poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-23 | | Scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România Domnule Nicolae Manolescu (fără “stimate” - pentru că nu vă stimez), Am urmărit interviul Dvs. transmis de postul TVR Internațional joi, 13 octombrie 2005, în cadrul căreia ați făcut afirmația - iresponsabilă și revoltătoare, în opinia mea - că semnatarii Protestului PRO Paul Goma, printre care și eu (publicat de săptămânalul pe care îl conduc, New York Magazin, în numărul 436, din 21 august 2005, la pagina 11), ar fi “inși mai mult decât dubioși, de prin alte părți, gen Pleșea, de la New York, și alții, de prin Canada, bine cunoscuți pentru simpatiile lor legionare” (!?!) făcând însă o singură nominalizare: scriitorul Gabriel Pleșea, președintele Foreign Press Association of New York, corespondentul cotidianului România Liberă la New York, membru al Uniunii Scriitorilor din România (al cărei președinte sunteți !?!) și unul dintre colaboratorii mei cei mai apropiați. Având în vedere afirmația foarte gravă făcută de Dvs. în interviul menționat, dar și faptul că mă număr printre semnatarii Protestului PRO Goma, vă întreb: 1. Care sunt scrierile mele cu caracter legionar publicate în cei aproape 10 ani de când conduc săptămânalul de limba română New York Magazin?; 2. Cum explicați faptul că singura persoană nominalizată de Dvs. este scriitorul Gabriel Pleșea, cunoscut fiind faptul că domnul Pleșea se numără printre cei mai aprigi critici și demascatori ai cameleonismului Dvs. politic, începând cu “contribuția” pe care ați avut-o la distrugerea Alianței Civice și a Partidului Liberal și terminând cu simpatia consecventă față de Ion Iliescu, fost președinte al României și fost șef al PSD?; 3. Cum se face că mulți dintre semnatarii Protestului PRO Paul Goma sunt (încă) membri ai Uniunii Scriitorilor? Să înțeleg că Uniunea condusă de Dvs. numără și unii membri care au “simpatii legionare”? Consider că afirmația pe care ați făcut-o aduce grave prejudicii morale tuturor semnatarilor Protestului, și că o persoană aflată în poziția Dvs. nu are nici autoritatea și nici dreptul de a jigni, într-un mod iresponsabil, personalitățile remarcabile din țară sau din Exil care nu au făcut altceva decât să ia atitudine față de tratamentul incalificabil la care este supus cel mai important exponent al disidenței anticomuniste din România, d-l Paul Goma. După ce l-ați pedepsit pe d-l Liviu Ioan Stoiciu cu destituirea din funcția de redactor șef adjunct la Viața Românească pentru publicarea unui articol cu caracter chipurile antisemit (fără să citiți măcar textul!), după ce l-ați cocoloșit ani de zile pe Ion Iliescu (deși erați, parcă, “liberal”), iată că acum veniți în fața a milioane de telespectatori și folosiți calificative denigratoare la adresa unor membri ai Uniunii Scriitorilor și a unui grup de oameni cinstiți care apără un simbol al luptei împotriva comunismului, un sistem criminal, care Dvs. v-a adus atâtea beneficii. De aceea, vă cer: 1. Să vă cereți scuze, public, semnatarilor Protestului PRO Paul Goma pentru afirmațiile făcute în interviul din emisiunea TV citată; 2. Să demisionați din fruntea Uniunii Scriitorilor, lăsând locul unei persoane care să elibereze această instituție de minciună, cenzură și manipulare a opiniei publice. Grigore L. CULIAN, editor New York Magazin New York, 15 octombrie 2005
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate