doua picaturi de roua,
asteptau soarele ucigas,
dar cata vreme stateau pe aceeasi petala
una spuse catre cealalta, pe un ton ciuclumbash:

"buna dimineata, picatura de roua!".
"buna dimineata si tie!", raspunse cealalta
"ce dimineata frumoasa", continua prima
"nu cred sa fi vazut asemeni o alta!"

"si nici nu ai sa mai vezi de-acuma vre-o data!",
pufni cea de-a doua picatura, "noi traim doar o zi!"
"stiu", raspunse prima, "voiam doar sa fac conversatie,
uite, soarele-i sus si in curand vom muri!".

"si-atunci la ce bun?", intreba iarasi a doua.
"nu esti deloc romantica!", ii raspunse prima, apoi continua si zambi:
"mai sunt inca trei-patru ceasuri, iar pana atunci...
ne-am putea ... iubi?"

"sa ma iubesc cu tine?, dar ... nici nu te cunosc?"
"o, am uitat, cunosti o mie alte picaturi de roua,
din alte vieti, pesemne?"
"nu, dar daca ploua?"

"sa ploua? ... va ploua cu soare
si-atunci noi vom muri, cum ne e legea firii
dar vom muri fara stim cum e sa simti
fiorul dulce al iubirii!"

asa vorbeau in dimineata-abia nascuta,
pe-o floare din gradina, doua picaturi de roua.
si s-au iubit intr-un tarziu, cand au vazut ...
ca n-o sa ploua!