Gândul șui -
al nimănui?
Cuibărit în colț de lacrimi
diafane
ori orfane de un ochi
de deochi ferit
umbrit
gene lungi și călătoare
- visătoare.
Cine oare să le vadă
să le creadă ori să cadă
în alint de sori albaștri
ochi – sihaștri...

Verde viu, legământ
de dorințe vechi mormânt
te apun, te descânt
în pribeag, pieziș cuvânt.
Lungă streașină pribeagă
lună dragă
ce răsare
până-n zare, tristă floare...
iris scump de verde vamă
stea – năframă, dulce scamă-amintire...
o privire.

Cafeniu apus de umbră
seară sumbră. Gândul rău
(găndul tău?)
gând căprui de rost uitat
presărat
în rotire rea de lume
fără nume
tristă rună, veche lună
de arginți
primiți osândă,
ochiul-pândă.

Gândul lacrimii blesteamă.
Gând ori vamă?
Verde-albastru-cafeniu
ochiul viu
cuib de dor uitat de rost
învățat pe de rost
de doi ochi ce n-au uitat.
Vinovat acum privesc
se rotesc
în cuvânt ferit, de taină
vorbă-haină
îmbrăcată peste ură.
Rea măsură.

Doar doi ochi
ai nimănui
de deochi.
Gândul șui.