dansul picioarelor roșii


alison. suspendată în mijlocul câmpului face din asta o distracție și un joc
așa cum face vântul de primăvară în proaspetele fire de iarbă, pentru prima dată desculță,
întinzându-și gleznele peste rădăcinile moi, tăindu-și pielea în acele înalte,
alei cu spini până la gambe, roșii picioare mișcându-se ca într-un dans
undeva în balansul roșiatic al ierbii de primăvară
ea fără rochie și fără pantofii cu tocuri să se apere de ea însăși,
așa cum soarele se apără în fiecare seară de pudoarea lui masculină
care îi încinge obrajii până se scufundă mult mai departe de cadrul acesta în mare

pe câmp se întinde o cale ferată, doar o posibilitate de drum
pe care trenuri virtuale generate de linia de înaltă tensiune
zboară with lightning speed ca niște gânduri către ploiești
e un asfințit ușor în iubirea lui pentru mine,
cu palmele rotunde ca semisferele soarelui care se ascund în mare,
una mângâie piciorul ei drept, alta încălzește șoldurile și pământul în care-și lasă urma
mereu este vorba despre mine alison și despre femeile false ale norilor,
bal cu vals roșiatic de rochii largi se desenează singure pe cer cupluri în îmbrățișări,
periodic vântul de seară le trage de linii până totul dispare
și rămâne o ultimă fâșie de soare, poezie roșie sau semilună în doi,
față în față cu zâmbetul lui alison – pot spune că stau pe pământ,
pot minți că iubesc și o altă planetă fără să fiu femeia vreunuia
dintre aștrii ăștia doi, prefer iubirea ta și atât-

deplină noapte în curând, only one time for resurrection of my name,
iarba care îmi atinge obrajii miroase a vinuri verzi, a parfumuri verzi
și a femei tăvălite acolo. totuși trează aștept ploaia care să-mi șiroiască pe față
în drum spre pământ picăturile să descrie căi ferate pe coapse
și să lase câteva versuri lichide pe sâni până dimineață să plouă
și mâine să plouă și eu să nu mă mai ridic din pământul moale…
false zile de aprilie când mâna secerătorului piaptănă iarba ca părul unei femei
și vede dacă e bună de cosit sau o să mai aștepte până ce alison…