce să nu achiezeze domnul profesor Dudu Străchinaru la peste două’ j’ cinci de ani vechime, gradul unu, câtă vreme extinderea nu știe carte mai multă decât opționalul ! Iar conjunctura fortuității nepremeditării absolute e premisa că, ce mai, dom’ le, s-o spunem și pe-a dreaptă : da’ ce s-a mai nasolit de mizerie în ultima vreme și coana Cențica, săraca ! de avea înainte un corp ca de vis, de să cadă-n aria curriculară și Muriela de invidie, fără urme de grăsime, parc-ar fi servit Axion la fiecare masă, și nici riduri de să-ți ascuți ACUM săbiuța sau șișul sau macheta pe ele, iar altul corp compatibil pitecantropic ca animal, mă Bonobo, cu obiectivele de referință și aria curriculară ale celui pe veci degradat, nu se mai poate poseda compatibil și convenabil ca raport preț-calitate decât în cea mai adâncă și neagră ilegalitate ! Cu Gaviota ! În boxă !
„Păi de unde mohorții mă-sii știți că vrea și domnișoara ?” – explodă oligopedagogul, asudat până-n subcomponente ca uns cu ulei de cocos de atâtea argumente irefutabile ce-l obligau la paradigmă să-și regândească demersul evaluativ. „Păi cum să nu vrea și ea, dom’ profesor ?! N-are și ea opțional cum avem și noi extindere ? Ba chiar, anatomo-fiziologic constatăm și obiective de referință în dotare, două ! care nu se poate să n-aibă și ele reverberații în echilibrul somatopsihic al Gaviotei !!!” – dădură din umeri ex-deținuții parcă și mai uluiți, probabil neînțelegând întrebarea, într-adevăr nestructurată judicios.
NTLSPD ! (nu te lăsa provocat, Dudiță / dobitocule !)
Mai erau zece minute până să sune de ieșire din SISTEM.
Și domnul Dudu Străchinaru, miercuri 29 aprilie 1998, nefăcând la clasă mai nimic în cele două ore ce le avusese, la a opta și la a cincea, confirmase pe deplin axioma că din contractul social bolșevic ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim ! rezultă colapsul oligopedagogic că educația datorată jegurilor… didactice este ACUM neglijabilă față de ce fac din puiul de om familia, tembelizorul, presulica, pârnaia sau pagoda impexarului din cartier sau haitele de câini, care vor supraviețui pe toată perioada tranziției, ele fiind lăsate norodului de stăpânii lui exploatatori ca cel mai eficace tranchilizant din Europa : stai cu familia pă balcon în maieu și te gândești că și voi sunteți mamifere și că așa cum au rezistat maidanezii, așa o să vă descurcați și voi până când upercutclasul va mai arunca ceva oase și-n jos din ce-i prisosește la chiolhanul perpetuu, poate și sub influența ideilor utopiste ca însăși nostalgia unei pedagogii eficiente pentru oameni sărmanii, oligopedagogia, dac-am putea intoxica cu ele unele fundații filantropice, Malașa, de-ale intușabililor noștri atotputernici.
Căci așa cum observai și tu pe palier, Vanessa, că postmodernismul noi l-am importat ca și cum am avea o societate postindustrială aici în muie și nu una 5 % de consumație și 95 % de post, așa zic eu că e și cu transferul ăsta de pedagogii cognitiviste, se pupă ca nuca de cocos în perete de izbuliță !
Se dusese pe apa Spălăturii o importantă oră de dirigenție la a cincea, în care propunătorul își propusese să le propună elevișorilor să învingă unele, acele prejudecăți care, de ani de zile, rezulta din chestionare, au ca efect că ei declară că ei vor să se facă-n viață orice, dar absolut orice cuafeză sau ospătar sau mecanic auto sau ofițer, numai cadre… didactice nu, observase din chestionare întâi tocmai Nașpa cea cu ochelarii ca niște galbene sifoane intelectuale de pardoseală, în care se scurg toate mizeriile vieții. Și având în vedere propriul său exemplu că Genaro se făcuse veterinar și Maricusa se aventurase-n turism și, hm, hotelărit deja, ay de mi ! devușka mea !!! sta Moluscă nopți de insomnie degeaba lângă coana Cențica, de credea ea c-a intrat dânsul în grevă conjugală înghețându-și extinderea, de-o să i se atrofieze subcomponentele definitiv, dar el se omora săracul de soarta SISTEMULUI, îngrijorându-se de cum și cu ce fel de caractere se va realiza înnoirea resurselor umane în contextul salariilor neatractive, hidoase, respingătoare, cum va mai arăta oare atunci, Vanessa, contradictoriul nostru, megafutoarul nostru imaginar ? dacă nu vom mai avea colegi intelectuali care să fi voit cu sinceritate, printr-o decizie a lor, s-ajungă dascăli ? ci vor eșua pe la catedre doar nereușiții la admitere-n cariere bănoase, intrați la-ntâmplare pe unde căutau candidați universitarii disperând după studenți (ah ! cât îi urăsc !), corpul așa-zis didactic ajungând vertiginos o adunătură amețită, de frustrați și de isterice, doar vag revigorată de recursul, ca la niște posesori de gene sălbatice, la furnizori de formare INCALIFICABILI, improvizați din oameni fără vocația umilinței, care de fapt și-au propus și ei altceva în viață decât s-ajungă prioritatea națională în materie de batjocorirea de către societate, și numai dintr-un compromis pasager fac ceea ce fac, iară nu ca să aibă vacanțe lungi lăbăgindu-și concediul în plăcută zăbavă acasă cu cetitul cărților !
„Nu cred că-n seara asta putem s-o evaluăm pe Gaviota ! – se pronunță el moale datorită dicției variabile impuse de parodontoză, ca cum doar la asta cugetase, umil și trist ca un președinte deprimat că nu i se permite nici să ne mai mărească și nouă leafa, nici să demisioneze. Sunteți, văz, bine informați că tocmai trecu pe-aci José-Maria de Piedád, cu biciul și cu oloaga de Glinka, dar de ce ? pen’ ce ? voi n-aveți stofe de analiști din alpaca ? voi nu vă gândiți la dedesubturile acestui samit ? Desigur că scenariul se joacă tocmai în scopul acesta de a monitoriza cinstea fetei, de dă aprigul ei tată târcoale concentrice unității noastre școlare cu biciul, care e un simbol al machetei din cutia teleguței, ca să nu aibă cumva puncte slabe în negocierile de remăritiș, care e de prognozat că au să urmeze negreșit într-un al doilea val ! Dovada ?… Priviți pe geam ! Teleguța, potaia și măgărușul Șaliapin, care a fost cândva un ginere de ministru devenit el însuși ministru, însă mai prost și decât era socră-su, aș zice, ca să-l parafrazez aici pe amicul Calițoiu, încă-s peste drum ! Acest vehicul, acest tab, așteaptă doar să sune Ciomolunga de ieșire, care e azi ofițer de serviciu !… Și cum vă imaginați, domnilor ? Ce fel de creștini sunteți voi, dacă presupuneți c-am putea inițializa a săvârși păcatul în unitatea școlară câtă vreme n-a plecat popa Panda acasă ?… Că-i văd Volvoloanca parcată încă la umbra curmalului… Oare nu ne-am inhiba complet, frustrând și pe giboniță ?”
Băieții încremeniră, păliră și făcură boturi lungi de statuete din abanos.
Afară, depărtat considerabil de noi păcătoșii, soarele, paradoxal roșiatic în acest 1998 decisiv pentru reiterarea redemarării schimbării mentalităților și pentru soarta coaliției înseși, trăgea un serios semnal astral de alarmă, c-am mai depășit o zi lucrătoare calendaristică, o miercuri, și că vine Centenarul nașterii Căpitanului, serbat fastuos cu vreo lună anticipare, nu exact la 13 septembrie 1999 (protejându-se școlile de tulburări, devansând a-ncepe dresajul încă de la-ntâi ale lunii), ci printr-o mare și mânioasă eclipsă la 11 august 1999, pocăindu-se clasa noastră politică și cerșind îndurare de la sărăcime văzând certarea cea dumnezeiască totală că-n 11 ani până-n 2000, cât juma din România interbelică, n-au făcut o țară ca soarele sfânt de pe cer, după atâtea hecatombe, de trebuie ACUM Moluscă să reziste prin cultură și remarxizării și recodrenizării și ofertei instant de opțional fraged și extensibil, și dinspre întristatul țintirim cu multe cavouri confortabile așteptându-și chibzuiții proprietari, cam de prin nord-estul casei parohiale, de sub un cedru bătrân, prinse a bate Haritina toaca, iar din verticalul infinit al falnicei campanile, colocolul cel străvechiu cu niște buchii chirilice cu balcoane și caturi, dulce zvoni ecumenic cu limba-i de spijă, protector și pe de margini, peste grădinării, asupra la Drujba Veche, de ceas hieratic și relativ sfânt, adică de Angelus.
Pe covorul persian cu irizații vișinii siameze ca de sânge de porc thailandez, Săbiuță și cu Șișu se lăsară-n genunchi ca faultați de revelație, doritori ambii ACUM a câștiga-n stenbai la teleloterie prin virtute, ispitind Providența a le da Aici un avans din lichidarea tranșei ce-i aștepta Dincolo sus.
„Nu știu, mă băiețași ! – rătăci el din umeri luându-și laba de pe junii vizitatori. E cam greuț aci, toți trei cu Gaviota ca resursă… umană, e chiar dificil rău, c-o monitorizează și Zoia, Liubașa, Dara, Palașca și chiar aia mică de la Cicela Ghevara de la grădiniță, Surya e o turnătoare din specia Supradotatus supersupradotatus … E riscant, zău, mai ales că ori ea, care face cât șapte colege de-ale mele, ori noi trei cavaleri ai apocalipsului carnivor, de extaz, fiind funcțională proporția de aur decameronică, în carceră la Stalin, mai băgându-și și Skaraoțki codoiul, ori Dracula caninii superlong, om da gură pehașoasă vreunul, ca-n eucalipt cimpanzeul Bonobo, când asigură fidbecul prin mesajul brava, fată, ai fost de milioane ! Și mă urmăresc ca hienele unii colegi și pe mine, ca și eu pe ei, fiindcă nu ne ajung orele la toți dacă se și aplică Noua Revoluție Școlară chiar din toamnă, deoarece ea marginalizează, persecută, reduce fizica, chimia, bi-o-lo-gi-a, le comasează zicând că le integrează (!!!) ca-n uie, interzice pe alocuri formarea unei imagini corecte, ateist-științifice, despre lume, lăsând soarta experiențelor de vârf maslowiene în seama unor ordonatori de plajă orară iresponsabili, ca părinții elevilor. Buba fiind că tot dresorul drujbean vrea în principiu occidentalizarea, dar când e vorba să i se ciuntească lui din salariu sau să-și adune catedra cromatică diseminată de pe la două-trei școli jegoase, atunci devine exclusivist, face faringe și mai ales laringe, urlă din pungile laringiale că disciplina lui e cea mai indispensabil să-și conserve sau chiar să-și lărgească numărul de ore, este gata, în caz că mă închid cu Vizdy-n boxă, ca să-i modelez activ în creierașii ei mov cum e cu genetica și ameliorarea iepurilor, să-l sune, chiar pe mobil, indiferent cât îl costă, pe Teofan Davidovici Filatov, alarmându-l parțial de luptă fără a ne mai acorda prezumția ! Așa că încercați și voi cu Gaviota oriunde în altă parte, dacă se dă, cum ați demitizat-o deja ca femeie de casă, mergeți, iacă dară, cu Domnul ! Și descurcați-vă, băieți, după inspirație și viziune, pe la discotecă la Raketta diseară, sau la sexy club la Katiușa la noapte, prin tufișurile intravilane, că la Anfisa Barabanova la Popas, nu se merită la căsuțe, fiindcă intrați de-a dreptul în zăvoiul vrăjit unde au fost concepuți mulți din elevișorii noștri bobletici sau infractorași de perspectivă și dacă veți produce și voi niște zigoți de drujbeni acolo, ei vor trendui congenital instinctiv la maturitate spre gigaconsum de pinga sau de genocid ! Da, copii, ca pedagog eu sunt un optimist și anticipez că găsiți voi vreun boschet curățel sau vreo bancă prin parcul primăriei sau vreun pat de mușchi călduți și de licheni moi prin cimitir, deoarece nu aveți o perspectivă închistată asupra predării-învățării, și nu simțiți acut o nevoie presantă de un număr mai mare de ore pentru a atinge aceleași obiective, după cum nu cunosc să vă fi cramponat voi vreodată de o viziune conservatoare, care să vă facă reticenți în a opera cu extinderi și opționale ! Pax oligodidactica ! Pax vobiscum !”
