*

Hei, te rog să-mi dai un câine,
Vreau să aud cum urlă noaptea
La lună
Cum urlă în cor cu câinii vecinilor
Atunci când stăpânii sunt plecați în concedii,
Hai, dă-mi un câine bun
Păzitor
Care să nu se sinchisească de
Zbieretele puștilor
Când joacă fotbal pe stradă,
Care să stea nemișcat
Când trece câte-un diavol prin casă
Însoțit de parfumuri străine
Dă-mi un câine
Zurbagiu
Care să meargă ridicat în două labe
De-a lungul frânghiilor cu rufe
Proaspăt întinse,
Să savureze pe-ndelete aburul de detergent,
Și dă-mi un câine care să se scarpine,
Să-și arunce căpușele pe covor
În așteptarea promisului
Front Line
Pe covor,
Prin dormitor,
Dar dă-mi un câine
Care să nu tresară
La focurile de artificii
Ale sărbătorilor orașului,
Și fă-mi Tu, mie,
În mod cu totul și cu totul
Special
Un câine cu timpane de oțel.






*

Azi pe terasa mea stau și-mi ascut mintea
La o imensă ascuțitoare universală
Cum își ascute lupu’ limba
Și caprele trec.

Parcul are dureri de picioare
Păsările au penele mai rare
La o imensă ascuțitoare-mi ascut mintea,
Petrec.

Pe terasa mea desenez oameni din memorie
Spre o imensă ascuțitoare universală
Trec.

Cum se ascute lumina din lut
Stau și ascult
Oameni scâncioși
Vor să cadă-n picioare
Cu sufletul moale.
Stau și ascult cum se-ascute
Lumina din lut.
























*


În fața suprafeței stă luciul
În fața lui stă strălucirea
Apoi, văzduhul care vibrează,
Apoi
Chemarea.







































*

Și ai prietenii pe care îi meriți
Vântul care îți bate în păr
Și soarele care îți bate în ochi
Mergi singur
Într-o mare plimbare
Ca-ntr-un final de film
Din contre jour
Cade Amazonul
În miriade de stropi strălucitori



































*

De când m-ai născut
Tu aveai pietre în mâini
Þineai pietre în mâini
Și cu ele mi-ai spart capu’
Ce mai urlam
Și sângele ce-mi mai curgea pe ochi
Tu m-ai născut cu pietre în mâini
Și sângele-mi curgea pe ochi năframă
De-atunci și până-n ziua de apoi
Eu urlu discret
Și sângele-mi curge pe ochi
Năframă violet
Se aude și astăzi când scriu
Un urelt auriu
Mă uit, toți au pietre în mâini
Știu și pe unii care
Urlă cenușiu
Eu dar, scriu implacabil
Tu m-ai născut cu-n creier cenușiu
Tu m-ai născut cu pietre în mâini
Eu văd pietrele astea
Care zboară-ntre oameni
Ele nimeresc capete, coarne
Ele nimeresc capete pătrate
Ele nimeresc suflete sparte
Ele nimeresc animale și plante
Ele nimeresc rădăcini, frunze, fructe și flori
Ele nimeresc trecători
E o masă de pietre printre culori
E o masă de pietre și de nori
De ce să te mai străduiești să ridici mâna
Mai bine dai cu tine în mine
Mai bine dai cu tine în noi
Eu, lumea
Pe unde trec Eu se face din piatră noroi

Ay
A iovi, iovire
Arsenal de grație
Arsenal de război
Pe unde trec Eu
Ay
A iovi, iovire
Arsenal de iubire
Pe unde trec Eu
Se petrece ceva mlăștinos
Și pietrele care sparg capetele
Se sparg cu uimire
Se petrece ceva nu prea frumos
Pietrele cad pe jos,
Se amestecă cu apă
Se fac pată

Taci cu mama
Taci odată!

