Diaspora - prea conservatoare pentru limbajul dramaturgiei românești contemporane?


Sâmbătă, 24 ianuarie, asociația “România” din Gummersbach a prezentat la Köln spectacolul Teatrului de Comedie, “Dumnezeul de a doua zi” de Cornel Mimi Brănescu, în regia lui Marcel Þop.


Câștigătoare a marelui premiu în 2006 la “Concursul de comedie româneasca” piesa, care de fapt e mai mult o tragi-comedie, se adresează în special tinerilor de azi, celor care nu și-au găsit locul în noua societate, victime ale harababurii generale în care idealurile pălesc încetul cu încetul, iar dragostea, singura speranță de fericire, se sufocă și ea în conflictul dintre generații, a lipsei de înțelegere și comunicare.

Nici cele două personaje ale piesei, Ea și El, nu “comunică” pe scenă. Spectacolul e conceput din monologuri în care fiecare din cei doi își povestesc alternativ întâmplările, într-o relație interactivă cu publicul, un puzzle din care se alcătuiește întreaga poveste sub ochii spectatorilor.

Ea și El s-au cunoscut cu totul întâmplător, s-au îndrăgostit, ea s-a mutat la el, la bloc, unde mama Ei și tatăl Lui care își trăiau “o dragoste târzie” le-au sufocat iubirea care înmugurea, iubire care n-avea să se finalizeze niciodată, fata alegând drumul fără întoarcere. Nunta lor avea să aibă loc pe tărâmul celălalt, dar nu așa cum a visat-o ea. În mama Lui, și ea trecută în neființă, fata va întâlni, în fine, o mamă pe care ea n-a avut-o niciodată pe pământ.

Îmbinând realul cu fantasticul spectacolul se prezintă într-o formulă scenografică extrem de simplă, dar viziunea regizorală și jocul fără dubii al actorilor sugerează spectatorilor lumile diferite în care se găsesc personajele.

Actori de excepție, cu mare forță dramatică și sensibilitate Delia Seceleanu și Claudiu Bleonț combină cu măiestrie accentele comice cu cele dramatice, trecând prin toată gama de sentimente, transmițându-ne cu firesc și cunoaștere mesajul piesei.

Cu toate acestea, publicul din Köln nu s-a putut identifica sută la sută cu spectacolul.

Ca mai toate textele din dramaturgia contemporană, nu neapărat numai românească, această piesă, voit, recurge la un limbaj prea “colorat”, adesea vulgar, din păcate tot mai des practicat în vorbirea de zi cu zi. Chiar dacă intenția autorilor este de fapt critică, pe mulți îi deranjează. Mai cu seamă pe cei din diaspora, care sunt de mult plecați.

Dorind să aflu și cum au perceput actorii reacția publicului din Köln, i-am adresat câteva întrebări actorului Claudiu Bleonț:

- După 30 de ani de carieraă de teatru, înainte și după schimbările radicale din societatea românească, poți să descrii pentru ascultătorii postului de radio Deutsche Welle diferența și asemănările dintre publicul din țară și cel din diaspora?

- Asemănarea principală este ca mă și ne adresăm în aceeași limbă română, diferențele sunt că cei din diaspora au o parte de cunoaștere și aventură foarte interesanta și diferită de cei din țară, ei au o experiență a exilului, a înstrăinării de mediul românesc și interrelația lor cu altă cultură este diferită de a noastră și acest lucru face ca românii din diaspora să aibă un ceva în plus față de cei de acasă.

- Am pus această întrebare, pentru că nu știu dacă ai resimțit uneori uimirea lor care merge uneori până la refuzul așa numitei noi limbi române. M-am întreținut cu câțiva spectatori după acest spectacol și cel venit în urmă de la Teatrul Mic din București “Opt, nouă, opt nouă, fierbinte după 89”, care au față de vocabularul așa numit cool și modern o rezervă, o reținere aș putea spune. Þi se pare normală ție ca actor atitudinea diasporei față de limba româna actuală?

- Da, rezervă am simțit, fiecare are dreptul să-și stabilească propriul etalon de apreciere a lucrurilor și în ceea ce mă privește, eu joc niște personaje, cu textul lor, aseară personajele despre care vorbeam, care vorbesc într-un asemenea stil actual erau povestite de cele două personaje și comentate.
Sunt oameni care vorbesc și așa, nu toată lumea vorbește Hochdeutsch (limba literară) sau nu toată lumea vorbește și folosește limbajul academic pentru că nu sunt toți școliți și nu lucrează toți în același mediu literar. Deci se poate vorbi în orice fel pentru că oamenii sunt de atâtea feluri.

La încheierea interviului, l-am întrebat pe Claudiu Bleonț ce le-ar spune spectatorilor din Köln. Mi-a răspuns șăgalnic: „Alles Gute!“