O pierdere pentru lumea artei pe care, într-un interviu acordat la câteva ore după aflarea veștii, actorul francez Gerard Depardieu, vizibil mișcat, a sintetizat-o astfel:

„Chabrol avea de toate. El reprezenta istoria filmului, avea pasiune, păstrase un suflet de copil, cu bucuria și râsul din rărunchi".

Nu doar cele peste 60 de filme pe care le-a semnat l-au făcut mare, Claude Chabrol a fost temut - cu respect - de către colegii de breaslă datorită umorului său negru și criticilor acerbe aduse la adresa a tot ce nu funcționa în societate.

Cu filmul „Þipă dacă poți" / „Les Cousin“ avea să câștige, în 1959, la Berlin, „Ursul de Aur" - și, de atunci, a reușit, cu o periodicitate anuală rareori întreruptă, să „trezească la realitate" prin filmele sale sarcastice, adevărate analize cinematografice brutale.

Împreună cu Francois Truffaut și Jean-Luc Godard va influența o întreagă generație și se va impune prin stilul „Nouvelle Vague". Filme de neuitat rămân Le boucher (1970), Les noces rouges (din 1973) sau La Ceremonie (1995).

Anul trecut, Patriarhul cinematografiei, pe care părea că nimic nu-l poate opri să regizeze un film după altul, a fost onorat la Berlinală pentru creația sa de o viață.

Împlinise 80 de ani dar, zilele trecute, a fost oprit pentru totdeauna de destin, iar colegii săi, dar nu numai, „sigur îi vor simți lipsa", cum avea să declare Nicolas Sarkozy în cuvântul de rămas bun adresat unuia dintre cei mai importanti regizori, actori și scriitori care, cu puțin înainte de moarte, mărturisea că „generația noastră nu s-a gândit la carieră, noi am vrut să creăm numai opere unicat. Astăzi", sună sentința dată la finalul vieții de Chabrol, "nu știu cine mai face filme adevărate".