Întind o cană cu vin spre cel care șade la masa din spate.
Un ins verzui și lent în mișcări,
Mă privește în așteptarea ideii salvatoare
spre a fi pusă pe capătul foilor nescrise.
Pare că nu vede mana mea întinsă și-și adună
gândurile împrăștiate, le leagă cu o fundă și pleacă amețit spre următoarea poartă, cu ele la braț,
școlărește fluierând un vals la patefon.
Îmi amintesc că l-am mai văzut luându-mi-o înainte în fiecare zi,
Răspândindu-și culorile din tâmple pe niște foi odată albe.