Aici locuim cu toții, e liniște
și miroase a uleiuri volatile pretutindeni.

Spatele îmi plesnește de durere
din cauza unei efemeride înfuriate.
Polii de piatră se distanțează,
eu nu pot să stau în mijloc, între ei,
mă reped spre cel mai apropiat
ca să strivesc nisipul cu degetele;
eu sunt cel care trebuie să aibă grijă să nu se piardă nimic.

Aici locuim,
în spate cineva chicotește în surdină,
se împiedică de scaunul din mijlocul camerei
și înjură printre dinți.

Aici locuiește el,
dar niciodată nu s-a întâmplat să ne întâlnim.
Acesta e locul său,
aici chicotește în surdină,
aici se împiedică de jucăriile împrăștiate pe jos.

Dar de dormit nu doarme niciodată acasă.
Când pleacă,
se asigură că are o lingură de aluminiu în buzunarul hainei.
Cât timp el lipsește, oricine poate intra,
oricine poate să mă fotografieze și să-mi ia interviuri!