n-ai sa stii niciodata
cat de greu mi-a fost sa-mi vars lacrimile,
sa astept sa plece lumea ca sa te pot plange,
sa astept sa plece lumea, sa vad daca te intorci la mine...
mi-e atat de greu
sa te plang,
sa plang,
sa ma plang,
sa fiu singura si sa-mi vars iubirea
in lichide demult putrezite...
n-ai sa stii niciodata,
pentru ca tu nu vrei sa stii
ca te-am iubit, ca te-am simtit,
te-am respirat si te-am trait
si pana si ultimul atom din mine
iubea, simtea, traia,
numai prin tine...
n-ai sa stii niciodata
ca mi-a fost greu si ca imi este inca,
ca nu te vreau,
si totusi, inca te mai vreau,
ca te iubesc si totusi, inca te urasc,
si ca te vreau aproape tot mereu...
n-ai sa stii niciodata
ca am sa plang in mine tot mereu,
de cate ori te voi vedea,
te voi simti sau te voi auzi
si te blestem!
da, te blestem
sa porti tu vina mea,
sa-ti fie tie tot asa
cum mi-a fost si mie, tot din vina ta...
tu sa iubesti si sa iubesti
prea mult,
prea tare,
prea adanc,
incat sa nu poti rezista
nici tu,
nici ea,
si sa ramai pustiu, asa ca mine,
si sa te doara sangele in vine!
sa te doara ochiul
de cate ori o vezi,
si sa vrei sa-ti smulgi urechea
ca sa n-o auz,
si sa n-ai nas,
ca sa nu-i simti parfumul,
si degetele sa ti le tai
sa nu-ti aduci aminte de pielea ei...
sa vrei sa dispara orisice copac
pe care-n sarutarea voastra o data v-ati sprijinit,
sa vrei sa nu mai fie nici o strada
pe care voi doi v-ati plimbat,
si nici o banca sa nu fie
pe care voi o data-ati stat...
sa vrei, cum vreau si eu acuma,
sa nu mai fie-o lume-ntreaga
doar pentru voi v-ati iubit
in lumea-ntreaga... (27 octombrie 2004)