Inchisoarea animalelor




O cheama Gaya. Pare a sti ce-i suferinta. Cu lacrimile uscate in doua santuri de sub ochi, inchisa intre drugii de fier ai unui grajd inalt, pe masura ei, asteapta de mai bine de cinci luni un singurlucru. Sa-i dea voie oamenii sa calce iarba. La piciorul sting din fata are un lant gros cit o mina de barbat. De lantul asta o leaga doctorul cind trebuie sa-i faca o injectie sau cind ii taie, de doua ori pe an, unghiile. Nu prea il inghite pe doctor. E cam repezit. Seamana cu Raj, partenerul ei, mort acum 10 ani, dupa ce i-a pocnit inima de atita dor de zbenguiala. Gaya e multumita cind are in preajma aratarea aia micuta, cu cizme de cauciuc, halat albastru si batic pe cap. Tanti Fita n-o priponeste cu lantul si stie sa-i toarne apa cu furtunul chiar atunci cind ea, Gaya, elefantul de la Zoo Baneasa, rasuceste trompa ca o palma facuta caus.


Am facut o plimbare prin Gradina Zoologica pe la mijlocul unui martie, cind iarna nu-si retrasese inca urmele de zapada din Padurea Baneasa. Era una din zilele in care vizitatorii nu se inghesuiau sa-l arda cu tigara pe Billy, maimuta de 40 de centimetri, nici sa-si lase vreun deget intre ghearele ursului brun, nici sa arunce o flegma pe botul leului batrin. Doar vreo doua cupluri de adolescenti si un tata ochelarist cu baietelul lui calcasera in ziua aceea pragul gradinii, platind cite cinspe mii un bilet. Am salutat chiar in stinga intrarii doua familii de pelicani ocupati cu un razboi iscat din plictiseala si m-am grabit sa vad elefantul.


Elefantul maninca de o suta de dolari pe zi

Aici traieste un singur elefant, o femela, Gaya, adusa de la Rostock in 1969. E un elefant asiatic si a implinit 49 de ani. Acum citeva zile i-a cazut o masea, 30 de centimetri lungime si 10 latime, mai are doar trei masele si altele n-or sa-i mai creasca.
Locuieste singura de zece ani, de cind s-a stins partenerul ei, elefantul Raj, fost artist de circ. S-a prapadit de boala grea, dupa luni de neliniste, ii pocnise inima. S-a culcat seara pe cimentul zgrunturos si nu s-a mai ridicat a doua zi, asa l-au gasit, cu trompa strinsa pe dupa un drug de fier si pe retina cu urme din soarele singeriu al Indiei. Cind traia Raj, Gaya isi mai incrucisa cu el trompa, ii arunca noroi pe spate si se leganau impreuna, intr-o hirjoana inceata, cum se cuvine intre uriasi; acum aduna singura cu trompa gunoiul de pe ciment in gramajoare mici si-l arunca spre geamul aburit pe care apar, tot mai rar de la o vreme, fete de copii cu nas turtit. Abia cind afara vor fi constant peste 20 de grade Celsius, Gaya va avea voie sa iasa in curtea amenajata pentru ea, cu piscina largita si adincita chiar in iarna asta de o echipa de zidari.
Era mijlocul zilei cind tanti Fita, ingrijitoarea, i-a adus de mincare. Tanti Fita locuieste in comuna Tunari, “la curte”, n-are frica de elefant, a avut si ea o vaca, e drept nu una de trei tone, asa ca stie cum sa umble cu suflet de animal. I-a purtat mincarea cu roaba: 25 kg de morcovi, 25 kg de mere, 10 kg de portocale. Inca un drum cu roaba, plina, 25 kg de sfecla, 10 kg de orez fiert, 10 kg de banane, citeva chile de granule-vitamine si 27 de piini, mici, negre si rotunde. Elefantul maninca de vreo 100 de dolari pe zi, aveam sa aflu de la Ancuta Oprea, directoarea Gradinii Zoologice, o bruneta subtire si parfumata. Dupa ce-a terminat de mincat, Gaya vine in coltul grajdului, rasuceste trompa si asteapta ca tanti Fita sa-i toarne apa cu furtunul.

Tigrilor, unde vi-s coltii!?

Mai incolo se afla locuintele tigrilor si ale leilor. Sint sase tigri siberieni, trei indieni, doi lei batrini si doi lei tineri. Nu stau in simple custi felinele: au o casa de iarna, din care trec, printr-un tunel ingust, intr-o curte imprejmuita cu gard, numita voliera. In curte, un bazin cu apa, o masa din lemn pe care mitele astea uriase se intind pe spate cind au chef de alintaturi si o buturuga de care isi mai tocesc ghearele. Ingrijitor e un flacau din comuna Otopeni, Costel Flueraru. Nu i-a spus maica-sii ca lucreaza chiar la tigri, ca face femeia spaime grele, “stie ca lucrez la gradina si atit”. Are 23 de ani, o tigara intre buze si miinile pline de singe uscat. Tocmai a dat de mincare felinelor. O singura masa pe zi, intre 9 si 11 chile de fiecare. Carne de cal, de vita, de oaie. Si peste, o data pe saptamina.

“Carmol”, leul cu fata de betiv

Trecem prin dreptul celulei unde locuieste Elsa, o leoaica de 12 ani, cu leul ei, batrin, de 15 ani. “Asta n-are nume, da’ i-am zis Carmol, ca are fata de betiv”. Chiar seamana, are ochii lasati si coama ca un snop de fin calcat de o caruta. In libertate traiesc vreo 30 de ani, in captivitate, rar apuca 18. Leul ne-a zarit de-afara si vine spre noi. Intra in incaperea unde leoaica linge niste coaste de oaie. N-o priveste, miriie doar o data si femela fuge in curtea exterioara. Carmol pune o laba pe haleala, apoi se repede spre noi. Grilajul negru e la locul lui. Un raget cutremura incaperea. Scoate aburi puturosi dintr-o gura in care in loc de coltii unui rege al junglei vad doar dinti tociti, ajunsi ca niste zaruri mai mari. “De la batrinete...”. I-am privit atent pe ceilalti si am vazut ca mai toti, chiar si tigrii care mai au mult pina la moarte, au dintii tociti pina aproape de gingii. “De la lipsa de calciu... si de la viata in captivitate”. Si-n loc sa ma-nspaiminte salbaticia lor, i-am simtit invinsi. Fara lupta.

Rasol la ursi, hamsteri vii la serpi

De la tigri si lei am trecut pe la ursi, unde am vazut patru movile de muschi acoperite cu blana maronie infulecind cite o galeata cu carne fiarta si morcovi. Am ascultat din gura lui Costel episodul petrecut asta-vara cind un nesabuit a sarit gardutul, si-a bagat mina printre gratii si a ramas intr-o secunda fara doua degete.
Animale exotice sau autohtone, ponei, ciute, struti, corbi indiscreti, vulturi, si lebede negre despre care nu mai e loc sa povestesc. O privire am aruncat si-n crescatoria de hamsteri. In fiecare zi, pe la amiaza, citiva dintre ei sint intrerupti din rosul bucatelelor de lemn: mina ingrijitorului ii apuca de spinarea fragila si-i arunca de vii in cusca anacondei sau a pitonului indian. Abia atunci am inteles cum vor sfirsi puii de gaina sau iepurasii cu blanita alb-negru si ochii roz pe care niste muncitori ii descarcau dintr-o dubita, prinzindu-i de spinari si aruncindu-i intr-un tarc.

Cinice vecinatati

Papagalii Ara si mandrilul cu bot albastru care parca astepta rabdator un suflet caruia sa-i vorbeasca. Si am mai vazut o pantera neagra, invirtindu-se in cerc in jurul a patru pastravi aruncati pe cimentul celulei. Supla, cu blana ei lucioasa si ochii ca doua bijuterii pe care mori daca pui mina. Semana cu directoarea.
Intr-un vivariu se incolacea lenes Albino, pitonul, lasind minute bune puiului de gaina ce-i fusese aruncat aproape iluzia ca va muri de batrinete. Pe Felix, cimpanzeul, l-am gasit scarpinindu-se sub brat, pe Billy, macacul inalt de 40 de centimetri, pe care un vizitator l-a ars cu tigara asta-vara, rontaind o bucata de sfoara. Am ajuns si la tarcul unde stau inchisi trei lupi de Alaska. Doi masculi si o femela, sprinteni, cu blana curata. Si ei se invirteau intruna, unul in spatele celuilalt, intr-un cerc in interiorul gardului din plasa de fier. Si parca vedeam in ochii lor naduful, umilinta ca au fost cazati intre doua familii de porci-vietnamezi, parintii la dreapta si purcelusii la stinga custii lupilor. Purcelusii aleargau prin curte rostogolind, in guitaturi scurte, citeva bucati de sfecla. Porcii-parinti stateau in pragul cotetului, grasi, docili, usor nedumeriti, cu privirea atintita spre tarcul lupilor, ca niste gazde iesite sa se asigure ca le-au plecat musafirii. Acelasi subtil cinism, poate involuntar, al vietii de inchisoare l-am remarcat si cind am trecut prin fata vulpilor. Priveau fix la vecinii lor, porumbeii.