Pe culmi eram odată cu idei mărunte,
dar un nor înmiresmat m-a învăluit,
timid am căutat un răspuns prăfuit
și-am dat gravitație cărării de munte.

Iar când pe dealuri soarele-și făcea cununa
și clipele mi-au devenit tobogane,
un nor mi-a așezat visul pe icoane,
dar n-am înțeles nicicând de ce răsare luna.

Pe dorințele căzute în amânare
am pus o poveste cu un final banal,
din flori același nor răsărit matinal
mi-a dat sărutul obsedat de depărtare.

În întunericul cu râuri de lumină
orologiul îmi bătea orele-n ceață,
un nor mi-a răpit zâmbetul de paiață
și mi-a sădit un mesteacăn pe o colină.

Mă cuprind în orizontul ce pe val plutea,
caut înțelegere gândului mereu,
vei pricepe oare taina norului meu,
de ce îmi este răsfirată dragostea mea?