Dacă prin alegierile prezidențiale, romănii și-au investit speranțele într-un viitor mai sigur și mai optimist, aceasta se poate interpreta prin analizarea fluxului maselor comasate în noua piață a eroilor, Piața Universității, înainte și după alegeri.
Românul a ales în necunoștință de cauză, "legiunea" extremei drepte politice. Corneliu Vadim Tudor a început cu mulți ani în urmă o propagandă șovinistă, instigîndu-i pe români împotriva minorităților conlocuitoare.
Procesul lent al inprimării urii, în subconștientul mulțimii dezinformate, a declanșat și venirea minerilor la București, care, conduși de securitate, au făcut în viziunea lor ceva bun, au săvîrșit astfel un act benefic pentru țară. Nici sloganele penibile muncitorești nu au lipsit, slogane inventate de niște securiști "miștocari", care nu au făcut decît să pună în aplicare acte psihologice
împrumutate din "fenomenul Pitești".
Fenomenul Pitești este celebru și eficace, pentru că nu-i implică direct pe securiști, aceștia coordonînd "actele psihologice" din umbră, adevărații torturiști fiind oameni simpli, indoctrinați după anumite modele securiste, ca să exercite tortura pe alți indivizi, pentru a-i distruge psihic și chiar fizic în anumite cazuri, cum a fost în Piața Universității, fenomenul "Mineriada".
Minerii au crezut că au făcut fapte bune, arzînd cărțile bibliotecii de la facultatea de limbi străine, spărgînd colecția de minerale rare a profesorului Neagu de la facultatea de geologie și urinînd direct pe hărțile geografice și geologice de prin laboratoarele facultățiilor de geologie și de geofizică. Domnul Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor pentru faptele lor, a rîs pe săturate ascultîndu-le sloganele precum " Noi muncim, nu gîndim", care le arăta incultura penibilă și imposibilitatea de a judeca.
Lipsa analizei logice în procesul de îndoctrinare a unei mase simple s-a făcut abil și foarte ușor.
Securiștii din umbră executau primul număr, iar masele imitau ceea ce li se demonstra.
Nu este de mirare că și intelectuali de marcă sînt cu creierele spălate, educați în universități de catre profesori care aplică același fenomen Pitești asupra studenților.
Studentul nu are voie să-și pună prea multe întrebări.
Cel care începe o activitate de detectiv, nu este lăsat să învețe cu ceilalți, este luat aparte fenomenologic și izolat, urmărit de phihiatria din umbră, care este tot o parte componentă a securității, atașată parțial ei.
Plecînd de la o mulțime de factori care generează conflicte sociale, urcînd grafic pe o scală a valorilor umane, vom ajunge să concluzionăm că în orice societate, omul este mai puțin important decît scopul. Peste oameni se calcă în picioare ca peste cadavrele de animale, se urcă la tribune tot felul de oratori școliți de securități de toate genurile, oameni care învață prin retorică, să poleiască minciuna și să o facă să strălucească.
Politica statului este o utopie. Puterea stă în spatele acestui cuvînt atrăgător, care este scris cu otrava cea mai puternică și pudrat cu zahăr și cu praf de nuci de cocos.
Fiecare politician promite ceva, dar niciodată nu se ține de cuvînt. Uneori, dorința și țelul nu se pot împăca ușor cu regulile din culise, unde marionetele sînt pregătite să danseze pe o scenă pentru copii scene grave prin ușurința lor tehnică. Ne mai mirăm că iubim și devenim nostalgici după un rău necesar, care ne-a prelungit agonia subexistenței? Securiștii instigă ura împotriva "pomenilor" PSD-ului. Dar aceste pomeni, erau niște acte morale sociale, care există în fiecare stat. Privarea de ele, duce la o și mai joasă sărăcie, la un și mai agonic nivel de trai. Omul de rînd vede că nici noii chiriași politici, cu contract legal pe cinci ani nu-și țin promisiunile, ba se apucă de ceva și mai josnic și fură pomenile PSD-ului, după același mod hilar al sloganului " Noi muncim, nu gîndim":
- Bravo, tovarăși, să trăiți, ce ne trebuie nouă ajutoare sociale dacă avem o epocă de diamant?
Mitul epocii de aur se continuă cu episodul doi. Mitul epocii de diamant abia începe.
S-a introdus și taxa unică de impozitare, din care pot prifita doar cei bogați, săracilor nerămînîndu-le nici măcar pomana lui Năstase.
Se începe deja o politică unională internă, în care opoziția nu mai are nici un rol. Se caută o majoritate politică, o fuzionare a partidelor, o distrugere prin reconstrucție și invers. Pînă la partidul unic a mai rămas un pas. Nu-i nici acesta ușor de făcut, dar sloganul despre negînditori ține încă bine cîrma politică.
Fostul președinte primește o vilă superbă, se bate pe burtă cu noul președinte care-l înfiera verbal în Piața Universității în perioada electorală. Securitatea rămîne imună, arogantă, cu aceiași tovarăși de tristă amintire care au învățat reguli medicale și politice de la KGB, din America de sud, din Mexic. Tortura a devenit și ea mai științifică, nu mai este corporală, ci doar sufletească, ducînd oamenii la disperare.
Despre animale ce să mai spun? Mă gîndesc la cîinii vagabonzi care n-au fost împușcați din motive de ecnomie de gloanțe, dar au fost în schimb torturați, li s-a luat pe viu pielea de pe ei, murind în cele mai cumplite chinuri.
