Și doar dintr-o noapte pustie
S-ar putea răsfira ca pe-o pânză albă, fină,
Sumedenie de culori, de miresme, de sunete,
Unele abia mijite, altele vag aromitoare
De amintirea întunecatei veșnicii...

Sau, între noi n-a sta vreodată
Un genunchi sprijinit de pamânt
Ca-ntr-o absurdă rugă, nu...
Între noi, ca o rugăminte sacră
Pluti-va poate în veci,
Un uriaș semn de întrebare
sau de chemare...

Cu sunete-priviri sau miresme-tăceri,
În pași, pe ochi de-o primăvară,
Clare, dureroase, calme tăceri ascunse de lacrimi...