Ay
Totul se supune unui proces
De incantație
De deflorație
De decantare
De aspirație
Ay
Eu am amintiri din făină
Dinainte de-a mă naște tu cu pietre în mâini
Dinainte de-a mă face tu pâine
Dinainte de-a mă pune tu la uscat
Dinainte de-a mă face pesmet
Savarină
Pamflet
Eu am amintiri de când eram Fifi înaripatul
Și zburdam prin făină
Prin munți de făină în fabrica Băneasa
Și ieșeam pe geamul directorului
Deasupra podului Băneasa
Și ningeam făină de pe aripi
(Peste oamenii plouați)
Eu am amintiri din făină
Și-n visele mele Eu -
Și lumea asta era un decor
Prin care
Zburdam mielișor
Eram michelagnol
Numai de când m-ai născut tu
Cu pietre în mâini
Mi s-a pus o distanță-ntre trup și suflet
Mi s-a pus un spațiu în timp
Și mă tot feresc de pietrele-aruncate-ntre ele
Să luăm așadar un pic de mâzgă
Să luăm așadar un pic de noroi
Să facem mâncare la păpuși
Doi
Noi
Solitari
În fața blocului
Pe păturică
În ceșcuțe roșii de plastic
Între timp, iar, apoi…





































*

În lift
La parter
Aerul miroase a crizanteme.










































*

So I saw the tormented face of absolut nothing.
The point of view with no point to be seen.

Piticul își înfipse colțul conic în pisică,
Viața se ridica la gestul
Omor
Cine e mai puternic decât Y Y
Și cine spune că puterea are conștiință
Încearcă să oprești un tigru să ucidă
Încearcă să oprești un tigru să ucidă un tigru

Cosmosul își născuse discret un nou blazon
Într-o lume de secrete
Doi tigri ucigași, alăptându-se.

So I saw the face of infinite absolut’n nothin’.


























*

În camera rece
Fetița se joacă cu păpușa
Pe canapea.
Vântul bate alb,
Vladimir își zornăie pintenii la intrare
Își scutură tunica
Se așează la masă
Și duce spre buze ceașca fierbinte de ceai
Ceașca de ceai se desface bucăți
Fiecare ciob reflectă în
Cristalul său lichid-auriu
Imaginea lui Vladimir ce duce spre buze
O tortiță de porțelan
Și femeia
Care se joacă pe canapea
Cu moartea.





























*

Când te trezești într-o lume fără temple
Atunci visezi unul.
Dar cum poți să povestești o revelație?
Survolezi
Construcția albă
Din marmură vie
Și pentru o clipă
Urci și cobori treptele pe dinafară.
În dreapta – marea,
În față, munții,
În spate se simte orașul.
O singură fereastră uriașă
La-ntretăierea celor două brațe
Face ca lumina dinăuntru
Să fie lumină de luminător.
Apoi adaugi femeia cu sacoșe
Care-l invită la masă pe bețivanul ratat,
Ca să fie mai sexy
Poți să adaugi femeia sexy
Care-l invită la masă pe bețivanul ratat,
Poți să pasezi sacoșele unui rocker -
Rockerul și rapperul ascultă muzici din
Același walkman,
Împing același căruț în care zbiară ăla mic,
După aceeași ușă de biserică ,
Omul de afaceri (asta-i căutată rău, vai mie!)
Oferă din portofelul de piele
O bancnotă mare
Cerșetorului umil.
Se răzgândește și-i oferă
Întreg portofelul
Mirosind în semn de adio
Pilea sa - moale, havan,
Iar cerșetorul zâmbește șmecher
Și adulmecă în semn de bonjur
Pielea sa - moale, havan.
Hai la primar să cerem aprobări,
Găsește arhitectul și constructorul
Care să-și țină pliscul,
Totul trebuie să se desfășoare într-o taină mare
Muncitorii
Și banii, domne, banii,
Păi tu-ți dai seama, domne,
Cât costă o construcție de asemenea anvergură?
În mijlocul orașului? – zice primarul,
Nici pomeneală!
Îți dai seama ce oportunitate pentru borfași,
O să aduni acolo toți dilerii, toți drogații
Toți mafioții,
Curvele,
Copiii străzii,
Ce dumnezeu,
Și-apoi, de unde preot?

