poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5195 .



Agroturismul se sinucide cu termopane
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rradu ]

2005-11-18  |     | 








Nascut acum mai bine de un deceniu, agroturismul romanesc a ajuns la virsta pubertatii, dar creste nefiresc, jumatate om, jumatate termopan. Boala ce-l macina pe dinauntru se datoreaza chiar parintilor sai. Ei l-au industrializat.

Pe strada asta din Moeciu de Sus, s-au inghesuit una in alta zeci de casoaie la care alearga bucurestenii la sfirsit de saptamina povestind naivilor, la intoarcere, ca au fost „in agroturism“. Pensiunea „Nicoleta“, doua corpuri de cladire, unul are 7, altul 14 camere, un foisor urias, o sala de mese separata, cu zeci de locuri. Muncitorii lucreaza sa mareasca aceasta casa-mamut. Gazda, Nicoleta Preda, e la bucatarie. O femeie intre doua virste, care nu-i scapa din ochi pe constructorii ce-or sa-i termine o alta sala de mese, de 60 de locuri, unde ii vor petrece turistii de Revelion. Actuala sala de mese, cu 35 de locuri, arata ca o cantina mica a unei intreprinderi de stat. Fosta bucatareasa la o unitate militara, Nicoleta Preda si-a crescut afacerea, inceputa de la trei camere, cu banii sporiti nu atit din agroturism, cit de gaterul de care se ocupa barbatul ei. Camerele arata gustul Nicoletei, care pare a jindui de-o viata sa locuiasca la oras, eventual intr-o policlinica: termopane, draperii portocalii din plastic, gresie peste tot, mocheta pe jos, tablouri de bilci. In aproape toate casele din Moeciu, aceleasi draperii stau de straja termopanelor, alaturi de scaunele din inox, cu spatare din imitatie de piele. „La citi oameni imi intra in casa, dau uneori o fuga si dupa un piept de pui la Metro, in Brasov“, recunoaste Nicoleta. Dar se jura ca are timp sa se ocupe de toti turistii, chiar cind casa e plina. „Agroturism facem aici, ce altceva!?“, zice ea, deranjata de intrebare.

Oaspete, iar nu client

Agroturismul este cea mai pretentioasa dintre ramurile turismului rural. Turism rural se cheama ca face si un banal hotel, prin simplul fapt de-a fi situat la tara. La Moeciu, Complexul „Cheile Dimbovicioarei“ este o copie de succes a unei constructii bavareze cu zeci de camere, dar nimeni de aici nu are pretentia ca face agroturism. Sederea in agroturism se petrece mare parte in interiorul unei case cu maximum zece camere - sase spun ai nostri - zic francezii. Patru lucruri diferentiaza agroturismul de orice alta forma de turism. Locuim intr-o gopodarie rurala, mincam bucate produse in casa in proportie minima de 60%, deci gospodarul e un mic fermier, avem la dispozitie agrement rural, cum ar fi o partida de cosit sau de muls vaca, iar intre actorii din acest mic univers se nasc mai degraba relatii ca intre gazda si oaspeti decit ca intre patroni si clienti. Confortul se masoara in margarete, nu in stele, ca la hotel.

Cam astea ar fi principiile acestui tip de turism, unele regasite chiar in manualul de management al agroturismului, scris de Maria Stoian, sefa Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural – ANTREC. Dar domeniul e gestionat in lume nu doar de legi, ci si de exigente cutume de breasla.

Industrializare fortata

Buricul agroturismului romanesc este in zona Bran-Moeciu, doua comune aflate la circa 30 de kilometri de Brasov. Oraseni prosperi si-au refacut in ciorchinii de case cu pina la patru etaje paradisul imaginat de ei pentru un weekend reusit la munte. Lunar, vin in zona peste 10.000 de turisti atrasi de aerul de munte si de promisiunile agentiilor de turism. Aici s-a infiintat in 1994 Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural – ANTREC, cea mai mare si mai sonora entitate juridica de promovare a turismului rural romanesc. In ultimii ani au aparut la Moeciu 500 de case de vacanta, la Bran vreo 200. Li se adauga 200 de pensiuni la Moeciu si vreo suta la Bran. Case uriase, multe cu peste 15 camere, ce-si spun „pensiuni agroturistice“. Sint si pensiuni cu cite patru-cinci camere, cum ar fi „Casuta din Povesti“ sau Pensiunea „Liliana“, unde ramine in picioare prezumtia de agroturism.

Toate casele aflate acum in constructie contrazic prin marime orice principiu al intimitatii. Pensiunea Maria Clinciu, 18 camere, Pensiunea Mimi, 27 de camere, Pensiunea Nicoleta (Preda), 21 de camere, Pensiunea Ioana Monte Carlo, 20 de camere, Pensiunea Luminita, 24 de camere, toate isi spun „agroturistice“.

Atrage iarasi atentia Vila Bucegi, cadorisita de fostul ministru al Turismului, Agathon, cu cinci margarete. O constructie rece, cu aceleasi draperii, termopan si mult inox pe interior, numita vila pentru a putea eventual creste numarul de camere peste cel admis unei pensiuni, isi spune si ea, prin vocea unui cumnat lasat de paza, „pensiune agroturistica“, desi nu ofera nimic de mincare, nici macar un ou fiert. Gasim in schimb sauna si jacuzzi.

La Bran, aproape de un supermarket cu nume de lup, te indeamna o multime de indicatoare sa opresti la „stina traditionala“, intr-un complex de vile ce poarta numele comunei. Nu mai putin de patru vile compun asezamintul, fiecare cu cite 9 camere, „cit permite legea“, zice o functionara de la un birou pe usa caruia scrie „Receptie“. Un restaurant cu 40 de locuri jos, la poalele unui deal, deasupra o alta circiuma, cu 75 de locuri. La urcare poti mingiia prin gardul unor tarcuri un cerb, o caprioara si un ponei, asa, cit pentru o tusa de salbaticie. La stina nu e nimeni, trebuie sa dai telefon si sa vii in grup organizat ca sa apara ciobanul si sa mulga oile pentru camera ta de luat vederi.

Nici o pensiune declasificata

Cine ar trebui sa vegheze la respectarea granitei dintre agroturism si orice alt fel de turism? Exista comisii de autorizare, din care fac parte un reprezentant al Autoritatatii Nationale pentru Turism (fostul minister), unul din partea primariei si unul de la ANTREC, singura asociatie de profil care a primit acest drept. Teoretic, o pensiune este controlata o data la trei ani, dar pina acum nu a existat nici un caz de declasificare pentru nerespectarea normelor agroturismului.

Ultima lege, adoptata in 2002 la sugestia ANTREC, este extrem de permisiva, precizind, spre exemplu, ca doar 20% din bucate trebuie sa fie de productie proprie. Asa incit orice motel isi putea pune zorzoana de „agroturistic“ si profita, pina acum citeva luni, si de scutirea de impozit pe profit pe zece ani. De ce nu este interesat ANTREC, ce-si spune „asociatie non-profit“, sa creeze si sa respecte normele firesti ale agroturismului, de vreme ce una dintre functiile sale este cea de „controlor al calitatii produselor standard“? Pentru ca rolul sau de asa-zis arbitru neutru este doar pretextul pentru o prospera afacere.

Cantitate in detrimentul calitatii

ANTREC are 3.600 de membri. Fiecare proprietar de pensiune plateste o cotizatie de 20 de euro pe an pentru fiecare camera. La o medie de sase camere pentru o pensiune, rezulta 120 de euro pe an. Inmultim cu 3.600 de membri si obtinem 432.000 de euro pe an. Se adauga cite 10 euro pe an, costul prezentei unei pensiuni pe site-ul ANTREC. Si abonamentele, 18 euro/an, la revista „Viata la tara“, tiparita in cinci mii de exemplare. Si contravaloarea, mereu variabila, a cursurilor de management agroturistic predate de angajatii ANTREC si fara de care un gospodar nu-si poate deschide o pensiune.

