Îmi voi prinde părul strâns, să-mi tragă pielea
în sus
așa ochii mi se vor ridica
n-o să mai caut pe podea piesele lipsă din colecția cu zile de ieri.

Nu, nu am să vorbesc despre mine
dar ai grijă pe unde calci
undeva pe-acolo au alunecat mâinile cu care dezbrăcam cerul de nori.
Am două sute treizeci și cinci de tone de hârtie
mărturie despre cine sunt
dacă vreți să veniți puțin, în dulapurile acestea
e rânduită viața mea, manuscrisă
și îndosariată, legate bine
cele mai intime porniri, simțiri
și forme de raportare la existență
atâta doar că nu le mai cunosc, m-am îngropat de mult
prea multe ori în rafturile astea

de oboseală nu mai vreau decât să-mi prind părul strâns
nu, nu mă grăbesc niciunde
mi s-a spus mereu să alerg în cutare sau cutare direcție
fluturii mi se zbăteau sub frunte
nuferii creșteau direct din asfalt
și așa am trecut de mii de ori linia de start
fără să mă fi întors măcar o dată din drum.

Ei, da, aveam mușchii întinși ca o coardă de arc,
dar nu mă gândeam nicicând la asta
mi-era bine doar când mă așterneam în iarbă
cu fața în jos și încercam să respir odată cu pământul.

Mi-aș fi mânjit trupul cu nuanțe de verde și albastru
aș fi căpătat căldura oalelor de lut.

dar nu mai vreau decât să-mi prind părul strâns
poate că sunt o scoică; îmi voi zăvorî cochilia…
dvs. sunteți foarte amabil, dar n-am scris nimic
niciodată mâna mea aluneca singură pe hârtie
făcând semne cabalistice
eu nu i-am spus nici o vorbă despre dansul ei și oboseala
ce va să vină.