din ce în ce mai mult
cuvintele ne ajung din urmă
gloanțe pe care le trimitem peste orizont
se întorc nesățioase
deschizîndu-și aripile de lilieci
îngeri ai indefinității
mușcînd din musculatura statuilor
cu care ne înconjurăm nestatornicia limitelor
curg rîuri de sînge solar peste trepte
curg negăsindu-și țărmurile
ca și cum împărățiile deznădejdilor noastre
ar mai avea temple de apărat și idoli fără cătușe
ca și cum n-am ști că miezul rodiilor
mustește cu viermi încă din coapsele florilor
e un război pierdut
o reașezare de granițe
cu fiecare cuvînt întors de pe front
sîntem nevoiți să descoperim
apropierea inaccesibilă a oglinzilor
prăpastia în care se prăbușesc epuizate
visurile pe care nu le vom visa niciodată