Îi lăsă în megafutoarul imaginar pe Săbiuță și pe Șișu, parcă hipnotizați, să se roage și să mai mediteze dacă fac bine sau nu ceea ce fac voind să facă-n perimetrul școlii cu Gaviota, apoi o luă cu sentimentul datoriei împlinite întins pe mustățile sale lungi ca ale lui Emilian Pugaciov, către casă, către căsuța lui de cadru… didactic la Drujba, adică spre a lui clasă de copii de-a cincea, care te primea cu o ușă ce nu mai avea mult până să iasă cu toc cu tot din zid, spre indignarea cinocefalilor de părinți, unii de meserie, care vedeau bine primejdia, dar nu punea unul mânuța să dreagă, din principiu așteptând de la Moluscă să se simtă, deși el poate că nici acasă la Cențica Pușii nu prea se preocupa !
Deschise ușa blând, sfios, și un fior rece ca de mare cristalizată și scăzută considerabil în craterul ei dintre Alaska și Kamceatka, îl cuprinse dinaintea spațiului gol și fioros, ca și cum peretele cu ferestre de dincolo de băncile de pe vremea rușilor ar fi dispărut lăsând liberă și tentantă o margine de abis veritabil.
Paradoxal, plecarea cercopitecilor de la o oră de dirigenție atât de importantă tematic, cum ar fi că de ce nu mai optează ei pentru o carieră ca cariera didactică când dascălii nu prea vrea să-și mai lase la progenituri moștenire meseria brățară de aur, dacă alte bijuterii n-au stocate la ciorapii cârpiți, șansa asta de a evita, volatilizându-se ei, un atât de scabros subiect, îi umplu năvalnic inima de senzațional cum promovează aerul o păpușică gonflabilă, din cât o neglijabilă colibri, până la un ditamai struțul mândru de statura sa politică, ca un quetzal.
Demna plecare acasă la telenuvelă, iar unii mai pasionați de microbi poate că se căraseră încă de la ora de începere a derbiului etapei relansant al campionatului, iată solide probe asupra superiorității, strategice la mijlocul terenului și tactice pe extreme, a cetății oligoeducative asupra școlii : elevișorii au decis independent, ca niște protomanageri în devenire, au acționat în condiții de risc conform chiar principiilor fundamentale ale oligopedagogiei, optâmd fir-ar ei ai dracu pentru cât mai puțină CARTE în această miercure futbolistică românească și pentru cât mai puțină EDUCAÞIE furnizată de un tâmpit, de un impotent la să-i bage mințile-n cap propriei consoarte ! O nouă generație vine, vine, vine, capabilă să se orienteze rapid și să decidă-n condiții dramatice pe criteriile interesului dominant și al justiției permisive, ce e bine și ce-i râu !
Iar tu, iubito ? La ce serial sau meci te-oi fi uitând în secunda asta, Inocencia, de-mi vine mie să te evaluez prin telepatie sau să-ți dau cu ceva-n cap ? Sau să incendiez ca un nou Erostrat, de la Blocurile Rușilor, apartamentul 13, de să ardă mobila mă-tii pân-o s-o face scrum, că tot nu prea știi tu ce vrei să faci cu banii dupe CAR, îi ții în tratatul de zdruncinarea naturii plantelor al lui Miciurin, ca să se devalorizeze, și nu vrei, ca de ultima dată, să-i tragem cu o parte insignifiantă din ei un guleai, un pipiripao, sub formă de pomană de viu, mie nu ție, înainte de-a ne aventura-n ghețurile veșnice ale EXCEPÞIEI DE LA ORICE REGULÃ ! Care sacrificiu ritualic își are rolul lui, în orice caz, prietenii trebuie să știe ce e la noi în casă, fiindcă riscăm să înnebunim amândoi și e bine s-avem pe cineva să anunțe pe Gua sau pe Cica dacă devenim asociali !
Sala asta de clasă a domnului Străchinaru, pe vremea tot la o modernizare, dar înainte, în republica activiștilor, dup-o modă constând tot fără investiții într-un dinamism, unul cinematic că elevii n-aveau clasă statică, ci maratonau toată ziulica, de luni până sâmbătă, dintr-un cabinet în altul, sala asta, da, fusese demult atunci CABINET DE BIOLOGIE scria pe ea, că includea o mulțime de insectare, dropii avutarda, pitulici curruca, huhurezi paca-paca și lame sălbatice huanaco împăiate cu pai de balot, cameleoni cu pielea pe ghips, șerpi de la forturi în vodcă și piei de pume și de jaguar prin diorame, respectiv mănunchiuri de diferite spicoase, ba chiar hârdaie experimentale cu specii utile colhoznicilor, ca cartoful, barabușca, crumpăna, maniocul dulce sau amar, barabula, bulughinele, tapioca, baraboiul, napul, meiul, hrișca, kok-sagîzul tetraploid al lui Lîsenko și altele. Pe pereți, tânărul Străchinaru tapetase cu numeroase planșe, care încă existau la întoarcerea sa de la Căgiurzia la Drujba după ce Saltîciha l-a lăsat promovându-se vechileasă, astfel : deasupra tablei, celula vegetală și animală, încadrate de arborii filogenetici ai plantelor și animalelor ; pe dreapta, floarea la gimnosperme și angiosperme, ciclul de dezvoltare la mușchii de pământ, ciclul de dezvoltare la ferigă ; pe stânga, organele interne la iepurașii-playboyașii Vizdelei și la omul Filatov, schimbul de substanțe dintre organism și mediu, scheletul membrelor anterioare la patrupedele tetrapode, sistemul circulator la pești, amfibieni, reptile, păsări omofone și mamifere ; iar opus tablei, encefalul, măduva spinării, schema unui neuron, aparatul respirator cu precizarea modificării volumului cavității toracice în timpul expectorației flegmei iarna să-nghețe pe trotuar lângă Capșa, la om și la câinele comunitar, mica și marea circulație la șofer și la agent, aparatul excretor la om și urangutan cu secțiune prin rinichi și detaliu cu nefronul, interfonul și interferonul, schema arcului reflex pavlovian, creșterea embrionului de pisică la diferite intervale temporale, aranjament embrionar ilustrând repetarea ontogenetică a filogeniei, adică cum suntem noi întâi microbi, apoi viermi, hamzii, mormoloci, colibri, șoricei, maimuțele, oameni, vipoi, intușabili… Iar ca savanți, înrămase un set alb-negru didactic cu Emil Racoviță, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Grigore Antipa și Ioan C. Cantacuzino, la care adăugase recent un xerox destul de șters cu idolul său George Emil Palade, care-l făcea să înjure de două-trei ori pe săptămână clasa politică responsabilă de dezastrul țării, pe motiv că trebuia prin lege să fie obligată ca la fiecare zece mii de odioase și sinistre boturi electorale, să tipărească și câte-un Ștefan cel Mare sau un Brâncuși sau un Coandă, că ce e-n școli e de râsu’ lumii, numai jerpelitură, ți-e rușine să ieși cu harta țării la manifestație, ba poți da de vreun vechil strașnic care să te sancționeze pentru puturoșenie, că-n lungile tale vacanțe, harta aia de pe vremea tanchiștilor putea fi recondiționată, lipită și recolorată, de nici nu s-ar fi cunoscut că e material didactic vechi, dar nu se muncește, doar se cere, dintr-o mentalitate centralist-etatistă, să vină altul să-ți rezolve !
Timpul părea a se fi zgârcit, deteriorându-și lucul ca unii din șerpișorii cu virtuți terapeutice Dracula drujbensis de prin borcănașe. Toată dotarea nouă stând în adăugarea unei icoane color a Sfintei Paraschiva, protectoarea suplinitoarelor, lângă Victor Babeș, și a unei steme albastre cu ocru, cam rătăcită deasupra catedrei, între celula vegetală și cea animală, acest simbol sacru al republicii, momentan al republicii răsprofilor, pesemne cu stângăcie copiat după cel regal, iritând rău pe Bonobo ACUM, pentru că din jocul cinic al luminii îi apărea ca o miniplanșă cu o pajură eviscerată, iacă dar, ca un material didactic printre materiale didactice, cu nimic privilegiat, ceea ce spori părerile de rău ale supradotatului că nu s-a exportat la timp ca copil în Australia, ca să nu mai ajungă de să se zgârcească la toate cu mațele ghiorțăind a digestie postumă, iar Cențica să refuze până și investiția derizorie într-o pomană de viu sau alt pretext de guleai-pipiripao, ca să mai uităm și noi de priveliștea colapsului oligopedagogic !
Pe bănci și pe linoleumul verde, tare jumulit și trist, zăceau risipite ca niște petale de cireș și de cais la stănoaga Malașei, care tocmai trecea triumfal spre casă de funie cu Zorika și Docika legănându-și mândre obiectivele de referință pline de lapte, diferite confetti confecționate de gibonei prin ruperea în mii și miișoare de bucățele, a unor extemporale de fizică de evaluare nici inițială, nici finală, ci formativă, d-ale Haritinei, care avusese de completat cât scriau ei să stea cuminței lista substanțelor toxice din laborator cerută f. f. urgent de Saltîciha, inefabile micropetale de hârtie ilustrând divizibilitatea ca proprietate generală a corpurilor, și recunoștința că ea dă note mari la copii, de frică să n-o urască, sictirită rău de inumana poreclă Molecula, de care a aflat popa Panda la minispovedanii, însă-n ce-l privește pe colegul ei, i-a retezat-o : condiția s-o evalueze e ca, darwinist-nedarwinist, să divorțeze-n prealabil, plus să fugă din stepuliță, să urce ambii la Machu Picchu !
După suprafață, după consistență, după gradul de mărunțire al petalelor, era evident că aceste confetti triumfale rău le produseseră și le diseminaseră atât steliștii cât și rapidiștii, ușor identificabili, partinitatea microbistă fiind notată riguros de Moluscă în caietul dresorului, lângă rubrica religia părinților, ricanând după un șir de eu țin cu care bate, că așa vă învață, băi, părinții-n familia aia ca organ al cetății oligoeducative ? Să țineți numai cu care bate, ai ? Ce, băi, suflete de slugi ce sunt ei, futu-i în dinți de părinți ai voștri, ce extinderea mea, alte echipe atractive nu mai e înscrise-n Divizia Națională Ursus ? Ia să vă clarificați până mâine ce echipă iubiți, că vă ia mama dracu pe toți !
Domnul, dirigul nostru Dudu Străchinaru nu era rău, ciubucar, paranoic, caftangiu, pedofil, incompetent, fără rezultate, fără progresii, meloman sau hoț, dar avea cusurul că dacă te ridica-n picioare și-i ziceai că eu nu țin cu nici o echipă, eu țin cu care bate, ca și părinții mei care votează cu cine câștigă, atunci mustățile i se electrizau, microfulgere îi scânteiau în ochii ca niște bobițe de fasole neagră și parcă te marginaliza sufletește tot ciclul gimnazial, întins în vremea aceea pe ultimii doi ani ai ciclului de dezvoltare menită a forma capacitățile de bază pentru alți doi ani, din ciclul de observare și orientare vizând orientarea-n vederea optimizării opțiunii ulterioare de dezvoltare prin observare.
Pe tabla perete gletuit, vopsit negru și descojit dezolant, unii inscripționaseră cu tibișirul MUIE RAPID, dar se găseau, în deplin pluralism, și destule sintagme MUIE STEAUA, e drept că mai mult pe bănci, pe partea vopsită căcăniu a zidurilor și chiar pe dosul maroniu al catedrei dincolo de care-și pitește Haritina genunchii cei mai catifelați din școală dup-ai Cențicăi.
Dacă-n ce privește lipsa semnului de exclamare la slogan era de sesizat Fefeleaga, ca șefă a comisiei metodice de comunicare-n limba română, pluralismul ăsta injurios, fotbal-diversitatea, îl bucura pe apostol, molcomindu-l că va avea cine să-i dea, când va strânge anii, dacă va apuca, o pensie decentă mult mai mare ca salariul, și că va beneficia de o democrație reală, bazată pe electorat nemonocolorat într-o autentică societate de consumație ! Uite, nu ca la alegeri, care a scris MUIE STEAUA, n-a șters peste MUIE RAPID și reciproc !
Și proful se ținu îndelung de… inimă, strecurându-și palma sub surtucul bleumarin de zgonhen, desnesimțit brusc că n-o să-i fie chiar ușor să divorțeze de elevișori ! Era evident c-avea să-i fie dor de ei la benzinărie, cum pățea la greve, deși doar eminențele, constatase, și cei pe care-i chelfănise dar tot făcuseră pârnaie, salutau, ca Săbiuță, Șișu sau Harneală, întristându-l de om că din Separeu îi creștea-n nebulozitatea teoriilor, ca o tumoare, ipoteza educativă că dar dacă bătaia sau tortura, rupte din rai, cum zice norodul, ar conduce, diseminată-n SISTEM, la rezultate remarcabile ? Chiar s-a explorat serios filiera asta ? Ce, dac-aș ajunge vechil sau arendaș și aș voiaja, n-aș găsi eu vreo țară unde se practică violența didactică și oare nu m-ar aplauda majoritatea părinților dac-aș implementa-o pe scară largă la noi în arhipelag ? ținând cont și de tradiție…
I se făcu deci silă de om, începând cu el însuși ! Auzi, să te poți apuca de ciuperci sau de struți sau să te reconvertești felcer de porci, găini și vite, adică să poți tu azvârli de pe tine această hlamidă roșie dezonorantă de formator, care soția și copilașii tăi nici nu cunoaște-n morții mă-tii ce e aia a mânca la un restaurant, și pe tine te chinuiește mila de copiii la alții, că cine i-ar lua pe ei în locul tău la dirigenție, nu cumva Vizdy !
O incalificabilă, care nu știe nici că Freud, clasa a cincea, iacă dar, faceți și voi desenul ! a modelat didactic creierașul în două compartimente Eul și Separeul, cum tubul digestiv are intestinul subțire și intestinul gros ori cum e parlamentul, bicameral ! Ce-mi făcea pedagogia clasică, bazată pe REFULARE ? Profesorul era factorul activ al actului de predare-învățare : el îi lua elevului Eul și i-l înghesuia în Separeu. Dar pedagogia nouă, pe ce se bazează ea ? Pe DEFULARE ! care e ca chiuveta lui Cențișor, când dă înapoi cu bulbuci mizeriile pe care s-a strofocat să le-mpingă-n sifon, dar instalația este înfundată de nevestele tanchiștilor și i le întoarce ea ei cu dobândă la vedere, adică le defulează !!! E ca și cum Spălătura ar curge din aval, dinspre lacul Titicaca, spre amonte-n sus ! Ceea ce se și-ntâmplă la colaps oligopedagogic ca când Separeul elevului zice MUIE în contra Eului mai civilizat, iar formarea se inversează din punct de vedere al sensului devenit contrasens, protagonist erijându-se elevul însuși, care descoperă și asimilează de capul lui competențe și în loc ca să-l educ eu pe el, mă educă elevul pe mine ! încât nu o dată, așa cum se exprimă și Kabaniha, parcă nici nu mai știi pe la asistențe ce a jucat pe suprafața de pedeapsă dintre tablă și bănci magistrul, intrat într-o eclipsă cronică de formă, ca speciile prăbușite-n extincție definitivă, încât nu mai aștepți de la ele nici un fel de progresii !
Pentru că nici nu te lasă să mai faci ceva !
Uite, eu știu, ca dirig, cine-i animalul imparicopitat care a scris cu creionul pe catedră, cu o grafie cretină, inconfundabilă, că Fut pe domnișoara de fizică, adică tocmai pe Ina noastră cea temătoare de preacurvie ca o antilopă gnu, de zice că-ntâi s-o las pe Cențica și nu mă crede că și-a-nghețat deja definitiv opționalul, deși discriminează-n comportamentul meu semne ale EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ ! Dar eu nu-mi torn elevii : mă mulțumesc să constat, să constat și atâta tot. Unde poate Didina-Gospodina Fefeleaga ar trage alte concluzii, respirând greu din obiectivele ei de referință căzute ca niște dovlecei tamale sub mărgelele de ambră, acuzând-o c-a greșit și Ina nestăpânindu-i pe copilași prin exigență, insulte și vărguță, prin asmuțirea părinților și prin note foarte rele, dac-o poreclesc ei Molecula și-s cutezători s-o implice-n niște practici pe care poate că ei nu le-ar îndrăzni sau poate nici nu le-ar dori cu Fefeleaga însăși ! Fiind de subliniat aici impresionanta puritate sufletească a elevișorului, animalul a cărui extindere abia Freud a remarcat-o, cu cât tact nedeprins de la urangutanul de tac-su se exprimă el evitând nominalizarea că Fut pe Ina, prin reușita construcție de politețe Fut pe domnișoara de fizică ! A păstrat, iacă dar, fără să-l învețe nimeni, nici școala, nici familia, nici câinii, nici cartierul, nici presulica și nici tembelizorul (care ia la per tu până și pă pensionari, adresându-ni-se tuturor cu tî, ca securiștii tanchiști), a conservat mai ales respectul față de cărturar, combinându-l cu vaga sfială că e fata popii Panda de religie și că comiți un păcat s-o dezvelești chiar și telepatic până-ți iei telemobil.
„Haaallou ! Auzi, fă tâmpito, eu mi-am procesat azi un aspru examen de conștiință… Ce ne facem noi, Inocenxia, cu CAR-ul ăla al tău ? În ce-l investim noi cât mai profitabil ?” „Ãia-s banii copiilor, coiotule ! Să nu te prinz că intri-n ei, că-ți scoț ochii !” „Cum așa ? De ce ești impulsivă ? Dar dacă mi-aș face pomană de viu cu ei ! N-ar fi și spre binele puradeilor, dacă acest sacrificiu ritualic anticipează tranșa ?” „Asta-i bună, șacalul meu ! Ce ți-a venit ? N-ai pe ce arunca banii să bea Calițoiu ? Las’ că-ți citesc eu o listă cu câte și mai câte ne lipsesc în casă, de-ți faci tu pomană de mort nu de viu !” „Ayyy ! Poate num-am exprimat eu bine… Vreau să-mi fac pomană de viu, Inocencia, precedată indisolubil de o despărțire ca de ultima dată, pentru că eu efectiv sunt UN OM MORT dacă de ACUM înainte – și am calculat zile și nopți, pe baza unei concepții ȘTIINÞIFICE despre lume cum va fi ! – viața noastră va curge sumară, sumbră și acromatică în virtutea EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, fiind pe deasupra și extrem de improbabil să câștigi !… Așa că fii și tu mai rațională, înainte de a ne arunca cu capu-n jos pe-amândoi în acest experiment de ispitire a Providenței ! Și la drept vorbind, tu chiar nu ești dornică de un guleai, Cențico, de un mic pipiripao cu colegii ? De o pomană de viu, Inocencia, precedată de o despărțire ca de ultima dată ?… De când n-a mai organizat nici unul din prieteni un bairam ?” „De un cincinal ! Da !!! Și te găsi pe tine, Dudiță, că te dau banii afară din bordei, să le dai de mâncat și de băut la sugativele alea ! Parcă n-ai avea doi copilași de aranjat !… Să-și facă instigatorul-manipulatorul la rele Calițoiu pomană de viu și guleai-pipiripao ! Te găsiși tu că n-ai pe ce da CAR-ul meu !”
„Ay de mi ! Dazvidania oră educativă !” – oftă Moluscă, consultându-și ceasul de scafandru negru și regretând sincer că i s-a dus pe Spălătura ce-avea de formatat la dirigenție. Și brusc i se făcu un straniu dor de Inocencia, de nevastă-sa, ca să-și negocieze reconversia forței de muncă, de parcă absența tuturor elevișorilor ar fi cobit a iminent divorț de ei. Trânti ușa cea șubredă la propria-i clasă, și o zbughi ca din pușcă de lider sindical la vânătoare regală, uitând de condică și nemaiinteresându-se dacă nu cumva, lăsați nesupravegheați pe persanul contrafăcut din contradictoriu, în rugăciune, Săbiuță și cu Șișu n-au modificat note sau n-au cotrobăit prin poșete după portofolii, hm, ceea chiar că n-avea sens, deoarece mai era vreo săptămână până-n leafa pe centrul nostru de execuție bugetară.
Lângă treptele de sub firma școlii, momentan incompatibilă cu ștampila recent schimbată, femeile de serviciu primiseră însărcinarea, ori de la Filatov, ori de la Vizdy cea direct interesată, să împrospăteze cu oțet culorile covorului autentic, cel din cabinetul directorului. Își făcuseră treaba și se odihneau ACUM chiar pe el, în mirosul excitant ca de murături. Moluscă le zâmbi, deși-i era foame și le rugă să măture hârtiile de la el din clasă făr-a mai reclama la Ciomolunga, să menționeze asta-n procesul-verbal din Caietul Dresorului de Serviciu că i-a găsit în neregulă pe tâmpiții lui !
Ele acceptară zâmbind, că-l iubeau, lume de pe drum îl saluta, eternii cheflii de la Raketta îl invitară că-i dau ei o halbă de chicha, dar el n-avea voie pe datorie, până și cinocefalii de la joacele electronice strigară zgomotos miștocar ostentativ de la un hectometru că bună seara mohorții mă-tii o zi bună ! iar câinii de la Blocurile Rușilor dădură foarte prietenos din cozi și din codițe, primindu-l ca pe unul de-al lor, dintre ei.
Numai, numai Cențișor, când el intră-n holul cu frigider și tropăi de colb, rămase visătoare și profund mută, cum se afla dusă ca-ntr-o beznă de vis, la sfârșitul serialului – unul din alea justificând câte o statuie a lui Bolivar pe lângă toate televiziunile naționale – socotindu-se mintal ce să facă ea cu banii dupe CAR. Parcă parcată din cer dintotdeauna în șezlongul cu pânză curcubee ROGVAIV, la ușa de la balcon, la mai răcoare, scrutând departe, departe, dup-un avion american cu invizibile, spre forturile-mpădurite cu foioase, ale căror catacombe ei preconizau să le închirieze cândva de la Buțai, pentr-o mare ciupercărie, cum au și francezii la linia Maginot, dacă investește și Koala, sora australă.
Rămase îndelung așa, săraca, ascultându-l parcă plastifiată cum se spală zgomotos cu apă rece un străin la chiuvetă, neîntrebându-l nici dacă a rezolvat ceva cu pământul Pușii, nici dacă e cazul să-i pună maniocul la încălzit. Avea ea o SUBÎNTREBARE la ce-a făcut cu Cachita, sau de fapt o întrebare structurată, formată din mai multe subîntrebări, unele de tip obiectiv, altele semiobiective și cele mai multe pretându-se la o abordare minieseu, legate însă toate între ele ca de un fir roșu printr-un element comun, banii, că ce să facă ea mai întâi, după ce criteriu să listeze care sunt prioritățile reale cu țintă pe împrumutul de la CAR !
Iacă dar, că Cențica mea mă primi mai urât decât cu ură, m-a recepționat la hotelul casnic cu indiferență, ca pe un client în haine de zgonhen ! Parcă s-ar interoga : tu chiar te consideri că faci parte din familie ?… Și și-ar replica : mă mir !
Fiind aproape de zădărnicie să mai sper vreun bonus ca de ultima dată, chiar dacă, frânt cum sânt, m-aș oferi să dezgheț frigiderul, să scutur în curticică pâsla aspiratorului sau să schimb garniturile la robinete ! Însă pentru adevăratul Bonobo, încercarea moarte n-are și așa pare a zice și tăcerea ei megaelocventă, că admite în principiu că nu e bine să ne jucăm cu EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, pentru că din cât a putut discerne ce e bine și ce-i rău în ghidurile de evaluare prezentate cu profesionalism de tipi și tipe de pe Adult Channel și TV 1000, Dudiță, între diferitele tipuri de evaluare există permanente interferențe și transferuri, care decurg din complexitatea procesului dinamic al educației și al instruirii în aceste probleme casnice mai delicate puțin, în care evaluatul este însuși omul cu personalitatea sa în formare, sau în disoluție. Și în orice caz, varietatea insuficientă a modalităților evaluative face ca imperfecțiunile celor banalizate să fie și mai evidente. Deci, nu mai încape vorbă că trebuie să fii creativ-inovativ ! Și să nu uiți să încerci, să mai insiști !
Dar el nu mai conștientiza, ca un ciment trezit, de nu mai face priză, nu realiza neam că dragostea lor se depreciase calitativ, confirmându-se aforismul lui Heidegger că când penetrează Sărăcia pe ușa apartamentului, ți se scurge Amorul prin balcon sau, dacă n-ai, prin… baie.
Cum făcea Moluscă la controverse familiare că pe ce s-au dus așa repede două salarii ! Mergea la tualetă, că tot era lângă bucătărie, trăgea apa din senin și urla ca un guvernant al Mizeriadei la un lider al profilor cu pioneze-n pantaloni, să-l audă ciocănarul și colhoznica, aligatorii : uite, fă tâmpito, pe ce ! pe MÂNCARE, fă, s-au dus așa de repede banii, dacă te interesează pe ce !!!
Se ciondăniseră chiar recent de la managementul familial, de la prioritățile strategice ce să facă el cu CAR-ul ei, și, pe probleme curente, de la caietul de cheltuieli, dumnealui ginind că gospodina consemnase niște zahăr, niște orez și niște ulei, care itemi fizic nici nu existaseră pe raftul din cămară. Și într-adevăr, marele analist al comportamentului gândacilor noștri de bucătărie tari sau moi nu se înșela, doar că fata Pușii nu voia să recunoască furtul săvârșit. Fiindcă-și achiziționase pe furiș, delapidând venitul limitat al familiei, niște ciorapi de concert din muzică de Bach la Casa Poporului, niște săpun lichid oranj și un ruj verde, din ce multă marfă seducătoare aduseseră la contradictoriu statuara Muriela Tulup și infantila Sorela Blaster !
