Ah, inima ta ca un copil în scutecele
privirilor întotdeauna îngăduitoare…
spui “dragă Soare…dragă Cale Lactee…”
îți treci o rază prin păr - să devii subțire
să te lumineze - însenineze, să usuce bălțile trotuarelor
de care ești atrasă irezistibil (cu siguranță că în existența trecută ai fost pește)
să încapi prin coridoarele străzilor lungi, strâmte și ininteligibile
cu toată trena ta de doruri de dimineață:
prima carte cu zâne de la 9 ani
marele tort cu frișcă și lumânări roz de la 10 ani
pe care l-ai împărțit cu pisoiul Toto - v-a fost rău la
amândoi două zile
apoi el a murit călcat de tren - casa voastră era lângă gară
unde el se retrăgea uneori îngândurat
pe pietrele scăldate de soare dintre șine,
un iubit de care nu știi ce să mai crezi (cum a putut să nu te iubească
când tu îl iubeai și îi spuneai chiar uneori , când era frumos Toto)
și obișnuința ta de a coborî din tramvai alergând după poeți grăbiți
cu autografele lor elaborate (mai târziu ți-a părut rău că te făcuseși destul de mare - erai la liceu, îți crescuseră sânii
și nu-ți mai permiteai abordările înțelepților …)
…dar mă întreb o să crești oare vreodată cu adevărat?…
mai aseară spuneai că ai visat o pădure de chiparoși
și fiecare copac avea un Budha al lui căruia îi spunea poezii din Sapho
și dacă noi am avea bani să facem o pădure a noastră,
lângă București - ne-am deghiza și-am învăța din versurile poetei
în fiecare seară, până târziu înspre dimineață
când soarele va alunga stelele complice
și tu va trebui să mergi la cursuri
eu să-mi beau cafeaua și să te aștept
cu teama că ai să descoperi cine știe ce alte poezii în cursul de la 11 la 13
sau în cel de informatică ori matematici superioare
de după-amiază
și nu vei vrea cumva mâine o agora
în care să mori pentru niște cercuri desenate pe nisip
În ritmul ăsta mă gândesc cu teamă
câte cafele va trebui să mai beau
să nu mai ies din casă
să nu-ți calc cumva pe inima risipită
pe toată traiectoria zilei