Prin templu
Trecătorii
Așa cum trece duminica prin parc,
Și-ncet
Foarte, foarte încet să Te naști.































*

Ce frumos curge mierea timpului
Noi toți prinși în ea. Un zeu
Își va unge mâine dimineață cu timp
Felia de pâine cu unt,
Iar poimâine o zee
Va purta la gât
Prețiosul chihlimbar.
Din chihlimbar
Vor ieși seara sunete de chimval
Locuitorii orașului se
Vor aduna în jurul televizorului
Copii vor trage în cer cu arcul
Îndrăgostiți vor juca iadeș
Pe sărutate,
Demenții vor juca iadeș
Cu cele două turnuri gemene, apoi…
Ce corb bătrân va smulge zeei piatra
Atras de sclipirea secundă
Și-n zborul înfumurat se va izbi de munte
Spărgându-se o dată cu ea
În praf de stele?























*

J-ecris gris
Comme les nuages
En changent les formes, les couleurs, l’altitude,
Cuprinzâd soarele și ploaia
Diafani și electrici,
Nemuritori și efemeri,
Cugetători tensionați
În atitudini de agregare,
Arpegii între preformă și nuanță -
În stare de dezagregare,
Asemenea adevărului –
Realitate servită la cheie
Unor proprietari înzestrați cu mașini de lux.
Içi se cache Dieu
Avec sa vitesse, ses merveilles, ses mirages,
Sa dimension sépulcrale.

J’ecris gris
Reflexion
De les oiseaux dans les poissons.
























*

Și dacă mă mai bați la cap îmi pierd corpu’

A fost o dimineață stop cadru
În care m-am trezit și nu mă mai dezmeticeam
O plimbare

O revărsare de locuri misterioase peste noi
Veacuri pandantive pe lanțuri trofice
Despotism recurent
Soarele sâmbure în cer copt
Cu o religie atotcuprinzătoare
Însușitoare fără de-nsușiri
Memorialistică a înflăcărărilor destinse

Eram atât.

Deasupra coșului
Două învolburate pisici cenușii
Scăpărau
Arcuri albăstrui,
Începuse să plouă,
Troleibuzele cântau zumzăit
Pe corzile ghitării ionizate
Efectele speciale ale orașului

Pe birou pozau
Două gutui.



















*

Bagă de seamă, menestrelule,
Pretextule, Arhimedule,
Ce departe,
Ce adânc ocupat,
Ce tentat!
O, el cânta hipnotic
Temeriatea florii de cireș
Și mugetul vieții din viței
Cea dintâi amintire a unui izvor
Controversata libertate
Pe derbedeul de-Amor,
Fericirea trecerii laptelui în unt
Fanta fantastică
Și drumul de câmp,
Cânta, cânta, cânta de zor
Ere
Și-aripioare sucite de elicoptere
Tipare
Și timbre
Și paseri măiastre
Visuri cu ochi de mangustă
Pe vibrații radiofonice
Civilizații în fuste mai mult sau mai puțin profane
Scuturate de sacre plăci tectonice
Desfacerea din pieliți de roșii cărnuri macre
Cânta nebun neobositul
Istoricul demers al reconstituirii ghimpirii unui vers
Și-ntoarcerea în păpădii
Al hoardelor de suflători
Și nesecarea inimii viorii
Tot ce n-a fost niciodată strâns la un loc într-o comoară
Da, el, cânta celebrul sentiment de țară
Și în Romeo Julieta se reînscrise la cuvânt
Și deriva în comedii
Sub prupuriul sorilor târzii
Și moartea -
Împlinire de stări și fantezii
Iar din metale pământești și altele cu mult mai rare
Cânta de aruncarea-n remuriri a
Pleiadelor de-ntregi popoare
Pe rând
Sau poate
Câte două, nervuri,
Storiile și istoriile pământului,
Solnițele sărurilor noastre minerale,
Palide toate, bolnave de friguri
Îngenuncheate sub cai
Înroșite de necesitate
O, el cânta, necugetatul,
Cântecul cel mai la modă
Succes
Cânta
Pe-o temă despre progres
O, el cânta dinadins
O reclamă unui superprodus,
Construia o legendă unui erou
Cânta ascultând ca vreun sunet, vreun ecou
Să ajungă în catifeaua studioului de-nregistrări
Și să sară în clipa care oprește febra gheții
Să se-așeze un moment în greutatea cortinei, după spectacol,
Sau să interfereze cu lipsa de receptivitate a sufletelor mărunte,
Și trăia cu iluzia că poate
Va încremeni o secundă potențialul perpetuu al migrării,
-
Și, el cânta
-
Cânta în scintilații și curie
-
A fi și-a nu fi
A putea
Oglindi
Revelionul virtual
Cu ocazia căruia mocirla primordială
Ciocnea cu teoria catastrofelor
O formă plină cu cerneală
Pe-o pagină cu poesii.












*

În mâini stă puterea!
Tunet
Doar cât să plăsmuiască
Plutirii spre viscerul florii de cală
Coridor din pânză de crin.
Panoramice umbre de mâini
Întrețesute din fibre de sine
În aer nestemat sculptează abur de pești
Avioane de hârtie sub nori de gelatină
Ivoriu și glicină
Copii de lumină la joc în parcuri de foc
Și-n astenia celulei
Doar atât să auzi
E primăvara ferestrei o mamă
Strigându-l pe Cosmin
Dintre băieți mandolină
La rândul lor purtători între palme
De mări de parfum de măslin
Ca-n ziua cea dintâi
Ce har a fost să fie!
Voi ierni subterane!
Din mâini țâșnește puterea,
Și între mâini
Pe-acest ecran infinit, deformabil,
Iluzii, van, iubiri mentale,
Caroserii de vorbe goale,
Și cum cânt
Și cum gând
Și cum citesc
Și din degetul mic cum zâmbesc
Cum mâinile mele
Și mâinile tale
Pornesc rotiri cuceritor solare
Și-n preajma fiecărui gest
Ca raze de flutur
Voinduse-a fi mătase de lună
Faleze din pudră de vânt în inele spiralice
Nalță din aure
Mâini sigure-n ele singure.
Deodată, descoperită-ntr-un râu de roșii obiecte
O fată-ntinde-ntr-un compartiment de tren
Tapet cu sfinți în culori chinezești
În sunet de plop – limbă de clopot în cer sfâșietor
Zgârieturi supersonice se-alină în brațe de arbori
Dialog între cămașa chirurgicală
Și boneta oficială
Mama mea e poet.
Mănâncă galben de pară
Seara
Seara-n perlat galben de ceară
După ce soarele ne umple farfuriile cu sânge
Ne face mușcatele brunete
Și ne pune la geam draperii din stoluri de păsări
Ce pleacă afară din oraș
Ea țese un prinț tibetan
Și-o rață de aur
Și pe prietena ei Ioana
Pe-un covoraș
Prin a cărui gaură de cheie prevăd
Un spectru portocaliu
Pe-o bicicletă cu roți de frunze
Și-un bărbat de ploaie
Pe-o carte scrisă-n Amsterdam.
Iar Amsterdam
Se ridică-n două labe
Știe el crănțănitul de zahăr
Din care i se cuvine
Eu îl pun cu botul pe labe, îi spun
Tu, să-mi aduci păpuși de lalele
Dacă vrei zahăr
Să faci tumba
Să bei bere fosforescentă
Și când dansăm, să-mi spui că noi,
Doar noi am mai rămas din Atlantida
Și doar brățara mea de brațul tău
Îți poate potrivi cele mai benefice-ntâlniri
Cu experți ai băncii mondiale
În fundul gol
Pe buze de amforă
Să scufundați tălpile goalelor picioare
În conținutul
Visului de viu.
Cum rămâne cu lucrurile simple?

I have to wash my daughter’s hair.
I have to bring water to boil.

Câmp flores levandulae
Sub care farfurioare de timp zburătoare
Plutesc cu ochișori de țigară
Ochi flores levandulae
Din așternuturile bunicii
Dum-dum
Întinși la soare.