Rezultatul trecerii regulate a cuplului prin mașina de tocat sentimente a unor astfel de scene comice fiind că Inocencia nu-și mai adora bărbatul, erudit, simpatic, dar impotent financiar, și abia ACUM, la strâmtorare, când ei, bătrânii, nu se mai ajungeau cu banii de la o lună la alta, și nici măcar pe Genaro și pe Maricusa nu-i puteau feri de umilințele tranziției față de ce-și permiteau alți colegi, începuse și ea, săraca, a da retrospectiv o țâră de dreptate neuitaților ei părinți, care o sensibilizaseră reiterat că va suporta grave consecințe dacă adună golanii dupe drumuri, când legea firii e ca muierea care vrea să fie gravidă să se asigure bine că partenerul ei oficial va avea din ce-i crește puișorii, cum cu mult discernământ optează-n prezent plasticiana Corela Drob pentru plutonierul Aleksașka Agheev, oarecum cum ar proceda și o întreprindere dacă ar fi lăsată liberă să se autoprivatizeze ea singură.
Iar în acest context, familiar la mulți, să reținem ca pe o bilă pestriță a ei din cauza colicistitei, că Cențișor, spre deosebire de Bonobo tot al ei, odată total lansată-n viață cu el pe pista spre o fericire rapidă, totuși ea promovase valorile familiei ca pe ceva de valoare, familia și numai familia, ca pe principalul cadru de derulare a vieții private, mergând până la diferite sorturi de privațiuni, inclusiv de tentații ca să aibă din ce să opteze sau să ofteze, ceea ce-i facilita ACUM de sta-n stenbai cu opționalul la comandamentele morale propuse-n izbuliță la forturi de Staruha Izerghil și popa Panda ca să-și anticipeze tranșa care-i revenea de la loteria animalelor din Rio de Janeiro mizând milos pe struțocămilă.
Iar ACUM privea visătoare fatal spre forturile burdușite de baxurile mafiei de interes gubernial, iacă dar, ca o soție de nihilist spre fortăreața Petropavlovsk, unde l-au închis la memorial și pe Dostoievski, și parcă nici în prezent, amărâta, nu-și revenea, nu prea înțelegea retrospectiv stratagema cum a reușit un schilod hirsut ca Dudulache să-i vrăjească simțul și rațiunile doar pentru că etala parcă electric smocuri animalice de păr pe umeri, pe șolduri și pe antebrațe. Memorabil fiind doar că mergea cu el la plimbare pe sub plopii Populus tremula, tăiați recent de nea Fane Buțai, pe atunci cu-adevărat tremurători popular ca-ntr-un serial idilic, și pe-acolo, neposedând el mașină (ceea ce-n epocă nu-ți atrăgea chiar obligatoriu disprețul satului ca fiind un măsurariu al coeficientului tău de inteligență), o transporta… spiritual, explicându-i ateist-științific toate prostioarele, de care de fapt omulețul n-are nici o nevoie-n viețulică decât dacă e un expert și scoate parale din asta : ce subspecie de pitulice curruca ciripește ACUM colo, Cențișor ? în gârneața aia (Quercus conferta) sau ce altă încrengătură ar putea fi-n cuibarul din kok-sagîz ? de unde provine dânsa și încotro zboară ? ce ritualuri nupțiale practică ? ce alte obiceiuri mai deosebite are drept instincte bazice sau ca pehaș ? Sau, cum se cheamă, iubițico, în nomenclatorul poporan buruiana asta și la ce terapie folosește rădăcina ei pivotantă cu trenduri spre bifurcare ? dar tulpina de o verticalitate de cărturar ? dar frunzulițele în formă de cupă sau de altă maslă ? dar inflorescența asta simpodială de tip cimă unipară scorpioidă de un roșu-mov parcă contrafăcut după cel de la opționalul-țigăncii ? De ce, Inocencia scumpă, cerul planetei noastre e cam albastru ? iar al Lunii deja negru ? Și de ce crezi tu că toamna se vede carotenul din morcovi tocmai în foile-n cădere, dându-le acea culoare galben-ruginie atât de armonios adecvată cimitirelor, mai ales risipite dezolant peste cavouri și cruci ?… Iar hermeneutic rostindu-ne, e sau nu e sexism lexical, gravă depreciere a factorului viril, în denumirea extindere ? atribuindu-se bărbatului angajarea orbească în diferite parteneriate, ca un resort mecanic cum are robotul Udaloi, pe când termenul opțional semnifică orbitor, pe nivelele semantice epidermice, etalarea clară a unui demers axiologic țintind emiterea unei judecăți de valoare pentru a decide în condiții de risc… cu cine, însă profund tâlcuind, la os în măduvă scormonind cuvântul, constați viclenia operațională că pentru a… opta, hm ! trebuie să și manevrezi subtil ca să ai din ce alege, atrăgând feromonal sau telepatic amatorii, și abia atunci futilitățile acestea esențiale își arată adevărata lor complexitate organică, prin care e suprasecurizată statistic această minune în Univers, care este materia vie, superior organizată !
Și câte și mai câte nimicuri turuia Bonobo, care nu țineau nici de foame, nici de sete, nici de alte trebuințe maslowiene ! Că, deși biolog, era și sfios ! Nimicuri consistente, structurate totuși în jurul formării unei imagini coerente despre lume, de să te aducă la exasperare metafizică și corolarul ei, la un fel de postmodernă omnianimalică tristă, nonprofit meditație, pe muzică trance-dentară, nu însă și peste fălci, să te zdruncine, ca să te trezești odată, fecioară vrăjită, fără chiloți expozabili pe tine, că noaptea de vis nu va dura cu copiii la facultate nearanjați și cu moșul alcolist pă banii lor, chiar dacă s-a decondiționat el de a fuma ca să mai câștige un ban, având dreptate și Staruha Izerghil și părintele Ankifie că trebuie să-i schimbăm mentalitățile, oricât de expert ar fi de să zici Dudulache, nu mai pot ! ca fidbec la atingerea performanței, atât la evaluarea formativă curentă, cât și la cele de progresie !
Da, exponențial te amețeau ca ofertă de instruire nimicurile străchinare, aveau virtutea de-ți luau încet-încet mințile juvenile delincvente în loc să ți le redea reabilitate, căci era doar un intrus atât de deosebit în sudul guberniei ! ca un quetzal ! el citind CÃRÞI !!! mai dându-le și ei, stăpânindu-i complet gândurile, practic împiedicând-o să opteze, să aibă din ce s-aleagă, pe atunci neexistând nici tembelizor ca lumea, ca să te poți refugia în brațele gigantice ale altui furnizor de senzație, însuși acționarul majoritar din cetatea oligoeducativă, cu resurse formative de plăcere de acoperire planetară.
Cu alte cuvinte, Moluscă folosise metode de seducție akimușkiene, zdruncinând-o-n chiar natura ei ca pe-o floare miciurinistă ! Cum recunoștea el însuși – că ticălosul era totuși, pe măsură ce se apropia insuportabila, rușinoasa vară, de foamete și de stat numa-n Drujba, ca nonagenarii, a lui 1999, perfect conștient c-o nenorocise prin căsnicie pe inocenta învățătoare de rentabilitate net inferioară față de-o robustă sură de stepuliță ! Și, inimă sensibilă, el nu putea ca să nu lăcrimeze oranjadă când Cențica, gătind, călcând sau dereticând, fredona poate fără a se gândi măcar cât îl rănește până-n subcomponente, șlăgărelul dă mamă cu biciu-n mine, că n-am ascultat de tine !, cu care-l împușca direct în portocala inimii, cu o precizie de-l frustra până și de reculegerea la icoana roz a călugărului Vasea.
Totuși, domnul Străchinaru, cu mustățile sale…
Era 100 % convins și se simțea infractor culpabil, față de Inocencia, care-l obliga să-și regândească demersul evaluativ, și față de Genaro și Maricusa, puradeii lui, că alta ar fi fost situația lor dacă el evada din arhipelagul școlar și se făcea măcar speculant dacă nu și intușabil lucrând în stil mare și în haită, începând imediat ce poporul s-a plebiscitat la 20 Mai 1990 pentru o politică de alungare a investitorilor străini. Da, așa trebuia, s-o ia din loc măcar din 13 iunie, când și-a-ntrerupt tembelizorul emisiunea speriind pe nea Mielu, stâlpul acestei familii, până la stop cardiac, de-a trebuit să-l înmormânteze popa Panda-n ziua cernită când i-au învins exoticii futboliști camerunezi în Italia pe ambasadorii noștri, surprinzându-i timorați de evenimentele golănești din patrie și dându-le ghes spre întărirea exilului nostru. Da, de-atunci trebuia demarat, cum au făcut și megagolanii înșiși, care s-au orientat perfect, scrutând mai departe din balcon ca din mirador, înțelegând că-n muie nu există salvare colectivă, solidaritate, ci doar asociere în vederea comiterii de… afaceri ! Măcar să fi fost prezent în Drujba la START, bine înfipt în diferitele comisii de aplicare a noii revoluții agrare, postmoderne și experimentaliste în reconstituirea proprietăților chiar și de către care n-a avut dar l-a avut în spate pe vreun nea Fane !
Dimpotrivă, copleșit de Mineriadă-Mizeriadă, eu m-am preocupat să rezist prin spiritualitate la remarxizarea-recodrenizarea urii, ameliorându-mi lucrarea de grad cu tema „Contraste de comportament între gândacii de bucătărie roșcați Blatta germanica și cei negri Periplaneta orientalis, în contextul personal al urbanizării Republicii Socialiste România”, fiindcă, într-adevăr, partea ei de specialitate era excelentă, dar partea metodică șchiopăta, cum a apreciat și iubita mea colegă, Daria Nikolaevna Saltîkova, cea cu obiective de referință ca niște mere de aur autoreferențiale sub decolteu ca globurile din pomul de Revelion. Și atunci, am formulat eu, bazat pe sistematizarea observațiilor și pe o îndelungată reflecție, paradoxul oligopedagogic al ortobiologiei : anume că-n educarea tinerelor lor generații, gândacii roșcați și tari se comportă skinnerian, promovând generalizarea învățământului profesional incult, iar cei negri și moi adoptă o filozofie didactică exact opusă, maslowiană, în sensul că ăștia nu se preocupă să-și doteze pe parcursul metamorfozei progeniturile cu abilități, capacități și pre-judecăți gata rumegate, ci ei le formează la ăia micii imaginea despre lume prin șocuri inițiatice de vârf încât ajungând ca Oedip la răscrucile vieții morale, să se-ntrebe nu numai dacă li se dă ceva, ci și cine le dă dacă le dă !
Din punct de vedere al doctrinelor pedagogice fiind relevant ca filozofie curriculară, cred eu, aspectul următor : chiar dacă nu avem un recensământ serios al celor două specii de gândaci ai blocurilor, de la Balcic la Kaliningrad, este totuși indubitabilă statistic evidența că maslowienii cei negri și moi și romantici nu au dispărut din nișa ecologică împărțită cu pragmaticii ăia roșcați, mari și tari ! Exact cum sub tanchiști nu au dispărut toți cărturarii din muie ! Consecința acestui experimentum crucis fiind constatarea alarmantă, Inocencia, că a avea la nivel național un curriculum focalizat orbește doar pe ce se pricepe să facă pavianul, încât conținuturile, deci imaginea despre lume, îi sunt indiferente, tocmai ca să poată fi predate-învățate cu incalificabili sau cu profesori fără CARTE, ei bine, Cențico, acest triumf al învățământului profesional asupra celui de cultură generală, eu zic că tot nu va distruge complet profesorii care mai citește-n republica răsprofilor, ca mine, pentru că e plăcerea lor perversă rău care se excită-n mizerie, dar eu însă nu mai am de ce să mă mai preocupe plăcerile pe lumea asta, nu-i așa ? c-o să intrăm de azi nainte în virtute; fără nici un sacrificiu ritualic de nuanță ctitorizantă, ca pomana de viu, deoarece n-am făcut nimic cu Cachita, și socot că dacă mă reprofilam pompist-analist sau cow-boy mai demult, alta ne era situația noastră ACUM, Cențișorule !
Sau să fi revenit și eu în Drujba, nu numai tu s-o îngrijești pe mă-ta, când a decedat nea Mielu-n 13 iunie 1990, caz în care spargerea colhozului și împroprietăririle m-ar fi aflat prin cele comitete și comisii, coalizat cu Buțai, Ciuvîrin și Filatov, care au deținut, dețin și vor deține puterea politică, economică și spirituală-n sat. Și atunci, toată curticica asta comună la toți de la Blocurile Rușilor, câini și pitecantropi, n-ar fi putut să-ncapă câte vaci tebeciste, dar perfect vindecabile, câte rable de tractoare și remorci și pluguri, grape, discuri, țevi de irigații, semănători și combine perfect recondiționabile, aș fi adus, de să lucrez nu șase pogoane, cât a avut mă-ta Pușa, ci de zece ori pe-atâtea ! Plus c-aș fi luat EU sediul colhozului, unde țese Ciuvîrin covoare din lână fină de alpaca, utilizabile ca poncho, de le spală cu femeile Iordanka deversând detergenții-n Hodivoaia și-n pânza freatică, și nu se ia vreo măsură, în pofida faxurilor ce-am expediat pă peste tot !…
O dungă de sudoare tremurată ca un apus roșu în Deltă, unde nu vei avea niciodată bani s-ajungi, Inocencia, de parc-ar fi-n Ucraina sau în Bulgaria, îi curge lui Bonobo de sub freza neagră pe fruntea-ncâlcită și-ncrețită rău de profesionalele obligații de a explica, de a nara, de a tranșa didactic pe-nțeles, atât obligațiile curriculare – partea experimentală neinteresându-l pe motiv c-ar însemna să predea biologia vremii lui Buffon, în concordanță dealtfel cu agricultura de secol XVIII din stepulița de ACUM ! – cât și noutăți, inclusiv perspectiva didactică de a preda însăși gândirea, adică să nu știi matematică neam, dar s-o poți descoperi ca Moisil pe bază de cumul de competențe sau, motanus mutantus, să nu știi istorie neam, dar s-o scrii ca Iorga, formându-ți-se mintea identică cu a lui, folosind-o însă nu-n contra la care a stăpânit țara și au construit tot ce se vede grandios PÂNÃ ȘI DIN SPUTNIK !
De ce n-am rămas noi din capul locului in Drujba, Inocencia, zici ?
Păi puteai, fă iubito, să știi cum va pica curba salarizării reale de la republica activiștilor la republica răsprofilor ? Că ai noștri, Cențico, de i-am votat că-mbrăcau tricouri antibolșevice și umblau la sihaștri, în loc să ne mai mărească și nouă leafa CA UNEI CLIENTELE uriașe, ca să citim în mod profesional CÃRÞI, sau măcar să simțim de la ei cât de cât, pe Mizeriadă, ca orfanii, că au prețuire mămoasă pentru dăscălime, cercetare, artiști, ei din contra, zbiară la noi ca Malașa la vite, că la muuuuncă, băi ! că doar ați intrat în SISTEM din vocație, ca șobolanul în cursă, și abia pe urmă discutăm dacă respectăm cât zice legea să vă eșantionăm din pib ! în vreme ce (semn că economia merge !) intușabilii averile lor și le-au mărit de nu mai au zerouri, Cențico tată, ca când a luat Nadia notă maximă la adevărata ei valoare, surprinzând pe oficiali la Montreal !
Dar azi soarta m-am hotărât să mi-o iau în propria-mi mână, femeie ! Am ajuns de sunt capabil și eu de orice mârșăvii, ca labagiii de succes, cred chiar c-aș rezista sufletește să și evadez din arhipelagul școlar, Cențico, abandonându-mi elevișorii într-a cincea, ca un cuc ouăle sale ! Oricâtă milă mi-ar fi de amărâtul de SISTEM ! când îl văz așa handicapat pân’ s-o tranșa Noua Revoluție Școlară de la aparență (occidentalizarea curriculară) la esență (occidentalizarea profului), intangibilă performanță dacă nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa ! care a ajuns ca un fel de ajutor social ejectat spre noi de la proprietarii resurselor umane ! Care sunt răsprofi pentru că au uitat de unde au plecat, hă-hă-hă-hă ! ah, cât îi urăsc, Cențișorule ! și nu se coboară ei la un act de comunicare cu noi ăștia, sutele de mii de cititori necreativi, cari am fi totuși, într-o viziune sistemică, ca cureaua de transmisie spre sfântul și năpăstuitul norod, a subtilităților atitudinare din Sămănătorul (Krestianka), a sintagmelor frangleze ca fast futoar, născute din turnir pentru nominalizarea intelectualului dominant, iară nu din efort de comunicare cu gloata, cum observa și semioticiana de Vanessa, subtilități pe care, da, doar noi Străchinarii putem să le rumegăm-accesibilizăm băbește, pe la cârciumi și stănoage protocetățenilor ! Ci Ei doară se luptă ca mascurii și muscoii, Malașa, stabilind pe fiecare arie curriculară spirituală INTELECTUALUL DOMINANT, preierarhizându-se-ntru a-ntreține relații reciproc avantajoase cu uie ! Ah ! și ce-aș mai arunca cu noroi în munca lor ! Ah ! cât îi urăsc ca și pe ăia de dinainte de aia ! fiindcă de fapt, uuuuuni-ver-si-taaaarii de ne bagă manuale denotând incultura lor psihopedagogică de n-a dat nici unul gaură la puțul gândirii vreunei Himenușa Bukamașkina, ca și toți ăștia, răsprofi, cumularzi, atitudinari, TOÞI o duce bine, fă ! și nici nu te consideră intelectuală, Cențico ! colega lor ! Ãștia, dragă, nici nu e cu tine, COLEGII TÃI, INTELECTUALII !!!
Ei umblă cu creierii pe sus !
Ceea ce pe noi preuniversitarii, Cențico, pe profii inferiori, pe robii cu saricile goale, NE DESFIINÞEAZÃ complet, pentru a ne înlocui cu ciurucuri ! Căci un bun magot de liceu poate atinge ușor toate obiectivele Skinner din curricula !
Nenecesitând nici o pregătire universitară a preda TEHNICA OBÞINERII DE REZULTATE ȘI PROGRESII LA EXAMENE SAU LA OLIMPIADE !
Școala fiind ACUM un loc unde se face, fa, numai meditații !!!
Sub drăceasca oligodeviză : cât mai puțină CARTE ! cât mai puțină EDUCAÞIE !
Ci numai care profesor vrea ritual Maslow, experiențe revelatorii, ăla da, ar trebui să aibă studii mai superioare, masterate peste masterate, dar tot nu e deajuns, chiar dacă-s unicate, căci pentru a realiza trăiri de vârf, profesorul cu p mare, ca mine, e benefic să frecventeze măcar de două ori pe lună Biblioteca Academiei, interesându-se de prospătură în specialitate, orice educație prezentând caracter de clasă și pornind de la formarea imaginii despre lume a godacului !
Dar în republica răsprofilor nu mai e nevoie să citim noi la Blocurile Rușilor, Cențico, că ACUM citim prin reprezentanții noștri ! Cari s-ar jena să defileze-n fruntea noastră la o grevă, de la universitari, răsprofi, cumularzi, arendași, vechili până la cel mai nevinovat student, iubito ! Ah, cât îi urăsc ! Vai, cum mă remarxizez-recodrenizez de-o s-ajung membru-n KOMBED, și vicepreședintele acestui comitet al sărăcimii drujbene, întocmind lista neagră a primilor deținuți sau pedepsiți !
„Ah și ce-aș mai citi și eu o carte ! – ACUM tăcu, dar exclamase aseară, ghiftuită de atât tembelizor și lingându-se pe râtișor cu luciri stranii în ochișorii ei verzi de atâta EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, purcica de Cențica. Dar nu ne mai mărește și nouă leafa, Bonobele, să mi-o procur. Iar din CAR să iau, nu mă-ndur că e destinat la puradei !”
„Ah și ce-aș mai evada din arhipelag ! – gemu Dudu Străchinaru. Căci presimt că după groaznica vară a lui 1999 o să vin-o grevă mare-n februarie 2000. Și știi tu la ce mă gândeam azi la școală ? Să mor eu dacă n-o să se instige prin tembelizor toți José-Maria de Piedád, zis Fafulea, zis Celmare ca șef de cameră, să-și trimită copiii la toate școlile, peste cadrele didactice, ignorându-le sau rupându-le afișele cu GREVÃ GENERALÃ ! Să vină, iacă dar, să facă ordine cu biciul și cățeaua în toate cele vreo treizeci de mii de unități școlare ! Să facă Mizeriada ca pe o Mineriadă… diseminată, perfid ascunsă Occidentului ! Păi atunci, am mai fost EU golan, fa ? Am mai ieșit EU din metrou la Universitate în loc de Piața Unirii și m-a recunoscut Iordanka la tembelizor ? Pe miiine, fă, să mă fi identificat ea ?… În nici un caz ! Că profesorii nu are drept la grevă în republica răsprofilor ! Dac-ajungi de să țipe guvernul la tine ca Malașa la vite ! La muuuuuncă, băi ! Adică de ce extinderea mea să ajung eu să mă simt agresat iar, dar de ai noștri deveniți ca ai lor ? Și optimiștii cumularzi, dealtfel din ce în ce mai puțini atitudinari, să se de-li-mi-teze prin neimplicare, făcând cu ochiul spre gloată că noi greviștii nici nu suntem intelectuali ca ei Și să mor eu, să te las văduvă absolută, și bătrână, și săracă, și… învățătoare, împovărată cu doi puradei, de nu va fi așa greva din 2000, o batjocură fără vreo singură reacție Ascundeți profii ! sau Laudă profului român ! în Sămănătorul ! (Ar fi fost prea mult un număr special al suplimentului Krestianka !) Doar știri mărunte ca despre o grevă din multele, fără vreun editorial măcar, confirmându-mi-se ce-ai observat și tu, Cențișorule, dar nu credeam : adevărul mic că e mai strânsă legătura afectivă dintre doi parlamentari, spectral opuși, decât conexiunile dintre fiecare și aligatorii săi, a devenit adevărul mare că sila cumularzilor de profesorii inferiori, în republica răsprofilor, nu diferă de a Cachitei Dolores față de un amărât ca mine ! Și este întemeiată pe c-o duc ei destul de bine ! Fiindcă economia, pentru upercutclas, merge perfect ! Ah, cât îi urăsc pe ai mei și cât de indiferent aș fi, dacă sub pretextul eradicării corupției și al apărării valorilor naționale… Mă-nțelegi, e atât de simplu, că între ei și gloată nu se află nimic ! s-ar pomeni cu huruit ca de șenile-n urechi, că a venit hârdăul cu arpacaș ! Cert fiind oricum c-o să-i zdrobim în Anul electoral Eminescu 2000, lăsându-i singuri împotriva stângii din coaliție și rererealegându-le un președinte de zgonhen !… Cine ? Noi care unde rezidirea țării trebuie făcută cu aceste cărămizi-formatori, cum la temelia României Regale a stat Învățătorul. Iar eu nu vreau să stau pe post de nevastă de meșter mare în zid, ci mai bine mă convertesc pompist-analist ! Căci ce cumulard, fa, aflând el că de peste șase luni n-am mai cumpărat Eu Străchinaru o cărticică, și-ar mânji imaginea afișându-se solidar cu jegoșii ca mine, mergând chiar braț la braț cu mine-n fruntea convoiului, ca spre Sibir cu tancurile pe de lături, ajutându-ne să explicăm populației asmuțite asupra noastră de pe canale că educație pe gratis nu se poate oferta decât la rele !
Că poate eu oi fi gemând fără doctor și ție nu ți-e a crede, cumularde, când mă mir : Bine, dom’ le, dar eu mor ! Ce extinderea mea ! Însă eu într-o zi am să evadez ca Icar din arhipelagul școlar, Cențico, și să știi de la mine un singur lucru : eu îmi dau foc la diplomă, ca să nu mai am cale de întoarcere, mă revolt, iubito, mă revolt și mă angajez și mă fac atunci Vânzător, mă apuc de o meserie reală și cinstită, luând dintr-o parte mai ieftin și dând în alta mai scump !
Că chiar ăsta și este paradoxul român oligopedagogic, Cențico, fir-ai a dracului, că dacă Educația la noi ar fi apanajul resurselor umane inteligente rău, atunci peste 90 % din mezelclas și upercutclas ar trebui să provină din învățământ !!! Ceea ce ar fi însemnat ca noi să fi avut ACUM în republică o cleptocrație cultă ! Or cleptocrația noastră nu cumpără cărți pe măsura ponderii ei în economie !
E clar, fato ! Am fost indus în eroare de Akimușkin, nu i-ar putrezi oasele ! că el mi-a băgat în cap ce mișto e știința și ce bengos s-o predai, ascunzându-mi tocmai ce nasol e să fii cadru… didactic de zgonhen, preuniversitar ! Și să sufere din vina ta și puradeii, Genaro și Maricusa, ca să nu mai amintesc de sacrificata de Inocencia, când vede ea din balcon trecând nunțile spre primărie, cu drujbence sfidător-costisitor îmbrăcate-încălțate, și comunitatea asta nici nu ne mai invită, disprețuindu-ne ca pe ultimii săraci, deoarece noi nu suntem solvabili să dăm vreun dar ! Sau ne invită menționând cu pălmuitoare milă că ei nu vor să ne arunce-n cheltuieli, că ne înțeleg bine situația și nu se supără dacă nu venim !
Blestemat fie ceasul când m-am îndrăgostit de aria curriculară Matematică și Științele naturii, în speță de biologie, Cențico ! Ca și de a fi profesor !
Datorită bestiei de Akimușkin, profesorul meu, care abia ACUM pricep eu că banditul nu proiecta situațiile de predare-învățare tocându-le cu satârul pe obiective operaționale din secolul lui Buffon, singurele accesibile de să le descopere elevii, ci la catedră el oficia în funcție de receptivitatea noastră, afectată de acea irepetabilă oră din zi, de acel soare unicat de toamnă, de langusta, revolverul sau prezervativul adus în clasă de careva, de cum am dormit, de ce-am mâncat sau n-am mâncat, ce-am băut sau ce-am fumat după cutare meci sau chiul, da, Cențico, satanistul ăsta avea un dar diabolic al logoreei și al modelismului, încât îți confisca și mințile, delirând despre tot felul de miracole, de am avut revelația fericirii ca fiind tocmai starea de să stai în aria curriculară și să citești cărți cu animale, plante, insecte și bacterii și organe secționate color, fără să aștepți nimic ! nici măcar a nimeri animalul câștigător pentru o primă tranșă la teleloterie, probabil struțocămila ! Ay ! nu ți-ar putrezi oasele, Fomo, tătucule, pensionarule, dacă tu ca un NESIMÞIT și un pericol social ce erai, ca orientare școlară și profesională, n-ai ținut tu cont neam, că noi elevii poate luam de la tine model vocațional, interiorizam modul tău pervers de-a fi-mpăcat senin cu răhățișuri și cu vechituri, cu știri științifice de pe-o margine de ziar, ignorând că va veni și-n muie uie, c-o redefinire a fericirii ca fiind vocația de a consuma încât să devenim sfâșiați doar pentru că vecinul are mai mult !
Bestie !
Bestie de la catedră !…
Futu-ți mohorții mă-tii !
O dungă de sudoare tremurată ca un apus roșu pe apa plată a Lacului Titicaca, îi curgea lui Bonobo de sub freza neagră pe fruntea-ncâlcită și-ncrețită rău de profesionalele obligații de a explica, de a reduce, de a simplifica didactic, pe înțeles, atât motivația deciziei de a se angaja la benzinărie, cât și riscurile, câte erau previzibile !
Puse accent pe jena resimțită matinal de a servi o tipsie cu douăzeci de mici și a bea beri, un bax, regale, fără a fi însoțit și cronometrat la plăcere de ființa iubită pe care din leafa lui de jeg de prof nu va mai avea din ce s-o scoată măcar o dată-n viață doi kilometri, pân’ la localul familial cu specific național La familia Morometzilor ! Dar de ACUM încolo va fi el permanent acolo !
Cențica, lăcrimă ceva, verzuie la atâta sinceritate, îl prinse de urechi ca pe o oală mare de ciorbă de lobodă, gătită vinerea s-ajungă până marți, cu temperarea fermenților prin refierbere, cum observa și regretatul Iosif Sava, și privi îndelung acest cap negru și trist, parcă de calmuc ghilotinat, punându-și-l lent, lent, lent, în poala caldă și moale, însă funcțională.
„Tu Bonobele – șopti ea romantic de la un timp de visare ca și nocturnă – nu prea posezi gena mentalității de învingător. Dar e și vina comportamentului dobândit, pentru că tu-ncalci un principiu fundamental al strategiei, pe care mama l-a reținut perfect de la ofițerii tanchiști de la popotă și mi l-a-ncredințat mie. Știi cum ești tu ? Ești exact ca Genaro și ca Maricusa la Popas, de Pobreajen, la iarmaroc, când erau ei așa de mici de ziceau prule-n loc de prune și-și înțelegeau dreptul de consumator ca pe un drept de a consuma toate ciungile cu surprize niște poze cu mașini, aduse de la coropcarii din sud. Așa ești tu, împrăștiat ! Te-a făcut mă-ta împrăștiat și nesățios. Vorba ceea : Fedka opinci a încălțat, iar Fedul s-a supărat – dă-mi opincile lui Fedka, dă-mi și nădragii lui Fedka, dă-mi-l și pe Fedka argat !!! Așa ești tu, coiotule ! Un insațiabil ! Asta ți-ar zice mama, dac-ar mai trăi, ca strategie ! Deoarece când se dă undă verde la o ofensivă, apoi atunci toate mijloacele se focalizează pe același scop, iar manevra de foc sau de resurse materiale sau umane este subordonată la acest unic obiectiv de atins până la sfârșitul campaniei ! Tu, mă Bonobele, vorbești ca un răzvrătit de că să facem o grevă ? TU ? Parcă nu te-aș cunoaște eu bine ! Păi dacă partea cea mai jigărită a corpului… didactic ar declanșa o grevă, am impresia că tu nici nu te-ai gândi la Genaro și Maricusa, ca la copiii tăi, ca și cum ai face și tu parte din familie, că poate ne mai mărește leafa de să le trimitem o alimentație mai consistentă, ci dimpotrivă, ai sta cu gândul tot la copilașii ai altora ! Þie ți s-ar face un dor fără sațiu de Esmeralda, de Mișa, Grișa și Epișa, de Himena și Palașca, de Frecardo, de Jevakin, de Esmeralda, de Gaviota și de ceilalți elevișori și te-ai duce ca să intri în morții mă-tii la ore ! Tu ai deveni un ordinar spărgător de grevă, Străchinare, ca fufele alea de pe la școlile și liceele de odrasle de mari privatizați, de unde provin și majoritatea arendașilor și vechililor noștri ! De jale fiind că tu ai face însă notă discordantă nu pentru că ești copleșit de atenții, ci deoarece ești dintre acei perdanți contemporani selecți, pentru care ACTIVITATEA ÎN ȘCOALÃ e ca o consolare pentru vitregiile vieții, Și rezultatul e că nu numai că tu nu ai, în fața mea, o mentalitate de învingător, măi băiete, dar tu, asemeni unei larve koro cu aromă ca de cocos de la buturugă, nu ai nici măcar o mentalitate de învins ! Să te văd și eu, bărbate, că ții un piculeț la copilași, la Genaro și Maricusa, transferându-le lor speranța de fericire cândva, dacă eu m-am umflat și buhăit la tine-n căsnicie de grișuri ieftine și de spaghetti, fără să-mi pot da cu loțiune la celulită, de să-mi mențin o arie curriculară ca de farmacistă ! Ah ! de-aș apuca și eu să constat că te zbați și tu, că te agăți fie și de-o churumbela ca a popii Panda la înec ! Aș ! Pasivitate, pizmă și pantomimă ! adică cei trei p de la pauperizare, care fac pe om prost, populist și paradoxal, în loc să-l ducă la Prosperitate, deci la o înmulțire morbidă a veniturilor, la o pululație a lor ! Uite : o fost ocazie cu testări de director și ai evitat pe motiv că oricum Filatov nu pleacă decât primar, iar a fi director dincolo-n Galapagos, la școliță, ar fi departe și… neperformant ! Dar n-ar fi fost nici pe departe neperformant, să știi și tu ! Pentru că, Străchinare-Străchinare, managementul local sfințește-n morții mă-tii lotul școlar, care-n Galapagos e de TREI ori mai mare decât la Drujba la Filatov, și numai cernoziom, bun de manioc și de mango ! Dacă tu, coiotule, te arătai printre calicii ăia de-acolo creativ-inovativ la o relansare a învățământului rural cu finanțare externă pe bază de proiect atractiv și ai fi folosit la maximum, pe baze oligopedagogice, exploatarea muncii copilului și a familiei acestuia, atunci ALTFEL se uita azi lumea la mine pe drum, după ce ieșeai cu legumicultura ta pe piață ! Sau de fapt nici nu ieșeai, dacă erai inovativ ! Obligai pe dobitocul de părinte să cumpere, oarecum simbolic, cantitatea care i-ar reveni-n medie, și anume la preț fixat cât mai sus, perfect legal, nu de tine, ci acoperit cu acte, de comitetul tău de părinți dominat de ăia care când intră-n megabig la Statornicia nu se uită la preț, ci dacă-i marfa marfă ca-n uie ! Dar așa ești tu de când te știu : un hipoposesiv ! Nu-ți place să ai ! Parcă ți-e așa, nu știu cum, rușine !
Și a mai fost, pe urmă, oportunitatea excepțională, motănașule, cu examenele de vechil, și iar nu te-ai dus, pe motiv că nu vrei să constrângi în morții mă-tii pe alții la tâmpenii și că n-ai nici Dacie să te deplasezi prin micuța noastră gubernie ! Parcă fiara de Kabaniha n-a avut Oltcit când au numit-o, și ACUM are o Volvoloancă (asta da progresie !), pe care și-o protejează anunțându-și prin fax inspecțiile, ca să-i asigure directorii părinte cu mașină s-o ia de la inspectorat și s-o ducă și înapoi ! Că doar n-o fi idioată să consume pe benzină dintr-un salariu care și la vechili e calculat expre, ca-n sistemul sanitar, să jumulești ! Păi tu de ce crezi că s-au băgat cursurile opționale, Dudiță ? Doar așa ca să pigmenteze proiectul curricular al școlii în planul managerial ? Sau pentru divertisul curricular în sine ? Poate, dar nu-n muie ! Unde ținta de atins este ca să aștepte, toamna, pe la fiecare vechil pe la uși, pentru aprobarea cursului opțional, întreg personalul, până-n iarnă, ba că nu-s precizate obiectivele, domnișoară, ba c-ai folosit verbe unde trebuiau substantive, sau invers, ba c-ai folosit sintagma evaluare continuă în loc de evaluare perpetuă, doamnă, ba că nu rezultă modul în care cursul răspunde specificului local și așa mai departe, până la paradoxul român, adică șpaga, că același text (!) la unele cadre e aprobat și la altele nu ! Ceea ce și era de așteptat de la zgripțuroaica de Kabaniha ! Care înțelege ca vechilă că există două specii de iobag pe moșia ei : 1) producătorul de bunuri materiale, ca metodista Fiokla Malafeevna, al cărei folos e că trăind printre maniocari, îți poate livra oricând la domiciliu doi saci pentru la iarnă ; și 2) făuritorul de valori spirituale, ca tine, Dudulache, al cărui folos stă-n că-ți ordonă, șantajându-te cu nesiguranța catedrei, să pregătești elevi de olimpiadă și, dacă ai rezultate, are și ea ca vechilă-ntre vechili cu ce progresii a se lăuda, de poate scapă de Căgiurzia-ntr-o echipă de-a arendașilor, voiajând iar, să se mai inspire ce alte scripte se mai pot cere pentru a se inspecta, de să irosim nu 80 %, ci 90 % din timpulețul pentru cititul CÃRÞILOR, sau măcar se asigură pe viață de gradații de merit, de excelență sau de eminență, ca inspectoare dominantă la noi în gubernie !
Sunt în general niște posibilități ca vechil sau ca arendaș, Diță, care n-ar trebui să le subestimezi și care explică de ce nu se cunosc cazuri de întoarceri la catedră de bună voie !!! Pentru că din perspectivă sistemică, propășirea este întotdeauna și internă, nu numai externă arhipelagului !
Cel mai mare avantaj ca vechil eu zic că e că MAI MEREU MÃNÂNCI PE LA ALÞII pe de-a moaca, pe de gratis, la lecții deșchise din motive metodice (și de-aia, vizând delicatesele, pretinde nehalita de Korobocika cât mai multe acțiuni !), sau în deplasări externe, de-ți dă cine te invită sau ai tu diurnă plătită de norod, ca să nu mai vorbesc de regalul ce te-așteaptă când trebuie să-i dai cuiva (care se ruinează pe la bănci) calificativul să-și ia vreun grad prin inspecția specială și, dacă ai tupeu, îți iei la pachet și pentru acasă la familie unele delicatese mai deosebite, dar chiar și fără, calculează și tu, mamutule, ce-nseamnă-n economia unei familii ca o guriță măcar să nu mai consume aproape deloc !… Și-ai să constați că te simți mai lejer și începi să-ți permiți niște chestii ! Iar avantajul minim ca vechileasă e oricum că controlezi tu pe alții și nu te verifică altul pe tine, și se știe experimental din armată și din lagăre că superiorul are dreptate perpetuă ! Apoi, e o infinitate de moduri de a primi, de la cele mai scumpe delicatese de la noi din gubernie, cum am mai zis de-mi vine iar apă plată în gură peste pehaș, până la diferite facilități, ca : ăla te servește cu o reparație auto, aia c-un coautorat, alta c-un tratament medical, iar cutare cu o invitație convenabilă în concediu pe gratis sau la o piesă de teatru sau la Bolșoi ! De ici un pic, de colo un pic, se adună, mastodontule, și se simte ! Se simte bine de tot ! Regula fiind să nu fii fraier !, că atunci au și tartorii mai mari încredere de să se bazeze pe tine ! E un sistem foarte rodat și s-au înfipt alții mai proști ca tine, Dudiță, și nu văd de ce ai avea complexe !
Sunt, există, Dudiță, se mai ivesc asemenea posibilități și de două-trei săptămâni, coiotule, se interesează cu toții de tine, fir-ai al dracu ! A dat de en ori telefon la școală personal generalul holist Vasea, care te apreciază că ești om de SISTEM, a dat și Saltîciha ta, că e vacant post de manager de Casă Corp Didactic, să-ți trimită metodologia de concurs, care-i simplă formalitate pentru tine, neexistând candidați cu permis de a citi la Biblioteca Academiei, dându-ți-se posibilitatea să formezi pe alții, care e visul la orice intelectual și dacă știe, și dacă nu știe mai multă CARTE decât formatatul. Și din nou ai ezitat, ghepardule, ai zis că da, dar să mi se garanteze dotarea în trei ani cu peste 20 000 cărți, la care omul să vie dacă simte el din proprie inițiativă nevoi de formare, nu să impun fiecărui jeg din arhipelag câte 100 sau 1000 ore de recicăleală strict verbală, eventual plătite de el din sărăcia lui, cu umile mulțumiri pentru adeverința de perfecționare, universitarului exploatator sau șmecherului arendaș întors din uie să ne beștelească, ba și să manipuleze că nici acolo n-ar fi dascălul plătit cine știe ce, semn că e tot activistul ăla, doar a schimbat o păsărească cu alta și e de părere că aceleași rezultate se pot obține și dacă ne mai mărește și nouă leafa s-avem de cărți, de un sidiu simfonic, de un bilet de teatru, și dacă ni se aplică doar… teroarea, multiplicându-se haitele vechililor, pe banii ăia cât cuprinde și asigurându-se călcarea cel puțin hebdomadar a fiecărei unități școlare !
Însă dac-aș fi fost eu pusă pe post de arendășoaică sau de vechileasă, uite cum aș fi făcut reciclarea asta, bărbate : când se evaluează extern școlile prin examen terminal național de capa și de bac, neexistând încredere în evaluarea internă profesor-clasă, păi tot atunci SÃ DEIE TESTE ȘI RESURSELE UMANE, dacă tot e cheltuială și deranj ! Iar ultimii 10 % ca punctaj SÃ RETROGRADEZE, fiind dați afară, absorbindu-se-n loc, prin același concurs ! cadre noi din gloatele care mișună pe la inputul SISTEMULUI ! Sau mai bine aș obliga fiecare salariat să-și calculeze anual ce PUNCTAJ a scos din rezultatele elevilor la olimpiade și din ce activități răsunătoare a organizat în gubernie, concluzionând singur, fără să mai întrebe, dacă a rămas în liga profesionistă sau a retrogradat ! Urmând a fi concepute punctaje și la școli, luate ca câte un tot unitar ! Consecința fiind că ce nu trece de-un barem compatibil uie, se înfierează ca nefiind unități reprezentative și retrogradează motanus mutantus din SISTEM (să nu rămână decât cu școli fruntașe !) și se desființează ca niște găuri falimentare din economie, sau ca niște unități de tancuri care și-au pierdut drapelul de luptă, iar elevii lor, ca să-și păstreze egalitatea de șanse, vor fi zilnic transportați în comun la alte școli, promovate, unde găsesc și personal performant, și fax, și laboratoare funcționale, și Internet, și quetzal !
Numai așa se poate asigura primenirea anuală a resurselor umane ca și a unităților reprezentative și corolarul epurării, revigorarea învățământului nostru !
Și-ai să vezi atunci bibliotecile pline, Bonobele ! Sub teroare, unii să nu pice, alții ca să intre… Ar fi o măsură salutară ca și eliberarea dascălilor de sub asuprirea universitarilor, care sunt inculți din punct de vedere pedagogic și nici experiență cu ce se poate și ce nu la clasă nu au și soluția viitorului e să fie decuplați de la Ministerul Educației Naționale – ce muncă educativă duc ăștia ? – și să treacă la bugetul cercetării, unde și este locul lor firesc !
Da, trebuie eradicată-n arhipelag orice formă de exploatare !
Cum bine zicea la izbă la Staruhei Izerghil, înfigându-și sula-n hamuri, groparul Toska Bukamașkin, care pledează pentru o re-marxizare a cărturarilor proletarizați din comună conștienți și susține că deja, unindu-ne cu toți defavorizații, ar trebui să înființăm, paralel sfatului popular al îmbuibatului și coruptului de Buțai, un KOMBED, un comitet al sărăcimii, care să întocmească, pentru a face lob cu ele, listele negre cu persoanele cele mai vinovate local de exploatarea mafiotă a omului de către om și care ar merita trimise la Sighet, redându-se pușcăriei, de care a auzit el că este foarte bine întreținută, funcțională, fireasca funcție de a face perekovkă, adică reeducare în cetatea oligoeducativă !
Deci, coiotul meu scump, până și Toska Bukamașkin, vezi tu ? se zbate, se frământă, dezgroapă și îngroapă morții, umblă…
Numai noi doi, cum ești hipoposesiv dar impulsiv, o să ne strângem de beregăți, de trahei și mai ales de esofaguri, acilea-n Cvartalul Rușilor, scoțând hârâituri sinistre pe laringe, devorându-ne ca niște anaconde-n cușcă ! Și tu nu faci nimic, leneșule și tatuule ! Nu pentru miiii-ne, că eu nici nu mai am pretenții de la un golan strâns de pe ulițe, dar s-a mai pomenit atâta nesimțire ? ca la copilașii personali, ah ! ce-mi faci ? Străchinare-Străchinare, dar tu la Genaro și Maricusa nu ții nicidecum ?”
Dinspre dugheana Katiușei venea o muzică parcă inspirată tocmai de sentimentele duioase, momentan social-democrate, ale Cențicăi, și dedicată pentru Genaro și Maricusa la facultăți : o voce pasionată anunțând lumii întregi, ca la licitație, că fata mea, băiatul meu / sunt o valoare !
Bonobo ieși din vraja ce-l cuprinsese sub ciupiturile defensive ale dresoarei, care țineau loc și de încălzit ciorba, fără a primejdui serios parteneriatul de EXCEPÞIE DE LA REGULÃ ce ea-l semnase la izbă cu baba, năucit că din privirile ei țepene țâșneau ca din niște lasere verzi camuflate-n ochișorii din grăsimea de purcică a feței de faianță, interdicții nenegociabile, de nici să nu mai îndrăznești să propui un guleai-pipiripao ca de ultima dată, ca pomană de viu din banii dupe CAR ! Și să-ți intre bine-n cap ce spunea și Petre Þuțea, că ultima dată a fost deja ultima dată, desfrânatule !!!
„Nu numai la ei mi-e dorul, crăițo ! – bolborosi el cu dinții încleștați, frecându-și nasul ca și cum ar fi acreditat-o să-și observe comportamentul ca pe un limbaj, alegându-și singură ce plăcere comunică. Mi-e gândul și la tine, ce putem face și ce nu ! Că susții că să-mi dau acceptul să mă instaleze director la școlița din Galapagos, unde-o să pice la apropiatul cutremur acoperișul pe cranii de cinocefali. Bun ! Dar dacă ne convoacă URGENT vechileasa cea creață, Kabaniha, pe toți managerii la ea la Căgiurzia, c-a venit din Paraguay cu noi idei de documente de cerut, ei, cu ce mă duc, fa, urgent ? Cu teleguța lui Fafulea ? Cu Șaliapin și cățeaua Glinka ?… Sau apelez la un babuin de părinte obligându-mă implicit să-i scot medie mare la copil, favorizându-l la admiteri și întărind astfel încă și mai acut INVERSIUNEA VALORILOR la noi în gubernie ? Și zici tu că managementul local sfințește lotul școlar, cultivându-l cu elevii, exploatând la ei, și recoltând ce ? Manioc, ananas, mango, papaya și chirimoya, varză și barabule. Așa-i ! dar în Galapagos la noi îți ia varza cu căruța de pe câmp, și tu stai în aria curriculară, cu mâna la gură și te uiți ce mai săbii ninja și ce mai machete au ! Că armele de foc nu lucesc și nici nu le arată ! Oi fi vrând poate să mă fac și samurai, să pier, să mă-ngropi și să te măriți cu junele Marinică Drujbescu, ai ? Sau cu bogătanul de Calițoiu… Cât privește a mă reconverti profesional vechil de-a binelea, garofițo, eu nu admit să mă oblig nici față de inspectați, că i-aș inversa ca valoare, așa că condiția automobilului este eliminatorie ca să verific din local în local dosarele nenumăratelor comisii, ce progresii s-au mai înregistrat și însușirea noului jargon în elaborarea lor ca criteriu că noi implementarăm în doi-trei ani ce alte neamuri nici în trei cincinale, cum se fălea și căpcăuna de Kabaniha !”
„Ah și ce-aș mai citi și eu o carte de Sanda Maro, ascultând la Doma Norodului un concert de muzică din cantautorul de la Leipzig ! – sări în sus și schimbă vorba Cențica, folosindu-se de niște elemente de cultură ca de distractorii unui item cu alegere multiplă. Ah, să fiu eu pusă arendaș, Bonobele, apăi cu resursele… umane n-aș discuta decât în ordine, ordonanțe, decizii, decrete, instrucțiuni, circulare și legi, care nu se prelucrează, ci se implementează ! În schimb, investind 85 % din buget numa’n acțiuni care să mă reliefeze, planificându-mi permanent doar fapte mediatizabile, generând minimum o conferință de presă pe săptămână, hrănind bine și îmbătând bine gazetarii, plătindu-le voiajuri pe lângă delegația mea, aș comunica personal numa’ n truisme direct cu populația : ba că cadrelor le lipsește a reucenici la liubovul slavofil de norod, ba că școala cum am găsit-o eu e o grămadă de lanțuri verbale moarte, de cunoștințe memorizate-n cele mai grele cazne, când noi trebuie să-l învățăm pe cimpanzeu nu cultură, ci meserie, cum cere și patronul, care-l întreabă pe absolvent, stimați concetățeni, ce știe să facă, nu dac-a citit în morții mă-sii cărți, fiindcă nu cum s-a format huila e mai important (asta e treaba consilierilor și a savanților), ci dacă tineretul nostru are competențe performant s-o scoată-n cantități suficiente din abataj, ca să aibă pensionarii cu ce se-ncălzi când vine crivățul de la Verhoiansk ! Aceasta este esența unei EDUCAÞII SÃNÃTOASE ! Un învățământ profesional, nu unul de cultură generală, pentru că la noi problema nu e etică să nu furi, ci de calificare-n muncă ! Mai mult, m-aș plânge continuu aligatorilor că întâmpin din partea cadrelor didactice o rezistență îndârjită la schimbare, că mă strofoc degeaba să le schimb mentalitățile, m-aș văita că sunt cam puturoase, că nu muncește, dovadă iresponsabilitatea cu care fac grevă, dând exemplu rău la cercopiteci, când ar putea foarte bine munci de șapte ori mai performant pe salariile ajunse de șapte ori mai mici !
Iară tu-i dai cu cinstea, coiotule, care dacă erai avocat, ai fi fost unul al statului, al perdanților în general, nu al marilor întreprinzători, care să-ți dea și ție-n morții mă-tii o cotă din cât cont le salvezi nu prin pledoarie, ci prin relațiile tale !
Dar însă totuși cu tocmai… noblețea ta, Străchinare, m-ai fascinat în morții mă-tii din fragedă junie ! Și pe ea mă bazai, Bonobele, semnând parteneriatul cu baba de să m-avanseze la excepțional, anticipându-mi în virtutea EXCEPÞIEI DE LA ORICE REGULÃ prima tranșă de câștig la teleloteria animalelor ! Așa că nu mă mai jigni că-ți vreau pieirea ca să contractez o nouă căsnicie ! Și cu cine ? Cu Marinică Drujbescu ! Cu Ninel Calițoiu ! Cu niște romantici, care nu vede nici unul că nici un drujbean n-ar vota nici mort o alianță de golani, ca a lor !”
Sus stelele se luminau reciporc pentru că-n stepuliță-n Drujbiță nu se mai manifesta vreo cerere pentru ceresc, iar de la discotecă de la Katiușa emana ca dintr-o cocină rece o muzică de menaj răpitoare-ntreruptă aperiodic de plesnete de capete pe la boscheți, nefiind în corespondeță biunivocă opționalele cu extinderile, ca a itemilor de tip pereche unii cu alții, dar contribuindu-se și la preselecția masculului dominant, viața promovând un din ce-n ce mai feroce-ntreținător legal, c-altfel te belești înghițind în sec la promoțiile culinare ca văduva la pornofilme și-i lucește bărbia de bale la plodul mariajului tău.
Și se făcu un moment o tăcere s-auzi târâișul baxului pe pistă.
Și ce-i ghicise Staruha Izerghil Inocenciei, păru a confirma bufnița paca-paca : cică-n groaznica pentru jegurile didactice vară a lui 1999, o să i se întâmple ei trei nenorociri doveditoare că i-a ajuns megaciocul oranj de tucan zâmbăreț al Mizeriei până la os la simfiza pubiană, cum proorocise și Pușa dacă ia golan : mai întâi, constatarea că nu mai are chiar deloc cu ce să se-mbrace și să se-ncalțe la ședința cu protofermierele ; apoi, descoperirea că toată lenjeria de pat de la părinți uzată-i și se crapă singură-n mașina de spălat, încât rămân plăpumile ne-nfășate complet și se umplu de-un slin ca la cort ; în fine, consternarea c-au început să se perforeze toate oalele și cratițele mari din casă, fiind cronofag pentr-o gospodină care-ar mai citi și ea o carte, să nu mai poată găti vinerea pe toată săptămâna !
Pesemne stația din cârciumioara Katiușei înhățase și rupsese banda la vreo casetă și, până la descâlcirea resturilor, animatoarea trecu pe radio, nimerind peste un slou dulce, electoral și languros, retezat însă repede, intervenind umanist redacția Statornicia, de la Buțai din curțile domniei sale. „Alo, alo ! Aho, aho, drujbeni și frați, încetați să vă futați, lângă boii zebu v-alăturați și cuvântu-mi ascultați ! – se auzi-n hihiliză timbrul sexy al Brendei, gungurind ca când îi susținuse-n Bemweu Bonobo aria curriculară selectă pe extindere, pe subcomponente și pă genunchii lui subțiri și păroși, câteva ore-n urmă. Alo, alo ! Frați români, Radio Statornicia vă reamintește că-n domeniul fiscal există trei specii de taxe !” „Unu, taxe obligatorii prin lege ! – interveni Astolfo cu vocea lui futbolistică. Cum ar fi impozitul pe clădire, impozitul pe terenul aferent la ea și impozitul auto, bineînțeles că-n toate cazurile enumerate doar care are !”
Moluscă își aminti iar de-n ce Bemweu l-a adunat ca pe-un golan Brenda de pe Spălătura și-n ce palat doarme ea-ntr-o picătură opalescentă de ylang-ylang și-și zise că-mi vine spumele pe mine când raționez că eu, ca formator român, niciodată la puradeii mei n-o să le pot da din salariu, nu mașină irascibilă din uie, dar nici măcar vreun tomberon de Dacie pe moarte ! Și nici… clădire de să plătească impozitul și pe ea, și pe terenul aferent !
Iar Brenda adăuga cu vocea ei suavă, nu știu ce atenții s-avem pentru o taxă de apărare civilă, diferită de taxele locale, ca paza comunală, iluminatul public, ridicarea gunoiului menajer sau dezvoltarea sportului drujbean în perspectiva olimpiadei balcanice din 2004 !
Stelele stepuliței se umeziră și Dudu, Cențicăi, adormite cu cheița de la centura de castitate în gură, mărturisi înfrigurat ca pe somiera de moarte, că lui i s-au făcut avansuri libidinoase la Popas, să abandoneze dezonoranta profesie de cadru… didactic, creându-i-se condiții generoase să se recalifice într-o meserie adevărată, recunoscută de norod, aceea de pompist-analist.
„Oi fi fiind eu, Dudulache, oaia clonată Dolly cea lipsită de personalitate – izbucni imediat ironic Cențișor dând dintre obiectivele de referință un iz amețitor ca al micilor Anfisei – dar atât de fraieră cum mă crede un țâști-bâști ca Stiopa Ciuvîrin să știi tu bine că nu-s, berbecuțule !
Eu sunt fată de negustori mari din Valahia, Dudule !
Eu sunt fată din vână de negustori vechi, băi provenitule, care luau încă din secolul XII dintr-o parte mai ieftin ca să dea-n alta mai scump, evitând prin șpagă majoritatea vămuirilor, pe când ai lui Stepan Ilici Ciuvîrin nici nu știau în acele vremuri să socotească și erau formați moral de străbunicile mele cu harapnicul la scară.”
„Așa-i ! Așa-i ! – admise cu frică Bonobo, înnegrindu-se ca cangrenat. Mi-aduc perfect de mă-ta des aminte, oița mea ! Era-n amurg, ziua agoniza ca ciomăgită de moarte, când intrasem în halimentara, tânăr stagiar, să-mi iau obișnuitul mezel ca de Sibiu, tăvălit prin cretă, care-n acea seară părea mucegăit suspect, și cam adulmecam deviant spre o bucățică de pastramă, neagră cum e carnea de tatu, prinsă c-o sforicică-n cui, afumată și ea, iar mă-ta, adevărată negustoreasă, care știa, încă sub tanchiști, principiul lui Fukuyama că un client mulțumit, respectat și satisfăcut este ca și bărbatul, un client statornic, zice cu o duioșie timbrală de excepție, pe care rareori i-am mai auzit-o : AIA nu e, don’ profesor, pentru DUMNEAVOASTRÃ !
Iacă dar că au fost neverosimile, mitice vremuri de aur în țara asta, micșunica mea, când cadrul… didactic, poate și pentru că trebuia să-i tâmpească pe copii și, eventual, prin lămurire sau turnătorie, și pe părinți, în accepția sa bolșevică de activist avea un statut social de excepție de la regulă, hm ! hm ! de excepție de la rahat, de mă avertiza mă-ta că ce e bun și ce e periculos de mâncat. Eram deci, pe atunci, noi formatorii, destul de aproape, ca condiție de statut social, de ce-ar însemna-n ziua de azi un vânzător de benzină, un pompist !”
Enormul ceas ieftin și auriu din bucătărie, cu axul petrecut prin gâtlejul Prințesei Diana, clănțănea susținând că durata medie de așteptare la o loterie e jumate din timpul cât ar trebui să strângi bilet cu bilet suma dorită plus impozitele plus profitul exorbitant al organizatorului și al lui cine aprobă, asta însemnând că mori prea repede și ai avea nevoie de en vieți, ca la joace la Raketta !
„Ah, că naiv mai ești și tu, măi Dudiță ! – explodă purcica de Cențica parcă mărindu-și nițeluș ochișorii de leuștean pierduți în rotunjimea obrajilor aparent pudrați cu făina de orez a gheișelor preparând un ceai verde din yerba maté. Poate că pur și simplu delicatesa aia a mamii nu era pentru tine, mă amărâtule !!! O fi fost pentru milițian sau pentru popă sau pentru altă lighioană sau gândac ! Cel mai probabil pentru vreun inspector… Vezi tu, Bonobele, și n-aș vrea să cad în melancolie blegoasă tocmai ACUM, să alunec cumva în troaca cu tristețe ca când am pișat cel mai mult obiectivele cadru după REVELAÞIA DE LA CUÞARIDA, dar eu totdeauna am apreciat la tine, ca și mamica, calitățile imaginației, atitudinea ta de responsabilitate, care e cu atât mai rară cu cât urci scara socială, predispozițiile tale pentru creație, grija pentru menținerea sănătății proprii și a celorlalți, stăpânirea unor operații superioare ale intelectului și rațiunii, aptitudinile de organizare metodistă, virtualitățile sau progresiile în comunicare sau în inserție, posibilitățile de dezvoltare personală, finețea estetică sub toate formele de bun-simț, iactanța spirituală în jocul fin al abstracțiilor și în promptitudinea memorizărilor și restituirilor in integrum, atitudinea ta față de învățarea din eșecuri și mizerie, ca și deosebita ta capacitate de adaptare la viața familială și la unitatea școlară ca instituție cu ștampilă proprie și, în fine, felul cum abordezi diferențiat monstruosul tău bagaj de cunoștințe, utilizându-le aplicat în rezolvarea problemelor noastre cotidiene ! Dar… Dar de ce morții mă-ti-ți place ție, iubitule, să te iluzionezi atâta ? Ca și cu benzinăria asta ! Tu ești chior de tot, mă Dudulache ?… Și doar ai doi copii de aranjat !!! Tu nu vezi, mă sobolule, că e vorbiți toți ? Adică te angajează nea Fane Ciuvîrin pe vorbe, fără contract, iar nea Fane Filatov îți ia frumușel catedra s-o dea Vizdelei, ca nepoată a lui nea Fane Buțai, după ce-i cumpără diplomă de la Padova, ca om de lume, cu gusturi rafinate la Teleajen ! Culmea fiind că n-o să te regrete nimeni, deoarece te cari la momentul oportun din SISTEM tu care știi ce e iepurele în sine, ca experiență de vârf (peak experience în sensul lui Maslow, 1973), povestindu-le copiilor vreo dramă cu vipoii noștri la vânătoare, și te substituie activ o incalificabilă gestionând skinnerian ocazii de învățare din a da la iepuri mai în spiritul noilor curricula. După care titularizare a ei, îți trag toți trei nea Fane câte un șut în aria curriculară, de rămâi pe drumuri și de la școală, și de la benzinărie, s-aibă Drujba de cine se râde paremiologic până-i va schimba Feodor Federico Frecardo numele-n Ciudad de Mcdondo !… Aia e, Dudule ! Numai că și așa stai tu ca frunza de eucalipt pe Spălătura : cum importă Vizdy diploma, cum te transferă-n morții mă-tii generalul Vasea-n Cuțarida, în… interesul învățământului !
Ceea ce poate că te-ar dirija spre o mai prehensilă priză de conștiință că drumul nostru spre înalta societate, Bonobele, e cu sens unic, pe la pod pe la Spălătura, și evident că nu mai e cazul ca să ți-l indic ! Să ne luăm pământul nostru și al copiilor înapoi !…
Ceea ce este foarte problematic dacă n-ai fost tu-n stare pân-acum să te privatizezi la ce cap ai ! de-l recunoștea și invidia până și mamițica, elefănțelule !…
Adu-ți aminte de scena aia macabră, de-a găsit ea sub șosetele tale-mpuțite de la cules porumbul cu babuinii și aruncate-n baie, ce, mă Dudulache ?… Un gândac de bucătărie cu crăcișorii-n sus ! Asfixiat. Gazat. Și tu, când te-a admonestat, în loc ca să te superi pe ea, și ca ginere s-o-njuri sau s-o bați, ai prins gust de să studiezi aceste insecte inteligente și nefericite, care-n era nanotehnologiilor și a microroboților tind să se apropie de om cum odinioară cățelul, cu perspectiva de a-l ramifica noi, prin selecție artificială și manipulări genetice, în sute de rase de bijuterii de gândăcei de diferite mărimi, culori, forme și utilități. Din care cercetări ți s-a născut lucrarea de gradul unu, apreciată până și de Foma Akimușkin, gagicul mamii, consilierul ei ! Iacă dar că și mamica concepuse că tu, mastodontul meu, te-ai născut din părinți biologici elev supradotat la bio și copil de export la Rio, ursită al cărei destin însă n-ai putut să-l valorifici pe un plan superior deoarece soarta ți-a fost de nu te-ai căcat în scăldătoare ca mine mică, Bonobele, scumpule, cum ar fi prevăzut și horoscopul, încât tot ce ți s-a dat a fost minunatul tău caracter nonprofit ! Pe care-l invidia și-mi zicea, sărmana mama, că locul tău nici nu era lângă mine la Căgiurzia sau la Drujba, ci la vreun patron euroatlantic, exploatator sălbatic, care să scoată untul creativității din creierii din tine, pe la vreun institut străin, unde să ți se dea cărți, aparatură și liniște dinspre partea materială, nu să-ți pui mintea la contribuție mai degrabă la cum plătim întreținerea decât la critica rațiunii pure și a puterii de judecată la gândaci ! Ca să nu mai adaug poemul tău oligopedagogic pentru suflete moarte, din cauza căruia prevăd c-or să te dea ăștia afară s-ajungi paznic la Popas, în loc să te facă arendaș !
Așa că, în concluzie, mama ar fi avizat negativ acceptarea propunerii lui nea Fane Ciuvîrin de să te reconvertească din profesor masochist în prozaic pompist-analist, tot masochist, fiindcă ea ar fi obiectat irefutabil că tu ești congenital un bărbat cu caracter nonprofit, urmând să așteptăm, în consecință, liniștiți, cuminței, roadele strategiei mele de anticipare-n virtutea EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ a primei tranșe de câștig la teleloteria animalelor, mizând pe struțocămilă !”
„Ia mai taci, fa, din cavitatea bucală ! – o sfătui oral de la distanță tot mai mare, cam neconvins, Bonobo, căzut într-un fel de leșin de foame superletargic, demult eveluându-se telepatic când cu vecina de la unu, Vanessa, fată de viol tanchist desfătându-se-n Cartea Rusă beletristic la veioză, când cu-ndepărtata Malașă, legănându-se-ntr-un hamac sub ghirlandele de salchicheria cu trandafiri apetisanți. Și nu mă mai consilia atâta, Cențico, ce decizii să iau, că-s congenital un Supradotatus supersupradotatus și n-am ajuns încă la vrâsta la care, senior plastifiat în proiect, nu mai deosebești când sfârșește un serial și când începe o telenuvelă și nici nu pot trece cu vederea, femeie, că te-ai autosuspendat de la mine din stafffffful imaginar !!!”