poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-11 | |
în camera memoriei
în camera memoriei nu mai rămăsese decât un pictor în uniformă albă care spuse fără să fie întrebat: „am dat și ultima dungă de roz pe peretele care în general ar fi fost mov, puteți foarte lesne vedea ce a ieșit mai târziu, între timp voi pleca de aici…” fără să știe că toată construcția nu era decât un seif pentru obiectele personale ale artistului într-o odaie strâmtă gândurile sporovăiau despre mesajele impersonale pe care fuseseră nevoite să le transmită periodic, ca niște femei libere adunate pe o cuvertură roșie în pat, ținându-se de ceașca de cafea să nu se frigă: „dacă n-ar fi vremea asta pustie acum ne-am întinde livide pe niște scânduri de lemn de santal peste apa vie”… dacă ei n-ar fi noi am vorbi numai ce se prinde în plase, numai ce se adoarme în corăbii deasupra valurilor… și ultimii neuroni se simțeau singuri în ultimele lor reacții ne vom îndrăgosti într-o zi de un gând și vom pleca dracului de aici „e camera mea cu pereții mov, îi păstrez goi ca și pereții dulapului roz, ca și ura pe care o port în suflet închid dimineața fereastra de beton și refac în fiecare zi zidurile mai groase, mai departe, până când mă voi oglindi în ele ce știință de carte sublimă iubirea, victoria contagioasei morți sau încă vreo câteva săruturi” și toți se simțeau ca niște pedepse date lor înșiși, frigul se ivea scâncind din podele și se îndrăgostea de trupul lor flexibil până când îi întărea ca pe niște sâni, ca pe niște sâni copilul se privise suficient în oglindă dimineața și arăta chiar bine, urma să-și îndeplinească vechea dorință de a se plimba singur în parcul tineretului și poate era tentantă posibilitatea de a găsi o scăpare din colțul în care fusese consemnat 2 săptămâni cel mai probabil însă se va întoarce în intimitatea asta friguroasă, afară căldura sporește, dacă ninge cu feți slabi căldura sigur crește și ies aburi, „sigur că ies aburi, idiotule, atâta timp cât respiri, sunt curios să văd acum de câte ori vei mai urca și coborî cu sania pe dealul cel mai mare, în diminețile ultime nu ai mâncat cine știe ce și poate că neuronii tăi sunt afectați de grăsime, memoria ta în mod sigur din dragoste nu-și mai revine.” bătea vântul, zăpada se viscolea urât cum îi venea ăluia de sus la îndemână, câinii se-ngrămădeau îngrijorați că vor paște pe pajiști înfloricate cu nivelul de trai și pe alei se auzeau pașii mei printre câmpiile care mă cunoșteau din copilărie, printre lacurile pe care cei mai tineri oameni se iubeau non-stop, fără să facă din asta un program în sine un parc în care țâncii învață să meargă, bunicii își plimbă nepoții și nepoții își refac câte puțin amintirile… tufe de trandafiri înghețate, copaci luându-și lumea în cap cu destinația nowhere și vocea ta care dimineața cântă până când mă trezesc din gând până te găsesc pieptănând frumosul-lungul păr în camera memoriei nu mai rămăsese decât un pictor…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate