Să cer un semn,iubito,spre-a nu te mai uita?
Te-ash cere pe tine,dar nu mai eshti a ta;
Nu floare veshtejită din parul tău bălai
Căci singura mea ruga-i uitari să ma dai.

La ce simtzire crudă a stinsului noroc
Să nu se stingă-asemeni,ci-n veci să stea pe loc;
Tot alte unde-i sună aceluiashi pârâu:
La ce statornică părerilor de rău,
Cănd prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre shi umbra unui vis?
La ce de-acu' nainte tu grija mea s-o portzi?
La ce să măsori anii ce zboară peste mortzi?
Totdeauna-i dacă astazi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piardă urma in mintea tuturor
Când voi să uitzi norocul visat de amândoi
Trezindu-te,iubito,cu anii inapoi,
Să fie neagră umbra in care-ai fi pierit,
Ca shi cănd niciodată noi nu ne-am găsit,
Ca shi cănd anii mândri de dor ar fi deshertzi-
Că te-am iubit atâta pute-vei să mă irtzi?
Cu fatza spre perete mă lasă prin străini,
Să-nghetze sub ploape a ochilor lumini,
Shi când se va intoarce pământul pe pământ,
Ori cine-o să shtie de unde-s,cine sunt?
Căntari tănguitoare prin ziduri reci
Cershi-vor pentru mine reproshul cel de veci;
Shi eu ash vrea ca unul,venind de mine-aproape,
Shi-mi spune al tău nume pe-nchisele-mi ploape,
Apoi de vor-s-arunce in margine de drum...
Tot imi va fi mai bine ca-n ceasul de acum
Din zare depărtată răsare-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Din pulberea-mi tzărânii shi inima-mi la vânt...

Shi tu rămâi in floare ca luna lui april,
Cu ochii mari shi umezi,cu zâmbet de copil,
Din cât eshti de copilă shi-ntinereshti mereu,
Shi nu mai shtiu de mine,că nu m-ai shtiu nici eu.