Chiar și animalele au suflet, chiar și cîinii suferă, dacă sînt jupuiți pe viu. Privind cadavrele unor cîini jupuiți în internet, mă cutremur chiar și acum de suferința cumplită a bietelor animale care au murit în chinuri cumplite.
De la aceste imagini, mă întorc în trecut și aud strigăte disperate, văd cadavre de oameni, sfîrtecate, fug în gînd prin același labirint blestemat și mă agăț de același gard de metal, din spatele unui castel medieval ardelenesc.
Mă rog, acestea sînt amintiri care nu au nimic de-a face cu mulțimea, sînt personale. Dar ele aduc din trecut amintiri despre oameni care nu mai sînt în viață, amintiri scrise cu creionul pe liste cu condamnați la moarte, pe care m-am găsit și eu de cîteva ori.
Destinele oamenilor nu au nici o importanță politică. Opunerea, opoziția, sînt urîte de politicieni de toate genurile. Chiar dacă tăcerea a camuflat parțial opunerea, tot ca o tendință periculoasă a fost văzută de fiecare puternic al sistemului.
După mulți ani, în care s-a încercat experimentarea unor noi procese politice, s-a ajuns la un eșec politic dezastruos. Terapia politică este cu șocuri, trăite doar de șoarecii de laborator, nu de experimentatorii lor.
Politicienii nu suferă, ci doar își lărgesc buzunarele.
Liberalismul nu este interpretat ca un act politic democratic, el are tendințe grave de rasism, antisemitism, de instigare demagogică împotriva altor grupări politice.
În Austria, partidul populistului Jorg Haider a căzut în dizgrație, deși face parte încă dintr-o coaliție politică.
Partidul conservator al poporului a căpătat și el tendințe populiste. Acest fenomen se încearcă acum în Romania: introducerea populismului politic.
Uniunea europeană a dat în judecată Austria, pentru că aici nu se respectă drepturile omului, pentru că se fac discriminări etnice, de vîrstă, profesionale, de religie.
Aici, musulmanii au un succes mai mare decît alți străini, pentru că dau mită. Fenomenul de bazarizare, de musulmanizare al Europei este de fapt foarte aproape.
Fanarizarea Europei va însemna distrugerea valorilor umane, îndepărtarea valorilor prin corupție. Turcii de exemplu sînt uniți, acaparează firme pe care le conduc, angajează intern numai personal turcesc. Așa este în Austria actualmente. Magazinele, concernele alimentare sînt patronate de turci. Este imposibil să găsești un loc de muncă la Billa, Spar, Mondo, Libro.
Și acesta este tot un fenomen al populismului politic, în care anumite grupări etnice se luptă pentru supremație.
Turcii plătesc cu aur și obiecte prețioase șefi de întreprinderi, șefi de la organizațiile forțelor de muncă.
Inconștient, se începe un proces de dictatură internă.
Persoanele neturce sînt concediate. Cei de la centrală se jură că ei nu fac discriminări, că și turcii sînt tot străini, nu numai românii de exemplu.
Cultura este ocupată de politicieni, care nu lasă nici un fel de intruși din afară. Artiștii sînt aici medii corupte de furtișag, care au suporturi securiste din belșug.
Totul se fură în culise, totul se trișează.
Fiecare teatru are un "Pate" adică un "naș" politic.
Fendrich, Timna Brauer, Hollender, Springer, Lugner, Rosacher, Lohner sînt doar cîțiva afaceriști politici, implicați în populismul demagogic din culisele parlamentului austriac. Facultățile artistice sînt și ele controlate de politicieni care-și fac concediile în Japonia, China, Thailanda, de unde aduc concubine nurlii, cărora le dăruiesc diplome de cîntărețe sau de actrițe. Aici ca artist ești un om ratat, nu ai nici o poartă deschisă.
Aici metoda "telefonului lui Erickson" este eficace.
Introducerea acestor metode populiste în Romania, este făcută brutal, pentru că noul președinte nu are răbdare.
Totul costă, mai ales timpul. Trebuie fiecare picătură de ambrozie valorificată.
Salariul unui cîntăreț este în Europa, de circa 10.000 Euro pe lună. Salariul unui actor care nu știe să cînte este la fel de mare. Computerizarea este la modă, astfel, vocile reale fiind înlocuite de computere. Afacerile pot astfel crește, investind doar în producerea rapidă a operei, cît mai puțini bani.
Populismul artistic se face prin mass-media artistică, ziare și reviste. Fiecare politician are un "fin" aici, pe care-l protejează și manageri.
Circul este realizat cu efecte artistice remarcabile și salturi la trambulină, cu maimuțe care merg pe bicicletă și cu acrobați.
De la artă la politică, nu este decît un salt în aer.
Exerciții libere de gîndire nu dau nici filmele puerile despre bani, cu criminali care evadează din închisori, familii perfecte care realizează totul în viață .
În materie de "show", masterii se comportă ca politicienii, oferă iluzii de cîștiguri în bani, vorbesc la telefon cu cîștigătorii redacției artistice, camuflați în studio.
- Doamnelor și domnilor, avem economie de piață și o taxă unică pentru cei care-și permit să mai adune la ciorap.
În curînd vom avea și un partid unic politic la cîrmă, care va eșua precum Titanicul, lovindu-se de ghețarii sistemului.
Avem și un film în acest sens cu Leonardo di Caprio și desene animate cu Pluto, Olivia și Popey.
Vizionare plăcută și un somn cît mai lung, cu cît mai puține visuri, o gîndire lină, fără valuri, cu cît mai puține idei.
Somn ușor, Romania!