mi-au răsărit cai negri pe la tâmple
cai negri, cu coame ca niște munți,
cu pielea de nectar, cai sălbatici,
negri care aleargă
liberi
aleargă pe câmpii uniforme,
virgine
in căutarea unei plăceri nebănuite
să alergi fără a întreba de ce ...

Gloabele stau măcelărind fânul...
și sapă gropi,
dar caii negri
aleargă, liberi,
aleargă...


de sub copitele lor
- stele de criță -
se nasc alte margini ale infinitului
se nasc alți cai,
podoabe de pus in părul
iubitelor,
se nasc frunze de cer,
si albastru cu gust vesel,
copaci cu brațele pline de iubire,
lacrimi de lumina,
si pulpe de stele,
tălpi de soare,
cosițele zilei de mâine.

Gloabele stau măcelărind fânul
în măsele
și sapă gropi,
dar caii negri
aleargă, liberi.

aleargă
vinovați și neștiutori
de nerele, de iele,
ei aleargă
din prăsele,
iar spuma lor naște comete,
cometele nasc gheață
cu cu inimă de noapte.
copitele lor
sunt potcovite cu iarba fiarelor,
si cu focul licuricilor,
cu surâsul florilor impietrite.
caii negri, aleargă liberi pe câmpie,
după un crez al lor,
după o poruncă -venită nu se știe de unde-
după o magie, un vis, o culoare
ce nu poate fi numită culoare.

ei au pieptul cât iubirea,
ochii ca un strigăt,
părul atârnat de cer.
cozile lor sunt un poem boreal,
tropotul lor o veșnicie.

Ei sunt caii negri care
aleargă liberi,pe câmpie,
fără să întrebe de ce fac asta!
ei s-au născut din alergare
iar eu îi simt pe la tâmple.

Imi pun papucii și ies pe balcon
să fumez o țigară.
pe cer se văd caii negri care aleargă
iar în mine se văd căpițe de fân
din care gloabele măcelăresc cu grijă
maternă.

mi-au răsărit cai negri pe la tâmple
cai negri, cu coame ca niste munți,
cu pielea de nectar, cai sălbatici,
negri care mă respiră, mă cheamă
îmi fac semne cu copita pe umeri,
pe cercel, pe buze.

aproape ca este mâine
si aleg să alerg
dintr-o alergare
în altă alergare..