poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-30 | |
În căutarea timpului pierdut
Pornit-am toți odată; Multe drumuri și văi am străbătut Fără prejudecată. Și iată, am ajuns la mare; Fermecați, visăm cum cerul E o oglindă pentru soare Care naște-n noi eternul. Și iată, am ajuns în rai, Mă simt sorbit de apă. Iată, te chem, iubito: Hai! Marea-n sărutări te-ngroapă. Umed e al tău zâmbet pe buze... Algele-ți îmbracă trupul, te alină; Ne vom scufunda printre meduze, Vom fi eu, rege, și tu a mea regină. Dintre valuri înspumate-am răsărit, Iar eu nu pot să mai zic nimic - Sunt doar un mut. Printre nămol și alge castel am făurit; Gura mi-e sorbită de al tău sărut. Îți alint suvițele de păr umede, Þie, steaua mea feerică de mare... Plutim ușor prin ceață, printre unde, Respirăm printre pești, alge, sub soare. Suntem în larg două trupuri ușoare, Uitați de lume, ca doi frați - Copiii lunii adoptați de mare, Cei de-a pururi îmbrățișați. Gura ta fierbinte mă-nfioară plăcut, Briza moale abia că ne adie; Simt că a doua oară m-am născut, Ca un perfect! ...tânăr pe vecie. Stropi de plumb ne poartă bine Și înotăm de zor; Briza pe aripi ne ține Iar brațele mă dor. Am privit cu atenție, val cu val, Cum marea nu mai e blândă Și s-a izbit de soartă; Și nu mai găsim de loc drumul spre mal, Iar visul meu a devenit o epopee moartă. O furtună aspră ne-a înnegurat de tot, Nori acoperă soarele - e coșmar; Eu pur și simplu nu pot să înot! Nu mai pot! Apa respiră cu aer solitar. De ce sunt nori? De ce valul nu mă ține? De ce nu moare moartea ce-a sosit? Încerc să te prind iar în strânsoare bine Dar nu mai pot! Doar viața a murit. Acum orizontul devine zare urlătoare, Briza începe să țipe de mânie. Panorama morții ne înfulecă scrutătoare Căci nimic nu durează o veșnicie... Peștii o iau razna, ne mușcă de picioare, Tu te sperii și-mi dai drumul în groapa adâncă, Dar parcă nu e rău și nu simt că mă doare, Doar văd albastru-n gol până mă izbesc de-o stâncă. .................................................. Mă scald în așternut cu-n nod în piept, Mă trezesc orbit și lacrimile-mi curg. Adulmec plin de pofte moartea: un concept, Mă face să mă scol pe plaja din amurg. Aici, iubita mea, e liniște și bine, Și căutând vreo mie una zile-n mine Mi-am regăsit senin în nopți ultramarine Tot binele și liniștea, frumos, în tine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate