poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-15 | |
De ce sa mai incerc acum sa deschid
Sertare pline de praf, Pline de carii ce rod ne-ncetat, Amintirile mele. Si nici ferestre nu pot sa deschid, Incuiate cu lacăt din ura, Si toate sperantele-afara se-nchid, Murind otrăvite-n cianură. Doar usa-i deschisă si parca m-atrage, Pășind pe covoarele negre, M-opresc sa admir ce dulce miraje, Raspund chemărilor mele. Iar lustra din față incet ma orbește, Cu fulgere mute lumini, Expresia feței subit asurzește, Cazând pe-un covor de spini. Si spinii isi trec prin mine tot trupul, Si sânge țâșnește din rani, Ca viespii ce-și apara pomul si stupul, Scurgându-mi veninul din pălmi. Iar ochii stau țintă acum pe tavan, Urmând puncte roșii de sânge, Fugind spre tablouri spanzurate in van, Pictându-le fața ce plânge. Nu-i stiu pe toți cei acum desenați, Dar toti sunt o față din mine, Sub anii mei grei incet sfărâmați, Sunt puși sub pierdute coline. Fantasme sinistre îmi mângâie fruntea, Spărgând-o cu suntete calde, Un abur tâșnește mai rece ca noaptea, E plin de-ale mele smaralde. Se uita diform la fața-mi uimită, Zăcând in eterna cenusă, Se-ntoarce sfidând ca intr-o clipită, Să iasă pe ușă....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate