rugăciune


palmele-mpreunate mi se cațără pe flori de-amurg
străpung norii
vor să deschidă porțile cerului
buze tremurânde cer iertare…
ca un refugiu de-o noapte în zdrențe
fericirea mă sărută pe frunte
văd peste tot rugăciuni înșelate
ce s-au măritat în grabă cu tăcerea
și s-au spânzurat de cer.
de tristețe-mi cad frunzele ca niște lacrimi uscate…

când,
dintr-un alb trandafir pretutindeni s-au revărsat zorile
am știut, martoră mi-e roua:
îmbrățișându-mi sufletul noaptea a plâns.