Draga mea,
Vizitatoare favorită a pre-visurilor mele,
Nici ieri n-am putut să dorm.
M-am ridicat nu prea convins să te alung
C-o plimbare nocturnă prin cameră
Am ocolit petele de lumină de pe podea,
Þigări n-am avut să mai aprind
M-am lăsat...

Noaptea de la fereastra închisă,
Nu știam ce să privesc mai degrabă:
Nimicul de dincolo sau pe cel de dincoace?
Sigur că o țigara... ar fi făcut totul mai simplu,
Secta fumătorilor și viața lor ritualic-ușuratică...
M-aș duce să-mi cumpăr un pachet,
Să fie.

Nu adorm fără să mi te-nchipui,
Dar am pierdut siguranța chipului tău,
Te rătăcesc printre producții proprii,
Mă răscolesc în așternut și caut,
Mă opresc la una întîmplător,
Pe ea o voi alunga de data asta,
Numai să dorm.

Doresc uneori romantic să iau subit o maladie,
Necazul să-mi coacă și spargă,
Prin rana căscată se va scurge ceva,
Sleit de sînge, nervi și puteri
Somnul va fi greu, fără vise,
Voi fi fericit grav bolnav.

Sînt încă cruțat de boală,
Doar miopia mea avansează ineluctabil,
Cu tine în gînd însă focalizez de minune,
Ochii-mi revin la starea imberbă,
Și percep dincolo de aparențe,
Visul filosofilor: lucrurile în sine,
Și cît de amar m-am înșelat
Și atunci cînd vedeam mai bine.

"Lasă-mă să te las",
Acest îndemn curat românesc,
Ia-l rogu-te în serios, fă-mi-l pe plac,
Oricum mîine vei fi inapoi,
Oricum mîine-i o altă zi la fel,
Spune-mi vraja ce eliberează
Cît întuneric nopții ia rămas
Și să mă intorc în pat,
Și să visez adevărat
Un vis cu tine,
Draga mea.