Îmi amintesc
de vremurile
în care stacojiul cărnii
se prelingea
pe pereții oalelor de lut.
(se întâmplă câteodată ca filmul să fie drulat ancestral)

Reîntorcându-mă
în epoca de pitra,
întreg sufletul îmi era împietrit
de vedenii.

Doream scăpare,
eram schingiuit
de animale preistorice.

Am scăpat în viitor,
în anul 800,
când eram vrăjitor în
Þara Galilor-
tăiam pancreasul crud al unui bivol
și-l frigeam
în adâncul rotisor
al timpului.

Am ajuns în 2004...
când îmi fierb Creierul
pe caldarâmul încins
al Internetului...

Peste mii de ani,
pe planeta XYz
îmi voi stoarce inima
de uraniu
pe craterele sitelor
fanatice de oțel inoxidabil...