Când ați închis capacul peste mine, scufundatu-m-ați în tăcere;
Cănd m-ați lăsat în întuneric, m-am sufocat în propria-mi durere.

Și apoi m-ați coborât încet, în gropa nou săpată
Și m-ați lăsat să putrezesc și să rămân uitată.

Dar am simțit pământul rece, și frigul lui mă înfioară
Și l-am simțit în bulgări peste mine, pentru prima oară.

Am auzit și cuiele bătute, și le-am simțit cum mă străpung
Dar voi n-ați auzit din coșciug al meu geamăt prelung...

Ascult tăcerea și, de-o vreme, respir din ce în ce mai greu
Voi nu știați că n-am murit, dar vă voi bântui mereu!

Încet suspinul mi se stinge, încet cad în amorțeală
E din ce în ce mai rece, și mor,intr-o pată de cerneală.