mi-am cautat zadarnic cuvintele
dar ele au fugit de mine
si iata-ma vorbind fara cuvinte,
asa e poate mai bine!

rima a inceput sa ma irite,
asa ca am s-o las dracu' de rima
si-am sa vorbesc in idei
pe care cuvantul si rima
nu le-au putut niciodata cuprinde

e mai bine asa?
poate ca nu, poate ca am omorat poezia...
sau poate ca e,
poate ca poezia e mai presus de orice rima
si ritm iambic sau troheic
sau mai stie-le naiba de ritmuri
(tot timpul m-a enervat multitudinea lor)

si iata astfel mi-am raspuns la-ntrebarea: "cine sunt eu?"
EU sunt UCIGASUL de ritm

ha, am ucis ritmul, ha, ha!
ei si ce, ce daca l-am omorat?
credeam ca omorandu-l am sa ma simt mai bine
asemeni unui criminal care-si contempla proaspata victima
dar tot asemeni lui, dupa ce am ucis ritmul
am vrut sa ucid ceva mai puternic
sa ucid strofa?
de ce nu?

si iata ca acum am ucis si strofa. gata cu insiruirile de idei pe calupi de randuri presarati cu randuri goale. gata cu virgulele la sfarsitul randului. si daca am ucis strofa ce-ar fi sa ucid si spatiile dintre cuvinte.criminaluldinminesesimtede-odata-mplinitsiseodihnesteoclipa.dardeodataimpulsulzvacnestedinnouinvenelemelensetatedecrimasiasmaiomoraceva,darcesamaiomor,a,da,ams-omor,ams-omor...poezia.

ah, am omorat poezia!!!!
am omorat frumusetea ei!
sunt un criminal de ritm, de strofe si de spatii dintre cuvinte
dar nu sunt un criminal de poezie.
nu, nu si poezia...

pentru c-am omorat poezia
voi de-a pururi osandit
sa port in mine lipsa poeziei.
ahhhh, m-am naruit.

am inviat ritmul si strofa si spatiile dintre cuvinte,
dar poezia, poezia am reusit oare sa o resuscitez?
am ucis poezia....
si poezia m-a ucis!