Ceata asta-mi da tarcoale
Peste mine-adesea trece
Sufletul acesta moale
Sta in lacrimi sa se-nnece.
Cade-adesea dus pe ganduri
Amagit de-a lumii fata,
Si se-ascunde printre randuri,
Parc-ar fi in targ, la piata.
Se opreste in tot locul
Sta, se-agata de-o taraba,
Semanand cu el, netotul,
De mai toate cand intreaba.
N-are bani, n-are valoare,
Pentru marfa l-asta lume
Nu traieste, nici nu moare,
N-are rele, dar nici bune.
Merge dus de-a sortii roata,
Toti se duc si toti raman,
El, pe loc, pe cine-asteapta?
Ce sa-i fac, ce sa-i mai spun?
Du-te dar in lumea larga
Poate vii bogat cu-o viata,
Poate scapi de-a sortii targa,
Sa mai vinzi ceva prin piata.
Sa te-asemeni cu-asta lume
Cu toti cei ce trec cu arfa,
Si-ai sa ai si tu un nume,
Intr-un loc, taraba, marfa.
Bucuros, le-i vinde toate,
La un pret cum crezi ca-i bine
O bucata dintr-o noapte,
Sau din ziua care vine.
Ai s-aduni faima, avere,
Vei tanji la doua locuri,
Iti vei cumpara putere,
Vei umbla numai pe tocuri.
Mai inalta si mai mare
Creste fiinta ce te-ascunde,
Un castel acum iti pare,
Si-ai uitat de mine...unde?
M-ai lasat acolo-n urma
Te-a furat a lumii taina,
Bogatii linistea-ti curma
Si te trag de scumpa-ti haina.
Oare n-am mancat o paine?
Amandoi udata-n lacrimi?
Si-a ramas si pentru-n caine,
Cand pastram acele datini.
Nu iubeam dreptatea oare?
Nu plangeam pe cel ce plange?
N-am murit cu cel ce moare?
Si-am invins cu cel ce-nvinge.

Bine e de unul singur
Sa te-alaturi la iubire
Dar ce greu e de bogatul
Care-aduna in nestire.