După zi vine noapte,
Printre miile de șoapte
Am surprins un cuvânt gol,
Lipsit de sens, intimidat de amor.

Ce simte gustul sărat
Al soarelui când apune
În marea ce-a uitat,
Să-și lunece valurile printre spume?

Dar durerea... unde e durerea,
S-a ascuns în colțul camerei rotunde,
Sau dorește să ne cânte?
Să ne amețească-n mrejele-i albastre...

De ce negrul este doliul,
Si roșul e iubirea?
De ce luna nu ascultă ritmul
Soarelui când vine ziua?

Ș-apoi se face seară,
În codru e un lup,
Care face să mă doară
Visele noaptea, dar le uit.

Daca aș sparge cristalul,
Pe care destinul mi l-a dăruit,
Aș poposi negreșit în Iadul
Care mi-a fost hărăzit.

Și de-aș veni pe înserate,
Să fur ambrozia necesară mie,
M-ar condamna îngerii la moarte
Sau mi-ar hrăni speranța vie?

Amurgul e în toiul nopții,
Iar dimineața nu există;
Acum inima se dăruiește minții,
Iar mintea mea este orbită.

În ce alt colț de univers
Noaptea și ziua se îmbină?
În lumea din-al meu vers,
Sau în a vântului adiere lină?

Apleacă-ți capul și ascultă
Sfaturile lui înțelepte,
Seara e acum stăpână,
Iar noaptea sfeșnic este.

Mi-e teamă de lăsarea serii,
Mi-e teamă c-am să mă pierd în ea,
Întunericimea nopții
Vegheaza în șoaptă tăcerea.

Și ce zi umilă a trecut..
Încă una din șirul nesfârșit,
Timpul trece, iar vremea de demult
Se cerne în urma unui om ce a greșit.

Visele mele se trezesc seara,
Și se împlinesc la umbra rece
A unei lămpi, crudă-i teroarea
Că vremea trece.

Ce spune cerul seara despre norii trecători?
Le permite să plouă vesnic,
Să ne spele de păcate curatele picături,
Ce curg printre priviri uscate, grabnic?

Încă dăinuie seara la fereastra mea...
Ce mică e, rotunda ca o bilă,
Ca o furnică-i și mare-i lumea
În care s-a născut copilă!

Mă doare tăcerea-i cruntă,
Când noaptea ușor se lasă,
Privirea mea cea mută
Pe inimă-ți apasă.

În haosul în care eu trăiesc,
Ochii-mi nu au pupilă
Din pricina privirii albe,innebunesc,
Și ți se face milă...

De lume și de ce-a ramas,
O nebunie de cuvinte,
O pată de culoare vie las
În suletu-mi și-n gânduri line.

E seară...
Privighetoarea își începe trilul,
Ea se află totdeauna singură,
De parcă ar umple pustiul
Adunând visele rătăcite din urma...
...magiei serii sură.