Drept în față,
copilul-oglindă
te privește,
încă viu,
dar mă respiră,
deja mort,
(deja-vu)
simple clipe de aer -
trecut, prezent și viitor.

Legătură de durere,
fragilă și pală,
sub al ei aspru contur
o funie deasupra creștetului
geme extatic
și-și cere iertare...

Să fim despărțiți
de ape, de sori,
de pămînt și de aer,
dar niciodată
de suflet !
Îl vrem înapoi
să ne-aducă-nainte,
să ne dea sens țărînei...

Ea nu a știut,
el nu a știut
că în ape
nu se respiră
că prin cer
nu se înoată
că în timp
nu ne mai întoarcem,
că în tine și mine,
nu mai e loc
pentru Noi.