poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-16 | |
Să stau pe geam și să privesc
lumea în miscare -iată specialitatea mea! Îți amintești, oare, ce tânăr eram când părinții mi-au făcut cunoștință cu fereastra? Doar 3 anișori aveam și atâta plăcere îmi provoca simplul spectacol al oamenilor ce merg pe stradă! Uneori, de eram norocos, mai prindeam o ceartă, o păruială, sau măcar un câine pietruit de cine știe ce moș acru. Mama mea la 5 venea de la lucru, iar tata meu venea și el când putea- de obicei vesel și îmbujorat, clătinându-se ori înjurând. Priveam pe geamul nespălat cum oamenii mari dar și din aceia mai mici pășeau îngândurați pe strada mea (așa mi-am numit străduța din jurul blocului). De eram văzut sau cineva îmi făcea cu mâna, mă ascundeam sub calorifer asemeni unui mic spion prins asupra faptei. Nu aveam voie afară căci de câte ori ieșeam la joacă mi se-ntâmplau numai boacăne; de exemplu, odată am dat pe-o minge spartă, roșie, câteva bibelouri din raft, ori pe niște acțibilduri întregul set de cuțite de bucătărie. De aceea nu mi se dădea voie afară. Și ce, crezi că în casă eram mai cuminte? Aș! Da de unde! Cum pereții mă cam strângeau la cap în joaca mea nătângă sigur spărgeam, stricam sau distrugeam câte ceva foarte valoros dar fără valoare pentru mine. Chiar și după binemeritata bătaie, rănit, tot în fața ferestrei plângeam rumegând planuri cum voi pedepsi eu când voi crește mare pe ticăloșii de părinți! Cândva, dimineața, am zărit un nor pe cer ca fața blândă a lui Iisus și în dorința de a crede în Dumnezeul cenzurat de mama și tata, în norul pufos de deasupra lumii văzui dovada supremă a existenței Sale... De-atunci trecură ani, trecură vremuri și multe "specialități" schimbat-am la rând... Azi nu mai am timp, prietene drag, să mai privesc pe oameni deși alături de ei în viață pășesc. De sus și de la geam în fiecare zi un băiețel îmi face cu mâna și-n zâmbetul său luminos îmi mai odihnesc lutul acestei vieti.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate