Coloane umane plutesc hazahardat,
intre izvoare si delte sapate in viata,
trec peste flori cu pas tremurat
si-acopera umbra cu inimi de gheata.

Rasar uneori setosi efemeri,
ce calca-n esenta carari cautate,
confunda lumina cu bezna de ieri
si-amesteca zambet cu ganduri patate.

Revino tu natura-mbelsugata,
cu aripi de petale si salt de bucurie
si seamana in fapta virtutea alungata,
din setea de dreptate si vis de feerie.

Trezeste-ne!O,Doamne din falnic dezmat.
Coboara-ne-n uitare pacatul amagirii,
da iar povete-n fire,pentru etern invat
si-aseaza-ne cu mila pe pajistea iubirii.