Visele s-au desprins din noi încarnate într-o nouă lume,
Omul fără vise și-a divizat viața în colonii ale neființei,
Lume de entități spectre revărsând oceane de vise peste realul anost înghițit de dune
Evoluând hiperbolic pe asimptota dorințelor împlinite, cu visul -carnea purificată a ființei.

Noaptea s-a desprins din noi reorientând moartea din neființă spre întuneric,
Și-a scris odiseea apusului de soare în rune,
Pictează spectre irizând întuneric într-un tablou himeric,
Creează poeme – apologii ale negrului – și își pune ființa îndoliată pe strune.

Ascunsă-n umbra omului, moartea s-a desprins din noi,
Reorientând viața omului ca un vector de la zero spre nemurire,
Umbra s-a desprins de om ca o hologramă destrămată de roi,
A devenit pată pe aripile unui înger, din paradis creând iadul pentru omenire.