poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-10 | |
„…apele tale alimentează grădina cu delicate flori de trandafir, unde cresc arbori cu fructe aurii și purpurii, magnolii și rodii cu fructe delicioase, cu nardul și șofranul, stuful aromat și scorțișoara, și toți arborii care dau tămâie, smirnă și aloe…” – Cântarea Cântărilor
Iubita mea cu buze de aloe, fertilă cataplasmă-n distilare evaporându-ți râuri de savoare prin astringența fibrei lasă-mi voie. Spasmodic guvernați de emodină*, pe treptele suind cu-angiosperme*, inflamatoare cursuri dintre derme lipite-or fi de bolta-ți palatină. Nu voi mai ști nicicând de atonie*, bactericizii*-ți pori de prin axile i-oi respira avid de elixire, carminativ imbold apoi să-mi vie. Depurative căi electuere* găsi-voi spulberate dinspre cupe, din epitelii sigur îți voi rupe, în colț, amare, boabele de miere. Þi-oi implanta, cântând, fanerogame* și, fibroblast*, proteic dus în comă, îngenunchind pe boluri de higromă*, holistic* voi visa lumea că doarme. Ne-om bea, apoi, în tihnă, tiamina*, coline*-n dilatate minerale vor amurgi trăgând pleoapele tale de palisade* ce-ntrețin lumina. Parenchimate* zone medulare s-or umple iar, subcortical, cu seve, șuvoi placebo-nchipuind a eve rezolutive*, scurse-n relaxare. Și periciclic* ne vom fi stomate* cu sângele oranj de aloină*, amestecând gel gros în vitamină la ostiola* vieții lung voi bate. …………………………………. Vom face pulberi, zilnic, toată sera, până ce-om nemuri-n balsam deodată. Și-atunci, prin pulpa ta înmiresmată, te voi sorbi, amar de-aloe, Vera. * emodină = component bactericid și laxativ al plantei de aloe angiosperme = plante ale cărei ovule se găsesc într-o cavitate închisă, denumită ovar atonie = lipsă de energie și vitalitate, diminuarea disponibilității musculare la un organ contractil bactericid = care are proprietatea de a distruge bacteriile unicelulare carminativ = care stimulează saliva și secrețiile gastrice electuere = preparate pentru uz intern, obținute prin amestecarea de pulberi fine cu miere, sirop și vin fanerogame = plante cu flori, a căror reproducție se realizează prin semințe fibroblast = celulă a țesutului conjunctiv, responsabilă de producerea fibrelor proteice ale dermei higromă = acumulare de lichide în genunchi și coate datorită unui traumatism sau iritații prelungite holistic = medicină care are în vedere omul în ansamblu – trup și stare de spirit tiamina = vitamina B1 – necesară regenerării țesuturilor și producerii de energie coline = vitamină din complexul B – vasodilatator coronarian, favorizează metabolismul țesut palisadic = primul țesut „sanguin”, sub epiderma frunzei de aloe parenchim = țesut al plantelor, din părțile medulare și corticale, având rol de conducere a sevei rezolutiv = proprietatea unei substanțe de a face posibilă dispariția unei inflamații și apariția relaxării celule periciclice = celulele care conțin „sângele” galben-roșiatic (aloina) stomate = ansamblu de două celule vegetale din epidermă aloină = principiul activ al aloei, componentă de bază ostiola = deschizătura din stomată, care asigură circulația apei sau aerului
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate