Secunda ne lovește cu picături de ploaie,
matricea timpului n-o mai înțeleg,
eu privesc cum zboară timpul fără ecou,
circuri ambulante mi-au pictat tâmpla,
care oricum în iarnă se albea sigur.

Am vrut și vreau să-ți fiu o pană,
care să-ți scrie pe tristețe un autograf
cu ecou de lacrimă pictată pe curcubee
de fericire muncită cu împletitele dorințe
ce-au devenit un far pustiu fără rotire.

Oprește-te pe gândul meu,
pune pașii pe privirea mea
și așează-mi cuvintele în rime
făcând din șoapte definiții de viață.

Căutam reverberația asfințitului,
eram croitor cu acele ceasului meu,
clopotele păreau că ne colindă versul
și am umplut liniștea cu o mută chemare.

Să strângem universul în rugăciuni
și să aruncam întunericul în noapte,
vântul ne va adia cu boarea de vise
și sfârșitul va semăna cu începutul.