mă tem că toamna asta ne va strivi de cer
de neîntâmplarea nopții din carnea mea cusută
cu-aripile-i negre aievea din lumea nevăzută
îngerul morții de va fi fost să-și lase
pe-al tău suflet stingher
penumbra de mătase

mă tem să retrăiesc acum de-a pururea dureri
toamnelor scurse prin Clipele de-Apoi
când dezgoliți de trupuri rămas-am numai noi
desperecheate riduri petalelor de meri

te-oi auzi prin frunze, prin greieri respirând
ți-oi semăna cuvinte să-mi recunoști cărarea
și dintre umbre ude strivi-voi iar uitarea
prin carnea-mi blestemată să-nmuguri mai curând...

...când greu penumbra-și lasă pe sufletu-mi stingher
prea nefirescul zbor ce plâns-a lumina ta din cer...