Păcatul meu e fără cusur –
ne-ndoielnic cel mai greu dintre toate,
singurul uitat de închisori
scăpat de sub aripi de moarte.

Sunt vinovat pentru gândul ce nu l-am gândit
când până și munții îmi făceau semne,
pentru luminile ce nu le-am ivit
și zac în mine împietrite,
pentru cuvântul care,
în tăcere s-a spart ca valul de stâncă,
pe când sete era de cuvânt și de rugă.

Nu mă mângăiați voi, stelelor,
căci iată, vina mea este veche :
sunt vinovat pentru talantul îngropat,
ce n-a avut nicicând pereche.