poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-31 | |
După zi vine noapte,
Printre miile de șoapte Am surprins un cuvânt gol, Lipsit de sens, intimidat de amor. Ce simte gustul sărat Al soarelui când apune În marea ce-a uitat, Să-și lunece valurile printre spume? Dar durerea... unde e durerea, S-a ascuns în colțul camerei rotunde, Sau dorește să ne cânte? Să ne amețească-n mrejele-i albastre... De ce negrul este doliul, Si roșul e iubirea? De ce luna nu ascultă ritmul Soarelui când vine ziua? Ș-apoi se face seară, În codru e un lup, Care face să mă doară Visele noaptea, dar le uit. Daca aș sparge cristalul, Pe care destinul mi l-a dăruit, Aș poposi negreșit în Iadul Care mi-a fost hărăzit. Și de-aș veni pe înserate, Să fur ambrozia necesară mie, M-ar condamna îngerii la moarte Sau mi-ar hrăni speranța vie? Amurgul e în toiul nopții, Iar dimineața nu există; Acum inima se dăruiește minții, Iar mintea mea este orbită. În ce alt colț de univers Noaptea și ziua se îmbină? În lumea din-al meu vers, Sau în a vântului adiere lină? Apleacă-ți capul și ascultă Sfaturile lui înțelepte, Seara e acum stăpână, Iar noaptea sfeșnic este. Mi-e teamă de lăsarea serii, Mi-e teamă c-am să mă pierd în ea, Întunericimea nopții Vegheaza în șoaptă tăcerea. Și ce zi umilă a trecut.. Încă una din șirul nesfârșit, Timpul trece, iar vremea de demult Se cerne în urma unui om ce a greșit. Visele mele se trezesc seara, Și se împlinesc la umbra rece A unei lămpi, crudă-i teroarea Că vremea trece. Ce spune cerul seara despre norii trecători? Le permite să plouă vesnic, Să ne spele de păcate curatele picături, Ce curg printre priviri uscate, grabnic? Încă dăinuie seara la fereastra mea... Ce mică e, rotunda ca o bilă, Ca o furnică-i și mare-i lumea În care s-a născut copilă! Mă doare tăcerea-i cruntă, Când noaptea ușor se lasă, Privirea mea cea mută Pe inimă-ți apasă. În haosul în care eu trăiesc, Ochii-mi nu au pupilă Din pricina privirii albe,innebunesc, Și ți se face milă... De lume și de ce-a ramas, O nebunie de cuvinte, O pată de culoare vie las În suletu-mi și-n gânduri line. E seară... Privighetoarea își începe trilul, Ea se află totdeauna singură, De parcă ar umple pustiul Adunând visele rătăcite din urma... ...magiei serii sură.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate