poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-14 | |
În fiecare an trăiesc și ziua morții mele.
După ultimele calcule am douăzeci și șașe de ani și douăzeci și șașe de morți. Și astfel viața câștigă toate bătăliile dar niciodată războiul. Pentru că mă gândeam prea mult la tine în zgomotul acestui câmp de luptă, îți crescuseră flori vesel colorate în cap. Așa a aflat de fapt ce gândeam despre ea. Și tot așa se apropie de mine. Mă adulmecă în șoaptă și se-ntinde. “Sunt o cerșetorare la colțul gurii tale.” Cu gândurile pe care mi le dăruia în schimb se hrănea îngerul din mine, făcându-se mare. Crescând de la Eu la DumnezEu. Pentru că eu scufundat în adâncurile vieții de aici de pe trotuarul ce îmi hrănește dansul în fața lumii ș-a luminii o învelesc cu paradisul în fiecare noapte rece înțepenită în ochiul cărnii mele cu capul pe pernă și cu fața întoarsă spre îngerul din mine privirea îi alunecă puțin într-o parte atingând același vis în care zebrele cu dungi paralele se opreau și îmi zâmbeau pentru ca eram foarte natural despicat dintr-o femeie pe care dorința mi-o injectase în sânge. Tu. Cum se zice. Cu acest gând m-am asezat pe trepte. Lângă un stol de pescăruși. Tu te-ai ascuns de mine-n mine. Biserica era așa de grea încât aerul din jurul ei era foarte ușor de respirat. Doar tu ești mai ușoară și te ridici deasupra lui plonjându-mi în suflet. “te iubesc până când nu va mai veni toamna” amintirea acestei clipe mă aruncă pe țărmul din burta mamei mele pe unde de nenumărate ori mă plimbam singur. Și tot așa visam. Acolo am atins pentru prima dată timpul ei. Știind cum trage de minut. Cum îl întinde în ore Fragede și infidele. Cu tot adevărul meu Închis în ele. Și adevărul e că este bine aici sub cerul cu această Formă și culoare. Că paradisul este în drumul meu, dacă nu crezi privește indicatoarele. Ea se așează lângă mine. Nu vede stolul din spatele meu cum nici eu nu vad norul în care și-a prins părul din care a început să plouă. Ca de fiecare dată spațiul se restrânge. Ea se adâncește la infinit pe contrasensul privirii mele cu vârful privirii ei înfipt în veselie. Se picură prin perfuzie până când în urma Implantului am două priviri, două respirații Și două suflete. După acest ultim calcul am patruzeci și nouă de ani Și patruzeci și nouă de morți. Însă mult mai fericite. Căci două vieți înving mereu o singură moarte. Zâmbesc și tac. Tace și ea. Și mă privește și Mă îngerește.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate