Comunicat de presă

Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” și Catedrala Romano-Catolică Suceava organizează duminică 21 decembrie, la ora 12, la Biserica Romano-Catolică, un Recviem In Memoriam Vladimir Ghika, Un sfânt între Occident și Orient…
Preot Decan de Bucovina Ștefan Babiaș și Preot Dr. Vasile Demciuc vor rosti discursuri de cinstire a memoriei Prințului, Preotului și Martirului Vladimir Ghika.
Scriitoarea Angela Furtună va prezenta volumul „Fratelui meu din exil - Epoca stalinistă în România în scrisorile Monseniorului Vladimir Ghika. Un film. O expoziție. O corespondență inedită, semnată de Vladimir Ghika și adresată fratelui său Dimitrie, în Elveția, în perioada 1948-1952”, Ed. Galaxia Gutenberg, editor pr. Silviu Hodiș, text stabilit de Luc Verly, traducerea în Limba Română de Ana Boariu, Emanuel și Mihaela Cosmovici, Tehnoredactare Dan Holban și Emanuela Arteni (Vizual Graph – Roumanie), postfață de Theodora – Brândușa Palade, 2008. Proiectul a fost finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir.

Albumul „Fratelui meu din exil - perioada stalinistă în România în scrisorile Monseniorului Vladimir Ghika, prinț, preot și martir” a fost lansat recent, în ziua de vineri, 21 noiembrie a.c., la ora 16, la Târgul Internațional de Carte „Gaudeamus”, deschis în Complexul „Romexpo” din București, și s-a bucurat de binecuvântarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și personal de IPS. Dr. Ioan Robu. .
Volumul conține o colecție inedită de scrisori, trimise de Monseniorul Ghika în perioada 1948-1952 fratelui său, Dimitrie, fost ambasador și ministru de externe al României, plecat în exil în Elveția. Scrisorile au fost trimise în principal prin ambasada Franței la București și descriu instalarea progresivă a regimului totalitar și persecuția împotriva Bisericii Catolice din România. Această corespondență a constituit unul din motivele condamnării lui Vladimir Ghika la trei ani de temniță grea, așa cum reiese din sentința tribunalului militar.
Epistolele au fost redescoperite în 2007 în arhiva familiei lui Dimitrie Ghika, mai exact a nepoților acestuia, și au fost publicate în facsimil, transcriere în limba franceză și traducere în limba română.
Prezentarea cărții la Târgul Gaudeamus a fost făcută de nepoții lui Dimitrie Ghika, Geneviève și Daniel de Briey, alături de Anca Berlogea (alias Ana Boariu), Emanuel Cosmovici și Tereza Brândușa-Palade.

De remarcat faptul că este în curs de desfășurare la Roma procesul de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika. Acesta nu a fost numai un martir al credinței, al creștinismului, al spiritului ortodox și mai cu seamă al spiritului catolic, dar a fost și un precursor iluminat al ecumenismului.
Catalogul scrisorilor s-a făcut printr-un proiect sprijinit de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir și s-a dorit a fi un eveniment de seamă franco-român ce va stimula cercetările istorice, sociale, psihologice ș.a. pentru acea tristă perioadă din istoria României. În acest scop, au fost folosite și o serie de documente diplomatice, deosebit de explicite, emise în acei ani de Legația Franței în România și de Ambasada Franței pe lângă Sfântul Scaun. Un alt scop revelat deja al acestei cărți este acela de a permite descoperirea unei mari personalități spirituale europene: Monseniorul Vladimir Ghika.

Episcopul Alexandru Rusu (1884-1963), Episcopul V. Traian Frentiu (1875-1952), Episcopul Tit Liviu Chinezu (1904- 1955), Episcopul Vasile Aftenie (1899 - 1950), Episcopul Ioan Suciu (1907- 1953), Episcopul Anton Durcovici și Monseniorul Vladimir Ghika (25 decembrie 1873 – 17 mai 1954) sunt cei șapte episcopi catolici morți în închisorile comuniste.

Cu ocazia Crăciunului 2008 se împlinesc 135 de ani de la nașterea Monseniorului Ghika.
Monseniorul Ghika a lăsat un tezaur de Gânduri pentru fiecare zi și pentru zile care vin. Spicuind din această moștenire, să adăugăm existenței noastre îndemnurile sale pioase, bune de luat la drum în vremuri ca acestea, de pierdere a busolei omenirii:

Nu-L iubim pe Dumnezeu asa cum se cuvine dacă, iubindu-L, nu stim să-l facem iubit.

Felul în care Dumnezeu ne spune să-L iubim... Nu este: "Iubeste-mă", "dacă nu..."

Chiar pe asprele table de piatră ale Legii era scris:"Vei iubi..." si nu "Esti obligat să iubesti" sau "Trebuie să iubesti...". "Vei iubi..." este mai măret, mai categoric, mai frumos, mai patern sub această formă decât sub oricare alta...

Cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, singurii care stiu ceva cu adevărat, sunt cei care iubesc.
Dumnezeu dăruieste celor care dăruiesc.
Dumnezeu Se dăruieste celor care se dăruiesc.
Dacă stii să-L pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, o să-L regăsesti în tot ceea ce ti se întâmplă.
Viata este frumoasă prin ceea este.
Mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde.
Dar mult mai mult încă prin ceea ce dobândeste.
Tot ceea ce deformează viata nostră interioară se poate reduce la felul, mai mult sau mai putin constient, în care denaturăm în noi textul din "Tatăl Nostru".

Il loc să spunem "Tatăl Nostru care esti în Ceruri", ceea ce spunem este potrivit calitătii noastre sufletesti, "Judecătorul Nostru care esti la Tribunal", "Furnizorul Nostru care esti la Tejghea", "Creditorul Nostru care prea des ne bati la usă", "Cauza noastră primă al cărei efect pierdut în depărtări suntem", "Stăpânul nostru Suprem în fata căruia nu suntem decât pulbere", "Camaradul nostru cu care tratăm liber" - si asa mai departe, într-o dezolantă varietate... Nu mai spunem în adevărul lor tocmai cuvintele pe care Dumnezeu ne-a învătat să le rostim cînd ne rugăm. Tatăl Nostru... si care esti în Ceruri.

Cu cât Îl iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât simtim mai mult că vointa noastră se face nu numai asemănătoare cu a Sa, ceea ce ar fi natural (si n-ar merita să fie subliniat), dar, lucru surprinzător, că voinþa Sa devine din ce în ce mai asemănătoare cu a noastră...

A fi supus numai lui Dumnezeu - nu poate exista o libertate mai absolută decât aceasta, sioricare fiu al Bisericii o poate cunoaste...

"Itinerarul sufletului către Dumnezeu" este, aici pe pământ, calea urmată de Spiritul Sfânt de la Tată spre Fiu si de la Fiu spre Tată, prin mijlocirea tuturor lucrurilor.
Cele nouă coruri ale îngerilor în suflete cântă, în timp ce urcă scara:
A-L iubi pe Dumnezeu.
A iubi întru Dumnezeu.
A nu iubi decât întru Dumnezeu.
A iubi totul din dragoste de Dumnezeu.
A iubi totul întru Dumnezeu.
A nu iubi totul decât întru Dumnezeu.
A nu-L iubi pe Dumnezeu decât pentru Dumnezeu.
A nu iubi nimic atât de mult ca pe Dumnezeu.
A-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea lui Dumnezeu.
De la un Dumnezeu al filozofilor la Dumnezeul cel Viu... Dumnezeu despre care se vorbeste... Dumnezeu care vorbeste... Dumnezeu care ne vorbeste... Dumnezeu care ne vorbeste despre El... Dumnezeu care vorbeste până si în noi...

Poti avea dusmani. Tu însuti n-ar trebui să fii dusmanul nimănui.

A sti cum trebuie să-ti iubesti dusmanii, înseamnă a începe să întelegi ce este Dumnezeu.


Dacă nu iubesti din profunzimea ofensei care ti-a fost adusă, încă n-ai ajuns cu adevărat să răscumperi, prin bine, răul.

Nu reprosa nimănui ingratitudinea sa fată de tine. N-ai reusi decât să-i faci ingratitudinea mai putin ingrată, fără să aduci vreun remediu potrivit greselii sale. Acestea sunt obligatii care, pentru a fi bine făcute, trebuie să fie îndeplinite de altii decât de fiinta nesocotită sau rănită.

A fi tratat cu ingratitudine: unul din felurile - si nu cel mai neînsemnat - de-a semăna cu Dumnezeu.

Simtită, o absentă de Dumnezeu e mare ca însusi Dumnezeu si, tocmai prin aceasta, ea ni-L readuce ca prezentă, în chip straniu si uluitor.

"Dacă par a nu-ti da nimic, o fac pentru că Eu vreau ca tu să pari a-Mi da ceva..."

Dumnezeu si-a deschis gura ca să spună: "Să se facă Lumină !" si s-a făcut Lumină. - Acelasi lucru s-a petrecut uneori si în sufletul tău. - Dacă alteori însă această gură - totusi atât de apropiată si de dătătoare de har- părea să se fi închis făcând loc întunericului cu aceeasi fortă cu care a făcut lumină, nu te teme. Dimpotrivă, lasă bucuria să te îmbete... Buzele se-nchid când vor să sărute... Repetă dimpreună cu Cântarea: "Sărutul gurii Tale Tu mi l-ai dat".
Pentru a săruta, buzele se-nchid.

Suferinta este [...] o vizită a lui Dumnezeu; un fel de sacrament nemaiauzit, prin care Fiinta eternă vine la noi, pe fondul unui neant, al unei absente, în care privatiunea, nu numai de un lucru, ci de un lucru iubit, posedat ori dorit, înseamnă Dumnezeu si poate produce un har [...] Este o vizită, dar una misterioasă, o vizită a Fiintei supreme, pătrunzând în noi tocmai prin acea imputinare a fiintei noastre, prin acea lezare a iubirii noastre..."

(Vladimir Ghika - "Gânduri pentru zilele care vin"