poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-03 | |
Ma dor ochii,
din cauza lacrimilor, ma doare sufletul, din cauza iubirii si amintirile placute nu ma mai bucura cu nimic. Trebuie sa reinvat, Doamne, dupa ce crezusem ca nu ai e nevoie, sensul singuratatii. Eu si cu mine insumi, reintorsi din drum, redirectionati pe vechea cale, calea viselor pierdute si a sperantelor migratoare. Acum, in anotimpul caderii, lasat in frig, cu sufletul dezvelit peste care, curand, va da inchetul. Viata ma vrea trist, poate ca asa trebuie sa traiesc, singur si insingurat, fara speranta de mai bine, fara posibilitate de mai rau si fara dreptul de a refuza viata. Calator solitar, sortit sa nu ma opresc niciodata, cu toiagul frant, cu inima sparta, cu ratiunea amortita, de-ncerc sa parasesc cararea forte nebanuite ma readuc pe drumul plangerii, si ca pedeapsa ca am sperat altceva imi sporesc povara. Car in mine, acum, nu durerea unui singur om ci durerea zecilor de mii. Sortit nefericirii, contaminat cu nenoroc, am primit o cantitate enorma de lacrimi. Oare cand va veni ziua sa nu mai am nevoie de ele ?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate