Vreau sa inec ce-a mai ramas din aroma de micsanre. E prea amar si fierbinte pasul de clopot ce se zbate in mine; e prea-nflorit migdalul, e prea tanara apa din cenusa...si iar doare.Stringente sunt si frunzele care-au uitat sa ne mai piarda printre licurici si nori; albastre sunt si pietrele de abur fara umbra, fara pasi sau glas.
Se-ntuneca iarba si lumina-i prea sarata si picura cu flori de ceara neagra si hazardul isi vrea sensul inapoi si radacinile de ambra se-aprind in scoicile vii si soapte precoce isi efloreaza trecutul...si doare. Doare chiar timpul ce s-a-ncurcat in alge de somn si-n ploaie de vara. Doare.
Mi se deschid larg ferestre in salciile pe care vreau sa le uit, ma alunga spre ele si ma cheama departe...iar ranile cascadei albastre se deschid inapoi si privesc.
Iarasi, iarasi doare...