Acesta ar fi, abia schitat, portretul financiar al asociatiei non-profit ANTREC, in rolul ei de arbitru care ar trebui sa vegheze la respectarea normelor agroturismului romanesc. Un arbitru care incaseaza sume enorme nu din prestatia membrilor, ci din numarul lor. Ba mai mult, rolul de arbitru e dublat de cel de jucator, prin firma de turism „Bran Imex“, condusa de insasi presedinta ANTREC, Maria Stoian. Daca ANTREC ar opera cu criteriile adevaratului agroturism, cotizantii s-ar imputina teribil. Maria Stoian ne-a declarat ca au fost citeva pensiuni excluse din ANTREC, pe motiv ca „nu au respectat rezervarile sau au marit preturile cind clientul a ajuns in fata portii“. Dar nu-si mai aminteste macar un exemplu de pensiune data afara din asociatie pe motiv ca nu a respectat normele de agroturism. „E casa omului, nu-l poti obliga sa scoata «Rapirea din Serai» de pe pereti“, spune Maria Stoian. •

Sapte principii pentru adevaratul agroturism:

1 – Numarul de camere sa nu fie mai mare de sase, astfel afacerea poate sa ramina una de familie, iar arhitectura sa respecte amprenta locului.

2 – Mincarea traditionala - cel putin 60% din bucate sint de productie proprie.

3 – Primirea - prietenoasa, iar regimul - de ospetie.

4 – Agrement rural - drumetii, partide de cosit sau de hranit animale, taiatul lemnelor; o nunta, un botez, dansuri cu prilejul sarbatorilor.

6 – Turistii sa poata cumpara produse ce-ar exprima identitatea locului, de la brinza, tuica pina la sacose, stergare, oale etc.

7 – Cu cit sint mai putine pensiuni intr-un loc, cu atit agroturismul este mai veritabil.

• Sibienii contraataca

Riposta la industrializarea agroturismului vine de la Sibiu, unde s-a format o alta asociatie de turism, una regionala, cu 47 de pensiuni membre, numita „Asociatia de Turism Rural Transilvan“. La fel ca alte asociatii ce activeaza in Bucovina, Maramures sau Apuseni, ATRT incearca sa impuna membrilor sai norme mai severe decit cele strecurate in lege de rivalul cu acoperire nationala: numarul maxim de camere este 6. „Sansa noastra e tocmai ca ne-am dezvoltat mai lent, spune Dumitru Campean, profesor de istorie si proprietar de pensiune cu patru camere in comuna Gura Riului. Asa putem invata din greselile altora, care-au industrializat agroturismul“. Dumitru si nevasta-sa, Chivuta, si-au modificat spre ruralitate casa pe care parintii lor se straduisera s-o indrepte spre urbanitate: „Se vaita mama ca am refacut-o cu birne, cotloane, cu straite pe pereti si la ferestri ca la 1900“, isi aminteste Chivuta. Din mina tinerei educatoare de gradinita ies si zeama acra de vitel, si friptura cu sos de coacaze, si topsa (amestec de smintina, ou si mamaliga), si cascavalul de casa. Rivalul ei in tainele polonicului e tocmai in celalalt capat al Marginimii Sibiului, pe Valea de Argint a Cisnadioarei, la Pensiunea Salistean. Bebe Salistean (foto), medic veterinar, gestioneaza o pensiune cu patru camere. Are in batatura aproape tot ce se cheama oratanie buna de aruncat in cuptor, cai de tras sanii si calesti, porci si vitei de mingiiat sub gusa, dar si de tavalit pe pat de cimbru prin tigaie. Mai nou, si-a luat si un magar, nu ca i-ar folosi la ceva, dar da bine in peisaj.


Remus Radu


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!