Prusia a intrat de mult în istorie. Unele din seriozitățile și curiozitățile sale au reușit și pasul – poate mai greu – în literatură. La 1 decembrie 1906 a avut loc la Berlin unul din cele mai spectaculoase dar și hazli procese din istoria Imperiului Germano-Prusiac (1871-1918). Pe banca inculpaților stătea cizmarul Wilhelm Voigt. Cu ai săi 57 de ani în spate nu era chiar ceea ce s-ar putea numi un subaltern exemplar al majestății sale regele Wilhelm al II-lea. La 16 octombrie 1906 inteligentului – în orice caz mai inteligent decât aparatul de stat militar al statului wilhelminean – cizmar i-a venit ideea năstrușnică de a se folosi de doctrina germano-prusiacă, conform căreia „omul începe abia la gradul de locotonent”. Cizmarul Wilhelm Voigt, născut la 13 februarie 1849 în localitatea Tilsit (azi oraș polonez), își cumpără la un negustor de vechituri din Potsdam o uniformă – nici nu era prea arătoasă – de căpitan de gardă. Astfel crescut în valoare cetățenească – prusiacă, bineînțeles – se duce la poligonul de tragere Tegel, ia acolo fără dificultate o duzină de soldați care chiar atunci ieșiseră din gardă sub comada sa, se deplasează cu trenul în cartierul berlinez Köpenick, mărșăluiește cu această trupă la primărie, îi arestează în numele unui „ordin suprem” pe primar și alți demnitari ai primăriei, confiscă casa de bani cu 4000 de mărci, îi escortează pe prizonieri la sediul jandarmariei din renumitul bulevard Unter den Linden și... se dizovă în aer. Zece zile după această „köpenickiadă” Wilhelm Voigt fusese arestat, bucurându-se deja de o simpatie nemărginită în rândurile oamenilor de rând din toată Germania, doar și-a bătut joc de „credința aproape irațională în militarismul imperiului wilhelminean, cu a sa adorare a uniformelor militare” (DONAUKURIER, 7./8 octombrie 2006). Unul din cei mai mari ziariști germani ai timpului, Maximilian Harden, a fost observator la procesul intendat „căpitanului din Köpenick”, și a consemnat: „Wilhelm Voigt a stat 27 de ani în inchisori și a știut ce era realizabil în Imperiul German al lui Wilhem al lui II-lea. Nu a purtat niciodat uniforma regelui și a fost ținut de soldați, jandarmi, chiar și de un ofițer de rezervă drept un căpitan prusiac. A reparat cizme și a lopătat cărbune, și totuși nu a folosit nici un cuvânt străini în mod fals și a citat propoziții din Istoria germană a lui Treitschke. A stat în fața tribunalului fără a se pretinde ceva deosebit, fără mândrie de boscar și rușine de păcătos, s-a dat foarte simplu. Și ceea ce spunea era mai puternic și mai fin nuanțat decât agitația inutilă – severă sau blândă – a studiaților din împrejur.” Delincventul a fost condamnat la alți patru ani de închisoare, beneficiind însă de grațierea majestății sale care a demonstrat „simț pentru umor scuril” (DONAUKURIER), fiind eliberat după doi ani de detenție. + + + + + + Și marșul lui în nemurire, adică în literatură? Îl datorăm renumitului scriitor german Carl Zuckmayer (1896–1977) care în anul 1930 a scris comedia „Căpitanul din Köpenick”.

La Varșovia a avut loc decernarea Premiului European de Film. Filmul german „Das Leben der Anderen” (Viața celorlalți) - regie: Florian Henckel von Donnersmarck - a fost premiat ca cel mai bun film european al anului. (Vezi și Cinci secvențe din viața și mass-media germană – 38) Tot o producție germană a primit premiul pentru cea mai bună peliculă de scurt metraj. Este vorba despre filmul documentar „Die große Stille” (Liniștea mare). Cele mai multe premii a obținut însă filmul spaniol „Volver” iar pentru opera sa de viață a fost cinstit renumitul regizor polonez Roman Polanski. Hanns-Georg Rodek își începe în ziarul DIE WELT din 4 decembrie 2006 articolul, dedicat evenimentului cultural de la Varșovia, cu o privire fructuoasă înapoi în alte timpuri europene: „Henckel von Donnersmarck este numele unei familii sileziene de nobili. Întemeietorul familiei a fost Henckel de Quintoforo în secolul XV, iar reședința strămoșească este localitatea Donnersmarkt. Aceasta se numește pe ungurește Csötötökhely, în limba poloneză Spiski Czwartek iar în cea slovacă Spisský Stvrtok, ceea ce denotă cât de contestată a fost această zonă în istoria europeană. Faptul că acum tocmai un german pe nume Florian Henckel von Donnersmarck câștigă în Varșovia poloneză Premiul European de Film, și asta cu o poveste care ar fi putut să se întâmple în multe țări ale acestui continent, este una din acele coincidențe care sunt mai mult decât hazarduri.” + + + + + + Un tablou care s-ar potrivii și multor regiuni (actuale sau foste) românești, fiindcă și aici s-a scris istorie în sus și în jos. Iată dovada că România aparține de Europa veche, cum a denumit-o odată un fost ministru de apărare (sau de război?!) american.

Asta este un partid demn de invidiat: Marxistisch-Leninistische Partei Deutschlands (MLPD) – Partidul Marxist-Leninist al Germaniei. Numărul membrilor: 2.000. Voturi în procente la ultimele alegeri parlamentare în Germania: 0,2%. Participanți la „demonstrațiile de luni” din Gelsenkirchen (sediul partidului), în zona montană Ruhr: între 30 și 60. Þelul partidului: conducerea clasei muncitoare în răscoala armată, distrugerea aparatului de stat burghez și instalarea dictaturii proletarialtului (citat dintr-un document al Organului de Apărare al Ordinii Constituționale din landul Renania de Nord-Vestfalia). Și motivul invidiei? - veți întreba pe bună dreptate. DIE TAGESZEITUNG din Berlin l-a dezvăluit și pe acesta, în numărul său din 6 decembrie 2006. Partidul a primit cea mai mare donație din istoria parlamentarismului german: aproape 2,5 milioane de euro. Donatorul se numește Michael May și motivul indicat este cât se poate de plauzibil: „Nu înțeleg de ce s-o duc eu mai bine decât alții?” + + + + + + Asta miroase a convertire spre comunism a lui Sfântu Nicolae (la catolici: 6 decembrie).

Ziarul DIE WELT din 7 decembrie 2006 a publicat o știre, preluată de la dpa (Agenția Germană de Presă), în care se comunică intenția scriitorului Maxim Biller de a părăsi definitiv Germania. (Vezi și Cinci secvențe din viața și mass-media germană - 31) „Eu, care eram întotdeauna un german așa de bun, am hotărât la sfârșitul acestei veri germane, să plec din Germania. [...] Voi merge acolo, unde zboară autobuze în aer și plouă din cer catiușe.” + + + + + + Na atunci, mult noroc și sănătate bună!

„Poet contra compozitor” titulează ziarul MITTELBAYERISCHE (7 decembrie 2006) din Regensburg și scrie: „Poetul Hugo von Hofmannsthal și compozitorul Richard Strauss stau azi în centrul unui proces la tribunalul din München.” Hofmannsthal renunțase cândva la drepturile sale de autor în favoarea compozitorului Strauss. Vorbim bineînțeles de opere comune ale celor doi oameni de cultură. Hofmannsthal a murit în anul 1929 și Strauss în 1949. + + + + + + Curios? De loc, fiindcă cei doi au dăruit lumii pe lângă opere nemuritoare și urmași muritori și lacomi.