mi-e teamă să respir
îmi privesc mâinile ca pe niște rădăcini arse
crescând tot mai departe de prezent
de deasupra lor cineva imi face un semn
prin ceața unei alte dimineți suspendate
îmi deslușesc umbra de-a ta în ceasurile sparte
în consistența incertă a atingerii
nu mai avem prea mult timp ne vom trezi
cealalta față a zilei prinde contur
prin palmele mele incep să se strecoare
tristeți aparente zâmbete crude
aceasta să fie definirea absenței?

tu ești cel care cunoaște răspunsul
tu ești călăuza acestei călătorii